Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1217/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR. 1217/R-CM
Ședința publică din 14 Iulie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Simona Păștin judecător
JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu
JUDECĂTOR 3: Laura
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta, împotriva încheierii de ședință din 14 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat pentru recurenta-pârâtă, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar și avocat pentru intimații-reclamanți.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorii părților, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri prealabile de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Apărătoarea recurentei-pârâte, având cuvântul, consideră că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art.29 alin.6 din Legea nr.47/1992.
Susține oral recursul așa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea încheierii de ședință din 14 mai 2009 în sensul sesizării Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate, invocată la instanța de fond.
Apărătoarea intimaților-reclamanți, având cuvântul, solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a soluției pronunțată de instanța de fond în încheierea de ședință din 14 mai 2009.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâta, solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor bănești cuvenite pentru luna octombrie 2005 și anii următori, până la încetarea contractelor de muncă, reprezentând aprovizionarea de toamnă-iarnă, precum și contravaloarea ajutorului material anual egal cu o cotă de gaze naturale pentru aceeași perioadă, cu cheltuieli de judecată.
La data de 9.04.2009 pârâta a invocat excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Argeș, arătând că, potrivit dispozițiilor art.72 din Legea nr.168/1999, conflictele de drepturi se soluționează de către instanța în a cărei rază teritorială se află unitatea pârâtă, respectiv Municipiul B.
De asemenea a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.298 alin.2 ultima teză Codul Muncii. A susținut că excepția este admisibilă întrucât îndeplinește toate condițiile prevăzute de art.29 alin.1, 2, 3 din Legea nr.47/1992. În ceea ce privește respectarea art.29 alin.3 din Legea nr.47/1992, există o strânsă legătură între dispozițiile art.298 teza a 2-a din Codul Muncii și soluționarea cauzei întrucât acestea antamează asupra modalității de soluționare a excepției de necompetență teritorială a cauzei.
Astfel, soluționarea acesteia din urmă presupune analizarea ipotezei în care Legea nr.168/1999 mai este în vigoare sau nu. În art.298 alin.2 Codul Muncii sunt identificate/marcate cu liniuță actele normative abrogate expres, total sau parțial. Ultima liniuță este urmată de textul "alte dispoziții contrare", aceasta constituind temei pentru interpretarea textului ca reprezentând o abrogare implicită. După intrarea în vigoare a Legii nr.24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite, abrogare pe care actul anterior, Decretul nr.16/1967, o permitea. Prevederile art.62, 63 din prezentul act normativ au impus abrogarea expresă directă, iar dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile și apoi cu celelalte acte normative, prin menționarea tuturor datelor de identificare a acestora.
Pârâta a arătat că dispozițiile constituționale nesocotite de prevederile legale atacate sunt art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 și art.79 alin.1 din Constituție.
Potrivit dispozițiilor art.72 din Legea nr.168/1999 cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea. Art.284 alin.1 din Codul Muncii prevede că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă, iar alin.2 prevede că cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin.1 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul. S-a observat că suntem în prezența a două dispoziții legale aparent cu același obiect pe care instanța de judecată este chemată a le ierarhiza în vederea stabilirii competenței care, în ambele cazuri este absolută.
Pentru a determina legea aplicabilă instanța trebuie să verifice și să aplice:
- principiile ierarhizării normelor interne - Constituție, lege organică, lege ordinară, lege specială - norma de drept comun, din acest punct de vedere atât Legea nr.168/1999, cât și Legea nr.53/2003 fiind legi organice, au deci forță juridică egală;
- principiile aplicării în timp a legilor cu respectarea modului de operare și a efectelor abrogării. Din acest punct de vedere, după intrarea în vigoare a Legii nr.24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite.
- principiile tehnicii legislative care sunt de natură a face distincția între o normă validă în vigoare și una abrogată și o normă nevalidă prin existența ei în sistem datorită nerespectării legii de edictare/tehnică legislativă.
Având în vedere argumentele expuse la pct.2 de mai sus, dispozițiile Codului muncii trebuie interpretate exclusiv prin prisma regulilor de tehnică legislativă reglementate de art.1 alin.2 din Legea nr.24/2000, respectiv în conformitate cu prevederile Constituției României, republicată, cu dispozițiile prezentei legi, precum și cu principiile ordinii de drept și ținând seama și de art.15 din același act normativ potrivit cu care în procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau alineate din același act normativ în două sau mai multe acte normative, pentru sublinierea unor conexiuni legislative utilizându-se norma de trimitere, în cazul de față aceasta fiind reglementările Legii nr.168/1999.
În principal, motivele de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile de mai sus au în vedere principiul relativității juridice dezvoltat în ultima perioadă în jurisprudența CEDO și a Curții Constituționale în acord cu care legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punctul de vedre al aplicabilității acestora, în sensul de a fi coerente, să aibă vocația de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să aibă o aplicabilitate practică uniformă, soluțiile diferite pronunțate de aceeași instanță asupra aceleiași chestiuni încălcând art. 6 din CEDO.
Art. 1 alin.5 din Constituție dispune că respectarea legilor și a Constituției este obligatorie, ceea ce generează obligația Parlamentului României de a respecta atât Constituția, cât și legile organice ce decurg din prevederile constituționale.
Reclamanții au solicitat respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.298 alin.2 ultima teză ca inadmisibilă.
Prin încheierea din 14 mai 2009, Tribunalul Argeșa respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate invocată și a respins și excepția de necompetență teritorială.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că art.29 alin.1, 2, 3, din Legea nr.47/1992 instituie anumite condiții:
- excepția să fie invocată în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;
- excepția să privească neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare;
- soluționarea excepției să aibă legătură cu soluționarea cauzei;
- dispoziția legală să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a curții.
A apreciat tribunalul că o parte din cerințele art.29 din Legea nr.47/1992 sunt îndeplinite în cauză întrucât excepția a fost invocată în fața unei instanțe judecătorești - Tribunalul Argeș și textul legal la care se referă nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a curții.
Pe de altă parte tribunalul a apreciat că, deși formal se invocă neconstituționalitatea art.298 alin.2 ultima teză din Legea nr.53/2003, în raport de dispozițiile art.1 alin.4, 5, art.73 alin.3 și art.79 alin.1 din Constituție, întreaga motivare a excepției de neconstituționalitate se axează pe contradicția dintre două texte de lege - art.72 din Legea nr.188/1999 și art. 284 Codul Muncii - precum și pe modul în care acest conflict de legi a fost soluționat de către instanțe.
Din motivarea excepției de neconstituționalitate reiese că pârâta este nemulțumită de modul în care instanțele au înțeles să aplice în practică art.298 alin.2 ultima teză, or modul în care instanțele judecătorești aplică legea și apreciază dacă un text legal este abrogat sau nu sunt în competența exclusivă a instanțelor judecătorești, iar nu a Curții Constituționale.
Astfel, prin mai multe decizii (516/11.10.2005, 43/11.01.2007) Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții ca inadmisibile, reținând că autorul excepției este nemulțumit de modul de aplicare a legii, Curtea apreciind că aceasta ține de competența instanțelor de judecată.
Faptul că instanțele judecătorești au considerat prin numeroase decizii de speță că art.72 este abrogat apare ca o problemă de aplicare a legii în timp ce nu poate fi supusă cenzurii Curții Constituționale. Prin prisma acestor considerente invocarea excepției de neconstituționalitate nu are legătură cu soluționarea fondului cauzei, întrucât și în ipoteza în care s-ar constata neconstituționalitatea acesteia, Curtea Constituțională nu ar stabili care este instanța competentă, ci tot instanța de judecată, având în vedere principiile soluționării conflictului de legi în timp.
În consecință, tribunalul a considerat că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă pentru că pe de o parte privește aspecte legate de modul de aplicare a legii de către instanțele de judecată și de soluționare a conflictului de legi în timp, iar pe de altă parte nu se constată existența unei legături directe între soluționarea cauzei și soluționarea excepției de neconstituționalitate.
În ceea ce privește excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Argeș instanța a apreciat că aceasta este neîntemeiată și că în speță se aplică prevederile Codului muncii, întrucât această reglementare este ulterioară Legii nr.168/1999, iar art.298 alin.2 Codul Muncii prevede că "pe data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă orice alte dispoziții contrare". Cum dispozițiile art.72 din Legea nr. 168/1999 sunt contrare Codului muncii, rezultă că acestea au fost abrogate implicit.
În termen legal pârâta Bad eclarat recurs împotriva acestei încheieri, pe care a criticat-o sub următorul aspect:
Soluția dată cererii de sesizare a Curții Constituționale este rezultatul erorii săvârșite de instanța de judecată, care nu a remarcat temeinicia argumentelor ridicate în susținerea excepției de neconstituționalitate.
Pentru stabilirea competenței teritoriale intră în concurs Codul Muncii - dreptul comun în materie - cu Legea nr.168/1999, la care trimite același cod. Pentru a determina norma aplicabilă, instanța trebuie să verifice și să aplice principiile ierarhizării normelor interne - Constituție, lege organică, lege ordinară, lege specială - norma de drept comun, principiile aplicării în timp a legilor, cu respectarea modului de operare și a efectelor abrogării, principiile tehnicii legislative.
După apariția Legii nr. 24/2000, abrogarea implicită nu a mai fost reglementată, ceea ce înseamnă că nu mai poate produce efecte juridice.
Pe de altă parte, în procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau alineate din același act normativ ori în două sau mai multe acte normative.
Legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punctul de vedere al aplicabilității acestora, în sensul că normele trebuie să fie coerente, să evite paralelismul legislativ, să aibă o aplicabilitate practică uniformă în sensul de a evita o jurisprudență neuniformă.
Potrivit art.1 alin.5 din Constituția României, Parlamentul este obligat să respecte atât Constituția, cât și legile organice. Legea nr. 24/2000 reprezintă o lege esențială pentru procedura legislativă din România. Ca autoritate legislativă, poate modifica expres prevederile acestei legi, nu și implicit.
Codul Muncii nu poate modifica implicit prevederile cuprinse în Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă întrucât aceasta ar contraveni dispozițiilor Constituției.
A mai arătat recurenta că niciodată Curtea Constituțională nu s-a pronunțat în legătură cu fondul unui conflict de constituționalitate între textul art.298 alin.2 teza finală din Codul Muncii și prevederile art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit.p și art.79 alin.1 din Constituția României revizuită.
Analizând încheierea recurată, în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art.298 alin.2 teza ultimă din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii, potrivit cărora "pe data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă orice alte dispoziții contrare".
Textul criticat este în vigoare și are legătură cu soluționarea cauzei, respectiv cu soluționarea excepției de necompetență teritorială a instanței de fond, iar neconstituționalitatea acestui text de lege nu a fost constatată până în prezent de Curtea Constituțională.
Rezultă așadar că sub aceste aspecte excepția invocată este admisibilă.
Pe de altă parte, deși a invocat încălcarea dispozițiilor art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit.p și art.79 alin.1 din Constituția României revizuită, pârâta nu a precizat în ce constă această încălcare. Ea a pornit în argumentarea excepției de neconstituționalitate de la încălcarea normelor de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr.24/2000 și a arătat că abrogarea implicită - operație legislativă instituită prin textul de lege criticat - nu mai este permisă de aceste norme.
A mai arătat că dispozițiile Codului muncii trebuie interpretate exclusiv prin prisma regulilor de tehnică legislativă reglementate de art.1 alin.2 din Legea nr.24/2000.
A susținut recurenta-pârâtă că reglementarea competenței teritoriale a instanțelor sesizate cu soluționarea conflictelor de drepturi atât prin art.72 din Legea nr.168/1999, cât și prin art.284 din Codul Muncii constituie un paralelism, a cărui evitare trebuie urmărită în procesul de legiferare conform art.15 din Legea nr.24/2000. Pentru această situație trebuie avute în vedere prevederile art.249 din Codul Muncii, care trimit la legea specială privind soluționarea conflictelor de muncă - Legea nr.168/1999.
În acest fel s-a pus în discuție modul de aplicare în timp a actelor normative, raportul dintre lege specială și dreptul comun în materia dreptului muncii.
Abrogarea implicită creează, în opinia pârâtei, dificultăți în interpretarea și aplicarea legii referitor la stabilirea competenței teritoriale în soluționarea conflictelor de drepturi.
Curtea apreciază că problemele ridicate țin de aplicarea și interpretarea legii, atribuții ce intră în competența generală a instanțelor judecătorești, și că practic nu se invocă o neconformitate a unui text de lege cu Constituția. Ca atare în mod corect instanța de fond a reținut că nu sunt întrunite toate condițiile prevăzute de art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, excepția de neconstituționalitate fiind inadmisibilă.
În fine, curtea apreciază ca fiind corectă observația tribunalului în sensul că, în situația în care s-ar constata neconstituționalitatea textului de lege, Curtea Constituțională nu ar stabili și care este instanța competentă. Tot instanța de judecată, având în vedere principiile soluționării conflictului de legi în timp, va trebui să aplice una dintre cele două norme care reglementează competența teritorială.
Față de aceste considerente, constatând că nu se regăsesc cu privire la încheierea atacată motivele de nelegalitate reglementate de dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în baza art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta, împotriva încheierii de ședință din 14 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 iulie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - ecția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red. / 15.07.2009
/2 ex.
Jud. fond:
Președinte:Nicoleta Simona PăștinJudecători:Nicoleta Simona Păștin, Paulina Ghimișliu, Laura
