Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1541/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.1541/R/2008
Ședința publică din 02 iulie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTORI: Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Sergiu
- GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții, G, împotriva sentinței civile nr.484 din 11 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, privind și pe pârâta PRIMĂRIA COMUNEI OCNA PRIN PRIMAR având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că recursul este declarat și motivat în termen legal, și a fost comunicat intimatei.
În baza actelor de la dosar, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA:
Deliberând reține că prin sentința civilă nr. 484 din data de 11 aprilie 2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Maramureș, s-a respins cererea formulată de reclamanții, G, în contradictoriu cu pârâta Primăria Comunei Ocna prin Primar.
În motivarea acestei sentințe prima instanță a reținut că Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 496/28.07.2003 pentru modificarea și completarea Ordinului Ministerului d e Interne nr. 275/2002 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar și civil din Ministerul d Interne, nu a fost publicat în Monitorul Oficial, situație în care nu produce efecte juridice.
În conformitate cu prevederile art. 10 din 24/2000 republicată privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, actele normative, inclusiv ordinele și instrucțiunile emise de organele administrației publice centrale se publică în Monitorul Oficial al României partea
OUG nr. 63/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, în prezent abrogată, a fost publicată în Monitorul Oficial 462/28.06.2003. La o lună după aceasta s-a emis Ordinul 496/28.07.2003 invocat de reclamanți.
Ordinul 496/28.07.2003 nu este un act administrativ normativ emis în aplicarea OUG nr. 63/2003 ci este o actualizare a unui ordin anterior emis sub nr. 275/2002 de Ministerul d e Interne.
Ordinul nr. 277/2002 și 496/2003 sunt date în aplicarea 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar și civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Prin Ordinul 496/2003 a fost modificată Anexa 1 la Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor cu privire la salarizarea personalului militar din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi personalului civil din aceste instituții.
Din cele menționate mai sus rezultă că Ordinul 496/2003 nu se aplică personalului civil din instituțiile publice altele decât cele de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Un act administrativ normativ emis de un minister nu poate extinde sfera de aplicare a unei legi pe care este chemat să o aplice, deoarece prin aceasta ar adăuga la lege.
Dacă la adoptarea lor, 138/1999 și Ordinul 275/2002 se adresează unei categorii limitate de salariați, printr-o modificare de ordin, sfera de adresabilitate a legii nu se poate extinde la funcționarii publici și personalul contractual din administrația locală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal, reclamanții recurenții solicitând, admiterea recursului, modificarea sentinței atacată și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului reclamanții recurenții au arătat că, otărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a Legii - art. 304 pct. 9 din Cod procedură civilă.
Invocând dispozițiile Ordinului nr. 496/2003, ale art. 1 alin.(1), art. 5 alin. 2 și art. 9 din nr.OUG 63/2003 recurenții au arătat că Ministerului Administrației și Internelor are competență de reglementare în cazul administrației publice, fără a se face vreo distincție între autoritățile centrale și cele locale.
În baza Ordinului arătat, prefecturile încă: din 2003 primesc indemnizațiile de dispozitiv, ori așa cum s-a arătat actul nu distinge între administrații locale, județene și/sau centrale, iar instituția Prefectului deși avea comunicate dispozițiile primarului le-a considerat legale și pe cale de consecință nu le-a atacat în contencios
Motivarea că ordinul nu a fost publicat în Monitorul Oficial constituie o aplicare greșită a legii deoarece acesta este un act administrativ de autoritate, cu aplicabilitate pentru funcționarii publici și personalul contractual din administrația publică, care în vederea aplicării s-a comunicat persoanelor împuternicite a-l duce la îndeplinire.
Art. VI al Ordinului 496/2003 prevede că: " comandanții (șefii) de unități vor lua măsuri de aplicare a prezentului ordin" și este semnat de "Ministrul Administrației și internelor " și de " Ministrul delegat pentru administrația publică ", iar ordinul nu are caracterul și construcția unui act normativ a cărui intrare în vigoare să fie ținută de vreo publicare, ci de comunicarea lui celor interesați.
S-a mai precizat că acordarea indemnizației de dispozitiv rezultă și din prevederile art. 47 din Legea nr. 138/1999, coroborate cu prevederile art. 13 din aceeași lege, în sensul că sporul de dispozitiv s-a primit și de personalul din domeniul administrației.
În aplicarea acestei prevederi prin Ordinul 496/2003 s-a explicat noțiunile de " personal civil ", drepturile salariale și sporurile fiind prevăzute de lege.
Activitatea de evidență populației prevăzută prin nr.OUG 63/2003 ca aparținând a fost preluată în cadrul autorităților publice ( în aparatul consiliilor locale și ale consiliilor județene).
Prin sentința pronunțată s-a ncălcat principiul constituțional și legal al egalității între cetățeni, principiu consacrat și în art. 1 alin. 2 din Legea nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare
Prin acordarea indemnizației de dispozitiv nu s-a încălcat nicio, prevedere legală ci, dimpotrivă, s-a asigurat egalitate de tratament economic, salarial personalului din cadrul aceleiași autorități.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:
Actele normative pe care reclamanții și-au întemeiat pretențiile, sunt Legea nr.138/1999 (art.13) și Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.496/2003 (pct.9.2).
Or, dispozițiile Legii nr.138/1999 se aplică, conform art.1, personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Prin urmare, aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile personalului contractual din cadrul Primăriei Ocna, a cărui salarizare este reglementată prin Legea 24/2000.
De asemenea, prevederile Ordinului nr.496/2003 (pct.9.2) nu pot fi aplicabile reclamanților, deoarece acest act normativ a fost emis în aplicarea Legii nr.138/1999 (42-43 fond), care, astfel cum s-a reținut anterior, nu îi include pe reclamanți în sfera destinatarilor dispozițiilor sale.
De altfel, dispozițiile edictate de pct.9.2 nu trebuie interpretate în mod de sine stătător, ci raportate la ansamblul prevederilor nr.496/2003, ceea ce confirmă însă o dată excluderea reclamanților din categoria persoanelor îndreptățite să primească spor de dispozitiv.
În fine, chiar acceptând susținerea că pct.9.2 din nr.496/2003 se referă în mod independent la personalul contractual din organele administrației publice, Curtea constată că un asemenea mijloc de legiferare pune sub semnul întrebării principiile constituționale de bază, cum ar fi autonomia publică locală, deoarece nu poate fi admisă posibilitatea ingerinței unui minister (organ executiv central) în cadrul legislativ specific unei autorități publice locale.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că prima instanță a aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, astfel încât motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nu este întemeiat.
De asemenea, În ceea ce privește discriminarea care ar exista între reclamanți și alte categorii de salariați se reține că în jurisprudența sa (de exemplu, Decizia nr.102/2003 publicată în MO nr.201/2003) instanța de contencios constituțional a statuat că egalitatea de tratament se impune ca principiu numai în cazul celor aflați în aceeași situație juridică. În cazul unor situații diferite, determinate de factori obiectivi, precum este aceea a posibilității financiare a angajatorului de a suporta costul tichetelor de masa, tratamentul juridic diferit aplicat salariaților nu este de natura sa creeze discriminări între aceștia.
Constată că reclamanții nu se află într-o situație comparabilă cu categoriile profesionale beneficiare ale indemnizației de dispozitiv, Curtea reține că lipsește premisa existenței unei discriminări în sensul art. 1 din Legea 137/2000.
În egală măsură, instanța de recurs consideră că principiul egalității de tratament nu presupune uniformitate de reglementare, fiind opțiunea exclusivă a legiuitorului de a adopta soluții legislative diferite în favoarea unor categorii de salariați diferite, în considerarea situațiilor deosebite în care se găsesc.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din CEDO referitor la interzicerea discriminării, numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă, ceea ce Curtea, apreciază că nu este cazul în prezenta speță.
Drept urmare, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior, a art. 3041Cod procedură civilă se va respinge ca c nefondat recursul declarat de reclamanții, G, împotriva sentinței civile nr. 484 din 11.04.2008 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, care va fi menținută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, G, împotriva sentinței civile nr. 484 din 11.04.2008 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 02.07.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - PT.-
în semnează
vicepreședintele instanței
JUDECĂTOR 2: Ioan Daniel Chiș Sergiu
RED.
DACT. 2.EX./24.07.2008.
JUD.FOND.,.
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Sergiu
