Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 171/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 171/R-CM
Ședința publică din 27 Februarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florica Răuță JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin
Judecător: - - -
Judecător: - ---
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE INALTA C DE CASATIE SI JUSTITIE, cu sediul în B, sector 5,- și chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr.551/CM din 21 septembrie 2007,pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile, respectiv, recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, recurentul-chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor-prin DGFP A, intimații-reclamanți, G, A, G și și intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că s-a solicitat judecarea în lipsă a cauzei.
Având în vedere că este procedură îndeplinită și că părțile procesuale au solicitat judecarea în lipsă în conformitate cu prevederile art.242 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Constată că, prin cererea înregistrată la data de 10.04.2007, reclamanții, G, -, A, G și au chemat în judecată pe pârâții Guvernul României, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, Ministerul Economiei și Finanțelor, acesta din urmă în calitate de chemat în garanție, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții și chematul în garanție la acordarea creșterilor salariale prevăzute de nr.OG10/2007, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflație de la data când trebuiau acordate și până la plata efectivă.
S-a solicitat citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
În motivarea acțiunii se arată că prin acte normative au fost prevăzute creșteri salariale ale diferitelor categorii profesionale din sectorul bugetar, excepție făcând doar judecătorii și procurorii.
În acest fel, arată reclamanții s-a creat un caz de discriminare care poate fi înlăturat chiar prin acordarea creșterilor salariale în cauză și celor două categorii care au fost exceptate.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.21 alin.1 din nr.OG137/2000, astfel cum a fost modificată și completată.
Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întemeiată pe faptul că această instituție doar răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, dar și pe faptul că și MINISTERUL PUBLIC este ordonator principal de credite, cum este și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pârâtul Guvernul României a invocat, la rândul său, excepția necompetenței materiale a instanței arătând că potrivit art.1 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 coroborat cu art. 52 din Constituția României republicată, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
În cauză nu poate opera o prorogare legală de competență întemeiată pe dispozițiile art.17 pr.civ.
Este invocată și excepția lipsei capacității sale juridice civile, argumentată prin faptul că în privința sa operează o capacitate juridică specială de drept public, putând sta în judecată numai în litigiile de contencios administrativ, atunci când se contestă legalitatea actelor administrative adoptate în exercitarea atribuțiilor și competențelor legale.
În ceea ce privește fondul cauzei, se susține că instanțele judecătorești nu au competența de a modifica, abroga sau completa legea specială de salarizare a judecătorilor și procurorilor, după cum nu pot nici să creeze asemenea norme juridice sau să le adauge consecințe contrare.
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat, de asemenea, excepția necompetenței materiale a instanței, competența urmând a se stabili în conformitate cu dispozițiile art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 potrivit dreptului comun, în favoarea judecătoriei.
Pe fond, s-a susținut că acțiunea este inadmisibilă, de vreme ce reclamanții nu fac parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică la care ordonanțele de creșteri salariale fac trimitere.
Susținerea reclamanților, în ceea ce privește tratamentul discriminatoriu, este, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art.2 alin.2 din nr.OG137/2000.
Nu poate fi apreciat ca discriminatoriu faptul că nu s-au acordat măriri salariale magistraților, în condițiile în care nu poate constitui o discriminare nici situația în care personalul contractual bugetar nu este salarizat în baza coeficienților de multiplicare și a valorii de referință sectorială utilizate pentru salarizarea magistraților.
Prin sentința civilă nr.551/CM din 21 septembrie 2007, Tribunalul Argeșa admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale determinate ca urmare a creșterilor salariale, respectiv cu 5% începând cu 01.01.2007 și 2% începând cu 01.04.2007, ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
Totodată, a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, acesta fiind obligat să aloce fondurile necesare acordării diferențelor salariale.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut în fapt și în drept următoarele:
În ceea ce privește excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul Guvernul României, s-a reținut că reclamanții nu au contestat modul de stabilire a creșterilor salariale în cauză, ci au solicitat acordarea acestor drepturi bănești, acțiunea lor întemeindu-se pe dispozițiile art.1 alin.2 și art.281 Codul muncii, situație care atrage competența materială a soluționării cauzei de către tribunale.
Pentru aceleași considerente, dar având în vedere și existența raportului juridic de muncă atipic al reclamanților, instanța a apreciat ca neîntemeiată excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Activitatea reclamanților este remunerată printr-o indemnizație, primită așadar pentru munca depusă, iar cauza discriminatorie a apărut în cadrul relațiilor de serviciu ale petenților. Pe cale de consecință, având în vedere dispozițiile art.2 alin.1 lit.c Cod procedură civilă, dar și prevederile art.291 și art.295 Codul muncii, instanța a respins această excepție.
Cu privire la excepția lipsei capacității juridice civile a pârâtului Guvernul României, tribunalul a apreciat-o ca întemeiată, având în vedere natura colegială a acestuia, dar și faptul că această instituție poate fi chemată în judecată numai în limitele strict determinate de prevederile Constituției României și numai în legătură cu posibilitatea contestării legalității actelor administrative emise în exercitarea competențelor și atribuțiilor determinate de lege.
Ca neîntemeiată a fost privită și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor. Astfel, potrivit art.10 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, propunând rectificările corespunzătoare.
Așa fiind, luând în considerare atribuțiile legale de rectificarea bugetului, instanța a constatat că această instituție are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește alocarea fondurilor necesare acoperirii sumelor pretinse de reclamanți.
Referitor la fondul cauzei, tribunalul a reținut că art.155 din Legea nr.53/2003, act normativ aplicabil și reclamanților, prevede că noțiunea de "salariu" cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
S-a reținut că dreptul la salariu este, în accepțiunea Codului muncii și Constituției României, un drept fundamental și principalul drept al salariatului, noțiune generică în cadrul căreia, cu delimitările de rigoare, sunt incluși și reclamanții.
Salariul, indemnizația, în speța dedusă judecății, se impune a fi luat în considerare alături de sporurile și adaosurile statuate de legiuitor pentru a nu se ajunge astfel la golirea de sens a acestei noțiuni.
Față de acest aspect, relativ la cererea introductivă de instanță, s-a reținut că prin nr.OG10/2007 au fost stipulate creșteri salariale ce se vor acorda pe parcursul anului 2007 personalului bugetar și celui care ocupă funcții de demnitate publică, în trei etape.
Aceste creșteri salariale nu au fost acordate și procurorilor, motivându-se măsura și prin aceea că această categorie profesională beneficiat de măriri salariale substanțiale pe parcursul anilor 2006 și 2007.
Această apărare nu a fost primită, de vreme ce creșterile salariale prevăzute de nr.OG10/2007 se acordă și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
Din examinarea nr.OG10/2007, precum și a apărărilor formulate în cauză de către pârâți, tribunalul nu a reținut invocarea în speța dedusă judecății sau dovedirea existenței vreunui scop legitim care să conducă la înlăturarea categoriei reclamantelor de la beneficiul creșterilor salariale prevăzute de art.1 lit.a, b și c din nr.OG10/2007.
Instanța a apreciat ca discriminatorie prevederea legală prin care se acordă creșteri salariale doar anumitor categorii de personal din sectorul bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
De aceea au devenit aplicabile în speță dispozițiile art. 2 din nr.OG137/2000, modificată și completată, art. 4 și 16 din Constituția României republicată și art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care reglementează interzicerea discriminării.
S-a reținut că reclamanții au formulat acțiune la data de 10.04.2007, moment în care erau intrate în vigoare doar măririle salariale prevăzute de lit.a și b ale art.1 din nr.OG10/2007, respectiv de 5% și de 2%, nu și cea prevăzută de lit.c, de 11%, calculată de la 01.10.2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
Întrucât nu se poate prezuma existența culpei în neacordarea unor creșteri salariale viitoare, instanța a admis în parte acțiunea, așa cum s-a arătat anterior.
În ceea ce privește actualizarea cu indicele de inflație a acestor drepturi bănești, tribunalul a privit-o ca întemeiată, din perspectiva dispozițiilor art.161 pct.4 Codul muncii, precum și a faptului că prin aceasta se realizează o corelație între salariul real și salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul la care pârâții le datorau drepturile bănești în cauză și momentul în care aceste sume au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarului. Aceasta deoarece principala funcție a indexării este aceea de a atenua efectele inflației asupra nivelului de trai.
Împotriva sentinței au declarat recurs, în termen legal, pârâtul - chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor și pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Primul dintre recurenți critică hotărârea în sensul că a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
Fiind vorba de solicitarea unor drepturi bănești ce decurg din raporturile de muncă pe care reclamanții le au în calitate de salariați, este evident că doar MINISTERUL PUBLIC poate răspunde ca pârât în cauză.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu este ordonator principal de credite al reclamantelor, ci răspunde de gestionarea bugetului aprobat prin legea bugetară anuală instituției pe care o conduce și nu altor instituții. Pentru repartizarea sumelor de la bugetul de stat către ordonatorii principali de credite este răspunzător Guvernul.
Între Ministerul Economiei și Finanțelor, parchete și MINISTERUL PUBLIC nu există nicio obligație de garanție.
De asemenea, este inadmisibilă solicitarea modificării bugetului de stat printr-o hotărâre judecătorească deoarece creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite.
Pe fond, argumentele sunt următoarele:
Reclamanții nu fac parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar, nici din categoria celor care ocupă funcții de demnitate publică.
În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin.2 din nr.OG 137/2000, modificată și completată.
Reclamanții nu invocă niciunul dintre criteriile enumerate de art. 2 din ordonanță, ci invocă o discriminare ce are la bază nerespectarea principiului egalității între salariați, materializat prin nerespectarea dreptului la o remunerație echitabilă.
În speță, potrivit prevederilor nr.OG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr.45/2007, valoarea de referință sectorială este indexată periodic.
În drept, recursul pârâtului - chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Primul motiv de recurs invocat de recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este acela că soluția a fost pronunțată cu încălcarea competenței materiale a instanțelor.
În cererile întemeiate pe dispozițiile nr.OG 137/2000, cu modificările și completările ulterioare competența de soluționare revine, potrivit art. 27 alin.1, judecătoriei.
Pe de altă parte, obligarea recurentului-pârât și a celorlalți pârâți la plata unor sume de bani ca urmare a indexării salariilor reclamanților pe anul 2007 constituie o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești.
Argumentele aduse în susținerea acestor motive sunt următoarele:
Intimații-reclamanți sunt salarizați în temeiul unei legi speciale, care stabilește în mod exhaustiv drepturile salariale și alte drepturi de care acestea beneficiază, neputând beneficia de alte drepturi decât dacă sunt prevăzute expres în favoarea lor.
Prin urmare, instituirea acestor drepturi în beneficiul unor categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea ori prevederea în alt cuantum în beneficiul altei categorii profesionale reprezintă o problemă de legiferare.
Numai legiuitorul are dreptul să reglementeze criteriile de determinare a cuantumului indemnizațiilor sau al salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, precum și a sporurilor sau adaosurilor la acestea.
Un alt motiv de recurs este acela potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Întrucât magistrații au beneficiat de creșteri substanțiale atât în anul 2006, cât și în anul 2007, decizia luată de a nu acorda indexări sau majorări în cursul anului 2007 decât altor categorii din sectorul bugetar cu venituri mai scăzute, în scopul acoperirii creșterii inflației pe o perioadă determinată, nu reprezintă o situație care să fi avut drept rezultat plasarea acestei categorii profesionale într-o stare de discriminare prin nerespectarea dreptului la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Magistrații și alte categorii de personal nu se află în situații similare și nici comparabile atât din punct de vedere al răspunderii, complexității și interdicțiilor specifice, cât și al salarizării.
Un ultim motiv de recurs este acela potrivit căruia instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate actualizate cu indicele de inflație.
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
În drept, recursul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.3, 4 și 9, art.3041Cod procedură civilă.
Recursurile nu sunt fondate.
Soluția asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei părți constituie o aplicare corectă a dispozițiilor legale și pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.18 și 20 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, ordonatorii principali de credite sunt miniștrii de resort, iar Guvernul asigură realizarea politicii fiscal - bugetare, elaborând proiectele legilor bugetare anuale și examinând periodic execuția bugetară.
Atribuțiile Ministerului Economiei și Finanțelor, așa cum sunt examinate de art.19 din lege, constau în pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobările contului general de execuție, în luarea măsurilor necesare pentru aplicarea politicii fiscal bugetare, etc.
În baza acestor atribuții legate de execuția bugetară, fără a fi vorba despre o veritabilă obligație de garanție, Ministerul Economiei și Finanțelor dispune măsuri pentru alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare achitării drepturilor bănești cuvenite angajaților de către ministerul d e resort.
Instanța nu a fost învestită a examina conformitatea actelor normative adoptate în materia salarizării magistraților, ori a actelor normative care au prevăzut creșteri salariale pentru personalul bugetar cu dispozițiile constituționale.
Instanța a fost învestită a verifica dacă aplicarea reglementărilor în domeniul salarizării, în executarea raporturilor juridice de muncă, este conformă regulilor și principiilor de drept consacrate în materie de normele interne și internaționale.
În considerentele Deciziei nr.VI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a admis recursul în interesul legii cu privire la aplicarea dispozițiilor art.11 alin.(1) din nr.OUG177/2002, art.28 alin.(4) din nr.OUG43/2002 modificată prin nr.OUG29/2004, modificată și aprobată prin Legea nr.601/2004, s-a arătat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege respective s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii consacrat de art.16 alin.(1) din Constituția României, republicată.
De aceea, nu se poate reține soluționarea pricinii cu depășirea atribuțiilor conferite puterii judecătorești.
În soluționarea excepției necompetenței materiale întemeiate pe prevederile art. 27 alin. 1 din nr.OG137/2000, cu modificările și completările ulterioare instanța de fond a pornit de la natura litigiului constituind conflict de drepturi, pentru care dreptul comun îl reprezintă dreptul muncii.
S-a stabilit în consecință competența materială în soluționarea cauzei potrivit disp. art.284 muncii coroborat cu art.2 alin. 1 lit. c) pr.civ. cu respectarea prevederilor art. 27 alin.1 din ordonanță.
S-a susținut că nu poate fi reținută discriminarea câtă vreme drepturile solicitate de intimații-reclamanți nu sunt prevăzute de legislația în vigoare.
Prin art.1 din nr.OG10/2007 se stabilesc majorări în 3 etape ale salariilor de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar stabilite potrivit nr.OUG29/2000, ale indemnizațiilor personalului care ocupă funcții de demnitate publică și ale celor care ocupă funcții asimilate cu funcții de demnitate publică.
Scopul acordării acestor majorări prin lege este acoperirea creșterii inflației pe o perioadă determinată.
În analiza situației de comparabilitate, trebuie pornit de la trăsătura caracteristică și comună a reclamanților și categoriilor de personal nominalizate în ordonanța de guvern. Astfel, caracteristic personalului din autoritățile și instituțiile publice este că salariile, respectiv indemnizațiile, se suportă din fonduri defalcate de la bugetul de stat, cu consecința stabilirii prin lege a modului de salarizare - art.157 alin.2 Codul muncii.
Răspunderea pentru exercitarea funcției, complexitatea situațiilor, interdicțiile specifice, se reflectă în stabilirea indemnizațiilor magistraților în raport cu nivelul instanței sau parchetului, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură, pentru care sunt specifici coeficienții de multiplicare.
Aceasta nu are legătură cu stabilirea salariilor sau a indemnizațiilor în funcție de creșterea inflației, respectiv cu majorarea valorii de referință sectorială.
Iar pretinsele majorări acordate magistraților potrivit art.38 din nr.OUG27/2006 nu au vizat decât anul 2006. Aceasta deoarece prognoza nu poate acoperi o perioadă îndelungată.
Pe de altă parte, raportându-ne la personalul care ocupă funcții de demnitate publică sau funcții asimilate și pentru care, de asemenea drepturile bănești se stabilesc în funcție de complexitatea atribuțiilor, interdicțiile specifice necontestat mai mari decât ale altor categorii de personal, majorările au fost acordate atât în anul 2006, cât și în anul 2007.
Creșterea costului alimentelor, al obiectelor de primă necesitate, determină scăderea salariului real pentru toate categoriile profesionale, iar acoperirea acesteia numai pentru anumite categorii de personal nu se poate justifica prin stabilirea unor salarii sau indemnizații de încadrare diferite după funcții, atribuții, interdicții, etc.
Nu este vorba numai despre capacitatea de a suporta creșterea inflației, ci despre necesitatea de a se menține în timp același raport între salariul nominal și cel real.
Or, menținerea acestui raport nu poate opera numai pentru anumite categorii de personal, fără altă justificare decât principiul diferențierii salariilor în raport cu funcția îndeplinită, care de altfel este un contraargument.
De fapt, aplicând diferit dreptul la indexare se ajunge la încălcarea principiului diferențierii salariilor în raport cu funcția îndeplinită.
Prin urmare, trebuie reținut că tratamentul aplicat de instituțiile având atribuții în salarizarea reclamantelor este discriminatoriu în sensul art.2 din nr.OG137/2000 și art.5 din Codul muncii, precum și în sensul art.16 din Constituția României revizuită.
Pentru considerentele vizând rolul indexării se va reține că stabilirea despăgubirilor pentru neplata drepturilor salariale cuvenite, despăgubiri constând în actualizarea cu indicele de inflație reprezintă o corectă aplicare a prevederilor art.161 pct. 4 muncii.
Și întrucât nu sunt îndeplinite condițiile de nelegalitate și netemeinicie prevăzute de dispozițiile art.304 pct. 3, 4 și 9 Cod procedură civilă, cu privire la sentința recurată, în baza art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5 și recurentul-pârât - chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.551/CM din 21 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții, G, A, G și și pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALULUI ARGEȘ și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./14.03.2008
Jud.fond:
Președinte:Florica RăuțăJudecători:Florica Răuță, Nicoleta Simona Păștin
