Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2040/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2040/R/2008
Ședința publică din 22 octombrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș
JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Laura
: -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul - împotriva sentinței civile nr. 878 din 9 iulie 2008 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, privind și pe pârâții PRIMARUL COMUNEI și CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în cauză, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost formulat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâților intimați, și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, prin memoriul de recurs ( fila 4) reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 878 din 9 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Maramureș, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul - în contradictoriu cu PRIMARUL COMUNEI și CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, având ca obiect drepturi bănești.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că acțiunea este neîntemeiată pentru următoarele:
Ordinele nr. 275/2002 și 496/2003 sunt date în aplicarea Legii 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar și civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Prin Ordinul 496/2003 a fost modificată Anexa 1 la Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor cu privire la salarizarea personalului militar din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi personalului civil din aceste instituții.
Ordinul 496/2003 nu se aplică personalului civil din instituțiile publice altele decât cele de apărare, ordine publică și siguranță națională, administrația publică locală nefăcând parte din structura Ministerului Administrației și Internelor, iar primăria este o structură ce funcționează în cadrul autorității publice locale.
Un act administrativ normativ emis de un ministru nu poate extinde sfera de aplicare a unei legi pe care este chemat să o aplice, deoarece prin aceasta ar adăuga la lege.
Dacă la adoptarea lor, Legea 138/1999 și Ordinul 275/2002, se adresează unei categorii limitate de salariați, printr-o modificare de ordin, sfera de adresabilitate a legii nu se poate extinde la funcționarii publici din administrația locală.
În accepțiunea instanței, trimiterea din art. 9.2 al Ordinului 496/2003 la "personalul civil din administrația publică" trebuie înțeleasă în sensul că și personalul civil angajat al instituțiilor publice de apărare, ordine publică și siguranță națională beneficiază de sporul de dispozitiv, dar numai cei de la instituțiile respective pe care legiuitorul le-a avut în vedere la adoptarea Legii 138/1999.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul -, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecând cauza admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului arată că este salariat în cadrul Primăriei comunei.
Prin nr.496/28.07.2003, s-a procedat la uniformizarea sistemului de acordare a veniturilor salariale pentru personalul care își desfășoară activitatea în cadrul autorităților administrației publice pct.9.2 stipulând în mod expres că "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil, ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice", iar cuantum,ul acestei indemnizații este potrivit art.13 din Legea 138/1999 de 25% din salariul de bază, asigurându-se astfel egalitate de tratament salarial tuturor salariaților din cadrul aceleiași autorități.
Consideră că prin neaplicarea acestor prevederi, este încălcată voința legiuitorului, reclamantul fiind văduvit de un drept patrimonial de care ar trebui să beneficieze conform legii.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel urmează să respingă recursul pentru următoarele considerente:
Actele normative pe care reclamantul și-a întemeiat pretențiile și pe care prima instanță le-a considerat că justifică admiterea acțiunii, sunt Legea nr.138/1999 (art.13) și Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.496/2003 (pct.9.2).
Or, dispozițiile Legii nr.138/1999 se aplică, conform art.1, personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Prin urmare, aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile personalului contractual din cadrul aparatului administrației locale, care este o instituție publică cu personalitate juridică.
De asemenea, prevederile Ordinului nr.496/2003 (pct.9.2) nu pot fi aplicabile reclamantului, deoarece acest act normativ a fost emis în aplicarea Legii nr. 138/1999 care, astfel cum s-a reținut anterior, nu îi include pe reclamanți în sfera destinatarilor dispozițiilor sale.
De altfel, dispozițiile edictate de pct. 9.2 nu trebuie interpretate în mod de sine stătător, ci raportate la ansamblul prevederilor nr. 496/2003, ceea ce confirmă însă o dată excluderea reclamanților din categoria persoanelor îndreptățite să primească spor de dispozitiv.
În fine, chiar acceptând susținerea că pct. 9.2 din nr. 496/2003 se referă în mod independent la personalul contractual din organele administrației publice, Curtea constată că un asemenea mijloc de legiferare pune sub semnul întrebării principiile constituționale de bază, cum ar fi autonomia publică locală, deoarece nu poate fi admisă posibilitatea ingerinței unui minister (organ executiv central) în cadrul legislativ specific unei autorități publice locale.
În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. art. 3041Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul - împotriva sentinței civile nr. 878 din 9 iulie 2008 Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
--- - - - -
de, dactilografiat de Sz.
În 2 ex. la data de 06.11.2008
Judecător fond -, - Tribunalul Maramureș
Președinte:Ioan Daniel ChișJudecători:Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Laura