Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 251/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 251/R-CM
Ședința publică din 18 Martie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Simona Păștin JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu
Judecător - -
Judecător - -
Grefier - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI și de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.867/CM din 12 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru recurentul-pârât-chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, în baza delegației depusă la dosar, lipsind recurentul-pârât Ministerul Justiției, intimații-reclamanți, intimații-pârâți Guvernul României, Curtea de APEL PITEȘTI și intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura este legal înE.ită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care se constată că nu sunt cereri prealabile acordării cuvântului asupra recursurilor.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor.
Consilier juridic, având cuvântul pentru recurentul-chemat în garanție, susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată a instituției pe care o reprezintă.
Având cuvântul asupra recursului formulat de pârâtul Ministerul Justiției, arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al acestuia.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanții, și, au chemat în judecată pe pârâții Guvernul României, Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, în calitate de chemat în garanție, cu citarea obligatorie și a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați la acordarea creșterilor salariale prevăzute de nr.OG10/2007, în cele 3 etape: cu 5 % începând cu 01.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007, cu 11% începând cu 01.10.2007 față de nivelul din septembrie 2007, urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că prin acte normative, respectiv nr.OG6, 8, 10 și 11/2007 au fost prevăzute creșteri salariale pentru diferite categorii profesionale din sectorul bugetar, excepție făcând doar judecătorii și procurorii, astfel că s-a creat un caz de discriminare care poate fi înlăturat chiar prin acordarea creșterilor salariale în cauză și celor două categorii care au fost exceptate.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.21 alin.1 din nr.OG137/2000, astfel cum a fost modificată și completată.
Ministerul Economiei și Finanțelor a depus întâmpinare prin care, pe cale de excepție, a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, întemeiată pe faptul că această instituție răspunde doar de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite.
Pârâtul Guvernul României a invocat prin întâmpinarea formulată, excepția necompetenței materiale a instanței în raport de dispozițiile Legii nr.554/2004, precum și cele ale art.126 pct.6 din Constituția României, arătând că instanța competentă să soluționeze cauza este, pe cale de consecință, cea de contencios administrativ.
Acest pârât a invocat și excepția lipsei capacității sale juridice civile, argumentată prin faptul că acest pârât nu are personalitate juridică, putând sta în judecată numai în litigiile de contencios administrativ, atunci când se contestă legalitatea actelor administrative adoptate în exercitarea atribuțiilor și competențelor legale, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României, neexistând raporturi de muncă între reclamanți acest minister.
În ceea ce privește fondul cauzei s-a susținut de către acest pârât că reclamanților nu le-a fost creat nici un prejudiciu și nici nu au fost puși într-o situație discriminatorie față de categoriile invocate prin cererea de chemare în judecată.
Asupra tuturor excepțiilor instanța s-a pronunțat la data de 12.12.2007.
În ceea ce privește excepția necompetenței materiale invocate de pârâtul Guvernul României, tribunalul a apreciat-o ca neîntemeiată, deoarece reclamanții nu au contestat modul de stabilire a creșterilor salariale în cauză, ci au solicitat acordarea acestor drepturi bănești, acțiunea lor întemeindu-se pe art.1 alin.2 și art.281 Codul muncii, situație care atrage competența materiale a soluționării cauzei de către tribunale.
Pentru aceleași considerente, dar având în vedere și existența raportului juridic de muncă atipic al reclamanților, instanța a apreciat ca neîntemeiată excepția necompetenței materiale.
În ceea ce privește excepția lipsei capacități juridice civile a pârâtului Guvernul României, tribunalul a apreciat-o ca întemeiată, având în vedere natura colegială a acestuia, dar și faptul că această instituție poate fi chemată în judecată numai în limitele strict determinate de prevederile Constituției României și numai în legătură cu posibilitatea contestării legalității actelor administrative emise în exercitarea competențelor și atribuțiilor determinate de lege.
Neîntemeiată a fost considerată și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor. Astfel, potrivit art.10 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, propunând rectificările corespunzătoare.
Așa fiind, luând în considerare atribuțiile legale de rectificarea bugetului, instanța a constatat că această instituție are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește alocarea fondurilor necesare acoperirii sumelor revendicate de reclamanți.
Prin sentința civilă nr.867/CM/12.12.2007 a fost admisă acțiunea și au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL PITEȘTI să acorde reclamanților creșterile salariale prevăzute de nr.OG10/2007 după cum urmează: cu 5% începând cu 01.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu 01.10.2007 față de nivelul din septembrie 2007, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost admisă cererea de chemare în garanție și a fost obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală Finanțelor Publice A, să vireze celorlalți pârâți fondurile necesare efectuării plăților.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că art.155 din Legea 53/2003, act normativ aplicabil și reclamanților, prevede că noțiunea de "salariu" cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Dreptul la salariu este, în accepțiunea codului muncii și Constituției României, un drept fundamental și principalul drept al salariatului, noțiune generică în cadrul căreia, cu delimitările de rigoare sunt incluși și reclamanții.
Salariul, indemnizația în speța dedusă judecății, se impune a fi luat în considerare alături de sporurile și adaosurile statuate de legiuitor pentru a nu se ajunge astfel la golirea de sens a acestei noțiuni.
Față de acest aspect, relativ la cererea introductivă de instanță, tribunalul a reținut că prin nr.OG10/2007 au fost stipulate creșteri salariale ce se vor acorda pe parcursul anului 2007 personalului bugetar și celui care ocupă funcții de demnitate publică. Astfel, conform art.1, salariile de bază ale categoriilor menționate se majorează în 3 etape, după cum urmează: cu 5% începând cu 01.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007.
Aceste creșteri salariale nu au fost acordate și judecătorilor, motivându-se, printre altele, și faptul că această categorie profesională beneficiat de măriri salariale substanțiale pe parcursul anilor 2006 și 2007.
A apreciat tribunalul că această apărare nu poate fi primită, de vreme ce creșterile salariale prevăzute de nr.OG10/2007 se acordă și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
Pe de altă parte, unul din principiile fundamentale ale dreptului muncii este și cel al nediscriminării, stipulat de art.5 din cod, în raport de care, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
În aceeași ordine de idei, tribunalul a reținut că, potrivit art.2 alin.1 din nr.OG137/2000 astfel cum a fost completată și modificată, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de orice criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și eventual sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Conform alin.2 al aceluiași text de lege sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane față de altele, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Din examinarea nr.OG10/2007, precum și a apărărilor formulate în cauză de către pârâți, tribunalul nu a reținut invocarea în speța dedusă judecății sau dovedirea existenței vreunui scop legitim care să conducă la înlăturarea categoriei reclamanților de la beneficiul creșterilor salariale prevăzute de art.1 lit. a, b și c din nr.OG10/2007.
Așa fiind, instanța a considerat ca discriminatorie prevederea legală prin care se acordă creșteri salariale doar anumitor categorii de personal din sectorul bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
Tribunalul a mai avut în vedere și faptul că art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și a discriminării, iar, în raport de art.20 din legea fundamentală, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care face parte din dreptul intern, statuează că tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală.
aplicabile în speță au fost apreciate și dispozițiile art.14 din CEDO care interzice discriminarea.
Așa fiind, instanța a admis acțiunea.
În ceea ce privește actualizarea cu indicele de inflație a acestor drepturi bănești, tribunalul a considerat că cererea este întemeiată, din perspectiva art.161 pct.4 Codul muncii, precum și a faptului că prin aceasta se realizează o corelație între salariul real și salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul la care pârâții le datorau drepturile bănești în cauză și momentul în care aceste sume au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarului, deoarece principala funcție a indexării este aceea de a atenua efectele inflației asupra nivelului de trai.
În termen legal sentința a fost recurată de pârâtul Ministerul Justiției și de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pârâtul Ministerul Justiției a criticat sentința pentru netemeinicie, invocând dispozițiile art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă, după cum urmează:
1. Prima instanță a depășit limitele puterii judecătorești și și-a arogat atribuții de legiferare prin acordarea unor drepturi salariale care nu sunt prevăzute de lege.
Instituirea acestor drepturi în beneficiul unor categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea, ori prevederea în alt cuantum, în beneficiul alte categorii profesionale, reprezintă o problemă de legiferare.
2. Hotărârea primei instanțe este greșită, deoarece modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii sau nereglementarea de către legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unor categorii profesionale, nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin nr.OG137/2000.
Pe de altă parte, în măsura în care o dispoziție cuprinsă într-un act normativ este în contradicție cu dispozițiile art.16 din Constituție, trebuie invocată în fața instanțelor judecătorești de către persoana interesată excepția de neconstituționalitate a respectivei prevederi legale.
Chiar dacă s-ar aprecia că se poate formula o acțiune întemeiată pe nr.OG137/2000, în speță magistrații și celelalte categorii de personal din sectorul bugetar nu se află într-o situație similară sau comparabilă, nici din punct de vedere al răspunderii, complexității și interdicțiilor specifice, nici din punct de vedere al salarizării.
Mai mult, în anul 2007 veniturile salariale ale magistraților s-au majorat prin Legea nr.45/2007 de aprobare a nr.OUG27/2006, prin mărirea coeficienților de salarizare, sporului de fidelitate și prin introducerea unor noi drepturi de salarizare.
3. În mod greșit a fost admis capătul de cerere privind actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflație, deși potrivit art.1088 cod civil daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, care se acordă din ziua cererii de chemare în judecată, în afară de situația în care dobânda curge de drept. Rezultă deci că reclamanții puteau solicita nu numai dobânda stabilită de lege, iar nu actualizarea drepturilor bănești.
Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat sentința, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, după cum urmează:
1. În mod greșit prima instanță a apreciat că recurentul are calitate procesuală pasivă, confundându-l cu Statul Român sau cu Bugetul de Stat.
Între Ministerul Economiei și Finanțelor și pârâți nu există nici o obligație de garanție, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite - Ministerul Justiției - nu a acordat reclamanților drepturile salariale cuvenite, nu-i conferă acestuia din urmă nici o garanție legală din partea chematului în garanție.
Ambele ministere sunt ordonatori principali de credite, iar creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite, nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Recurentul răspunde elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând dispozițiile art.19-35 din Legea nr.500/2002.
Mai arată recurentul că este inadmisibilă majorarea creditelor bugetare aprobate Ministerului Justiției prin lege, întrucât modificarea legii bugetului de stat nu poate avea loc decât tot prin lege, iar nu printr-o hotărâre judecătorească, instanța depășindu-și din acest punct de vedere atribuțiile judecătorești.
2. Acțiunea este și nefondată, deoarece nr.OG10/2007 nu se referă la categoria profesională a reclamanților, iar în speță nu sunt aplicabile nici dispozițiile art.2 alin.2 din nr.OG137/2000 deoarece nu constituie o discriminare acordarea acestor creșteri salariale numai anumitor categorii profesionale.
Pentru magistrați se prevăd prin lege specială drepturile salariale și majorările periodice aplicabile acestora.
Analizând sentința recurată, în raport de criticile aduse, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor este nefondat.
În mod corect instanța de fond a apreciat că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă.
Astfel, în conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. De asemenea, onform art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005 această instituție gestionează și proiectul legii de rectificare bugetară.
Rezultă așadar că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamanților, în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
În lipsa rectificării bugetului cu sumele necesare, Ministerul Justiției se află în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata sumelor cerute de reclamanți și intervenient.
Primul motiv de recurs formulat de pârâtul Ministerul Justiției este nefondat.
Este de remarcat în primul rând că Tribunalul Argeș nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, deoarece nu a făcut decât să analizeze incidența unor dispoziții legale. Este atributul instanței de judecată să verifice dacă acordarea indexărilor doar pentru anumite categorii de salariați bugetari s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii.
De altfel, chiar Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când a soluționat un recurs în interesul legii (Decizia nr. VI/2007), a statuat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat anumite sporuri la indemnizația de încadrare brută lunară doar anumitor magistrați (sporul acordat numai judecătorilor și procurorilor care au soluționat cauze privind fapte de corupție) s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii consacrat de art.16 alin.1 din Constituția României, republicată, și cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală instituit prin normele internaționale.
Apare astfel ca nefondată susținerea recurentului în sensul că instanța ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești, intrând în sfera legislativului.
Al doilea motiv de recurs formulat de pârâtul Ministerul Justiției, precum și cel de al doilea motiv al chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor sunt de asemenea nefondate.
Este nefondată susținerea recurentului Ministerul Justiției în sensul că reclamanții, invocând o dispoziție contrară unei norme constituționale, aveau doar posibilitatea de a invoca excepția de neconstituționalitate a dispoziției legale respective, fără a putea să invoce existența vreunei discriminări.
Astfel, art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare prevede că ersoana p. care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun, iar potrivit alin.4 al aceluiași articol persoana interesată are obligația de a dovedi existența unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte, în timp ce persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare.
Rezultă așadar că actul normativ reglementează posibilitatea formulării unei acțiuni în justiție de către persoana care se consideră discriminată, fără a condiționa o atare acțiune de eventuala invocare în prealabil a excepției de neconstituționalitate. Această prevedere este de altfel în concordanță cu principiul accesului liber la justiție.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea constată că rin p. nr.OG10/2007 au fost acordate creșteri salariale pentru personalul bugetar pe parcursul anului 2007, după cum urmează: 5% începând cu 1.01.2007, 2% începând cu 1.04.2007 și 11% începând cu data de 1.10.2007, toate procentele raportându-se la nivelul lunii anterioare.
Aceste creșteri salariale nu au fost însă acordate și judecătorilor, motivându-se că această categorie profesională a beneficiat de măriri salariale substanțiale în anii 2006 și 2007.
Potrivit art.2 alin1 din nr.OG137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Conform alin.2 sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. În speță nu s-a invocat și nici nu s-a dovedit existența unui scop legitim, care să justifice această discriminare.
Pe de altă parte, art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării.
Art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, or art.23 din declarație prevede că tuturor salariaților care prestează o muncă la sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru muncă egală. În acest sens sunt și dispozițiile art.6 alin.3 din Codul muncii, în conformitate cu care pentru munca egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare.
Acest principiu este reluat și de art.1 alin.2 lit. e (i) din nr.OG137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004, care garantează egalitatea între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
recurenții că în speță nu poate fi vorba despre o discriminare, apărare pe care curtea, ca și tribunalul, nu o poate reține.
Trebuie observat în primul rând că nr.OG10/2007 reglementează creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 pentru două categorii de personal: 1. personalul bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar; 2. personalul salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Rezultă că actul normativ nu are în vedere categoria magistraților.
Reclamanții se află însă în situații comparabile cu persoanele la care se referă nr.OG10/2007, în sensul că sunt tot persoane salariate de la bugetul de stat, ceea ce înseamnă că nu pot beneficia decât de acele creșteri salariale care le sunt acordate prin acte normative. Aceste creșteri salariale care se acordă anual urmăresc acoperirea inflației pe o anumită perioadă.
Faptul că reclamanții au beneficiat de alte creșteri salariale în anii 2006 și 2007 (creșterea coeficienților de salarizare, sporul de vechime etc.) nu poate fi considerat un scop legitim în sensul art.2 alin.2 din nr.OG137/2000, de vreme ce, așa cum am arătat, acordarea acelor indexări anuale are ca scop acoperirea inflației, în timp ce prin legile de salarizare a magistraților nu s-a urmărit un astfel de scop. Prin aceste legi de salarizare s-a urmărit într-adevăr creșterea veniturilor salariale ale magistraților (indemnizații), dar aceste legi sunt emise pentru o perioadă îndelungată, deci nu pot anticipa inflația, în timp ce legea de indexare este emisă pe o perioadă determinată, perioadă în care poate fi evaluată inflația.
De altfel, ca urmare a inflației anuale neurmate de indexarea salariilor pentru magistrați, această pretinsă creștere acordată prin legea de salarizare nu mai este una reală.
Mai mult, aceste indexări au fost acordate reclamanților în ceilalți ani, de la beneficiul acestor creșteri salariale reclamanții fiind excluși numai în anul 2007.
Față de scopul pe care indexările anuale îl au, respectiv acela de acoperire a inflației, ele trebuie acordate tuturor bugetarilor, nu numai unora dintre ei.
În aceste condiții, curtea apreciază ca fiind discriminatorie prevederea legală prin care se acordă indexarea anuală doar pentru unele categorii de salariați bugetari, iar acest aspect are ca efect aplicarea unui tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariaților bugetari, creându-se astfel o discriminare între salariații bugetari.
Prin neacordarea acestor creșteri salariale s-a produs o discriminare, fără a se dovedi un scop legitim care să excludă categoria magistraților de la beneficul creșterilor salariale, cu toate că art.2 alin.2 din nr.OUG137/2000 prevede cerința ca criteriile sau practicile discriminatorii să fie justificate de un scop legitim.
Al treilea motiv de recurs formulat de pârâtul Ministerul Justiției, privind greșita actualizare a sumelor pretinse prin acțiune este de asemenea nefondat.
În cauză, tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.161 alin.4 Codul muncii, apreciind că se impune acordarea drepturilor bănești actualizate cu rata inflației la data plății efective, întrucât este evident prejudiciul produs reclamanților prin neplata creșterilor salariale ce fac obiectul prezentului litigiu, în noțiunea daunelor-interese prevăzute de lege trebuind inclusă noțiunea de actualizare, în speță, cu indicele de inflație.
Actualizarea cu indicele de inflație se justifică prin necesitatea realizării unei corelații între salariul real și salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile bănești și momentul în care aceste sume de bani vor intra efectiv în patrimoniul beneficiarilor, știut fiind că funcția principală a indexării este atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
Față de cele reținute mai sus, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă raportat la art.291 Codul muncii, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile formulate de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI și de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.867/CM din 12 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
- -
Red.
TC/2 ex.
19.03.2008
jud fond.N
Președinte:Nicoleta Simona PăștinJudecători:Nicoleta Simona Păștin, Paulina Ghimișliu
