Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2554/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2554/R/2009
Ședința publică din data 17 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gabriella Purja vicepreședintele instanței
JUDECĂTOR 2: Sergiu Cătălin Boboș
JUDECĂTOR 3: Dana
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 736 din 10 IULIE 2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr-, precum și recursul declarat împotriva aceleiași hotărâri de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, privind și pe reclamanții intimați și și pe pârâții intimați CURTEA DE APEL CLUJ și TRIBUNALUL MARAMUREȘ, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 13.11.2009, prin serviciul registratură al instanței, reclamanții intimați au înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare și concluzii scrise, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate.
Verificând actele existente la dosarul cauzei, având în vedere că părțile au solicitat judecata în lipsă a cauzei, Curtea apreciază că aceasta se află în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.736 din 10 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Maramureșs -a admis cererea formulată de către reclamanții și, ș, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL MARAMUREȘ și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, pârâții fiind obligați în solidar la plata către reclamanți a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la indemnizația de bază brută lunară, pentru viitor și în continuare.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să aloce sumele necesare efectuării plăților.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanții sunt asistenți judiciari din cadrul Tribunalului Maramureș. Dreptul lor de natură salarială reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică a fost recunoscut prin Sentința civilă nr. 1153/31.10.2007 pronunțată de Tribunalul Maramureș, pentru trecut, respectiv pentru perioada 2004 - la zi.
Sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică este reglementat de art. 47 din Legea 50/1996 și, la data stabilirii acestui drept, legiuitorul a avut legiuitorul a avut în vedere condițiile de lucru în care magistrații își desfășoară activitatea, caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică, care există în aceeași formă și astăzi.
Drepturile salariale ale magistraților precum și a personalului auxiliar prevăzute în Legea 50/1996 au fost supuse în timp unor modificări, printre care unele efectuate fără respectarea dispozițiilor constituționale privind delegarea legislativă cuprinse în art. 114 alin. 1 din Constituția României, respectiv art. 115 alin.1 după revizuire.
Astfel, prin nr.OG 83/2000, ordonanță simplă, s-a "modificat" Legea nr. 50/1996, în sensul că acesta a fost "abrogat" art. 47 din Legea 50/1996.
Tribunalul a reținut însă că abrogările textelor legale din Legea 50/1996 dispuse prin această ordonanță sunt neconforme cu Constituția întrucât nu pot fi emise ordonanțe în domenii care fac obiectul legilor organice și totodată încalcă și dispozițiile din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.
Potrivit art. 72 alin. 3 litera "e" din Constituție, anterior revizuirii, respectiv art. 73 alin. 3 litera "p" după revizuire, regimul raporturilor de muncă ale magistraților, din care face parte integrantă și salarizarea, se reglementează prin lege organică.
Articolul 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative prevede că: "Actele normative se elaborează în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să o adopte" iar "categoriile de acte normative și normele de competență privind aprobarea acestora sunt stabilite prin Constituția României".
În consecință și după adoptarea nr.OG 83/2000, art. 47 din Legea 50/1996 a rămas în vigoare și este în vigoare și în prezent, chiar dacă ulterior au fost adoptate și alte legi care reglementează salarizarea magistraților și personalului auxiliar de specialitate.
Tribunalul a reținut că, art. 47 din Legea 50/1996 nu a fost abrogat de art. 50 alin. 2 nr.OUG 177/2002, deoarece nu este cuprins în capitolele din lege referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților, ci face parte din capitolul "dispoziții comune" și nici nu constituie o dispoziție contrară celor cuprinse în nr.OUG 177/2002, fiind un drept complementar și nu unul contrar celor prevăzute în această nr.OUG 177/2002.
Nici prin nr.OUG 27/2006 nu a fost abrogat art. 47 din Legea 50/1996, această ordonanță abrogând expres doar nr.OUG 177/2002 ( prin art. 4 lit. "a"), nu și dispozițiile din Legea nr. 50/1996 în vigoare la acea dată, printre care și art. 47. Cum dreptul reglementat de art. 47 din Legea 50/1996 nu constituie o dispoziție contrară față de nr.OUG 27/2006 ( fiind complementară) nu a fost abrogat nici art. 4 lit."f" din nr.OUG 27/2006.
Dimpotrivă, prin art. 32 din nr.OUG 27/2006, se prevede că judecătorii beneficiază și de drepturile stabilite în mod expres pentru aceștia prin alte acte normative speciale.
Concluzionând, tribunalul s reținut că și după intrarea în vigoare a nr.OUG 27/2006 continuă să fie în ființă dreptul la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art. 47 al Legii 50/1996.
S-a mai reținut că nr.OG 8/2007 abrogă Legea nr. 50/1996 în întregime, însă prin această ordonanță simplă nu se putea produce o abrogare a unei legi organice, astfel că reclamanții beneficiază și în prezent de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% prin indemnizația de încadrare brută lunară ( noțiunea de salariu de bază " din art. 47, fiind înlocuită de indemnizația de încadrare brută lunară, prin art. 44 din nr.OUG 177/2002).
Acordarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică este justificată de motive obiective,magistrații și personalul auxiliar de specialitate desfășurându-și activitatea în condiții de stres, or vătămările produse de stres trebuie compensate prin stabilirea acestui spor care se adaugă la indemnizația lunară de încadrare ( respectiv salariul de bază brut lunar, pentru personalul auxiliar de specialitate).
În sensul celor anterior reținute de tribunal s-a pronunța ÎCCJ, care a fost chemată să realizeze interpretarea unitară a art. 47 din Legea nr. 50/1996, ca urmare a faptului că în practica judiciară s-au pronunțat soluții diferite cu privire la existență dreptului reglementat de art. 47 din legea nr. 50/1996, după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000.
Astfel, în ședința din 10 martie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 5/2008, având ca obiect soluționarea unui recurs în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, a pronunțat Decizia nr. 21, în sensul că a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, abrogată prin Legea nr. 334/2001.
Prin această decizie realizându-se doar o interpretare a unei dispoziții legale și nu o " legiferare" și cum normele și actele imperative a unei dispoziții legale produc efecte de la data intrării în vigoare a dispoziției legale pe care o interpretează și nu doar pentru viitor, interpretarea dată de ÎCCJ are efect începând cu data intrării în vigoare a nr.OG 83/2000 și nu doar de la data publicării decizie Înaltei Curți de Casație și Justiție în Monitorul Oficial al României.
Potrivit art. 329 Cod procedură civilă, deciziile prin care se soluționează recursul în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțele de judecată în ceea ce privește dezlegarea problemelor de drept.
Sentința civilă nr. 1153/31.10.2007 a Tribunalului Maramureșa avut în vedere și a recunoscut reclamanților dreptul la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada solicitată de aceștia la acea dată ( 2004 - la zi), reclamanți promovând acțiunea anterior pronunțării deciziei în recursul în interesul legii.
Ținând cont de Decizia anterior evocată a Înaltei Curți de Casație și Justiție, de caracterul obligatoriu al acesteia referitoare la modul de dezlegare al problemei de drept, în vederea asigurării interpretării și aplicării unitare a legii la nivel național, instanța, având în vedere și dispozițiile legale anterior menționate, s-a admis ca fiind întemeiată acțiunea formulată de către reclamanți.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
Ministerul Finanțelor Publice a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului a arătat că art.47 din Legea nr.50/1996, prin care a fost reglementat sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, a fost abrogat prin nr.OG83/2000.
Consideră că nici în cazul în care abrogarea art.47 din Legea nr.50/19906 ar fi intervenit odată cu adoptarea nr.OUG177/2002, nu se poate spune că abrogarea acestui act normativ ar putea duce la repunerea în vigoare a dispozițiilor art.47.
Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune concluzia că dreptul la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut în favoarea magistraților și a personalului auxiliar de specialitate, prin art.47 din Legea nr.50/1996, și-a produs efectele până la data de 1 octombrie 2000, când urmare abrogării exprese prin nr.OG83/2000, acest drept a încetat să mai existe, nemaiputând fi pretins și nici acordat.
Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat respingerea recursului.
În motivare a arătat că instanța prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege, a depășit limitele puterii judecătorești, lucru constatat și de Curtea Constituțională, care a arătat că C. nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Mai arată că art.47 din Legea nr.50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești prevedea "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar", modalitatea de stabilire a indemnizației magistraților consultanți, au fost stabilite prin nr.OUG177/2002, text în care nu se face referire la sporul de stres de 50%.
Analizând recursurile formulate, Curtea, deliberând, constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin decizia nr.XXI din 10.03.2008, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că judecătorii, procurorii și magistrații-asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, ce va fi calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Potrivit art.329 alin.(3) teza II-a pr.civ. "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe". Așadar, tribunalul era obligat să țină seama la pronunțarea sentinței, de statuările instanței supreme.
Nu se poate reține nici că dispozițiile Deciziei nr. 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt aplicabile doar pentru perioada 01 octombrie 2000 - 03. februarie 2007, atâta vreme cât din considerentele deciziei invocate nu se desprinde în nici un fel concluzia recurentei că această dispoziție ar fi limitată în timp Dimpotrivă, efectele acesteia se produc în timp până la intervenția legiuitorului în materia salarizării personalului din justiție, lucru care nu s-a întâmplat până la data introducerii acțiunii. Este astfel evident că la pronunțarea decizie în interesul legii că au fost apreciate toate normele incidente și existente de la data publicării nr.OG 83/2000 și până la data pronunțării deciziei nr. XXI din 10.03.2008.
Prin urmare, Curtea constată că susținerile recurenților referitoare la abrogarea dispozițiilor legale ce reglementa dreptul salarial pretins contravin deciziei menționate, pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii, motiv pentru care sunt apreciate ca neîntemeiate.
Mai arată recurentele că în mod greșit instanța își motivează hotărârea pe prevederile Deciziei în interesul legii nr. XXI/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție deoarece Curtea Constituțională prin Decizia nr. 838/2009 a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, reținând că în exercitarea atribuției prevăzute de art. 126 alin. (3) din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are obligația de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența constituțională să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Curtea constată că acest motiv de recurs nu poate fi primit deoarece chiar Curtea Constituțională prin Decizia nr. 838/2009 reține că:
"În cauza de față, sesizarea Curții pentru îndeplinirea atribuției referitoare la soluționarea conflictelor juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice, la analiza conduitei părților de către C, sub aspectul îndeplinirii competențelor conform prevederilor constituționale, precum și decizia prin care se stabilește existența unui conflict și modul de soluționare a acestuia nu pot constitui elementele exercitării unei căi de atac, ce ar avea ca scop lipsirea de efecte juridice a unor hotărâri judecătorești. Astfel, asimilarea atribuției prevăzute de art. 146 lit. e) din Constituție cu efectuarea de către Curtea Constituțională a unui control de legalitate/constituționalitate asupra hotărârilor judecătorești, transformând Curtea într-o instanță de control judiciar, ar echivala cu o deturnare a dispozițiilor constituționale privind soluționarea conflictelor juridice și o încălcare flagrantă a competenței Curții Constituționale.
Așa fiind, apare ca evident că decizia pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 din Codul d e procedură civilă.
De altfel, Curtea a statuat și cu alte ocazii că, potrivit competențelor sale, care sunt expres și limitativ prevăzute de <LLNK 11992 47 11 212 146 48>art. 146 din Constituție și de Legea nr. 47/1992, aceasta asigură, pe calea controlului de constituționalitate, supremația Constituției în sistemul juridic normativ, nefiind competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâri judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice (Decizia nr. 988 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 24 noiembrie 2008).
Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, "Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor". Efectul ex nunc al actelor Curții constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept.
Pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură constituțională."
Prin urmare, acest motiv de recurs în loc să constituie o critică este în fapt un argument în favoarea admiterii acțiunii și pentru respingerea recursurilor deoarece decizia pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, acestea rămânând să producă efecte obligatorii în continuare.
Deși nu a invocat în mod expres motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.4 Cod procedură civilă, Curtea constată că în dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Ministerul Justiției a invocat depășirea atribuțiilor puterii judecătorești prin adăugarea la o dispoziție legală.
Relativ la acest aspect se apreciază că instanța de fond se reține că tribunalul nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești deoarece obiectul prezentei cauze îl reprezintă acordarea unor despăgubiri echivalente cu prejudiciul material suferit prin discriminare. Deci nu s-a solicitat instanței: să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici să le înlocuiască cu alte norme. Prin acțiune s-au cerut despăgubiri potrivit dreptului comun al muncii (art. 269 raportat la art. 295 alin. 2 și art. 1 din Codul muncii, conform art. 1 alin. 5 raportat la art. 21 alin. 1-3 din Constituție). Deci, dreptul la acțiunea în despăgubiri nu poate fi îngrădit de nici o decizie a Curții Constituționale. În ceea ce privește aspectul secundar al stabilirii cuantumului despăgubirilor cuvenite, instanța apreciază că, doar prin analogie, ca simplu reper, este aplicabil cuantumul recunoscut altor persoane aflate în situație comparabilă cu reclamanții (dar refuzată în mod discriminatoriu reclamanților), întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri a reclamantului, în condițiile în care art. 3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât instanțele române sunt obligate în mod imperativ să facă aplicarea prioritară și peremptorie a dispozițiilor Protocolului nr.12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu respectarea art. 20 din Constituție, în sensul verificării existenței unui act de discriminare, indiferent de natura lui. Subliniem că, în cauza de față, actele de discriminare s-au produs prin acte unilaterale interne de salarizare.
În concluzie, acțiunea dedusă judecății este admisibilă, mai ales prin prisma dispozițiilor art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, care garantează "dreptul la acces la instanță". Deci instanța română trebuie să dea dovadă de o jurisdicție deplină, fiind obligată să aplice competența sa de a analiza toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei ( în acest sens Hotărârile contra Olandei și Rotaru contra României ).
Ca atare, instanțelor de judecată le revine deplina competență de a face aplicarea principiului egalității în drepturi, în situațiile concrete supuse judecății, și de a aplica prevederile art.5 din Codul muncii, precum și dispozițiile prevalente ale art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, împreună cu cele ale Protocolului nr. 12 la aceasta, aceste instanțe nefiind condiționate de Curtea Constituțională, pentru a putea pronunța hotărâri în acest sens al aplicării principiului egalității în drepturi. Competența instanței de contencios constituțional se rezumă doar la soluționarea unor aspecte de drept (stabilirea compatibilității doar cu Constituția a unor acte normative, potrivit art.2 din Legea nr.47/1992), iar nu la interpretarea și aplicarea legilor și convențiilor internaționale în cauzele deduse judecății (această competență revenind exclusiv instanțelor de judecată, potrivit art.126 alin.1 și alin.3 din Constituție).
În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondate recursurile, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M împotriva sentinței civile nr. 736 din 10.07.2009 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi 17 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - - -
GREFIER
Red.DG
Dact./4ex.
02.12.2009
Președinte:Gabriella PurjaJudecători:Gabriella Purja, Sergiu Cătălin Boboș, Dana
