Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2688/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2688/R/2009
Ședința publică din 23 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Daniela Griga Laura Dima
- -
GREFIER: - -
S-au luat spre examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE TRIBUNALUL CLUJ împotriva sentinței civile nr. 2389 din 10 septembrie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL CLUJ în dosarul nr-, privind și pe reclamanta, având ca obiect calcul drepturi salariale spor de risc.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtului recurent Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care curtea, invocă un motiv de ordine publică și anume autoritatea de lucru judecat în raport de dosarul nr- al Curții de APEL CLUJ, pentru perioada 01.10.2008-29.10.2008.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta pârâtului recurent Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ solicită admiterea propriului recurs așa cum a fost formulat, casarea sentinței atacate și rejudecând cauza respingerea acțiunii pentru motivele arătate în memoriul de recurs depus la dosar. În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul recurent MINISTERUL PUBLIC solicită admiterea recursului pentru aspectele redactat prin memoriul de recurs depus la dosar. În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul recurent Ministerul Finanțelor Publice solicită respingerea acestuia întrucât vizează excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui minister.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2389 din 10.09.2009, pronunțată de TRIBUNALUL CLUJ în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ și Ministerul Economiei și Finanțelor și în consecință au fost obligați pârâții de rd.1-3, în solidar, la plata actualizată, a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat la indemnizația brută de încadrare, începând cu data de 01.10.2008 și până la data pensionării.
A fost obligat pârâtul de rd.2 să elibereze reclamantei o adeverință în care să cuprindă acordarea acestui spor.
A fost obligat pârâtul de rd.2 să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei în sensul menționării sporului.
Totodată a fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce pârâților de rd.1-3 fondurile necesare plății sumelor de încasat cu acest titlu.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a avut calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ.
În Legea nr.50/1996 era prevăzut sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în art.47, care a fost abrogat de Guvernul României prin OG 83/2000.
În conformitate cu Titlul IV din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă, pentru elaborarea actelor normative, completarea, modificarea, abrogarea actelor normative sunt evenimente distincte care pot fi dispuse și efectuate prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv evenimentul respectiv.
Prin urmare, abrogarea parțială a unui act normativ prin OG nr. 83/2000 reprezintă o modificare a acestuia efectuată printr-un act normativ de nivel inferior legii, respectiv printr-o ordonanță de guvern și nu se încadrează în limitele stabilite prin Legea nr. 125/2000.
Această intervenție a Guvernului României a prejudiciat magistrații și personalul auxiliar, deoarece ca urmare a specificului activității aceștia erau îndreptățiți să primească sporul de risc și suprasolicitare. Chiar dacă ulterior acestei intervenții au fost alte acte normative care au majorat indemnizațiile reclamanților, ele nu au privit acest spor, ci au adaptat în context general salariile persoanelor care lucrează în activitatea judiciară la situația economică a statului.
Întrucât toate aspectele avute în vedere la data adoptării prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 se regăsesc și în prezent în activitatea persoanelor vizate inclusiv a reclamanților, aceștia fiind și în prezent expuși riscului și suprasolicitării neuropsihice, dreptul reclamanților este actual și evident.
În acest sens, sunt de amintit și prevederile Directivei nr. 89/391/CEE, implementată în sistemul legislativ românesc prin Legea nr. 319/2006, care prin art. 6 prevăzut obligația generală a angajatorilor de a asigura securitatea și sănătatea angajaților sub toate aspectele legate de muncă. Ca urmare, art. 47 din Legea nr. 50/1996 se constituie într-un echivalent bănesc privind asigurarea securității și sănătății, iar sporul salarial indicat, fiind o compensație (în sensul îndeplinirii de către angajator obligației imperativ prevăzute de art. 6 alin. 1 în actul normativ amintit), pentru risc și suprasolicitare neuropsihică la care sunt supuși magistrații, se impune a fi menținut, cu atât mai mult cu cât pentru evitarea riscului magistrații sunt nevoiți să suporte cheltuieli suplimentare, cheltuieli interzise expres prin alin. 3 al art. 6 din Legea nr. 319/2006 și art. 7 alin. 6, care prevede că: "Măsurile privind securitatea, sănătatea și igiena în muncă nu trebuie să comporte în nicio situație obligații financiare pentru lucrători". Acest spor trebuie acordat tocmai ca o măsură eficientă pentru combaterea riscurilor în profesie și pentru evitarea consecințelor negative ale suprasolicitării neuropsihice.
Așadar, afirmativa abrogare a art. 47 din Legea nr. 50/1996, dispusă prin OG nr. 83/2000 nu poate produce efecte juridice, deoarece guvernul nu avea abilitare legală pentru a interveni în această modalitate asupra Legii nr. 50/1996. Prin Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost împuternicit să completeze sau să modifice actul normativ indicat, dar nu și să abroge dispoziții ale acestuia, iar abrogarea s-a efectuat cu încălcarea principiului stabilit de art. 56 din Legea nr. 24/2000, în sensul că această operațiune s-a efectuat printr-un act normativ inferior textului inițial;
Raportat la art.57 din Legea nr. 24/2000, dispozițiile OG nr. 83/2000 nu au produs efectele juridice asupra textului cuprins în art. 47 din Legea nr. 50/1996. Nici ulterior aceste dispoziții legale nu au fost legal abrogate, expres sau implicit.
Potrivit Deciziei 21 din 10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Secțiile Unite, în dosar nr.5/2008 s-a statuat faptul că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la sporul de 50% calculat la indemnizația brută, respectiv la salarul de bază brut lunar și după intrarea in vigoare a OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001, decizie care conform art.329 alin.3 pr.civ. este obligatorie pentru instanțele judecătorești.
În consecință, apreciind că drepturile salariale solicitate sunt întemeiate, tribunalul va admite în parte acțiunea reclamantei și în conformitate cu prevederile art.47 din Legea nr.50/1996, raportat la art.155 muncii și urm. a obligat pârâții în solidar, la plata actualizată, a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat la indemnizația brută de încadrare, pentru perioada 01.10.2008 și până la data pensionării.
Având în vedere prevederile Decretului 92/1976 și a Legii 500/2002, pârâții de rd.2 și 4 au fost obligați să efectueze mențiunile corespunzătoare in carnetul de muncă și să aloce fondurile necesare efectuării plății.
De asemenea, pârâtul de rd.2 a fost obligat să elibereze reclamantei o adeverință din care să rezulte acordarea acestui spor, conform prev. art.40 al.2 lit. h muncii.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ.
Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice s-a solicitat modificarea sentinței în temeiul art.304 pct.8 și 9.pr.civ. în sensul respingerii acțiunii împotriva sa.
În motivarea recursului s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive datorită lipsei rolului său în procesul bugetar, conform Legii nr.500/2002.
În privința fondului, recurentul a apreciat că Decizia nr.821/2008 a Curții Constituționale lipsește de efecte Decizia nr.21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin recursul declarat de Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CLUJs -a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii ca neîntemeiate a capetelor de cerere privind actualizarea cu rata inflației a drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitarea neuropsihică, efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă și eliberarea adeverinței în care să se cuprindă acordarea acestui spor, respectiv admiterea cererii de chemare în garanție a Ministerul Finanțelor Publice așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate actualizate ca rata inflației, în situația în care MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2009 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr. 18 din 27 februarie 2009, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru, plata despăgubirilor acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație nu se justifică.
Imposibilitatea aplicării indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art.14 alin. (2) din Legea nr.500/2002 - privind finanțele publice, "nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială".
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 29 alin:3 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată", iar potrivit art.47 "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol"
Prin urmare, din dispozițiile legale precizate anterior reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Întrucât MINISTERUL PUBLIC este o instituție bugetară, fondurile salarial sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Din aceste motive, obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.
MINISTERUL PUBLIC nu are alte surse de finanțare înafara celor, alocate prin lege, plata sumelor reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
Deci, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - reprezentat prin Procurorul General, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu rata inflației nu are la dispoziție alte surse de finanțare înafara celor alocate prin lege.
Mai mult, conform indicelui de inflație apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-l determina să-și execute obligația asumată.
Prin urmare, pârâții nu pot fi ținuți să execute obligațiile de a face invocate de reclamantă, eventuala obligare a acestora la plata acestor sume actualizate conform indicelui de inflație fiind lipsită de cauză juridică.
În consecință fată dispoziția instanței privind plata către reclamantă a drepturilor pretinse, actualizate cu indicele de inflație, această obligație nu este întemeiată și nu se justifică.
Față de cererea privind obligarea pârâților la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor câștigate prin sentința anterior menționată în carnetul de munca, s-a solicitat respingerea acesteia ca nefondată deoarece în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin.2 din Decretul nr. 92/1976 - privind carnetul de muncă" Actele pe baza cărora se fac înscrieri în carnet, privind activitatea desfășurată; vor cuprinde: denumirea unității și perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de munca, precum și precizarea modului de încadrare - pe durata nedeterminată sau determinată, prin transfer în interesul serviciului sau la cerere -, în toate cazurile cu menționarea temeiurilor legale pe baza cărora a avut loc încadrarea, modificarea sau încetarea contractului de munca; de asemenea, în acte se vor menționa și funcția, meseria sau specialitatea exercitată, retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta și, după caz locurile de munca cu condiții deosebite care dau dreptul la încadrarea în grupele 1 și 2 de munca la pensie".
Astfel, din dispozițiile legale anterior menționate reiese că singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Sporurile acordate de instanța de fond sunt drepturi salariale ce se adaugă la retribuția tarifară de încadrare și nu se includ în aceasta, deci sporurile și adaosurile salariale reprezintă o categorie de drepturi bănești ce nu pot face obiectul transcrierii în carnetele de muncă.
Față de cele expuse s-a solicitat respingerea cererii privind transcrierea în carnetul de muncă a drepturilor salariale acordate de instanța de fond.
Instanța de fond a dispus în mod nelegal obligarea Ministerului Public la emiterea în favoarea reclamantei a unei adeverințe care să includă și sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, hotărârea pronunțată fiind dată prin interpretarea și aplicarea greșită a legii.
Având vedere că reclamanta s-a pensionat pe parcursul anului 2008, este evident că aceasta nu putea beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% la stabilirea pensiei de serviciu.
Astfel, sporul sus-menționat nu a fost inclus pentru reclamantă în cuantumul pensiei de serviciu la data emiterii deciziei de pensionare, deoarece actele normative în vigoare la data pensionării sale nu prevedeau acordarea acestui drept bănesc ori luarea lui în calcul la stabilirea pensiilor de serviciu.
Prin urmare, reclamanta nu poate cere actualizarea pensiei în raport de sporul de 50%, pentru că astfel s-ar încălca dispozițiile arte 85 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor rep. potrivit cu care"de serviciu ale judecătorilor și procurorilor, precum și pensiile de urmaș prevăzute la art. 84 se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizația brută lunară a unui judecător și procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum și a sporului de vechime. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, judecătorul sau procurorul își poate păstra pensia - aflată în plată ".
Astfel, la începutul anului 2009 MINISTERUL PUBLICa comunicat Casei Județene de Pensii C baza de calcul a veniturilor unui magistrat în activitate având o funcție similară celeia din care reclamanta s-a pensionat, în vederea actualizării pensiei de serviciu a acesteia.
Această actualizare se va realiza avându-se în vedere dispozițiile art. 85 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 republicată, luându-se în calcul indemnizația brută lunară a unui judecător și procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum și a sporului de vechime, ceea ce înseamnă că solicitărilor reclamantei privind actualizarea pensiei de serviciu și întocmirea adeverințelor respective li s-a dat deja curs odată cu comunicarea făcută casei de pensii la începutul anului 2009.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% a fost obținut de magistrați ca urmare a pronunțării de hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Însă, aceste diferențe bănești se pot acorda de către instanță cu titlu de despăgubiri și nu ca drepturi salariale și nu pot fi trecute în carnetele de muncă, astfel că ele nu pot influența cuantumul drepturilor de pensie. Hotărârile de admitere a acțiunilor în justiție prin care au fost solicitate diferențe de drepturi bănești au efecte relative, ce nu se pot extinde și la alte persoane decât părțile în proces, iar pe de altă parte sumele primite de magistrații în activitate nu au fost cu titlu de spor, ci cu titlu de despăgubire pentru acoperirea unui prejudiciu cauzat printr-un fapt discriminatoriu ilicit. Nu se poate face abstracție de natura juridică a celor două categorii de drepturi, respectiv drepturi de pensie actualizate și despăgubiri rezultate din tratamentul discriminatoriu în stabilirea drepturilor salariale pentru magistrații în activitate cu consecințe directe asupra valorii pensiei deoarece regimul juridic al acestor drepturi nu este identic, având în vedere plătitorul acestor sume și sursa din care se achită.
Astfel, nu se poate solicita obligarea Ministerului Public la actualizarea pensiei de serviciu în raport de elemente care nu au fost reglementate de legiuitor în cadrul indemnizației lunare brute de încadrare.
Prin urmare, a se efectua calculul sumelor în modalitatea solicitată de reclamantă, ar fi similar aplicării unui spor la un alt spor, ceea ce este lipsit de temei legal, putând constitui o îmbogățire fără justă cauză prin încălcarea prevederilor legale în materia salarizării judecătorilor și procurorilor.
Instanța de fond nu a luat în considerare la pronunțarea prezentei sentințe cererea de chemare în garanție formulată i depusă în termen legal de MINISTERUL PUBLIC Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, în situația în care a admis acțiunea reclamantei, înlăturând în mod nelegal un mijloc de apărare al pârâtului MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Instanța de fond a ignorat cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, formulată de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în conformitate cu dispozițiile art. 60-63 din Codul d e procedură civilă.
Prin cererea de chemare în garanție formulată și depusă în termen legal, pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a solicitat instanței introducerea în cauză a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor în calitate de chemat în garanție, precum și obligarea acestuia să ia act de necesitate a aprobării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public, care să includă sumele ce reprezintă pretențiile reclamantei.
Potrivit art. 60 din Codul d e procedură civilă, partea poate chema în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții.
Obligația de garanție poate izvorî fie din convenție, fie dintr-o dispoziție legală.
În cazul de față, obligația de garanție între instituția pârâtă și cea chemată în garanție de către aceasta există în temeiul art.131 pct. (1) din Legea nr. 3 04/2 004, republicată - privind organizarea judiciară, potrivit căruia activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat. Mai mult, art.19 din Legea nr.500/2002 - privind finanțele publice prevede că Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor Ministerului este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Având în vedere dispozițiile legale anterior menționate rezultă că MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, în calitate de ordonator principal de credite, este în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Din aceste motive, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - în calitatea sa de ordonator principal de credite va fi obligat să procedeze la elaborarea unui proiect de rectificare a bugetului pe anul 2009, în care să includă sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate în prezenta cauză.
În concluzie, cererea de chemare în garanție are interes, fiind îndeplinite condițiile cerute de legea procesuală, prin interes înțelegându-se folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă.
Astfel, interesul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție este născut și actual, personal și direct, legitim, juridic, iar ignorarea cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor de către instanța de fond, aduce atingere interesului legitim al Ministerului Public.
Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice așa cum a fost formulată.
Printr-un recurs separat, pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJa invocat motivul prevăzut de art.304 pct.4 pr.civ. apreciind că prima instanță a depășit limitele puterii judecătorești, prin acordarea sporului de risc după data intrării în vigoare a OG nr.8/2007, deoarece Decizia nr.21/2008 analizează doar raportul dintre OG nr.83/2000 și art.47 din Legea nr.50/1996.
S-a susținut că prin decizia nr.838/2008 a Curții Constituționale s-a statuat că ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție nu are competența să instituie, să modifice și să abroge norme juridice cu putere de lege.
În fine, recurentul a reiterat aceleași critici referitoare la actualizarea drepturilor bănești și la înscrierea sporului în carnetul de muncă.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel constată următoarele:
Motivele de recurs invocate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu sunt întemeiate.
Susținerile recurentului referitoare la încălcarea Legii nr.500/2002 sunt nefondate din prisma următoarelor considerente:
Astfel, art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție iar potrivit art.3 alin.1 pct.2 din HG nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în realizarea funcțiilor sale, Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: " elaborează proiectul bugetului de stat al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
MINISTERUL PUBLIC, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Într-adevăr, Ministerul Economiei și Finanțelor este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca MINISTERUL PUBLIC, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă Ministerul Economiei și Finanțelor este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice referitoare la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
Asupra fondului, Curtea reține că decizia nr. 818/2008 a Curții Constituționale nu poate lipsi de efecte decizia nr. 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, după cum chiar Curtea Constituțională a statuat în cuprinsul Deciziei nr. 838/2008 prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României pe de altă parte reținând că "efectele Deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură constituțională."
Motivele de recurs invocate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ sunt în parte întemeiate.
Astfel, otivul de recurs întemeiat pe imposibilitatea înscrierii sumelor actualizate cu rata inflației în bugetul propriu nu este pertinent, deoarece acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opusă dreptului reclamantei.
De asemenea, este reală susținerea recurentului referitoare la cuprinsul art. 11 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976, însă această dispoziție legală nu se opune înscrierii în carnetul de muncă a unor sporuri ce nu fac parte din indemnizația de încadrare, având în vedere că potrivit art. 1 alin. 2 din același act normativ " În carnetul de muncă se înscriu datele cu privire la situațiile arătate la alin. (1), precum și cele privind starea civilă, pregătirea școlară și pregătirea profesională a titularului, recompensele și orice alte situații care, potrivit dispozițiilor legale, se menționează în carnetul de muncă".
Prin urmare, fiind un drept salarial cu caracter periodic lunar, sporul de confidențialitate trebuie înscris în carnetul de muncă, din moment ce și recompensele ocazionale sunt supuse înscrierii, fiind un deziderat legal ca acest act să reflecte, printre altele și evoluția salariului, noțiune care, conform art. 155 Codul muncii, se referă și la sporuri și adaosuri.
Criticile recurenților privind obligarea Ministerului Public la eliberarea adeverinței nu sunt întemeiate, deoarece reclamanta este evident îndreptățită să beneficieze la stabilirea pensiei de serviciu și de luarea în considerare a tuturor sporurilor cuvenite. Numai astfel, se poate înlătura pe deplin inechitatea ce decurge din omisiunea luării în calcul a unui drept salarial recunoscut cu caracter obligatoriu de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, fiind de observat că sumele acordate reclamantei au caracterul unor drepturi salariale, ceea ce a atras calificarea acțiunii ca un conflict de drepturi.
Cu toate acestea, este întemeiată observația nesoluționării de către prima instanță a cererii de chemare în garanție, sens în care, în baza considerentelor expuse în cadrul analizei primului recurs referitoare la aplicarea Legii nr. 500/2002, Curtea de Apel va modifica hotărârea atacată, conform art.304 pct. 7.pr.civ. prin obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2009, care să includă alocarea sumelor reprezentând pretențiile reclamantei.
Motivele de recurs dezvoltate pe cale separată de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ nu sunt fondate.
Astfel, prin decizia nr.21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie conform art. 329 alin. 3.pr.civ. s-a statuat că "rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României].
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege. "
Prin urmare, nu are fundament susținerea recurentului referitoare la abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 prin OG nr. 8/2007, în raport de statuarea contrară a instanței supreme la data de 10.03.2008.
De asemenea, prin Decizia nr.838 din 27.05.2009 a Curții Constituționale prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României pe de altă parte, s-a statuat că efectele Deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură constituțională, ceea ce confirmă aplicarea în speță a Deciziei nr.21/2008 anterioară celei a Curții Constituționale.
În fine, celelalte critici din acest recurs vizează actualizarea sumelor cu rata inflației și înscrierea lor în carnetul de muncă, care însă au primit deja un răspuns.
În privința motivului de ordine publică invocat din oficiu, Curtea de Apel observă că prin sentința civilă nr.53/29.10.2008 a Curții de APEL CLUJ (dosar nr-), irevocabilă, prin s-a admis în parte acțiunea civilă înaintată de reclamanta împotriva pârâtului MINISTERUL PUBLIC Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și de pe lângă Curtea de APEL CLUJ - Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ și Ministerul Economiei și Finanțelor și au fost obligați pârâții de rândul 1, 2 și 3 să plătească reclamantei sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la salarul de bază brut lunar, aferent perioadei 1.06.2008-29.10.2008 sumă ce va fi actualizată în raport de indicele de inflație la data plății efectivă.
În raport de identitatea de părți, cauză și parțial obiect, respectiv pretențiile aferente perioadei 01.10.2008-29.10.2008, existente între hotărârea menționată și cea recurată în prezentul dosar, Curtea constată că este incidentă excepția autorității de lucru judecat, potrivit art. 166.pr.civ. sens în care va respinge ca inadmisibile pretențiile reclamantei aferente perioadei 01.10.2008-29.10.2008, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.pr.civ.
Pentru considerentele expuse anterior, constatând că motivul de ordine publică profită în mod obiectiv tuturor recurenților, Curtea de Apel, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9.pr.civ. va admite în parte recursurile, va modifica în parte hotărârea în sensul celor ce urmează.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite în parte recursurile declarate de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ împotriva sentinței civile nr. 2389 din 10.09.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care modifică în parte în sensul că admite excepția autorității de lucru judecat și, în consecință, respinge ca inadmisibilă acțiunea reclamantei pentru pretențiile aferente perioadei 01.10.2008-29.10.2008.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, pe care îl obligă să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2009, care să includă alocarea sumelor reprezentând pretențiile reclamantei.
Menține celelalte dispoziții.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Daniela Griga Laura Dima
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./
7 ex./17.12.2009
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Daniela Griga Laura Dima
