Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2707/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2707
Ședința publică din 10 septembrie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu DR.- -
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta " " SRL REȘIȚA împotriva sentinței civile nr.469/11.04.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal au fost lipsă reclamantul intimat și pârâta recurentă " " SRL Reșița.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatându-se că s-a solicitat judecarea în lipsă cauza a fost lăsată în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 469 din 11 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei SC SRL, și în consecință:
S-a dispus anularea Deciziei nr. 12/17.10.2006 emisă de pârâtă.
A fost obligată pârâta la plata către reclamant a drepturilor salariale cuvenite acestuia pe perioada ianuarie, martie, aprilie, mai, iunie, iulie 2004, mai, iunie, iulie, august 2005, august, septembrie, octombrie 2006 și decembrie 2006-11 aprilie 2008, sume ce vor fi indexate, majorate și actualizate la data plății efective.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului indemnizația de concediu cuvenită aferentă perioadei 01.01.2006-01.10.2006.
A fost obligată pârâta să plătească și să vireze toate contribuțiile aflate în sarcina sa și reținute din drepturile salariale cuvenite reclamantului.
A fost obligată pârâta să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Au fost respinse restul pretențiilor formulate.
Tribunalul a reținut că reclamantul a fost angajatul pârâtei în calitate de agent pază până în data de 01.10.2006 când i s-a desfăcut contractul de muncă în temeiul dispozițiilor art. 65, alin. 1 din Codul muncii.
Reclamantul a formulat o cerere de înscriere în fals împotriva procesului verbal depus de pârâtă, ca probă, la fila 50 dosar, la care însă a renunțat, verbal în fața instanței, la termenul de judecată din data de 11.04.2008.
În ce privește decizia nr.12/17.10.2006 de încetare a activității reclamantul, instanța constată că aceasta este lovită de nulitate absolută întrucât nu îndeplinește condițiile prevăzute în dispozițiile art. 74 alin. 1coroborate cu dispozițiile art. 62 alin. 2 din Codul muncii, respectiv decizia nu cuprinde motivele care au determinat concedierea, durata preavizului. Mai mult, din cuprinsul aceste decizii nu rezultă dacă restrângerea activității a avut o cauză real și serioasă, astfel că nici sub aspectul fondului acesta nu respectă cerințele legale, nefiind motivată în fapt și drept.
Referitor la petitele 2 și 3 ale acțiunii s-a constatat că dauna plății drepturilor bănești se face prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificate care să demonstreze efectuarea plății către salariatul îndreptățit, conform prevederilor 163 alin.1 din Codul muncii.
În speță s-a reținut că pârâta, prin depunerea unor state de plată nesemnate de către reclamant nu a făcut dovada plății salariului solicitata de către reclamant.
Instanța a apreciat că sporul de vechime solicitat de reclamant nu i se cuvine, întrucât pentru a fi beneficiarul unui asemenea spor trebuie să existe un temei legal pentru acordarea lui. Reclamantul nu a indicat nici un temei de lege sau prevederi din contractul colectiv de muncă sau din cel individual încheiat cu pârâta prin care să arate că este îndreptățit la acordarea sporului solicitat.
Față de pretențiile reclamantului formulate la petitele 4 și 5, respectiv plata orelor suplimentare și a sporului de noapte, instanța le-a apreciat ca fiind nefondate, câtă vreme acestea nu au fost stabilite și dovedite printr-un mijloc de probă pertinent și concludent. (martori, înscrisuri din care să rezulte că pentru întreaga perioadă solicitată la aceste petite reclamantul a prestat muncă de noapte și ore suplimentare).
Pretențiile reclamantului din petitul 6 al cererii s-au apreciat întemeiate doar în parte și anume pentru plata indemnizației concediului de odihnă neefectuat în perioada 01 ianuarie - 30 septembrie 2006, deoarece compensarea în bani a concediului de odihnă este permisă doar în cazul încetării contractului individual de muncă, respectiv situația reclamantului potrivit art. 141 alin. 4 din Codul muncii.
Pentru perioada menționată, pârâta nu a făcut dovada că a acordat concediu de odihnă reclamantului, însă pentru anii 2004-2005, plata indemnizației de concediu solicitată de reclamant nu se cuvine acestuia întrucât, potrivit art. 141 alin. 1 din Codul muncii, concediul de odihnă se efectuează în fiecare an și potrivit art. 144 din același cod salariatul este obligat să efectueze în natură concediul de odihnă în perioada în care a fost programat, cu excepția situațiilor expres prevăzute de lege.
În speță s-a constatat că reclamantul nu a dovedit că pentru perioada 2004-2005 solicitat acordarea în vederea efectuării în natură a concediul de odihnă aferent și că angajatorul nu a respectat dispozițiile art. 141 alin. 3 din Contractul de muncă cu privire la obligativitatea acordării concediului de odihnă.
De asemenea, au fost respinse și pretențiile reclamantului privitoare la garanția reținută lunar de către angajator, în cuantum de 50 lei lunar, întrucât nu există nici un document din care să rezulte reținerea acestei garanții.
S-a apreciat că sunt întemeiate pretențiile reclamantului formulate la petitele 8 și 9, și în baza art. 40 alin. 5 litera f din Codul muncii va obliga angajatorul să plătească toate contribuțiile și impozitele datorate de reclamant în condițiile legii, precum și să depună diligențele necesare, pentru a efectua mențiunile corespunzătoare în contractul de muncă al reclamantului.
În baza art. 274 alin. 1 din Codul procesual civil instanța a obligat pârâta la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru aceste considerente, instanța a admis în parte acțiunea reclamantului conform dispozitivului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta SC SRL Reșița, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă și a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului s-a susținut că s-au aplicat greșit dispozițiile art.74 și 62 alin.2 din Codul muncii, decizia de concediere îndeplinind exigențele acestor texte de lege.
S-a invocat că s-a utilizat un formular tipizat ridicat de la Inspectoratul Teritorial d e Muncă al Județului C-S, care este utilizat de toți angajatorii și în alte situații nu s-a pus în discuție aspecte de formă ale acestor decizii, restrângerea activității având o cauză reală și serioasă.
Recurenta a criticat sentința și pentru faptul că s-au acordat drepturi salariale, deși dreptul la acțiune s-a prescris.
Reclamantul intimat a depus concluzii scrise, solicitând respingerea recursului.
Recurenta a depus concluzii scrise solicitând să se aibă în vedere că societatea este în proces de lichidare judiciară,
Examinând cauza sub toate aspectele conform dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că nu există motive pentru casarea ori modificarea sentinței, recursul fiind nefondat.
Conform dispozițiilor art.65 alin.1 Codul muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana acestuia.
2 al art.65 prevede că desființarea trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Dispozițiile art.62 alin.2 și art.74 Codul muncii sunt complementare și impun motivarea în fapt a deciziei de concediere, iar starea de fapt trebuie indicată în materialitatea ei și nu sub forma unor generalități.
La motivarea în fapt a deciziei se prevede doar " restrângerea activității ", astfel că decizia nu îndeplinește condițiile de formă impuse de textele de mai sus și este nulă absolut, cum în mod corect a fost reținut.
În același timp, nu s-a făcut dovada desființării efective a locului de muncă și nici că restrângerea activității a avut o cauză reală și serioasă, deși angajatorul are sarcina probei conform dispozițiilor art.287 Codul muncii.
Faptul că pârâta a utilizat un formular pus la dispoziție de Inspectoratul Teritorial d e Muncă, este lipsit de relevanță și nu înlătură răspunderea angajatorului în cazul unei concedieri nelegale.
Prin urmare, criticile cu privire la nelegalitatea sentinței pentru că în mod greșit s-ar fi reținut nulitatea deciziei de concediere sunt nefondate.
Nu se poate reține nici prescripția dreptului la acțiune al reclamantului, invocată prin motivele de recurs. Drepturile salariale pretinse de reclamant sunt aferente anului 2004, ori acțiunea a fost introdusă la 11.12.2006, nefiind depășit termenul de 3 ani prevăzut de art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii.
Prin urmare, recursul este nefondat și în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta " " SRL REȘIȚA împotriva sentinței civile nr.469/11.04.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
- - - - DR.- -
GREFIER,
- -
Red./10.11.2008
Thred./11.11.2008
Ex.2
Prima inst. - - - Trib. C-
Președinte:Florin DogaruJudecători:Florin Dogaru, Ioan Jivan, Carmen Pârvulescu
