Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2718/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2718/R/2009
Ședința publică din data de 24 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Tripon
JUDECĂTOR 2: Dana Cristina Gîrbovan
JUDECĂTOR 3: Cristina
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S și Tribunalul Sălaj împotriva sentinței civile nr. 840 din 4 mai 2009 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanta intimată - și pe pârâții intimați TRIBUNALUL SĂLAJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin cererile de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 840 din 04.05.2009 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, s-admis acțiunea reclamantei și au fost obligați pârâții Tribunalul Sălaj, Curtea de Apel Cluj și Ministerul Justiției și Libertățilorla plata către reclamantă a sporului de risc șisuprasolicitare neuropsihică în procent de 50 % din salariul de bază începând cu 29 ianuarie 2009, până la zi și pentru viitor, actualizat cu indicele de inflație.
S-a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, care a fost obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, pentru risc și solicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
A fost adevărat că prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat în mod expres, însă prin aceasta au fost încălcate normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă, precum și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art. 108 alin. 3 din Constituția României, ordonanțele guvernului se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.
Ori, prin art. 1 pct. Q 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul României a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, republicată, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. Cu toate acestea, prin nr.OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, în pofida faptului că potrivit dispozițiilor art. 56-62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii au fost abrogate și unele dispoziții ale acesteia.
Acolo unde legiuitorul a avut intenția să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut în mod expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare, ceea ce în speță nu s-a realizat.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 21/10.03.2008.
În altă ordine de idei s-a reținut că potrivit art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Sporul de 50% de risc și solicitare neuropsihică solicitat de către reclamanți este un drept de creanță, constituind un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin abrogarea Legii nr. 50/1996, reclamanta a fost lipsită de proprietatea asupra acestui bun în mod nelegal și nedrept, această lipsire de proprietate putându-se face doar pentru o cauză de utilitate publică, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului.
Potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Instanța a reținut că există conflict între art. 1 pct. 47 din nr.OG 83/2000 și OG8/2007, prin care a fost abrogată Legea nr. 50/1996, și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, urmând a fi aplicat în cauză ultimul text legal.
Față de cele anterior reținute, întrucât abrogarea realizată prin nr.OG 83/2000 și OG8/2007 a fost nelegală, iar în plus rațiunea acordării sporului de risc și solicitare neuropsihică subzistă, instanța a apreciat că pretențiile reclamanților sunt întemeiate cu privire la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzute de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Pe cale de consecință, au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Sălaj și Ministerul Economiei și Finanțelor la plata actualizată la zi în raport de indicele de inflație a sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată și modificată, cu modificările ulterioare privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești.
Potrivit dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 500/2004 Ministerul Economiei și Finanțelor, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, întocmește proiectele legilor bugetare și proiectul bugetelor pe care le depune la guvern până la data de 30 septembrie a fiecărui an. În același timp, potrivit art. 15 din nr.HG 93/2000 toate instituțiile publice din sistemul jurisdicțional românesc sunt finanțate de la bugetul de stat, aceeași condiție și posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în art. 118 din Legea nr. 304/2004.
Pe cale de consecință, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și a fost obligat acest pârât să pună la dispoziție fondurile necesare plății acestor drepturi bănești către reclamantă, deoarece în sarcina sa cade adoptarea proiectului bugetului de stat și a proiectelor de rectificare bugetară.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S, solicitând admiterea acestuia și să se admită excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice, iar pe fond să se modifice sentința civilă atacată, în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanta ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului pârâtul arată că Ministerul Finanțelor Publice nu participă nemijlocit la raportul juridic litigios pentru a fi citat conform Codului d e procedură civilă.
Menționează faptul că între Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției și Libertăților nu există nici o obligație de plată pentru drepturi bănești pe care Ministerul Justiției și Libertăților ar trebui să le plătească într-un raport de muncă izvorât din contractul de muncă.
Sunt invocate prevederile art.3 alin.6 pct. 2 din HG nr.34/2009.
Sistemul de salarizare instituit prin nr.OUG 27/2006 cu modificările ulterioare, are în vedere stabilirea unei indemnizații de încadrare brute lunare în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzute de art.86 din Legea nr.303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorilor de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa ordonanței.
Conținutul concret diferit al atribuțiilor de serviciu al magistraților față de alte categorii profesionale precum și sistemele diferite de salarizare ale diverselor categorii profesionale fac să nu poată fi reținute comparabile între categorii profesionale distincte - magistrați funcționari publici, demnitari, alți salariați, etc.
Lipsa beneficiului unui drept suplimentar de natură salarială recunoscut altor categorii de salariați, nu presupune plasarea într-o situație discriminatorie.
Se mai face trimitere la prevederile art.4 alin.1 și 2 și art.15 alin.1 și 3 din Legea nr.500/2002, art.2 și 3 din nr.OG 22/2002.
În procesul executării silite a sumelor datorate de către instituțiile publice în baza titlurilor executorii, trezoreria statului poate efectua numai operațiuni privind plăți dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii.
Pe fondul cauzei, se arată că art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogată prin OG nr.83/2000. Abrogarea dispozițiilor legale care prevedeau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații și personalul auxiliar de specialitate reprezintă o problemă de legiferare.
Mai mult, prin apariția OG nr.8/2007 publicată în Monitorul Oficial nr.72 din 31 ianuarie 2007, prin art.30 a fost abrogată Legea nr.50/1996, iar noul act normativ prevede un procent de 25%.
Este așadar, vorba despre o opțiune a legiuitorului, întrucât numai el are dreptul să reglementeze criteriile de acordare a sporurilor la indemnizațiile și salariile de bază și drept urmare doar legiuitorul este cel care poate aprecia și stabili dacă și ce anume sporuri se acordă anumitor categorii de salariați, cu singura condiție ca de aceste sporuri să beneficieze toți salariații care se află în situații identice sub toate aspectele funcțiilor în care sunt încadrați.
Împotriva aceleiași hotărâri a mai declarat recurs și pârâtul Tribunalul Sălaj, solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței atacate, cu respingerea acțiunii reclamantei.
În motivarea recursului pârâtul a arătat că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică a fost reglementat prin art.47 din Legea nr.50/1996. Acest act normativ a fost abrogat prin nr.OUG 83/2000, iar ordonanța la rândul ei a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Prin urmare, la data promovării acțiunii, reclamanta nu a putut invoca un temei legal pentru cererea ei.
Orice plată salarială nu poate fi efectuată numai pe baza unui temei legal.
Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. S în numele Ministerul Finanțelor Publice a formulat concluzii scrise prin care solicită instanței de recurs ca în soluționarea prezentei cauze să ia în considerare și Decizia Curții Constituționale pronunțată în data de 27.05.2009, prin care Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, reținând că "în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art.126 alin.3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrate de art.1 alin.4 din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora".
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea reține următoarele:
Raportat la motivul de recurs privind caracterul nefondat al acțiunii, Curtea reține că prin Decizia în interesul legii nr. XXI din 10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost stabilit cu putere de lege pentru instanțe că n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Se au în vedere în acest sens dispozițiile art. 329.proc.civ.
Nici pentru perioada de după intrarea în vigoare a nr.OG 8/2007 nu poate fi reținut caracterul întemeiat al acestui motiv de recurs, având în vedere faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție, în cuprinsul motivării deciziei mai sus menționate, a stipulat cu claritate că "ub acest aspect, în raport de cele reținute, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României].
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege".
Se poate observa că înaltul for jurisdicțional a repetat de trei ori că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu și-au încetat aplicabilitatea nici în prezent, or atât momentul pronunțării deciziei nr. XXI, 10 martie 2008, cât și cel al publicării acesteia, 13 iunie 2008, sunt ulterioare publicării nr.OG 8/2007, respectiv datei de 31 ianuarie 2007. Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție a avut în vedere, la pronunțarea și motivarea deciziei amintite, inclusiv dispozițiile nr.OG 8/2007, situație în care caracterul obligatoriu al deciziei acesteia impune instanțelor judecătorești ca în soluționarea litigiilor privind acordarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, să considere că acesta a supraviețuit publicării nr.OG 8/2007.
Nu poate fi reținut nici argumentul privind ingerința puterii judecătorești în domeniul celorlalte puteri ale statului, întrucât acordarea sau nu a sporului solicitat impune o activitate de interpretare a legii, nicidecum una de legiferare, iar pe de altă parte, această interpretare a fost făcută de Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind obligatorie pentru instanțe.
Cât privește apărarea privind imposibilitatea înscrierii în bugetul angajatorului a unor plăți fără bază legală pentru respectiva cheltuială, Curtea reține caracterul său nepertinent, efectuarea plății drepturilor asupra cărora poartă litigiul reprezentând o etapă ulterioară stabilirii caracterului îndreptățit a acestor drepturi, anume, etapa punerii în executare a acestora, care nu poate fi evocată, cu dificultățile sale, ca un motiv de nelegalitate a dreptului pretins.
Raportat la recursul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, Curtea reține caracterul nefondat al excepției lipsei calității procesuale pasive, având în vedere că prima instanță, admițând acțiunea în contradictoriu cu acest pârât, a înțeles să îl oblige la alocarea fondurilor necesare pentru plata sumelor de bani cuvenite reclamantelor, astfel încât nu se pune problema ca prima instanță să fi avut în vedere existența unor raporturi juridice directe între reclamante și acest pârât. A fost avut în vedere rolul acestui pârât în elaborarea bugetului de stat din grija pentru a se asigura caracterul efectiv al hotărârii pronunțate. Nu se pune problema alocării sumelor necesare achitării drepturilor recunoscute reclamanților din bugetul propriu al acestui minister, ci, așa cum s-a arătat, asigurarea efectuării demersurilor necesare pentru includerea în bugetul de stat, pentru Ministerul Public, a sumelor necesare achitării acestor drepturi.
Chiar dacă nu este în atribuția acestui minister adoptarea bugetului, ministerul este cel care elaborează proiectul de buget precum și al legii de rectificare bugetară, astfel încât cu această ocazie se impune a se avea în vedere de către pârât includerea sumelor încuviințate prin prezenta hotărâre în bugetul de stat. Cât privește necesitatea de a se depune proiecte ale bugetelor ordonatorilor principali de credite pentru adoptarea și modificarea proiectului bugetului de stat, se constată că Ministerul Justiției și Libertăților este în egală măsură parte în proces, fiindu-i opozabilă hotărârea, astfel încât ambii pârâți sunt obligați la demersurile legale enumerate chiar prin motivele de recurs pentru a se asigura achitarea drepturilor salariale restante.
Critica privind situația creată prin pronunțarea unei hotărâri de obligare la plata unor sume care nu au fost aprobate prin legea bugetară anuală nu poate fi reținută, având în vedere că există posibilitatea rectificării legii bugetare, iar pe de altă parte, acest argument vizează momentul punerii în executare a hotărârii, deci nu este pertinent pentru soluționarea cererii pe fond. Obligația de a se pune la dispoziție surse financiare pentru acoperirea indemnizației este subsecventă celei de a se plăti această indemnizație de către parchetul la care reclamantele își desfășoară activitatea.
Nici lipsa suportului legal pentru includerea sumelor în discuție într-o rectificare a bugetului nu poate fi reținută, având în vedere că hotărârile judecătorești irevocabile au putere de lege, astfel încât hotărârea în sine reprezintă o suficientă întemeiere legală pentru o astfel de rectificare, potrivit nr.OG 22/2002.
Cât privește invocata Decizie nr. 838 din 27 mai 2009 pronunțată de Curtea Constituțională a României, prin care acest for a constatat: "existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
2. În exercitarea atribuției prevăzute de art. 126 alin.(3) din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are obligația de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin.(4) din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența constituțională să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora", se observă că în chiar cuprinsul motivării deciziei, Curtea Constituțională a României a subliniat că "apare ca evident că decizia pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 din Codul d e procedură civilă.
De altfel, Curtea a statuat și cu alte ocazii că, potrivit competențelor sale, care sunt expres și limitativ prevăzute de art. 146 din Constituție și de Legea nr. 47/1992, aceasta asigură, pe calea controlului de constituționalitate, supremația Constituției în sistemul juridic normativ, nefiind competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâri judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice (Decizia nr. 988 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 24 noiembrie 2008)".
Ca atare, urmează a fi respins acest motiv de recurs invocat, ce trimite într-o formulare extrem de eliptică la decizia nr. XXI din 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe care se întemeiază în drept sentința atacată, raportat la caracterul fondat al pretențiilor reclamantei. Decizia Curții Constituționale a României nu impietează asupra obligativității deciziei nr. XXI a Înaltei Curți de Casație și Justiție, rămânând astfel bine stabilite drepturile salariale ale reclamantei prin sentința atacată.
În drept, se reține incidența prevederilor art. 14 și 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, art. 1 din nr.OG 22/2002, art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 34/2009, art. 17.proc.civ.
Față de toate aceste considerente, Curtea urmează a respinge ca nefondate recursurile formulate, având în vedere și prevederile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 3041.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S, și Tribunalul Sălaj împotriva sentinței civile nr. 840 din 04.05.2009 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - -
GREFIER,
Red.T/.
5 ex./23.12.2009
Jud.fond: și
Președinte:Ioana TriponJudecători:Ioana Tripon, Dana Cristina Gîrbovan, Cristina
