Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 345/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 345
Ședința publică de la 14 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorina Ciobanu JUDECĂTOR
- - - JUDECĂTOR
- - - JUDECĂTOR
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine au venit spre soluționare recursurile civile promovate de pârâtele MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice N, împotriva sentinței civile nr. 41 din 18.01.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns consilier juridic pentru recurentul - pârât Ministerul Economiei și Finanțelor - prin N, celelalte părți fiind lipsă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care:
Nemaifiind chestiuni prealabile de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Consilier juridic pentru recurentul - pârât Ministerul Economiei și Finanțelor - prin N, având cuvântul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat arătând că sentința civilă este netemeinică și nelegală. In ce privește recursul promovat de recurentul - pârât Ministerul Justiției arată că lasă soluția la aprecierea instanței.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursurilor de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 41/18.01.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- s-a admis acțiunea formulată de reclamanții în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Neamț, Curtea de APEL BACĂU, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și în consecință.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Neamț și Curtea de APEL BACĂU să plătească fiecăruia dintre reclamanți câte 1700 lei, cu titlu de despăgubiri în cuantum actualizat cu indicele de inflație de la data executării efective în baza Ordinului nr. 1921/C/15.12.2005 emis de Ministerul Justiției.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure sumele necesare acordării acestor despăgubiri.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 4726/103 din 16.10.2007, reclamanții:, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Neamț, Curtea de APEL BACĂU, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, să se constatate discriminarea cauzată de prevederile Ordinului Ministrului Justiției nr. 1921/C/15.12.2005, anularea situației create prin discriminare prin acordarea unei despăgubiri în sumă de 1700 lei pentru fiecare, reprezentând echivalentul stimulentelor acordate personalului din sistemul justiției în luna decembrie 2005, actualizate cu indicele de inflație de la data executării efective și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure sumele necesare acordării despăgubirilor.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/15.12.2005 s-a dispus, având în vedere apropierea sărbătorilor de iarnă, acordarea, în luna decembrie 2005, din fondul constituit potrivit art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, a unor stimulente pentru personalul din sistemul justiției, pe baza criteriilor prevăzute de art. 4 alin. 1 din Normele interne aprobate prin Ordinul Ministrului justiției nr. 2404/C/23.08.2004. Astfel, pentru personalul instanțelor judecătorești s-a propus o valoare individuală medie diferențiată pe categorii de personal, respectiv 500 lei pentru consilierii de reintegrare socială și supraveghere, 900 lei pentru funcționarii publici, 500 lei pentru personalul contractual și 1700 lei pentru judecători, însă numai pentru cei cu o vechime cuprinsă între 0 - 3 ani.
Reclamanții au menționat că, prin aceste dispoziții s-a aplicat un tratament diferențiat și discriminatoriu între judecătorii din cadrul puterii judecătorești întrucât, deși prevederile menționate mai sus au fost aparent neutre, în realitate i-a dezavantajat, nefiind justificate obiectiv de un scop legitim, metoda de atingere fiind inadecvată.
Au mai arătat că justificarea acestei măsuri, astfel cum reiese din cuprinsul Adresei nr. -/2005, emisă de Direcția pentru Resurse Umane și Relații cu Consiliul Superior al Magistraturii și Direcția Financiar Contabilă, comunicată curților de apel, este subiectivă și arbitrară în raport de criteriile stabilite în mod limitativ, întrucât judecătorii cu o vechime de 0 - 3 ani cu greu pot fi evaluați conform acestora.
În continuare s-a menționat că pârâtul Ministerul Justiției nu a ținut cont la emiterea Adresei nr. -/2005 nici de faptul că la colectarea sumelor din fondul cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistem, prevăzut de art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, au contribuit și contribuie toți judecătorii, indiferent de vechimea în funcție și de indemnizație, și nu doar cei cu o vechime de 0 - 3 ani.
Tot astfel s-a arătat că nici scopul urmărit prin luarea dispozițiilor incriminate nu a fost legitim iar metoda de atingere inadecvată. Reclamanții au învederat că prin Hotărârea nr. 15 din 23.01.2006, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a apreciat deja că situația creată prin aplicarea Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/15.12.2005 este discriminatorie, invocând în sprijinul cererii lor practica Curții Constituționale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului
În ceea ce îl privește pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, au arătat că acesta are calitate procesuală pasivă potrivit dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002.
Pârâtul, Ministerul Economiei și Finanțelor, depus la dosar o copie de pe cererea de strămutare judecării cauzei și un certificat de grefă emis de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin întâmpinarea sa, pârâtul Ministerul Justiției și-a fundamentat apărările invocând, în esență, următoarele:
- nu există un act normativ care să prevadă ori să garanteze dreptul fiecărui judecător ori a altui salariat din sistemul justiției de a primi stimulente anuale, urmând ca în viitor repartizarea acestora să se realizeze și în favoarea altor categorii ce nu au fost incluse în Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/15.12.2005;
- stimulentele nu pot intra în categoria salarizării ori a premiului anual stabilit prin lege, drepturi conferite judecătorilor, cum în mod eronat a apreciat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în Hotărârea nr. 15 din 23.01.2006, ordonatorul de credite având posibilitatea de a apela la criterii pe care le apreciază că ar corespunde obiectivelor generale, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. 1 din Normele Interne, optând în anul 2005 pentru categoria judecătorilor cu vechime de până la 3 ani;
- în ceea ce privește actualizarea sumelor pretinse, art. 1088. civ. prevede numai posibilitatea acordării dobânzii legale, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, nu și aplicarea indicelui de inflație de la data executării efective.
În final, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată, depunând la dosar, în apărare, Ordinul Ministrului Justiției nr.1921/C/15 decembrie 2005, un tabel cu repartizarea fondului de stimulente pe ordonatori, inclusiv contribuția de 7% și practică judiciară.
Analizând actele și lucrările dosarului, în funcție de susținerile părților, tribunalul a constatat că acțiunea formulată este întemeiată, urmând a fi admisă. Prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/15.12.2005 s-a dispus, avându-se în vedere aproprierea sărbătorilor de iarnă, din luna decembrie 2005, acordarea din fondul constituit potrivit art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, a unor stimulente pentru personalul din sistemul justiției, în baza mai multor criterii, enumerate în mod limitativ. S-a stabilit astfel o valoare individuală medie, diferențiată pe categorii de personal, respectiv 500 lei pentru consilierii de reintegrare socială și supraveghere, 900 lei pentru funcționarii publici, 500 lei pentru personalul contractual și 1700 lei pentru judecători, însă numai pentru cei cu o vechime cuprinsă între 0 - 3 ani.
Procedând în acest mod pârâtul Ministerul Justiției a aplicat un tratament discriminatoriu atât între judecătorii cu o vechime de până la 3 ani și reclamanții care aveau o vechime mai mare, dar și între aceștia din urmă și celelalte categorii de personal din sistemul justiției. Astfel, deși pârâtul Ministerul Justiției a susținut că predominante în repartizarea stimulentelor au fost criteriile prevăzute în art. 4 alin. 1 din Normele interne, în realitate diferențierea a fost realizată în raport de vechimea în funcția de judecător de până la 3 ani. Ori, un astfel de magistrat nu poate fi evaluat obiectiv din perspectiva criteriilor invocate, deoarece nu este posibilă aprecierea unor rezultate meritorii în activitatea unui judecător debutant, și nici acordarea de calificative dacă are o vechime mai mică de un an. Cu atât mai puțin se poate vorbi despre complexitatea sarcinilor îndeplinite de un judecător stagiar, dacă se au în vedere dispozițiile art. 22 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 modificată care prevăd că acesta poate soluționa numai anumite categorii de cereri și procese.
Tratamentul discriminatoriu instituit prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/15.12.2005 nu a avut un scop legitim, justificat obiectiv, iar metoda de atingere a acestuia nu a fost una adecvată, astfel cum s-a reținut și în Hotărârea nr. 15 din 23.01.2006 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, invocată de reclamanți.
Procedând astfel s-a adus atingere principiului egalității în fața legii care presupune, conform Deciziei nr. 135/05.11.1996 a Curții Constituționale,"instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite."
Totodată, tribunalul a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale referitoare la interzicerea discriminării, potrivit cărora "reprezintă o încălcare a acestor prevederi, orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoage, fără o justificare obiectivă și rezonabilă", cât și cele reținute de instanța de contencios constituțional care, prin Decizia nr. 1/08.02.1994 a stabilit că"un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice."
Au fost încălcate astfel prevederile art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) din OG137/2000 republicată privitoare la"dreptul la muncă la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoarela o remunerație echitabilă și satisfăcătoare",situație în care reclamanții sunt pe deplin îndreptățiți să beneficieze de prevederile art. 27 din același act normativ.
Tribunalul a mai reținut că, potrivit alin. 2 și 4 ale art. 25 din Legea nr. 146/1997, fondul cu destinația specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției are o reglementare legală iar repartizarea lui are un caracter anual, contrar celor susținute de pârâtul Ministerul Justiției.
Astfel, întrucât art. 25 alin. 4 prevede că disponibilitățile create prin colectarea taxelor de timbru ce nu au fost cheltuite până la sfârșitul fiecărui an, se vor reporta în anul următor, în vederea distribuirii lor cu aceeași destinație, reiese că dreptul celor care fac parte din personalul din sistemul justiției, ce îndeplinesc criteriile prevăzute de art. 4 alin. 1 din Normele interne, de a beneficia de aceste stimulente, indiferent de vechimea în activitate, reprezintă un premiu anual.
Caracterul de premiu anual neimpozabil reiese și din prevederile art. 5 din Normele interne, care dispun că stimulentele nu fac parte din salariul de bază, nu se suportă din fondul de salarii, iar asupra lor nu se calculează contribuția pentru asigurări sociale, contribuția la fondul pentru plata ajutorului de șomaj și contribuția pentru pensie suplimentară.
Tribunalul a reținut însă că prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 2404/C din 23.08.2004 dreptul de primi stimulentele prevăzute de art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 a fost transformat într-un drept salarial impozabil, ocazional, având caracterul de ajutor social limitat, din moment ce acordarea lui a fost argumentată de apropierea sărbătorilor de iarnă și a vizat un segment redus de personal.
Plata despăgubirilor cuvenite reclamanților se va face în funcție de indicele de inflație, conform art. 1084. civ. și nu potrivit art. 1088. civ. care reglementează dobânda legală. Acest aspect trebuie interpretat nu ca o sancțiune, ci ca o echilibrare a valorii pe care reclamanții sunt îndreptățiți să o pretindă pentru repararea pierderii suferite. puterii de cumpărare a sumelor datorate cu titlu de despăgubiri nu se poate înlătura decât prin actualizarea lor cu indicele de inflație, care spre deosebire de dobânda legală - ce se datorează de la data introducerea cererii de chemare în judecată - este aplicabilă pentru întreaga perioadă în care sumele datorate nu au fost achitate.
Având în vedere dispozițiile art.1 din OUG22/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă, precum și atribuțiile conferite Ministerului Economiei și Finanțelor prin art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, instanța urmează să îl oblige la asigurarea fondurilor bugetare corespunzătoare plății drepturilor bănești astfel stabilite.
Impotriva acestei sentințe au declarat recurs Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, recursuri declarate și motivate în termen și înregistrate pe rolul Curții de APEL BACĂU sub nr-.
Recursul Ministerului Justițieia criticat hotărârea invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 cod pr.civilă și arătând că s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale.
A susținut recurenta că stimulentul financiar nu este un drept cu caracter absolut, nu se confundă cu salariul și că depinde de o mulțime de factori, respectiv: existența însăși a unei sume cu această destinație; obiectivele urmărite de Ministerul Justiției, la un moment dat în politica sa de reformă a justiției, numărul personalului, calitatea activității desfășurate de acesta, criterii de performanță apreciate ca prioritare.
Existența acestei game atât de largi de factori ce determină acordarea/neacordarea premiului conferă acestui stimulent, susține recurenta un caracter incert de prevăzut, astfel încât nu putem vorbi de un drept - respectiv o creanță lichidă și exigibilă.
De asemenea, arată recurenta nu se poate vorbi de un drept care urmează a fi plătit întregului personal din sistemul autorității judecătorești în același timp.
Aceasta întrucât la anumite intervale de timp ordonatorii pot aprecia ca în funcție de ordinea realizării obiectivelor propuse să repartizeze fondurile colectate potrivit art. 25 din Legea taxelor de timbru, fără însă ca tot personalul din sistem să fie recompensat în același timp.
Recursul este nefondat.
Prin Hotărârea nr. 15 din 23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a hotărât că acordarea de stimulente financiare magistraților conform Ordinului Ministerului Justiției nr. 1921/C/2005 constituie o discriminare conform art. 2 alin.1 și 2 și art. 6 lit. c, art. 8 alin.3 și art. 19 alin.4 din OG137/2000 cu modificările și completările ulterioare.
Magistrații de la Curtea de APEL BACĂU au formulat acțiunea de față solicitând acordarea sumei de 1700 lei cu titlu de despăgubiri civile, actualizate în raport cu indicele de inflație la data efectivă a plății, urmare a discriminării create prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 1921/C/2005.
Acordarea de stimulente financiare în sistemul judiciar se fundamentează pe prevederile art. 4 din Normele interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 din Legea 146/1997 aprobate prin Ordinul 404/C/2004.
Potrivit acestor fonduri principalele criterii de repartizare individuală a stimulentelor sunt: rezultatele meritorii obținute în activitate; respectarea îndatoririlor prevăzute de lege; calificativele anuale de foarte bine sau bine; complexitatea sarcinilor de serviciu potrivit fișei postului și modului de realizare a acestora; celeritatea în îndeplinirea sarcinilor de serviciu; lipsa sancțiunilor disciplinate.
Deși criteriile astfel enumerate, ce stau la baza acordării stimulentelor, indică în esență o evaluare a activității și performanței activității prin Ordinul contestat, respectiv ordinul nr. 1921/C/2005 fără a se motiva i se stabilește ca unic criteriu pentru acordarea stimulentelor financiare vechimea în activitate.
Recurenta, practic în susținerea motivelor de recurs își invocă propria culpă atunci când face prezentarea noțiunii de stimulent financiar și prezintă condițiile acordării acestuia, recunoscând implicit că prin ordinul contestat nu s-au avut în vedere criteriile stabilite de lege, criterii ce vizează în special performanțele obținute în activitate.
Criteriul stabilit, prin ordinul contestat, dezavantajează judecătorii cu o vechime mai mare de trei ani, și care îndeplinesc criteriile obiective prevăzute de lege pentru acordarea de stimulente financiare și creează evident o discriminare de fapt contestată și prin Hotărârea 15/23.02.2006.
In aplicarea dispozițiilor art. 14 din Convenția europeană a Drepturilor omului, Curtea Europeană a statuat, în mod constant, că discriminarea este acceptabilă numai dacă are o justificare obiectivă și rezonabilă, ori, așa cum s-a arătat prin ordinul contestat, nu s-a motivat, respectiv nu s-a justificat de ce s-a stabilit ca unic criteriu pentru acordarea stimulentelor financiare doar vechimea în activitate.
Curtea a stabilit în jurisprudența sa că "egalitatea de tratament este încălcată dacă discriminarea care urmărește un scop legitim și respectă un raport de proporționalitate rezonabil între scopul urmărit și mijloacele utilizate pentru realizarea lui, nu are o justificare obiectivă și rezonabilă.
Hotărârea nr.15/23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, prin care s-a constatat existența unei discriminări directe potrivit art. 2 din OG137/2000, este în acord cu dispozițiile art. 14 din Convenția europeană a drepturilor omului și cu jurisprudența Curții europene în materie.
Este adevărat că în cazul stimulentelor financiare, față de criteriile prevăzute de lege nu se poate discuta de existența unei sume fixe ce se acordă angajaților cu acest titlu, însă în cauza de față combătându-se existența unei discriminări, aceasta poate fi înlăturată numai prin acordarea cu titlu de despăgubiri civile, în același cuantum în care au fost acordate stimulentele judecătorilor cu o vechime de 0 - 3 ani intimatelor - reclamanți.
II. Recursul Ministerului Economiei și Finanțelor -prin Direcția Generală a Finanțelor Publice N critică soluția primei instanțe invocând că în mod greșit s-a reținut faptul că ar avea calitate procesuală pasivă atât timp cât între el și reclamanți nu există nici un raport juridic, legal sau convențional, de natură să creeze în sarcina sa obligația de a plăti despăgubirile bănești în discuție.
A susținut de asemenea și că în mod greșit s-a soluționat cauza de către Tribunalul Neamț atâta timp cât formulase cerere de strămutare.
Recursul este nefondat.
Art. 4 din OUG22/2002 aprobată prin Legea 282/2002 prevede faptul că executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul unor titluri executorii, se realizează din sumele aprobate din bugetul de stat cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Totodată, potrivit art. 19 din Legea 500/2002 privind finanțele publice Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anual pregătește proiectele bugetelor anuale, ale legilor de rectificări, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art. 3 alin.1 pct. 2 din HG208/2005 în îndeplinirea funcțiilor sale, Ministerul Economiei și Finanțelor are în principal următoarele atribuții - elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetelor anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de modificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
Concluzionând, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete.
In mod corect așadar instanța de fond a reținut calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei și Finanțelor.
In ceea ce privește faptul că Ministerul Economiei și Finanțelor promovase cerere de strămutare, corect s-a trecut la judecată atâta timp cât președintele nu ordonase suspendarea judecării pricinii în condițiile art. 40(2) cod pr.civilă.
Pentru considerentele sus-arătate, în baza disp.art. 312 cod pr.civilă, vor fi respinse ambele recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile formulate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI - B, sector 5,- și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N - N,- Bis, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.04.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Sorina Ciobanu, Liliana Ciobanu, Daniela Părău
- - - -
- -
GREFIER,
Red.sent.,
Red. - 22.04
.ct/2 ex.
22/23.04.2008
Președinte:Sorina CiobanuJudecători:Sorina Ciobanu, Liliana Ciobanu, Daniela Părău
