Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 347/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 347/R-CM
Ședința publică din 22 Aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Laura Ioniță judecător
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin
Judecător - -
Grefier - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de reclamanții, A, și de reclamannta, împotriva sentinței civile nr.103 din 12 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit recurenții-reclamanți și intimații-pârâți Tribunalul Vâlcea, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că la dosar s-a depus întâmpinare din partea intimatului-pârât Ministerul Justiției.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea constată recursurile în stare de judecată și trece la soluționarea lor.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor, constată:
La data de 4.09.2007 s-a înregistrat la nr- cererea formulată de reclamanții, A, -, -, și, împotriva pârâților TRIBUNALUL VÂLCEA, MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, prin care au solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați primii pârâți să calculeze și să plătească reclamanților sporul de confidențialitate în procent de 15% începând cu anul 2004 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și în continuare, reactualizat în funcție de indicele de inflație, să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să fie obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor încasate, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanții arată că au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Drăgășani, iar în această calitate dețin certificate ORNIS conform art. 28 din Legea nr. 182/2002 și gestionează informații clasificate și, cu toate acestea, nu beneficiază de sporul de confidențialitate prevăzut pentru alte categorii de persoane la care fac referire dispozițiile Legii nr. 444/2006, ale OG nr. 6/2007, precum și ale Legii nr. 656/2002.
La fila 34 dosar a formulat cerere de intervenție în interes propriu numita prin care învederează că-și însușește acțiunea formulată de reclamanții din prezenta cauză, cerere de intervenție disjunsă de instanță în ședința publică din 26 noiembrie 2007(încheiere fila 67 dosar).
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinarea, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că actele normative prin care se prevede acest spor de confidențialitate, pentru alte categorii de personal, astfel cum acestea au fost enumerate de reclamanți în prezenta cerere, prevăd acordarea sporului respectiv persoanelor care au acces la informațiile clasificate și care sunt obligate să protejeze astfel de informații, iar întocmirea unor lucrări sau desfășurarea unor activități cu caracter confidențial nu conduce la ideea de acces la informații clasificate.
La rândul său pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin întâmpinarea formulată a ridicat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivată că între acesta și reclamanți nu există raporturi de muncă, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, deoarece obligația personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei, informațiile pe care le-a obținut în această calitate nu echivalează cu accesul la informații clasificate.
Tribunalul Vâlcea prin sentința civilă nr.17/CM din 11.01.2008 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor și a respins acțiunea formulată de reclamanți.
Pentru pronunța această sentință, tribunalul a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor este neîntemeiată.
Între acest pârât și reclamanții din prezenta cauză nu există raporturi de muncă, acest pârât fiind chemat în judecată pentru obligația de a face, respectiv de a aloca primilor doi pârâți sumele necesare plăților în situația în care acțiunea acestora ar fi admisă. Sub acest aspect, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă, el fiind cel care, potrivit legii finanțelor publice elaborează proiectul bugetului de stat, proiectul legilor de rectificare bugetară.
Prin Legea nr. 182/2002 au fost protejate informațiile clasificate și sursele confidențiale ce asigură acest tip de informații și s-au prevăzut totodată cazurile și condițiile în care este permis accesul la astfel de informații.
Potrivit acestui act normativ sunt informații clasificate: secretele de stat și secrete de serviciu, coordonarea generală a activității și controlului măsurilor privitoare la protecția informațiilor secrete de stat realizându-se de către unitatea specializată din cadrul.
Cât privește informațiile secrete de serviciu, acestea se stabilesc, potrivit art.31 din Legea nr. 182/2002 de către conducătorul persoanei juridice.
La nivelul instanțelor judecătorești nu există secrete de serviciu care să fi fost clasificate, cu atât mai mult cu cât art.33 din același act normativ interzice clasificarea ca secrete de serviciu a informațiilor care, prin natura sau conținutul lor, sunt destinate să asigure informarea cetățenilor asupra unor probleme de interes public sau personal, pentru favorizarea ori acoperirea eludării legii sau pentru obstrucționarea justiției.
Deși au pretins în cererea de chemare în judecată că dețin certificate ORNIS și gestionează informații clasificate, reclamanții nu au făcut astfel de dovezi.
De altfel, nici nu puteau să producă astfel de dovezi, deoarece art.28 (1) din Legea nr. 182/1992 pe care-l invocă în cererea de chemare în judecată se referă la accesul la informațiile de stat.
Actele normative invocate de asemenea de reclamanți: Legea nr. 444/2006 prin care a fost aprobată OG nr. 19/2006, OG nr. 6/2007 sau Legea nr.656/2002 nu-și găsesc aplicabilitatea în prezenta cauză, fiind vorba de alte categorii de persoane care desfășoară activitățile confidențiale la care se referă Legea nr.182/2002.
Împotriva sentinței tribunalului a declarat recurs în termen legal reclamanții.
Se arată în formularea recursului că sentința este nelegală și netemeinică față de motivul de casare prev. de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Instanța de fond nu a avut în vedere la pronunțarea sentinței de mai sus dreptul privind liberul acces la justiție al persoanelor în apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime, așa cum fost reținut în hotărârea Curții Constituționale în decizia nr.1 din 8.02.1994 și multe alte decizii date în soluționarea unor excepții de neconstituționalitate legii.
S-a prevăzut că liberul acces la justiție se realizează numai în respectul egalității cetățenilor în fața legii și autorităților publice, astfel încât orice excludere care ar avea semnificația încălcării egalității de tratament juridic este neconstituțională.
Nu s-a avut în vedere că art.20 din Constituție stabilește că interpretarea și aplicarea drepturilor și libertăților cetățenești se face în concordanță cu prevederile tratatelor internaționale la care România este parte și că reglementările internaționale din domeniul drepturilor omului, cuprinse în tratatele ratificate de România au prioritate față de reglementările interne, în cazul în care între ele există neconcordanțe.
Referitor la stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților prin neacordarea sporului de confidențialitate, potrivit directivei nr.2000//78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile și nu neapărat în situații similare.
Nu s-a avut în vedere de instanța de fond că reclamanții nu îndeplinesc o funcție de demnitate publică numită sau aleasă și se află în aceeași situație ca și restul personalului din unitățile bugetare. Deși aceștia execută obligația de confidențialitate în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, pentru îndeplinirea acestei obligații, nejustificat nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, ca și la restul personalului bugetar.
Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea sporului de confidențialitate, și anume îndeplinirea obligației de confidențialitate, situație în care, acordarea unor sporuri numai unor categorii de personal nu este justificată și față de prevederile art.27 alin.1 din OG 137/2000 coroborate cu art.269 din Codul muncii acțiunea formulată de aceștia trebuia admisă.
Față de motivele arătate solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul admiterii acțiunii așa cum fost formulată.
Recursul declarat de reclamanți este întemeiat.
Astfel, obiectul acțiunii de față îl formează solicitarea reclamanților de li se plăti sporul de confidențialitate în procent de 15 % începând cu anul 2004 și în continuare.
Aceștia au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Drăgășani, făcând parte astfel din categoria personalului din unitățile din justiție, (unități finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
Reclamanților le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate (art.78 din Legea nr.567/2004 i art.9 din Codul deontologic) care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă. Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind: arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperite, protecția victimelor, datele cu caracter personal de justițiabililor și colegilor de serviciu (art.2 alin.4 și alin.5 din Legea nr.677/2001), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art.18 lit. c din Legea nr.108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală etc. Aceștia nu îndeplinesc o funcție de demnitate publică (numita sau aleasă), or, nefiind demnitari publici, reclamanții se află în aceeași situație ca și restul personalului din unitățile bugetare, însă, în unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut si dreptul corelativ salarial.
Astfel, conform art.13 din nr.OUG57/2000, art.30 alin.3 din nr.OG137/2000, art.3 din nr.OG38/2003, att.13 alin.1 din nr.OUG123/2003, arf.3 din nr.l OG9/2006, art.15 alin.1 din nr.OG 6/2001,art.20 alm.3 din Legea nr. 656/2002, art.15 din G nt.64/2006, ari.13 din G nr.10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca si creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.
Toate persoanele din acest cadru al personalului din unitățile bugetare, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de munca guvernat de Codul muncii, toate prestează o munca și, ca efect al acestor premise, se supun obligației de confidențialitate, indiferent de categoria socio-profesională (funcția deținută). Intr-adevăr, conform art.26 raportat la art. 1 si art.295 alin. 2 din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care o persoană prestează munca îi revine obligația de confidențialitate.
Cu privire la natura juridică a obligației de confidențialitate a reclamanților, instanța a reținut că aceasta reprezintă o clauză legală a raportului de muncă, o clauză obligatorie (iar nu facultativa ca în dreptul comun al muncii). Insă raportul de muncă, indiferent dacă este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic.
Ca atare, obligația de. confidențialitate constituie o noțiune juridica și legislativă largă, atotcuprinzătoare, care este recunoscută de lege tuturor celor care prestează activități, în temeiul unui raport de muncă, indiferent de felul raportului de muncă și al funcției deținute.
Deci reclamanții se află, sub aspectul analizat, într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu tot celălalt personal din unitățile bugetare, ba chiar si cu personalul din unitățile private, deoarece și reclamanții sunt parte a unui raport de muncă și îndeplinesc, în urma executării acestui raport, o obligație de confidențialitate.
Însă, este de remarcat că reclamanții, deși își execută obligația de confidențialitate, fiind debitori ai acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unității bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, tuturor persoanelor care se află în aceeași situație a depunerii unei activități în muncă cu efectul juridic al executării obligației de confidențialitate, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: sporul de confidențialitate. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul prestării unei munci în mod continuu sau succesiv cu efectul identic al executării în mod egal și nediferențiat al aceleiași obligații de confidențialitate la fel ca și restul personalului, rezulta că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul acordării sporului de confidențialitate.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării sporului de confidențialitate este unul și același: efectul obligației de confidențialitate impuse în mod egal de lege pentru cei ce muncesc, indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte.
În concluzie, prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptica ce fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific (de exemplu, acordarea adaosului salarial reprezentând cota din profitul unității numai șefilor de proiecte si respingerea acordării acestuia și cadrelor medii, echivalează cu o discriminare.
Potrivit art.2 pct. l din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art. 29 pct.2, în exercițiul drepturilor și a libertăților, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii si respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratica.
Art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupare, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea sporului de confidențialitate nu are la baza o astfel de justificare obiectivă si rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește sporul de confidențialitate pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că sunt debitori ai obligației de confidențialitate (la fel ca și reclamanții).
Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea sporului de confidențialitate: îndeplinirea obligației de confidențialitate, care este unicul criteriu aplicabil și posibil în materie.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egala, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Față de cele arătate, în mod nejustificat instanța de fond a respins acțiunea reclamanților în loc să o admită.
Recursul formulat de aceștia este astfel fondat și în baza art.312 al.2 Cod procedură civilă urmează a fi admis, a se modifica sentința civilă atacată, în sensul că, se va admite acțiunea reclamanților și vor fi obligați pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Vâlcea să plătească acestora sporul de confidențialitate de 15 %, începând cu data de 4.09.2004 până la data pronunțării prezentei decizii și în continuare actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
Urmează a fi obligați aceeași pârâți să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
În ceea ce privește pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor se constată că potrivit art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. De asemenea, potrivit art.3 alin.1 pct.2 din nr.OG208/2005, această instituție gestionează și proiectul legii de rectificare bugetară și cum cererea de față are ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamanților, în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală pasivă a acestuia.
În lipsa rectificării bugetului cu sumele necesare, pârâții se află în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata sumelor cerute de reclamanți.
Drept urmare va fi obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării acestor drepturi bănești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECI
Admite recursurile declarate de reclamanții, A, și, împotriva sentinței civile nr.103 din 12 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Modifică sentința în sensul că admite acțiunea și obligă pe pârâții TRIBUNALUL VÂLCEA și MINISTERUL JUSTIȚIEI să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15% începând cu data de 4.09.2004 și până la data de astăzi și în continuare, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
Obligă pe aceiași pârâți să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Obligă pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării acestor drepturi bănești.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 22.04.2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex/23.04.2008
Jud.fond:
Președinte:Laura IonițăJudecători:Laura Ioniță, Nicoleta Simona Păștin
