Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 345/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 345/R-CM

Ședința publică din 22 Aprilie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Laura Ioniță judecător

JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin

Judecător - -

Grefier - -

S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de pârâtul GRUP ȘCOLAR împotriva sentinței civile nr.44 din 28 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit recurentul-pârât și intimatul-reclamant.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că la dosar s-au depus note scrise din partea intimatei-reclamantei.

Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea lui.

CURTEA

Constată că prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanta a chemat în judecată pârâtul Grupul Scolar I Rm. V, solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să îl oblige pe pârât la plata integrală către reclamantă a drepturilor salariale cuvenite pentru perioada mai - august 2007, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că este educatoare la Grădinița cu program prelungit nr.17 din Rm. V, iar salariul îl încasa de la Grupul Școlar I, departamentul contabilitate. Începând cu luna mai 2007, fără a fi încunoștințată, i-au fost operate rețineri din salariu, în condițiile în care pontajul orelor corespundea realității. Astfel, în luna mai a primit un salariu de 763 RON în loc de 1.075 lei, iar această situație s-a repetat pentru lunile iunie, iulie și august 2007.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, arătând că în luna mai 2007 la compartimentul contabilitate al unității, s-au primit adresele nr.10292/10 mai 2007 și nr.12554/5 iunie 2007 de la Casa de Economii și Consemnațiuni Râmnicu V, prin care s-a adus la cunoștință că reclamanta, în calitate de soție, a semnat un contract de credit încheiat cu Sucursala Rm.V și, în calitatea de coplătitor, înregistrează restanțe la plată. Prin adresa nr.36/21.05.2007 eliberată de Grădinița cu program normal nr.17 Rm. V, reclamanta, prin angajament de plată, a consimțit să i se rețină din veniturile lunare sumele necesare pentru achitarea datoriilor lunare ce rezultă din contractul de credit și din actele adiționale la acesta și să se vireze în contul achitarea integrală a debitului.

Prin sentința civilă nr.44/28.01.2008 a fost admisă acțiunea și a fost obligat pârâtul să restituie reclamantei suma de 1400 lei reprezentând drepturi salariale reținute pentru perioada mai - august 2007.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamanta este educatoare la Grădinița cu program normal nr.17 din Rm. V, grădiniță arondată Grupului Școlar I Rm.

Prin încheierea contractului de credit cont 2061.- nr.- din 7.06.2006 între Casa de Economii și Consemnațiuni și soțul reclamantei, acesta în calitate de plătitor și-a asumat anumite obligații contractuale.

Acest contract a fost semnat și de reclamantă, în calitate de soție a clientului și, pentru garantarea achitării acestuia, s-a încheiat și o poliță de asigurare de viață, urmând ca drepturile cu titlul de despăgubiri ce vor rezulta din polițele de asigurare încheiate să fie cesionate în favoarea În acest sens s-a încheiat polița de asigurare individuală de accidente a persoanelor pe numele numitului, cu mențiunea specială că polița se cesionează în favoarea Sucursala V, în limita sumei asigurate, respectiv 15.792, 08 lei, până la concurența creditului nerambursat și a dobânzilor scadente.

Potrivit adeverințelor succesive emise de către Sucursala CEC Rm. V s-au făcut demersuri privind poprirea din veniturile reclamantei de la unitatea la care aceasta își desfășoară activitatea și își primește drepturile bănești, astfel încât virarea sumelor restante către Sucursala CEC s-a făcut astfel: 01.06-2007 - 350 lei; 27.06.2007 -700 lei și 10-07.2007- 350 lei.

De asemenea, s-a menționat împrejurarea că acest credit de nevoi persoanele contractat de reclamantă și de soțul ei s-a lichidat în data de 22-06-2007 prin despăgubire de la, prin valorificarea poliței de asigurare.

Ca atare, instanța a apreciat că restituirea ratelor restante și a dobânzii aferente s-a realizat prin îndestulare atât de la unitatea angajatoare a reclamantei, cât și de la societatea asigurătoare.

A reținut tribunalul că potrivit dispozițiilor art.164 alin l din Codul muncii, nici o reținere din salariu nu poate fi operată în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege. Reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

A apreciat instanța că în speța dedusă judecății nu există această ipoteză legală, astfel că reținerile operate din salariul cuvenit reclamantei pentru lunile mai, iunie, iulie și august 2007, în cuantum de câte 350 lei lunar, sunt nelegale, motiv pentru care a admis acțiunea și l-a obligat pe pârât să restituie reclamantei suma de 1.400 lei

În termen legal pârâtul Grupul Școlar Iad eclarat recurs împotriva acestei sentințe, invocând dispozițiile art.304 pct.8 și 9 și 3041Cod procedură civilă, după cum urmează:

În mod greșit instanța a apreciat că este aplicabil art. 164 alin.2 din Codul muncii, care se referă la situația în care salariatul nu acoperă de bună voie dauna cauzată angajatorului.

În realitate este incident în speță art.164 alin.1, potrivit căruia nici o reține din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege, or în speță reținerile din salariul reclamantei au fost făcute în temeiul art.120 din nr.OUG99/2006 conform cărora contractele de credit încheiate de o instituție de credit constituie titlu executoriu.

Se mai arată că reclamanta semnase angajament de plată în favoarea Rm. V, iar această unitate a solicitat pârâtului prin două adrese să rețină din drepturile salariale ale reclamantei sumele restante datorate de aceasta instituției de credit.

Rezultă deci că în mod corect recurentul a reținut sumele restante datorate de către salariata sa, situație în care se impune admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii.

Analizând sentința recurată în raport de criticile aduse, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Prin contractul de credit cont 2061.- nr.-/7.06.2006 (34-38 dosar fond) încheiat între - Sucursala Județeană V și soțul reclamantei, acesta din urmă a luat un credit de 15.100 lei pe o durată de 5 ani, pentru nevoi personale. Acest contract este semnat și de către reclamanta, calitatea în care a semnat fiind aceea de "soție client".

Contractul de credit este titlu executoriu conform art.120 din OUG nr.99/2006.

Din adeverința de salariu nr.36/31.05.2006 (13 dosar fond) rezultă că, în situația în care reclamanta nu achită datoriile ce rezultă din contractul de credit, pârâtul este de acord, fără îndeplinirea vreunei formalități, să rețină din salariul reclamantei și să vireze către creditor sumele comunicate de acesta până la achitarea integrală a debitului.

Prin acest înscris reclamanta a semnat și un angajament de plată, prin care a consimțit să-i fie reținute din veniturile salariale sumele necesare pentru achitarea integrală a debitului, sume ce urmează a fi virate în contul

Prin adresele nr.10292/10.05.2007 și nr.12554/9.06.2007 (24 dosar fond) angajatorului i-a fost adus la cunoștință faptul că reclamanta figurează cu un număr de 2, respectiv 3 rate restante și i s-a solicitat să rețină din salariul acesteia sumele necesare pentru acoperirea ratelor restante.

Ca urmare a acestor adrese angajatorul a procedat la reținerea sumelor, pe care le-a virat către - Sucursala Rm. Așadar pârâtul a făcut aceste rețineri ca și terț poprit, debitor fiind reclamanta, iar creditor - Sucursala

Conform art.164 alin.1 Codul muncii nici o reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege, or în speță suntem tocmai în prezența unui astfel de caz prevăzut de lege, în care reținerea din salariu poate fi făcută. Este vorba despre existența acestui contract de credit, în executarea căruia reclamanta a înregistrat restanțe, situație în care în mod legal s-a procedat la poprirea din salariul a sumelor necesare achitării ratelor restante.

Art.164 alin.2 Codul muncii, care impune condiția existenței unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile privind datoria salariatului, scadentă, lichidă și exigibilă, se referă la reținerile cu titlul de daune cauzate angajatorului, ceea ce înseamnă că acest text nu este aplicabil în speță. În prezenta cauză pârâtul a efectuat rețineri din salariul reclamantei nu pentru vreo pagubă ce i-a fost cauzată de salariată, ci ca terț, pentru executarea contractului de credit încheiat de soțul reclamantei cu - Sucursala Rm.

Pe de altă parte, Curtea apreciază că faptul că creditul a fost acoperit prin valorificarea poliției de asigurare de viață a numitului o îndreptățește eventual pe reclamantă să se îndrepte împotriva creditorului - Sucursala V, care în această situație a încasat suma de două ori: odată de la societatea de asigurare, iar a doua oară de la reclamantă. În nici un caz ea nu are îndreptățirea de solicita această sumă de la pârâtă, care a procedat corect, în calitate de terț poprit

Față de toate aceste considerente, Curtea apreciază că în mod corect pârâtul a procedat la reținerea din salariul reclamantei a sumelor necesare pentru acoperirea ratelor restante către CEC, motiv pentru care, în temeiul art.312 Cod procedură civilă și art.291 Codul muncii, va admite recursul și va modifica sentința în sensul că va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de pârâtul GRUP ȘCOLAR împotriva sentinței civile nr.44 din 28 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.

Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - -

Grefier,

- -

Red.

TC/4 ex.

23.04.2008

jud fond.

Președinte:Laura Ioniță
Judecători:Laura Ioniță, Nicoleta Simona Păștin

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 345/2008. Curtea de Apel Pitesti