Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 371/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 371/R-CM
Ședința publică din 30 Aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florica Răuță JUDECĂTOR 2: Jeana Dumitrache
Judecător: - -
Judecător: - ---
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL EDUCATIEI CERCETARII SI, cu sediul în B, sector 1,--30 și INSPECTORATUL SCOLAR JUDETEAN, cu sediul în Rm.V,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.203 din 10 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns consilier juridic pentru intimata-chemată în garanție Direcția -ă a Finanțelor Publice V,în baza delegației depune la dosar și consilier juridic pentru intimatul-chemat în garanție Consiliul Județean V, în bata delegației depuse la dosar. lipsă fiind recurenții-pârâți Ministerul Educației Cercetării și T, Inspectoratul Școlar Județean V, intimații-reclamanți C și, intimata-pârâtă Școala cu clasele I-VIII și intimatul-chemat în garanție Primarul.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că s-a solicitat judecarea în lipsă.
Consilier juridic, având cuvântul pentru intimata-chemată în garanție Direcția -ă a Finanțelor Publice V, și consilier juridic, pentru intimatul-chemat în garanție Consiliul Județean V, precizează că nu au de formulat cereri prealabile în cauză.
Curtea având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat în cauză, constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor.
Reprezentanta intimatului-chemat în garanție Consiliul Județean V, având cuvântul, solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea ca legală și temeinică sentinței civile nr.203 din 10 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea. Precizează că instanța de fond, a apreciat, în mod corect că instituția pe care o reprezintă nu are calitate procesuală pasivă.
Reprezentanta intimatei-chemate în garanție Direcția -ă a Finanțelor Publice V, având cuvântul, pune aceleași concluzii.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele.
Prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată sub nr. dosar - formulată de reclamantele C și în contradictoriu cu pârâții Școala cu clasele I-VIII, Inspectoratul Școlar al Județului și Ministerul Educației și Cercetării solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună:-obligarea pârâților la plata drepturilor salariale neacordate reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus, de câte 2 ore săptămânal față de norma didactică, începând cu data de 1.10.2001 până la data încetării activității, sume actualizate în funcție de rata inflației, de la data scadenței până la data plății efective și integrale.
În motivarea acțiunii, reclamantele au susținut că au fost angajate ca învățător titular la Școala cu clasele I-VIII, comuna, județul V, având o vechime de peste 25 ani și gradul didactic Norma didactică pentru personalul didactic se stabilește conform art.42 -47 din Legea nr.128/1997 privind Statutul Personalului Didactic. Astfel, conform art.45 alin. l din acest act normativ, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal fără diminuarea salariului, fiind personal didactic de predare, cu o vechime în învățământ de peste 25 ani, cu gradul didactic I, îndeplinind condițiile prevăzute de lege.Potrivit pct.4, cap.II anexa 2 din Precizările generale pentru aplicarea Statutului Personalului Didactic emise de sub nr. 19388/14.11.1997, pentru diferența de 2 ore săptămânal trebuiau să fie salarizați la plata cu ora, nefăcând parte din categoria personalului didactic prevăzut la art.43 lit.f și g din Legea nr.128/1997 pentru care nu se acordă reducere.
În dovedirea acțiunii reclamantele au depus la dosar adeverințele nr.270/20.12.2007, nr.269/20.12.2007; emise de Școala cu clasele I - VIII, copii de pe buletinele de identitate, certificat 95/14/14.02.1992 emis de Școala Rm.
Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Tad epus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de împrejurarea că acest pârât nu este angajatorul reclamantelor și, în consecință, nu există identitate între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății. Acest pârât apreciază că numai directorul unității de învățământ cu personalitate juridică are calitatea de angajator, astfel cum este definită această noțiune la art. 10 și art. 14 din Codul muncii, iar pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T nu poate încheia contracte individuale de muncă cu personalul didactic de predare, nu are competența de a recalcula sau plăti salarii.
De asemenea a arătat că acest pârât nu are calitatea de ordonator de credite pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, conform disp. art. 13 din nr.OUG 32/2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat asigurându-se din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.
S-a formulat întâmpinare, în temeiul dispozițiilor art.115 cod procedură civilă, și de către pârâtul Inspectoratul Școlar Județean, prin care s-a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune susținându-se că, potrivit dispozițiilor art.166 alin.1 din Legea nr.53/2003 cu modificările și completările ulterioare, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescriu în termen de trei ani de la data la care drepturile respective erau datorate, text de lege în temeiul căruia s-a susținut că acțiunea este prescrisă, cel puțin pentru perioada octombrie 2001 - iunie 2004.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocându-se în acest sens dispozițiile art.43 lit. a și b, art.44 alin.1, 3 și 4 din Legea nr.129/1997.
Prin sentința nr. 203/10.03.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Educației și Cercetării și a Inspectoratului Școlar al Județului V și a fost respinsă excepția prescripției materiale la acțiune invocată de pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de Inspectoratul Școlar al Județului V împotriva chemaților în garanție Direcția -ă a Finanțelor Publice, Consiliul Județean V și Primarul.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a terțului Direcția -ă a Finanțelor Publice
A fost admisă acțiunea formulată reclamantele C și, au fost obligați pârâții Ministerul Educației și Cercetării, Inspectoratul Școlar Județean V, Școala cu clasele I - VIII la plata drepturilor salariale neacordate, reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus de câte 2 ore săptămânal față de norma didactică, începând cu data de 1.10.2001 până la data încetării activității sume actualizate în funcție de rata inflației până la data plății efective și la plata sumei de 600 lei, cheltuieli de judecată, către reclamante.
Pentru a se pronunța în acest mod, instanța a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
În conformitate cu dispozițiile art.137 alin.1 Cod procedură civilă instanța a analizat cu prioritate excepțiile de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Cu privire la excepția prescripției drepturile invocată de pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului V, instanța a respins această excepție, având în vedere următoarele considerente:
Prin acordul din 28 noiembrie 2005 semnat inclusiv de Ministerul Educației, Cercetării și T, Guvernul României a recunoscut că se impune plata diferențelor salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2001 - septembrie 2004, pentru întreg personalul didactic.
Acest acord a fost legiferat, emițându-se OUG nr.17/2006, care reia aceleași principii.
Pe urmare, pe lângă faptul că există o recunoaștere a necesității acordării acestor drepturi, această obligație de plată este impusă chiar și de un act normativ cu putere de lege, respectiv art. 166 alin. 2 Codul muncii, conform căruia termenul de prescripție este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului, și art. 1 din OUG nr.17/2006.
Față de aceste considerente, s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune ca fiind neîntemeiată.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T, având în vedere că potrivit art.12 din Legea nr.84/1995 planurile de învățământ sunt elaborate de acel minister, cum, de altfel, se recunoaște și prin întâmpinare, modificarea acestora implică prezenta acestui pârât în cauză și se justifică calitatea sa procesuală pasivă, instanța a apreciat excepția nefondată.
Potrivit art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997 angajarea pe post se face de directorul unității de învățământ, pe baza deciziei de repartizare semnate de inspectoratul școlar județean.
Prin urmare, unitățile școlare împreună cu Inspectoratul Școlar Județean V și Ministerul Educației, Cercetării și T trebuie să asigure reducerea normei didactice, potrivit art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997. Mai mult, norma didactică se regăsește în planurile de învățământ a căror întocmire este în sarcina Ministerului Educației, Cercetării și T potrivit art. 12 din Legea nr. 84/1995, republicată și art. 44 din Legea nr. 128/1997, astfel că acest pârât are calitate procesuală pasivă.
Pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului a formulat cererea de chemare în garanție a Direcției -e a Finanțelor Publice a Județului V, a Consiliului Județean V și a Primarului comunei, în baza dispozițiilor art.60.pr.civ, solicitând ca în cazul în care se va admite acțiunea, să fie obligați la achitarea drepturilor salariale către reclamantă și terții chemați în garanție.
În motivarea cererii de chemare în garanție, s-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 13 din nr.OUG 32/2001, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ - teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea. Mai arată că în același sens sunt și dispozițiile Legii bugetului de stat pe anul 2007, legea nr. 486/2006, care prin art. 14 alin. 5 precizează că obligația repartizării sumelor pentru cheltuielile de personal pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat revine Direcției -e a Finanțelor Publice V, după consultarea consiliului județean și a primarilor.
În ceea ce privește această cerere de chemare în garanție, tribunalul a constatat că potrivit art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997, angajarea pe post se face de directorul unității de învățământ, pe baza deciziei de repartizare semnate de inspectorul școlar județean. Așadar, personalul didactic are încheiat contract individual de muncă cu Inspectoratul Școlar Județean V și în reducerea normei didactice, respectiv plata separată a celor două ore prestate suplimentar, nu sunt implicat instituțiile Direcția -ă a Finanțelor Publice a Județului V, Consiliul Județean V și Primarul comunei. Ca atare, acești terți chemați în garanție nu au calitate procesuală pasivă de a sta în proces.
Cu referire la excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție Direcția -ă a Finanțelor Publice, tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată, față de considerentul că nu are calitatea de ordonator de credite pentru angajații Ministerului Educației și Cercetării, și în consecință, între reclamante și acest chemat în garanție nu există raporturi juridice de dreptul muncii.
În ceea ce privește fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Norma didactică și școlarizarea personalului didactic este reglementată în principal de prevederile Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare și de OG nr.103/1998 aprobată prin Legea nr.109/1999. Astfel, potrivit dispozițiilor art.4 din OG nr.103/1998 aprobată prin Legea 109/1999 norma didactică a personalului de predare din învățământul preuniversitar cuprinde activități didactice de predare, învățare, de educație, de instruire practică și de evaluare și activități de pregătire metodico - științifică și de educație, complementar procesului de învățământ.
Potrivit dispozițiilor art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997, personalul didactic de predare și de instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 25 ani gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal fără diminuarea salariului. In același sens, la pct.4 din Precizările -e pentru aplicarea Statului personalului didactic nr.19388/14.11.1999 emis de Ministerul Educației și Cercetării se prevede ca personalul didactic de predare și instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani cu gradul didactic I și care beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal fără reducerea salariului poate fi salarizat prin plata cu ora pentru activitățile ce depășesc norma maximă de 16 ore, respectiv 22 ore. De asemenea, în același punct se mai prevede faptul că nu se aplică reducerea de 2 ore pentru personalul didactic prevăzut la art.43 lit. f și g din Legea nr.128/1997.
Având în vedere prevederile legale sus - menționate s-a reținut de către instanță că art.45 din Legea nr.128/1997 se referă la întregul personal de predare, personal în care sunt incluși și învățătorii și, pe cale de consecință, și aceștia beneficiază de plata orelor efectuate în plus față de norma didactică stabilită potrivit legii.
Mai mult, în aceste precizări emise de Ministerul Educației și Cercetării se prevede în mod expres că nu beneficiază de reducerea de 2 ore personalul didactic prevăzut la art.43 lit. f și g din Legea 128 /1997 respectiv personalul didactic din învățământ special și casele de copii și personalul didactic din învățământul special integral, din centrele logopedice interșcolare, personalul didactic itinerant și profesorii psihopedagogi din casele de copii.
În această situație se află și reclamantele, care îndeplinesc condițiile de vechime în învățământ și gradul didactic pentru reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal, ceea ce nu înseamnă însă reducerea activității cu două ore săptămânal, ci plata salariului pentru două ore săptămânal în plus prin depășirea normei didactice la care au dreptul prin plata cu ora conform art. 51 pct. 8 combinat cu art. 49 pct. 1 și art. 43 lit. c din același act normativ.
Față de aceste considerente s-a admis acțiunea formulată de reclamantele C și, în contradictoriu cu pârâții,Școala cu clasele I- VIII, Inspectoratul Școlar al Județului V și Ministerul Educației și Cercetării.
S-a respins cererea de chemare în garanție a Direcției -e a Finanțelor Publice a Județului V, Consiliul Județean V și Primarul comunei, cerere formulată de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean
În consecință, instanța a obligat pârâții Școala cu clasele I- VIII, Inspectoratul Școlar al Județului V și Ministerul Educației și Cercetării în solidar, să plătească reclamantelor drepturile salariale neacordate, reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus de câte 2 ore săptămânal față de norma didactică, începând cu data de 1.10.2001 până la data încetării activității sume actualizate în funcție de rata inflației până la data plății efective.
În baza dispozițiilor art.274 pct.1 Cod procedură civilă, aceeași pârâții au fost obligați la plata sumei de 600 lei către reclamante, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Ministerul Educatiei Cercetării și T și Inspectoratul Școlar Județean V, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
Prin recursul declarat de Inspectoratul Școlar Județean V, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă și art.3041Cod pr.civilă, se critică sentința de fond, susținându-se că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
În primul motiv de recurs se susține că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui recurent, în ceea ce privește plata drepturilor salariale solicitate în prezenta cauză.
Se susține că, începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ - teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, potrivit art.13 din OUG nr.32/2001, în același sens fiind și dispozițiile cuprinse în HG 538/2001, privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat.
Se menționează că, Direcția -ă a Finanțelor Publice V, după consultarea Consiliului județean și a primarilor din localitățile unde se află unitățile de învățământ are obligația repartizării sumelor amintite anterior.
În al doilea motiv de recurs se susține că în mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 2001-2004, apreciindu-se greșit conținutul acordului semnat la 28.11.2005 între Comisia de negociere a Guvernului României și președinții federațiilor sindicale reprezentative din învățământ, precum și dispozițiile OUG nr.17/2006, potrivit cărora, recunoașterea debitelor datorate personalului didactic au întrerupt cursul prescripției.
Se încalcă astfel dispozițiile art.7 și 12 din Decretul nr.167/1958.
În al treilea motiv de recurs se susține că în mod nelegal a fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de Inspectoratul Școlar Județean V, fiind pronunțată o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită legii pentru motivele expuse la primul motiv de recurs.
În al patrulea motiv de recurs se susține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997. Prin actul normativ amintit se prevede dreptul personalului didactic la reducerea normei didactice însă și obligația acestora de a solicita conducerii unității de învățământ acest lucru, obligație pe care cadrele didactice nu au executat-
Pe de altă parte salariul personalului de învățământ este stabilit prin lege, încât acesta nu poate face obiectul unor negocieri, reclamanții fiind îndreptățiți la plata orelor efectuate în plus, numai în baza unui act adițional la contractul individual de muncă.
Prin recursul declarat de Ministerul Educației, Cercetării și T, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7 și 9 precum și art.3041Cod pr.civilă se susține, în primul motiv de recurs că în mod nelegal nu a fost reținută lipsa calității procesuale pasive a acestui recurent, deoarece el nu are atribuții de finanțare a cheltuielilor de personal pentru angajații din învățământul preuniversitar de stat. Această obligație revine unităților de învățământ care au obligația de a-și întocmi bugete proprii, fundamentate pe finanțări, proporționale cu numărul de elevi sau preșcolari, pentru cheltuieli de personal, în faza de elaborare a proiectului de buget local.
În aceeași ordine de idei a susținut că ordonatorul principal de credite pentru salariile cadrelor didactice din învățământul preuniversitar este consiliul local, finanțarea cheltuielilor pe unități școlare făcându-se prin bugetul consiliilor locale și nu prin bugetul său, iar dacă pe parcursul execuției bugetare, consiliul județean la solicitarea consiliilor locale constată că fondurile pentru plata salariilor sunt insuficiente, solicită Ministerului Finanțelor Publice suplimentarea.
În al doilea motiv de recurs se susține că sentința de la fond este nelegală, reținând greșit că Acordul încheiat de către Guvernul României cu principalele federații sindicale din învățământ este aplicabil prezentei cauze, deoarece acest acord nu se referă la drepturile salariale solicitate prin acțiunea de față.
Pe de altă parte se susține că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.27 din HG nr.281/1993 care vizează o procedură prealabilă, respectiv formularea unei contestații în legătură cu stabilirea salariilor, sporurilor, premiilor, de competența Consiliului de administrație.
Curtea analizând recursurile prin prisma criticilor formulate și a probelor administrate constată că acestea sunt nefondate, urmând a le respinge ca atare, în baza art.312 Cod pr.civilă și pentru următoarele considerente.
Recursul declarat de Inspectoratul Școlar Județean V este neîntemeiat, urmând a-l respinge ca atare.
Primul motiv de recurs, vizând greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive, este neîntemeiat, urmând a-l respinge ca atare.
Se reține faptul că între acest recurent și reclamanți există raporturi contractuale de muncă, recurentul delegând ca reprezentanți ai săi pe directorii unităților școlare respective, recurentul având calitatea de angajator, chiar dacă finanțarea se asigură din fonduri alocate prin bugetul local, încât recurentul are calitate procesuală pasivă în cauza de față.
Al doilea motiv de recurs, vizând prescripția dreptului material la acțiune este neîntemeiat pentru următoarele considerente.
Instanța de fond a reținut corect că a avut loc întreruperea cursului prescripției prin Acordul încheiat la data de 28 noiembrie 2005 între Guvernul României și federațiile sindicale din învățământ, precum și prin nr.OUG17/2006 cu privire la plata drepturilor salariale din perioada octombrie 2001 - septembrie 2004, pentru personalul didactic din învățământul de stat.
Din această perspectivă se reține că, potrivit art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate și că acest act normativ nu conține dispoziții privind întreruperea cursului prescripției extinctive.
Potrivit art.295 alin.1 din Codul muncii, dispozițiile acestuia se întregesc însă cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă, cu dispozițiile legislației civile, cu referire la art.16 alin.1 din Decretul nr.167/1959 care dispune: "prescripția se întrerupe: a) prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția".
Efectul întreruperii termenului de prescripție constă, potrivit art.17 alin.1 și 2 din actul normativ evocat, în ștergerea prescripției anterioare și începerea unui nou termen de prescripție.
Față de cele expuse, rezultă că acțiunea reclamanților introdusă la data de 17 aprilie 2007, prin care s-au solicitat drepturi bănești restante pe perioada octombrie 2001 - la zi nu este prescrisă, pentru că în cauză au intervenit mai multe acte întreruptive de prescripție și nu doar unul singur, iar instanța le-a reținut corect ca atare.
Astfel, prin Acordul semnat la data de 28 noiembrie 2005 s-au recunoscut debitele care se datorau personalului didactic din învățământ, reprezentând diferențe salariale cuvenite acestora urmarea calculării greșite a salariilor pe perioada octombrie 2001 - octombrie 2004, așa că după această dată a început să curgă o nouă prescripție.
Constatările din acest act s-au reflectat apoi în nr.OUG17/2006, care în art.1 a prevăzut plata diferențelor salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2001 - octombrie 2004 pentru personalul didactic, rezultată din aplicarea Legii nr.128/1997.
Al treilea motiv de recurs, încadrabil în disp.art.304 pct.9 Cod procedură civilă este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, pentru considerentele arătate la primul motiv de recurs, care nu vor mai fi reluate.
În mod temeinic a fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de acest recurent, având în vedere că acesta este cel care încheie contracte individuale de muncă cu cadrele didactice.
Al patrulea motiv de recurs vizând greșita aplicarea a legii este neîntemeiat urmând a-l respinge ca atare, pentru următoarele considerente.
Este inexact că pentru a beneficia de reducerea normei didactice și prin urmare de drepturile în discuție fiecare reclamant trebuia să fi solicitat expres acest lucru.
Dreptul instituit pentru reclamanți de art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997, care arată că personalul didactic cu o vechime de peste 25 de ani și cu gradul didactic I beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului, este prevăzut expres fără nici o limitare sau condiționare, în sensul că ar fi trebuit să-l solicite și să se fi prevăzut într-un act adițional.
În acest context nu poate fi primită nici susținerea că reclamanții nu au dovedit că au prestat muncă în plus câte două ore săptămânal față de norma didactică, condiția cerută de lege fiind reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, în situația în care au peste 25 de ani vechime și gradul didactic
Mai mult, prin Ordinul Ministerului Educației, Cercetării și T nr.1350/2007 prin care s-a aprobat metodologia de calcul a drepturilor salariale, s-a recunoscut posibilitatea plății reclamanților, prevăzându-se în mod expres tarifele orare pentru sistemul plății pentru orele neplătite ce fac obiectul sesizării instanței.
Recursul declarat de Ministerul Educației, Cercetării și T este nefondat, urmând a-l respinge ca atare.
Primul motiv de recurs, vizând greșita reținere a calității procesuale pasive a acestui recurent, este neîntemeiat urmând a-l respinge ca atare, reținându-se că acest recurent are calitate procesuală pasivă, având atribuția de a reduce norma didactică a reclamanților cadre didactice și de a plăti contravaloarea muncii prestate.
De asemenea, potrivit art.12 din Legea nr.84/1995, recurentul elaborează planul de învățământ pe care le și modifică.
La acestea se adaugă observația că potrivit art.2 din nr.OUG17/2006, diferențele de drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătorești irevocabile pentru cadrele didactice se plătesc din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, precum și din bugetul Ministerului Educației Cercetării și T care nu poate astfel pretinde că nu are nici o legătură cu pretențiile deduse judecății.
Al doilea motiv de recurs va fi respins ca neîntemeiat, reținându-se că în cauză este aplicabil acordul încheiat de către Guvernul României cu principalele Federații sindicale din învățământ, acord în care se prevede printre altele și reparația prejudiciilor salariale produse în perioada octombrie 2001-septembrie 2004, personalului didactic din învățământul de stat.
De menționat faptul că acest acord, contrasemnat și de acest recurent a fost legiferat la nivel legislativ, adoptându-se în acest sens OUG nr.17/2006, aprobată prin Legea nr.216/2006.
De precizat faptul că acest acord a încercat înlăturarea discriminărilor dintre salariații aflați în aceeași situație.
Pe de altă parte se reține faptul că salariul personalului din învățământ este stabilit prin lege, încât acesta nu poate să facă obiectul unor negocieri așa cum recunoaște și acest recurent, drepturile salariale și reducerea normei didactice fiind prevăzute prin Legea nr.128/1997, reclamanții făcând dovada vechimii de peste 25 de ani, a gradului didactic I, condiții cerute de dispozițiile legale amintite pentru reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal și plata drepturilor salariale, potrivit OUG nr.17/2006.
Pentru considerentele arătate va fi menținută sentința de la fond ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL EDUCATIEI CERCETARII SI, cu sediul în B, sector 1,--30 și INSPECTORATUL SCOLAR JUDETEAN, cu sediul în Rm.V,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.203 din 10 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 30 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
, Grefier,
Red.
/
ex.2/20.05.2008.
Jud.fond;
Președinte:Florica RăuțăJudecători:Florica Răuță, Jeana Dumitrache
