Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 407/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 407/R-CM
Ședința publică din 13 Mai 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Laura Ioniță JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin
JUDECĂTOR 3: Paulina
Judecător -
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI, împotriva sentinței civile nr.166 din 26 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat pentru intimatele-reclamante, și, în baza împuternicirii avocațiale de substituire emisă de Baroul V -Cabinet de avocat și consilier juridic pentru intimata-chemată în garanție Direcția Generală a Finanțelor Publice V, în baza delegației depusă la dosar, lipsind recurentul-pârât, intimații-pârâți Inspectoratul școlar al județului V, Școala cu clasele I-VIII, intimații-chemați în garanție Consiliul Județean V și Primarul comunei.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care se constată că nu sunt cereri prealabile acordării cuvântului asupra recursului.
Avocat pentru intimatele-reclamante, și, depune la dosar note de ședință.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Consilier juridic pentru intimata-chemată în garanție Direcția Generală a Finanțelor Publice V, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de Tribunalul Vâlcea ca legală și temeinică, apreciind că în mod corect prima instanță a respins cererea de chemare în garanție a instituției pe care o reprezintă, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art.60-63 Cod procedură civilă.
Avocat având cuvântul pentru intimatele-reclamante, și, solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de câte 300 lei către intimate, pentru motivele invocate în notele scrise depuse la dosar.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 23.01.2008 reclamantele, au chemat în judecată pe pârâții ȘCOALA CU CLASELE I-VIII, INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI V și MINISTERUL EDUCAȚIEI CERCETĂRII ȘI T pentru ca, prin hotărârea care se va pronunța, să fie obligați la plata drepturilor salariale neacordate, reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus, de câte două ore săptămânal față de norma didactică, începând cu data de 1.10.2001 până la data încetării activității, sume actualizate în funcție de rata inflației, de la data scadenței și până la data plății efective și integrale.
În motivarea acțiunii s-a susținut că, potrivit dispozițiilor art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic, personalul didactic de predare și instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 25 ani și cu gradul didactic I beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.
Reclamantele au susținut că la data de 1.10.2001 îndeplineau deja condițiile impuse de textul de lege menționat pentru a beneficia de acest drept.
S-a invocat Acordul din data de 28.11.2005 (semnat inclusiv de Ministerul Educației și Cercetării) prin care Guvernul României a recunoscut că se impune plata diferențelor salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2001-septembrie 2004, pentru întreg personalul didactic și că acest acord a fost și legiferat prin OUG nr.17/2006.
Prin urmare, pe lângă faptul că există o recunoaștere a necesității acordării acestor drepturi, obligația de plată este impusă chiar prin Ordinul nr.1350/2007 al Ministrului Educației și Cercetării, care prevede inclusiv modalitatea în care se vor plăti cu ora persoanele aflate în ipoteza prevăzută de dispozițiile art.45 alin.1.
Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Tar idicat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, în susținerea căreia a invocat faptul că acest minister nu este angajatorul reclamanților și că între el și reclamanți nu există nici un fel de raporturi juridice de muncă, în temeiul cărora să poată fi obligat la plata unor drepturi salariale.
S-a invocat, de asemenea, că Ministerul Educației, Cercetării și T nu este ordonator de credite pentru unitățile din învățământul preuniversitar de stat și că, potrivit dispozițiile art.13 din OUG nr.32/2001, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea acestea. Potrivit art.16 din Normele metodologice privind finanțarea învățământului preuniversitar de stat aprobate prin HG nr.2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
În al doilea rând, s-a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la perioada începând cu anul 2001.
În acest sens, s-a susținut că potrivit dispozițiilor art.166 din Legea nr.53/2003, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, iar termenul de prescripție este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului.
S-a învederat că prevederile art.166 alin.2 din Legea nr.53/2003 nu sunt incidente în cauză, deoarece Acordul încheiat de către Guvernul României cu principalele federații sindicale din învățământ nu se referă la salariile solicitate prin acțiune.
Pe fondul cauzei, s-a susținut că potrivit art.27 din HG nr. 281/1993, soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor, acordarea gradațiilor, sporurilor, premiilor și a altor drepturi care se stabilesc potrivit prevederilor acestei hotărâri este de competența consiliului de administrație sau, după caz, a altor organe de conducere similare, respectiv, a organului ierarhic superior fiecărei unități bugetare. S-a susținut că actul normativ prevede un termen de 5 zile de depunere a contestațiilor, un alt termen de 30 de zile în care organele abilitate trebuie să răspundă contestațiilor și un alt termen de 30 de zile în care cei interesați se pot adresa cu contestație la instanță împotriva măsurii adoptată de către unitate.
În acest context, s-a susținut că reclamanții nu au depus contestație cu privire la modul de stabilire a salariului și nu au solicitat până în prezent plata drepturilor salariale reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus, consecința fiind aceea a decăderii lor din dreptul menționat.
În concluzie, în ceea ce privește fondul cauzei, pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Tas olicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La rândul său, pârâtul Inspectoratul Școlar Județean Vaf ormulat, în temeiul dispozițiilor art.115 Cod procedură civilă, întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că, potrivit dispozițiilor art. 13 din OUG nr.32/2001, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.
Au fost invocate în susținerea aceleiași excepții și dispozițiile art.16 din HG nr.2192/2004 privind aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea învățământului preuniversitar de stat.
S-a susținut că, potrivit dispozițiilor legale, obligația repartizării sumelor pentru cheltuielile de personal din unitățile de învățământ preuniversitar de stat revine Direcției Generale a Finanțelor Publice V, după consultarea Consiliului Județean V și a Primarul comunei în care se află unitatea de învățământ preuniversitar, aceleași prevederi fiind menționate și în Legea nr.388/2007 a bugetului de stat pe anul 2008 la art.7 alin.5.
S-a menționat că ordonator terțiar de credite este unitatea de învățământ preuniversitar de stat la care cadrul didactic își desfășoară activitatea și, în aceste condiții, Inspectoratul Școlar Județean V nu poate plăti diferențe salariale nici unui cadru didactic, situație față de care s-a invocat faptul că reclamanții ar fi trebuit să cheme în judecată și Direcția Generală a Finanțelor Publice V, Consiliul Județean V, precum și pe primarul localității în a căror rază se află unitatea de învățământ preuniversitar unde lucrează.
Prin aceeași întâmpinare, pârâtul a invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru perioada octombrie 2001 - decembrie 2004, în temeiul dispozițiilor art. 166 alin.1 și 2 din Legea nr.53/2003.
În acest context s-a susținut că Acordul la care s-au referit reclamanții prin acțiune nu privește drepturile salariale solicitate în cauză și nu constituie o recunoaștere din partea debitorului, în sensul dispozițiilor art.166 alin.2 din Legea nr.53/2003.
Pe fondul cauzei, Inspectoratul Școlar Județean Vas olicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că reclamanții nu și-au exercitat dreptul de a li se reduce norma didactică cu două ore săptămânal fără diminuarea salariului, astfel că unitatea de învățământ și cu atât mai puțin Inspectoratul nu aveau obligația reducerii normei didactice.
Pe de altă parte, salariul personalului din învățământ este stabilit prin lege, astfel că el nu poate face obiectul vreunei negocieri, situație față de care reclamanții erau îndreptățiți la plata orelor solicitate numai dacă exista un act adițional la contractul individual de muncă al acestora, care să privească efectuarea orelor în regim de plată cu ora.
Pârâtul Inspectoratul Școlar Județean Vaf ormulat cerere de chemare în garanție a Direcției Generale a Finanțelor Publice V, a Consiliului Județean V și a Primarul localității în a căror rază se află unitatea de învățământ preuniversitar de stat.
În motivarea cererii de chemare în garanție s-a susținut că, în temeiul dispozițiilor art. 13 din OUG nr.32/2001 privind reglementarea unor probleme financiare, art. 16 din Normele metodologice privind finanțarea învățământului preuniversitar de stat, aprobate prin HG nr. 2192/2004, ale Legii bugetului de stat pentru fiecare dintre anii pentru care s-a formulat acțiunea, obligația repartizării sumelor pentru cheltuielile de personal pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat revine Direcției Generale a Finanțelor Publice, după consultarea Consiliului Județean și a Primarului comunei în care se află unitatea de învățământ preuniversitar.
În aceste condiții, Inspectoratul Școlar Județean V nu poate plăti diferențe salariale nici unui cadru didactic, neavând calitate de ordonator de credite pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, instanța trebuind să oblige la plata acestor drepturi și chemații în garanție.
Consiliul Județean V, în calitate de chemat în garanție, a solicitat respingerea cererii ca fiind neîntemeiată arătând că, potrivit legislației în vigoare, calitatea de angajator al personalului didactic o au unitățile de învățământ cu care s-au încheiat și contractele individuale de muncă și că, potrivit prevederilor art. 167 alin.5 din legea învățământului, fondurile necesare pentru salarizarea personalului didactic din unitățile și instituțiile de învățământ preuniversitar se asigură din bugetul de stat și nu din bugetul unităților administrativ-teritoriale.
Prin urmare, între Consiliul Județean V și reclamanți nu există nici un raport juridic de natură contractuală, motiv pentru care s-a cerut să se constate că cererea de chemare în garanție este neîntemeiată.
Prin aceeași întâmpinare s-a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților.
Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Vai nvocat la rândul său excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond, a cerut respingerea cererii de chemare în garanție ca fiind neîntemeiată.
Sub aspectul excepției invocate, Direcția Generală a Finanțelor Publice Vas usținut că nu are calitate de ordonator principal de credite pentru angajații Ministerului Educației, Cercetării și T, mai mult, ea are doar un rol bancar, prin trezoreria proprie, răspunzând la ordinele de plată formulate de ordonatorul de credite, în speță Ministerul Educației, Cercetării și
Pe fondul cauzei, s-a susținut că în mod greșit s-a îndreptat pârâtul Inspectoratul Școlar Județean V împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice V deoarece, nu este dovedită în nici un mod existența culpei procesuale a acesteia pentru a cădea în pretenții.
Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr.166 din 26.02.2008 a respins excepția privind lipsa calității procesuale pasive a pârâților Inspectoratul Școlar Județean V, Ministerul Educației, Cercetării și
A fost respinsă excepția privind prescripția dreptului la acțiune.
S- admis în parte acțiunea formulată de reclamante și s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de Inspectoratul Școlar Județean V împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice V, și a Primarul Comunei.
Au fost obligați pârâții Școala cu clasele I-VIII, Inspectoratul Școlar al Județului V și Ministerul Educației, Cercetării și T să plătească reclamantelor drepturile salariale neacordate, reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus, de câte două ore săptămânal față de norma didactică, începând cu data de 1.10.2001 și până la încetarea activității fiecăreia, dar nu mai târziu de data pronunțării sentinței, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație începând cu scadența fiecărei sume și până la data plății efective și integrale.
Au fost obligați pârâții Școala cu clasele I-VIII, Inspectoratul Școlar al Județului V și Ministerul Educației, Cercetării și T să plătească reclamanților suma de 900 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Vâlceaa reținut referitor la calitatea procesuală pasivă a pârâților Inspectoratul Școlar V și Ministerul Educației, Cercetării și T că, potrivit dispozițiilor art. 45 al. 4 din HG nr. 2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, inspectoratele școlare județene, respectiv al municipiului B, prin compartimentele de contabilitate și informatizare, centralizează situațiile privind execuția bugetară pe unități de învățământ prevăzute în anexele nr. 3 și 4 și le transmit Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar și comisiilor județene de finanțare a învățământului preuniversitar.
Față de împrejurarea că prin lege au fost prevăzute competențe exprese ale inspectoratelor școlare județene privind raportarea execuției bugetare, tribunalul a reținut că Inspectoratul Școlar Județean V are calitate procesuală pasivă, situație față de care s-a respins excepția pe care acest pârât a invocat-o în sensul respectiv.
Cât privește pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T, tribunalul a reținut că prin Acordul încheiat la data de 28 noiembrie 2005 s-a convenit cu Guvernul României, de către organizațiile sindicale din învățământ, plata debitelor datorate personalului didactic, reprezentând diferențe salariale cuvenite acestora din calcularea greșită a salariilor, acordul fiind semnat inclusiv de Ministrul Educației și Cercetării.
În acest context și acest pârât are calitate procesuală pasivă, situație față de care s-a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, tribunalul a reținut că, potrivit Acordului semnat la data de 28 noiembrie 2005 între Comisia de negociere a Guvernului României și președinții federațiilor sindicale reprezentative din învățământ, cât și prin OUG nr.17/2006, s-au recunoscut debitele care se datorau personalului didactic din învățământ, reprezentând diferențe salariale cuvenite acestora din calcularea greșită a salariilor, ceea ce conduce la concluzia că recunoașterea menționată a întrerupt cursul prescripției, astfel încât după data de 28 noiembrie 2005, respectiv, 28 februarie 2006 (când s-a publicat în Monitorul Oficial OUG nr. 17/2006), a început să curgă o nouă prescripție de 3 ani.
Acțiunea de față a fost introdusă pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 23.01.2008, astfel încât termenul de prescripție de 3 ani nu se împlinise la data înregistrării acesteia.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că, reclamanții au avut calitatea de învățători la unitățile de învățământ chemate în judecată pentru perioada dedusă judecății, potrivit mențiunilor care rezultă din adeverințele eliberate în acest sens și depuse la dosar.
Prin dispozițiile art.43 alin.1 din Legea nr.128/1997 - legea învățământului, norma didactică de predare-învățare, de instruire practică și de evaluare curentă a preșcolarilor și a elevilor în clasă reprezintă un număr de ore corespunzătoare activităților prevăzute la art.42 alin.1 lit. a din lege și se stabilește după cum urmează: a) - un post de educatoare(institutoare) pentru fiecare grupă de preșcolari sau pentru grupe combinate, în unitățile în care nu se pot constitui grupe separate; la grădinițele cu program prelungit și la cele cu program săptămânal posturile se normează pe ture; b) - un post de învățător (institutor) pentru fiecare clasă din învățământul primar sau pentru clase simultane din cadrul acestuia, unde nu se pot constitui clase separate; c) - 18 ore pe săptămână pentru profesorii din învățământul preuniversitar; d) - 24 de ore pe săptămână pentru maiștrii instructori.
Potrivit dispozițiilor art. 45 din aceeași lege, personalul didactic de predare și instruire practică, cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.
În ceea ce privește dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 128/1997, tribunalul a reținut că acestea reglementează drepturile personalului didactic fără să se facă vreo distincție între funcțiile didactice, astfel cum sunt ele enumerate prin dispozițiile art.5 din Statutul personalului didactic, ceea ce presupune că diminuarea normei didactice cu două ore săptămânal fără reducerea salariului se aplică tuturor funcțiilor didactice, respectiv, inclusiv, învățătorilor, educatorilor și institutorilor.
În acest context, este lipsită de fundament apărarea formulată de către pârâtul Ministerul Învățământului Educației și Cercetării în sensul că reclamanții ar fi decăzuți din drepturi de a solicita drepturile bănești pretinse prin acțiune, deoarece, în cauză nu se pune problema aplicării dispozițiilor art.27 din HG nr. 281/1993, nefiind vorba despre contestarea stabilirii salariilor, a acordării gradațiilor, sporurilor, premiilor și altor drepturi salariale, deoarece reclamanții nu o astfel de contestare au făcut, ci au solicitat doar aplicarea, în ceea ce îi privește, a unor dispoziții legale, în temeiul cărora au pretins că erau îndreptățiți să primească drepturi salariale.
Din acest punct de vedere, reținând dispozițiile art. 45 ale Legii nr. 128/1997 pe care reclamanții și-au întemeiat acțiunea, tribunalul a constatat că aceste reglementări legale impun îndeplinirea cumulativă a unor condiții pentru ca personalul didactic să poată beneficia de diminuarea normei didactice cu două ore săptămânal fără reducerea salariului.
Astfel, dispozițiile art. 45 prevăd că personalul didactic de predare și instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 25 ani și cu gradul didactic I beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal fără diminuarea salariului.
Astfel fiind, în raport de dispozițiile art.45 din Legea nr. 128/1997 și de conținutul adeverințelor eliberate de unitățile școlare pârâte, tribunalul reține că reclamanții îndeplinesc cele două condiții privitoare la vechime și la gradul didactic pentru toată perioada dedusă judecății, situație față de care urmează să se admită în parte acțiunea și să fie obligați pârâții chemați în judecată prin acțiune să plătească reclamanților drepturile salariale neacordate, reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus, de câte două ore săptămânal față de norma didactică, începând cu data de 1.10.2001 și până la încetarea activității, însă nu mai târziu de data pronunțării sentinței, sume care urmează a fi actualizate cu indicele de inflație începând cu data scadenței fiecăreia și până la data plății efective și integrale.
Împotriva sentinței a declarat recurs Ministerul Educației și T, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Se arată în motivarea recursului că sentința este nelegală și netemeinică, întrucât:
1. În mod nejustificat s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui recurent, fără a se avea în vedere că între acest minister și reclamante nu există nici un fel de raporturi juridice de muncă și nici obligații din partea acestuia cu privire la calcularea și plata salariilor.
În al doilea rând nu este ordonator de credite pentru unitățile din învățământul preuniversitar de stat a căror finanțare se asigură potrivit art.13 din OUG nr.32/2001, din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale.
2. Pe fondul cauzei sentința instanței de fond este nelegală întrucât, nu s-a avut în vedere că în excitarea atribuțiilor ce revin acestui minister emite ordine și instrucțiuni în condițiile legii.
Pe de altă parte, pe perioada de 2 ani anterioară formulării acțiunii, reclamantele nu au depus contestație cu privire la modul de stabilire salariului, nesolicitând plata drepturilor salariale, reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus, situație în care sunt decăzute din acest drept.
Potrivit art.27 din HG nr.281/1993 (1) soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor este de competența consiliului de administrație care le va soluționa în termen de 30 de zile și împotriva măsurii de modificare unilaterală a salariilor, cei interesați se pot adresa cu contestație la judecătorie în termen de 30 de zile.
Față de cele arătate se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii față de acest pârât.
În drept recursul a fost întemeiat pe disp. art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă.
Recursul declarat de pârât este nefondat, acesta având calitate procesuală pasivă, întrucât îi revine atribuția de a reduce norma didactică a reclamanților cadre didactice și tot astfel de a plătit contravaloarea muncii prestate în plus, deosebit conform art.12 din Legea nr.84/1995 elaborează planurile de învățământ, după cum le și modifică.
La acestea se adaugă observația că, potrivit art.2 din nr.OUG17/2006, diferențele de drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătorești irevocabile pentru cadrele didactice se plătesc din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, precum și din bugetul Ministerului Educației Cercetării și T, care nu poate astfel pretinde că nu are nici o legătură cu pretențiile deduse judecății.
Pe de altă parte, potrivit art.12 din Legea nr.84/1995, planurile de învățământ sunt elaborate de, modificarea acestora implicând prezența sa în cauză.
Este de necontestat calitatea de ordonator principal de credite a acestui pârât și întrucât plata drepturilor a fost solicitată în anul fiscal 2007, incident în cauză este art.1 din Legea nr.486/2006 sus arătată și art.9 din nr.OUG17/2006 care prevăd că este ordonator principal de credite, are obligația să încadreze cheltuielile de personal, precum și să rectifice bugetul de stat în funcție de sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, cheltuielile de personal ale acestuia urmând a se suplimenta cu influențele financiare rezultate din aplicarea nr.OUG17/2006.
Cum cheltuielile solicitate în litigiu sunt drepturi salariale și deci cheltuieli bugetare cuprinse în bugetul care se repartizează prin bugetele locale, justificat acțiunea reclamanților a fost admisă și față de acesta.
În cauză nu este incident art.27 din nr.HG281/1993 și nu era necesară semnarea vreunui act adițional, atâta vreme încât nu este vorba de o negociere a salariului, ci o obligație impusă de lege, care nu poate fi tranșată între părțile contractuale.
Și cel de-al doilea motiv de recurs este nefondat.
Astfel, prin Acordul semnat la data de 28 noiembrie 2005 s-au recunoscut debitele care se datorau personalului didactic din învățământ, reprezentând diferențe salariale cuvenite acestora urmarea calculării greșite a salariilor pe perioada octombrie 2001 - octombrie 2004, așa că după această dată a început să curgă o nouă prescripție.
Constatările din acest act s-au reflectat apoi în nr.OUG17/2006, care în art.1 a prevăzut plata diferențelor salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2001 - octombrie 2004 pentru personalul didactic, rezultată din aplicarea Legii nr.128/1997.
Critica privind faptul că, pentru a beneficia de reducerea normei didactice și prin urmare de drepturile în discuție fiecare reclamant trebuia să fi solicitat expres acest lucru, este de asemenea nefondată.
Dreptul instituit pentru reclamanți de art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997, care arată că personalul didactic cu o vechime de peste 25 de ani și cu gradul didactic I beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului, este prevăzut expres fără nici o limitare sau condiționare, în sensul că ar fi trebuit să-l solicite și să se fi prevăzut într-un act adițional.
În acest context nu poate fi primită nici susținerea că reclamantele nu au dovedit că au prestat muncă în plus câte două ore săptămânal față de norma didactică, condiția cerută de lege fiind reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, în situația în care au peste 25 de ani vechime și gradul didactic
Mai mult, prin Ordinul Ministerului Educației, Cercetării și T nr.1350/2007 prin care s-a aprobat metodologia de calcul a drepturilor salariale, s-a recunoscut posibilitatea plății reclamantelor, prevăzându-se în mod expres tarifele orare pentru sistemul plății pentru orele neplătite ce fac obiectul sesizării instanței.
Față de cele arătate, ambele motive de recurs formulate de pârât sunt nefondate, sentința instanței de fond fiind legală și temeinică, motiv pentru care în baza art.312 al.1 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI, împotriva sentinței civile nr.166 din 26 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 13.05.2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex/14.05.2008
Jud. fond:
Președinte:Laura IonițăJudecători:Laura Ioniță, Nicoleta Simona Păștin, Paulina
