Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 426/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
Dosar nr- DECIZIE Nr. 426
Ședința publică de la 14 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Pîrjol Năstase Doru Octavian JUDECĂTOR 2: Busuioc Anamaria
- - - - JUDECĂTOR
- - JUDECĂTOR
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi la ordine a venit spre pronunțare recursul civil promovat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 85/01.02.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 12 mai 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă 85/C/ 1 februarie 2008 s-au respins excepțiile prescripției dreptului la acțiune și cea a autorității de lucru judecat.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții Ministerul justiției, Curtea de APEL BACĂU, Tribunalul Neamț și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Au fost obligați primii trei pârâți să recunoască și să plătească reclamanților sporul de vechime în muncă pentru perioada 1 octombrie 2000 - 1 martie 2003 și sporul de 30 % din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 11 aprilie 2002 - 1 martie 2003 în cuantum reactualizat.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților diferența dintre drepturile salariale cuvenite în baza sporurilor salariale astfel stabilite cu titlu de primă de vacanță și premiu anual reprezentând cel de-al 13-lea salariu și cele încasate, pentru perioada 1 octombrie 2000 și 30 noiembrie 2006, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație.
A fost obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure sumele necesare acordării drepturilor salariale astfel stabilite.
A fost obligat Tribunalul Neamț să efectueze mențiunile corespunzătoare prezentei hotărâri în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că:
Existența discriminării ca faptă, în măsură să îi îndreptățească pe reclamanți a beneficia de prevederile nr.OG 137/2000, a fost stabilită prin Deciziile nr. VI din 15.01.2007 și nr. XXXVI din 07.05.2007, de la pronunțarea cărora începe să curgă termenul de prescripție a dreptului la acțiune. Din acest motiv admisibilitatea capătului de cerere privind acordarea sporurilor de vechime în muncă și de 30% decurge, pentru perioadele arătate, din obligativitatea dispozițiilor reținute în cele două hotărâri de îndrumare care se impun întocmai ca și legea.
În baza acelorași considerente, excepția privind prescripția drepturilor menționate, invocată de pârâtul Ministerul Justiției, a fost respinsă ca nefondată întrucât prin deciziile de mai sus s-a stabilit că prevederile art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, raportate la art. 1 pct. 32 din nr.OG 83/2000, art. 50 din nr.OUG 177/2002 și art. 6 alin. 1 din nr.OUG 160/2000 "se interpretează în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrațiau beneficiat, până la intrarea în vigoare a Legii 45/2007, de sporul de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege", dar și că - pentru aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilor art. 11 alin. 1 din nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, precum și ale art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002 -"drepturile salariale prevăzute de aceste texte de lege se cuvin tuturor magistraților".
Nici excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtul Ministerul Justiției pentru perioada 01.01.2003 - 01.03.2003 privind plata drepturilor bănești aferente sporurilor de vechime în muncă și de 30% nu poate fi reținută, fiind respinsă ca nefondată întrucât, pe de o parte, prin sentința civilă nr. 1591/D/10.11.2006 Tribunalul Bacău nu a analizat pe fond pretenția dedusă judecății, iar pe de altă parte nu este întrunită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză cerută de art. 1201 Cod civil. Aceasta deoarece, așa cum în mod corect au arătat reclamanții, solicitările de față sunt întemeiate pe prevederile speciale ale nr.OG 137/2000 privind discriminarea, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, spre deosebire de litigiul anterior, care s-a fundamentat pe dispozițiile dreptului comun.
Printr-un alt capăt de cerere reclamanții au solicitat obligarea pârâților Tribunalul Neamț, Curtea de APEL BACĂU și Ministerul Justiției să le achite diferențele salariale rezultate din calcularea drepturilor ce li se cuvin cu titlu de prime de vacanță și premiul anual reprezentând cel de-al 13-lea salariu, și cele plătite efectiv în perioadele menționate - respectiv 01.10.2000 - 01.03.2003 pentru sporul de vechime în muncă și 11.04.2002 - 01.03.2003 pentru sporul de 30%. Au justificat această pretenție pe faptul că, în urma admiterii primului capăt de cerere, dar și a pronunțării sentinței civile nr. 1591/D/10.11.2006 de către Tribunalul Bacău, cuantumul indemnizației lor de bază lunară se majorează prin includerea celor două sporuri.
Instanța a preciat că și acest capăt de cerere este întemeiat deoarece drepturile salariale achitate reclamanților în perioadele de mai sus nu au inclus și cele două sporuri, recunoscute acestora prin hotărârea de față și prin sentința civilă nr. 1591/D/10.11.2006 a Tribunalului Bacău.
Temeinicia acestei pretenții reiese din prevederile nr.OG 83/2000 (art. 1 pct. 8), nr.OUG 177/2002 (art. 4) și ale nr.OUG 27/2006 (art. 4 alin. 3), ce sunt în esență identice, și care dispun că sporurile reglementate de aceste texte legale se includ în indemnizația de încadrare brută lunară și"se ia în calcul la stabilirea oricăror alte drepturi ce se determină pe baza veniturilor salariale".
Reiese, cu caracter de principiu, că sporurile acordate în baza acestor texte legale se includ în indemnizația de încadrare brută lunară și, pe cale de consecință, și prima de concediu de odihnă precum și premiul anual reprezentând al 13-lea salariu trebuiau, pentru perioadele indicate, să fie calculate cu respectarea acestui principiu. Un argument în acest sens îl constituie prevederile art. 1 pct. 11 din Legea nr. 45/2006 potrivit cărora magistrații au dreptul, la plecarea în concediul de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu aferentă acestei perioade, și la o primă de concediu " egală cu indemnizația de încadrare brută lunară din luna anterioară plecării în concediu."
Or, întrucât prima de concediu de odihnă și premiul anual reprezentând al 13-lea salariu suntdrepturi ce se determină pe baza veniturilor salariale, este normal ca indemnizația de încadrare brută lunară avută ca punct de referință la calcularea lor să includă și sporurile menționate mai sus, alături de sporul de fidelitate. Pentru perioadele menționate indemnizația de încadrare brută lunară a inclus doar cel din urmă spor, întrucât celelalte două au fost recunoscute reclamanților ulterior, prin hotărâri judecătorești, neexistând la acea vreme o reglementare legală.
Pentru aceste considerente susținerea pârâtului Ministerul Justiției în sensul că indemnizația de încadrare brută lunară asistenților judiciari includea numai sporul de fidelitate, nu și pe cele arătate mai sus, care ar reprezenta doar adaosuri de natură salarială, nu poate fi primită deoarece, când legiuitorul a reglementat acest drept prin art. 1 pct. 8 din nr.OG 83/2000, l-a definit folosind tot noțiunea de "adaos", pentru ca în nr.OUG 27/2006 să folosească noțiunea de "majorare". Ori, nu terminologia folosită în timp în actele normative, prezintă importanță, ci finalitatea urmărită de legiuitor, respectiv ca aceste sporuri să fie avute în vedere la calcularea tuturor celorlalte drepturi salariale.
Totodată, instanța reține că în mod greșit acest pârât și-a fundamentat apărările și pe dispozițiile nr.OUG 24/2004 aprobată prin Legea nr. 601/2004, întrucât pretențiile reclamanților nu au vizat și sporul de 40%, reglementat de aceste acte normative.
Având în vedere cele reținute, instanța apreciază că prevederile art. 1 pct. 32 din nr.OG 83/2000 raportat la art. 33 alin. 1 și 2 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești a instituit o discriminare directă a reclamanților, în calitatea lor de asistenți judiciari, în raport cu personalul auxiliar de specialitate, iar prevederile art. 11 alin. 1 din nr.OUG 177/2002 și art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002 instituie o altă formă de discriminare directă prin diferențierile nerezonabile care se fac în cadrul categoriilor ce compun corpul de magistrați.
Reiese că deși scopurile urmărite prin prevederile legale de mai sus, respectiv îmbunătățirea sistemului de retribuire a magistraților, reglementarea prin acte normative separate a drepturilor salariale cuvenite acestora și altor categorii de personal din cadrul autorității judecătorești, precum și reducerea neîntârziată a fenomenului de corupție, sunt legitime, metoda de atingere nu este una adecvată, din moment ce reclamanții au fost privați de dreptul de a beneficia de sporul de vechime în muncă și de sporul de 30%. În considerentele Deciziei nr. 20/02.02.2000 a Curții Constituționale s-a reținut jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul Marks contra Belgiei (1979) că"în aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, reprezintă o încălcare a acestor prevederi, orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoge, fără o justificare obiectivă și rezonabilă".
Având în vedere cel reținute mai sus, apărările pârâtului Ministerul Justiției în sensul că reglementarea prin lege a unor drepturi în favoarea unor anumite categorii de persoane ar excede cadrului legal stabilit prin nr.OG 137/2000, vor fi înlăturate întrucât Curtea Constituțională a dispus, prin Deciziile nr. 1/08.02.1994 și nr. 135/05.11.1996, că"un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice,"și că"principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite."
Plata despăgubirilor cuvenite reclamanților se va face în funcție de indicele de inflație, conform art. 1084. civ. și nu potrivit art. 1088. civ. care reglementează dobânda legală. Acest aspect trebuie interpretat nu ca o sancțiune, ci ca o echilibrare a valorii pe care sunt îndreptățiți să o pretindă pentru repararea pierderii suferite. puterii de cumpărare a sumelor datorate cu titlu de despăgubiri nu se poate înlătura decât prin actualizarea lor cu indicele de inflație, care spre deosebire de dobânda legală - ce se datorează de la data introducerea cererii de chemare în judecată - este aplicabilă pentru întreaga perioadă în care sumele datorate nu au fost achitate.
A fost bligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce și să includă în bugetul pârâtului Ministerul Justiției sumele necesare efectuării plăților drepturilor salariale acordate reclamanților prin prezenta hotărâre. Aceasta întrucât în baza Legii nr. 500/2002 și nr.HG 386/2007 Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile ce țin de responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, respectiv pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. În consecință, acesta răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
În temeiul art. 1 și 3 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă pârâtul Tribunalul Neamț va fi obligat să efectueze mențiunile privind acordarea acestui spor în carnetul de muncă al fiecărui reclamant.
Împotriva sentinței s-a formulat recurs de către Ministerul Justiției, care, în esență, a arătat următoarele:
- Dreptul la sporul de 30% - 40 % a fost stabilit în favoarea magistraților, nu și asistenților judiciari,
- Deciziile în interesul legii nr. VI/ 2007 și XXXVI / 2007 nu au în vedere decât magistrații,
- Hotărârea 185/ 2005 CNCD este inoperantă în cauză, asistenții judiciari, având rol consultativ la soluționarea conflictelor de muncă,
- Reclamanții nu pot pretinde să li se plătească sporuri de care nu au beneficiat vreodată și care nu sunt reglementate de lege în favoarea lor.
- Prin decizia XXXVI / 2007 a statuat că dreptul la sporul de vechime în muncă pentru categoria profesională a magistraților a continuat să subziste și după adoptarea OG83/2000, nefiind înlăturat expres printr-o dispoziție a legii. Așa fiind, dreptul la acțiune a început să curgă distinct pentru fiecare prestație lunară. Astfel, dreptul reclamanților este prescris pentru perioada 1 octombrie 2000 - 1 martie 2003.
- În ceea ce privește prima de vacanță, a stabilit că aceasta este datorată doar pentru anii 2001 - 2002.
- Premiul anual și prima de vacanță se calculează în raport de îndemnizația de încadrare brută iar nu prin includerea sporului de 30 % sau a celui de vechime.
- În mod greșit s-a dispus reactualizarea sumelor.
Recursul este fondat urmând a fi admis, iar hotărârea casată, în tot, pentru asigurarea unei judecăți unitare, pentru cele ce succed:
În mod eronat a reținut prima instanță că în cauză nu a intervenit prescripția dreptului la acțiune.
Astfel, atât sporul de vechime cât și sporul de 30 % nu puteau fi acordate pe perioada 1 octombrie 2000 - 1 martie 2003 și respectiv 1 aprilie 2002 - 1 martie 2003, deciziile în interesul legii nr. VI și nr. XXXVI / 2007 nefiind de natură a aprecia că termenul de prescripție a fost întrerupt, a început să curgă sau chiar reclamanții au fost repuși în termen prin pronunțarea acestor decizii.
Deciziile în interesul legii sunt pronunțate în sensul unificării unei practici neunitare care duce la pronunțarea unor soluții diferite în cauze identice.
Decizia în interesul legii nu" adaugă la lege"și nu acordă mai multe drepturi decât însăși legea ( supusă dezbaterii) o face.
În aceste condiții, nu se poate reține motivarea primei instanțe referitoare la faptul că de la pronunțarea acestor decizii a început să curgă un nou termen de prescripție.
Motivarea instanței supreme referitoare la faptul că dreptul la sporul de vechime a continuat să existe și după intrarea în vigoare a OG83/2000 nu este de natură a duce la concluzia că trebuie înlăturată prescripția dreptului la acțiune.
Altfel spus, dreptul a existat după OG83/2000 dar el nu putea fi pretins printr-o acțiune, decât în termenul de prescripție ( nu este vorba despre o plată nedatorată ci o plată care nu mai poate fi solicitată pe cale de acțiune).
Va respinge, în consecință, acțiunea cu privire la drepturile prescrise.
- În ceea ce privește diferența primei de vacanță, nu s-a făcut dovada că s-ar fi câștigat printr-un proces separat (acordat) această primă de vacanță. In consecință nu se poate acorda o diferență în lipsa unei obligații principale.
-În ceea ce privește al 13- lea salariu, acest capăt de cerere se apreciază ca fiind admisibil doar pentru anii 2004 și 2005.
Astfel, conform art.28 al.4 din OUG 43/2002 modificat prin OUG 24/2004 judecătorii care compun completele specializate în infracțiunile de corupție beneficiază de omajorarecu 40 % a îndemnizației de încadrare brute lunare. Textul se deosebește de vechea reglementare din art.28 al.4 care vorbea despreun sporde 30 %.
Fiind vorba de o majorare a îndemnizației de încadrare brute, iar calculul celui de-al 13 lea salariu ( premiul anual) se face în raport de această indemnizație, solicitarea reclamanților de a se recalcula premiul anual prin luarea în calcul a indemnizației astfel majorate, este admisibilă.
În ceea ce privește cuantumul acestei majorări, instanța nu va putea dispune obligarea la plata a 40 % ( cum este legal conform articolului mai sus arătat. OUG24/2004 a intrat în vigoare la 1 mai 2004) de vreme ce reclamanții au solicitatdoar 30 %(nu se poate acorda procentul de 40%, in caz contrar, aceasta ar echivala cu a da mai mult decat s-a cerut).
Cu privire la dispozițiile Legii 601/2004 ( de aprobare a OUG 24/2004) care au reintrodus conceptul despor de 40 %( comparativ cu dispoziția din OUG 24/2004 care prevedeamajorarea îndemnizației)trebuie menționat că ele nu pot duce la respingerea acestui capăt de cerere, dat fiind principiului dreptului câștigat.
Pentru anul 2006 nu se mai poate acorda acest drept întrucât au intrat în vigoare dispozițiile OUG 27/2006.
Față de cele expuse, va obliga pârâții Curtea de APEL BACĂU, Tribunalul Neamț și Ministerul Justiției să plătească diferența dintre al 13- lea salariu efectiv încasat și cel cuvenit prin aplicarea sporului de 30 %.
Va obliga Tribunalul Neamț să înscrie în carnetele de muncă ale reclamanților mențiunile referitoare la acordarea drepturilor de mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul civil promovat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 85/01.02.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți, și intimații Pârâți Tribunalul Neamț, Curtea de APEL BACĂU, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Modifică în tot sentința recurată în sensul că:
Respinge excepția autorității de lucru judecat. Admite excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la capetele de cerere privind sporul de vechime pentru perioada 1 octombrie 2000 - 1 martie 2003 și sporul de 30 % pentru perioada 11 aprilie 2002 - 1 martie 2003 și în consecință respinge pe această excepție cele două capete de cerere.
Respinge ca nefondate capetele de cerere privind diferență primă de vacanță pentru perioada 1 octombrie 2000 - 30 noiembrie 2006 și diferență al 13 lea salariu pentru perioada 1 octombrie 2000 - 31 decembrie 2003 și pentru anul 2006.
Admite capătul de cerere privind diferența dintre al 13 lea salariu efectiv încasat și cel cuvenit prin aplicarea sporului de 30 % pentru anii 2004-2005, actualizată cu indicele de inflație la data executării efective, drept la care vor fi obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU și Tribunalul Neamț.
Obligă pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure sumele necesare acordării drepturilor salariale astfel stabilite.
Obligă Tribunalul Neamț să efectueze mențiunile corespunzătoare prezentei hotărâri în carnetele de muncă ale reclamanților.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 14 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
red. /
red. / 04.06.2008
tehnored. DM/ 3 ex/ 06.06.2008
Președinte:Pîrjol Năstase Doru OctavianJudecători:Pîrjol Năstase Doru Octavian, Busuioc Anamaria