Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 4302/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVIL ȘI PT. CONFLICTE DE MUNC ȘI ASIGURRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 4302

Ședința public de la 25 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioana Bodri Judector

-- --Președinte Secție

-- --Vicepreședinte Instanț

Grefier -

XXX

Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul pârât CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI DR TR S, împotriva sentinței civile nr. 196/06.02.2009, pronunțat de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL JUDEȚEAN M, ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 și intimata reclamant având ca obiect calcul drepturi salariale.

La apelul nominal fcut în ședința public au lipsit prțile.

Procedura legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier, care învedereaz c recursul este declarat și motivat în termenul legal.

S-a artat c recurentul a solicitat judecarea cauzei în lips, conform art. 242 cod procedur civil.

Curtea, constatând cauza în stare de soluționare a trecut la deliberri.

CURTEA

Asupra recursului de faț;

Prin acțiunea înregistrat pe rolul Tribunalului Mehedinți sub nr-, reclamanta, a chemat în judecat, în calitate de pârâte, Școala cu clasele I-VIII nr. 7 " ", Consiliul Local D Tr. S și Consiliul Județean M, pentru ca prin hotrârea ce a fost pronunțat s fie obligate acestea la plata, pentru perioada 2005 - pân în prezent, a drepturilor salariale reprezentând: diferențele la sporul de vechime calculat la salariul de baz, diferențele dintre calcularea linear a sporurilor și calcularea în scar (spor la spor) conform Legii nr.128/1997( spor de stabilitate, spor de suprasolicitare neuropsihic), calcularea diferențelor rezultate ca urmare a aplicrii incorecte a sporului de vechime, recalcularea sumelor acordate pe perioada concediului de odihn și a celui de al 13-lea salariu, diferențele rezultate în urma aplicrii coeficienților de multiplicare la o baz de calcul prevzut în CCM la nivel național, respectiv pentru persoanele cu studii superioare coeficientul minim este 1,5, prima de concediu pentru anii 2005, 2006, 2007, 2008 conf. art. 30 lit. g din Legea 128/1997 și OUG 146/2007, drepturi ce au fost solicitate a fi actualizate pân la data plții efective, consemnarea modificrilor salariale rezultate în carnetul de munc, cu cheltuieli de judecat.

A motivat c, are calitatea de institutor II, grad didactic I, cu o vechime în învțmânt de peste 14 ani, motiv pentru care având grad didactic și vechime în munc a beneficiat de spor de vechime raportat la salariul de baz, salariu ce a fost stabilit în mod eronat.

A mai artat c Legea nr.128/1997 prevede c din salariul de baz fac parte: salariul de merit, gradația de merit, sporul de dirigenție, sporul pentru condiții deosebite, sporul de supra solicitare neuropsihic, sporul de stabilitate, indemnizație de conducere.

Pentru calcularea corect a sumei ce a reprezentat salariul de baz a fost necesar a se calcula toate sporurile prin aplicarea modului de calcul în scar, spor la spor.

Totodat a mai artat c în raport de prevederile CCM unic la nivel național pe anii 2007-2010, personalul didactic încadrat pe funcții pentru care condiția de pregtire este cea de studii superioare, coeficienții de ierarhizare ar fi trebuit s se aplice cel puțin la salariul minim pe economie, respectiv coeficientul minim 1,5, iar în CCM la nivel de ramur de învțmânt 2003-2004 în art. 37 alin. 1 lit.g este stipulat expres c personalul din învțmânt a beneficiat de prim de vacanț din venituri proprii prin care s-a acordat odat cu indemnizația de concediu, pe care a cuantificat-o ca fiind egal cu salariul de baz din luna anterioar plecrii în concediu, și a motivat totodat cererea și pe prevederile OUG nr. 146/2007.

În susținerea celor artate a depus la dosar acte.

Deși legal citate, pârâtele Școala cu clasele I-VIII nr. 7 și Consiliul Local D Tr. S, nu au formulat întâmpinare.

Pârâta Consiliul Județean Maf ormulat întâmpinare prin care, pe cale de excepție a invocat lipsa calitții procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii.

A motivat c pârâta Consiliul Județean M este autoritatea administrației publice locale constituit la nivelul județului pentru coordonarea activitții consiliilor comunale, orșenești și municipale în vederea realizrii serviciilor publice de interes județean.

A mai artat c între pârâta Școala cu clasele I-VIII nr. 7, instituție în care-și desfșoar activitatea reclamanta,sau orice alt unitate de învțmânt preuniversitar, și Consiliul Județean nu au existat raporturi de subordonare sau de alt natur.

În cauz a fost administrat proba cu înscrisuri și expertiz tehnic.

Prin sentința civil nr. 196 de la 06 februarie 2009 Tribunalul Mehedinția admis în parte acțiunea formulat de reclamanta împotriva pârâtelor Școala cu clasele I-VIII nr.7 Dr. Tr. S și Consiliul Local Dr. Tr. S și a respins acțiunea faț de Consiliul Județean

Au fost obligate pârâtele s plteasc reclamantei suma de 1330,82 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, nete și actualizate, sum ce va fi reactualizat la data punerii în executare a hotrârii.

A fost obligat Școala General nr.7 s fac cuvenitele mențiuni în carnetul de munc al reclamantei.

Au fost respinse capetele de cerere privind acordarea primelor de vacanț pe perioada 2005-2008 și a diferențelor rezultate din aplicarea greșit a coeficienților de multiplicare.

Au fost acordate și cheltuieli de judecat.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanț a reținut urmtoarele:

Reclamanta, în calitate de institutor II la Școala cu clasele I-VIII nr. 7, în perioada decembrie 2005 - noiembrie 2008, beneficiat de anumite drepturi, așa cum reiese din conținutul expertizei contabile: salariul funcției didactice, spor de vechime, premiere lunar, premiere anual, indemnizație dirigenție, aceste sporuri nefiindu-i calculate conform prevederilor legale.

Expertul a procedat la recalcularea acestor drepturi salariale, prin aplicarea corect a sporurilor, stabilind un alt salariu de baz al funcției didactice.

Concluzia a fost aceea c unitțile de învțmânt implicate nu au calculat conform actelor normative în vigoare drepturile salariale cuvenite cadrelor didactice.

Referitor la primele de concediu, instanța a respins acest petit întrucât deși în CCM la nivel național este prevzut de principiu acest drept, în statutul personalului didactic nu se regsește în mod expres.

De asemenea, nu exist prevederi bugetare privind plata primei de concediu, personalului didactic.

Instanța a fcut referire în argumentarea sa și la dispozițiile OUG 146/2007 pentru aprobarea plții primelor de concediu de odihn suspendate în perioada 2001-2006, în sensul c acestea nu sunt aplicabile personalului didactic.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Consiliul Local al Municipiului Dr. Tr. S, criticând soluția primei instanțe pentru nelegalitate.

S-a invocat lipsa calitții procesuale pasive a Consiliului Local Dr. Tr. S susținându-se c aceast instituție administrativ nu are atribuții sau obligații legale în ceea ce privește salarizarea sau acordarea altor drepturi salariale pentru personalul salarial.

Sumele de bani alocate salarizrii personalului didactic sunt alocate de la bugetul de stat prin Consiliul Județean care procedeaz la defalcarea acestor sume pe state de funcții și numai de personal didactic și auxiliar așa cum au fost aprobate, de Inspectoratul Școlar.

Recurentul a învederat și faptul c în considerarea lipsei calitții procesuale pasive nu poate fi obligat nici la plata cheltuielilor de judecat.

Recursul este fondat în ceea ce privește lipsa calitții procesuale pasive a Consiliului Local Dr. Tr.

Așa cum se precizeaz în dispozițiile art. 167 din Legea 84/1995 modificat, finanțarea unitților de învțmânt de stat se face descentralizat prin bugetele consiliilor județene, iar repartizarea fondurilor pe unitțile de învțmânt se face prin hotrâre a Consiliului Județean, din fonduri de la bugetul de stat.

Inspectoratele școlare au obligația de a urmrii modul în care se efectueaz plata salariilor, salarii stabilite prin contractele de munc încheiate între personalul didactic și Inspectoratul școlar prin directorul unitții de învțmânt.

Procedura financiar - contabil, dar și executarea contractelor de munc instituie, în cazul în speț, obligația de plat a drepturilor salariale numai în sarcina unitții de învțmânt.

Așa fiind, Curtea constatând lipsa calitții procesuale pasive a Consiliului Local Dr. Tr. S, în baza art. 312 cod procedur civil, va admite recursul, va modifica sentința în sensul c respinge acțiunea faț de pârâta Consiliul Local Tr.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurentul pârât CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI DR TR S, împotriva sentinței civile nr. 196/06.02.2009, pronunțat de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL JUDEȚEAN M, ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 și intimata reclamant având ca obiect calcul drepturi salariale.

Modific sentința nr. 196/06.02.2009, în sensul c respinge acțiunea faț de pârâta Consiliul Local Tr.

Decizie irevocabil.

Pronunțat în ședința public de la 25 Iunie 2009.

PREȘEDINTE: Ioana Bodri

- -

Judector,

- -

Judector,

- -

Grefier,

Red.

Tehn. Red. /3 ex. 13.07.2009

Jud. /

Președinte:Ioana Bodri
Judecători:Ioana Bodri, Dorina Stoichin, Mihaela Cotora

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 4302/2009. Curtea de Apel Craiova