Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 44/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 44/R/2009

Ședința publică din 14 ianuarie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș

JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Laura

-

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții -, recurent, împotriva sentinței civile nr. 558/F din 13 octombrie 2008 Tribunalului Bistrița -N, pronunțată în dosar nr-, privind și pe pârâții PRIMARUL COMUNEI, și CONSILIUL LOCAL, având ca obiect calcul drepturi salariale indemnizație dispozitiv.

La apelul nominal făcut în cauză, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 09 ianuarie 2009, reclamanții recurenți au trimis prin fax un script prin care arată că își mențin motivele de recurs.

De asemenea, se constată că la data de 09 ianuarie 2009, pârâtul intimat Consiliul Local al comunei a trimis prin fax întâmpinare.

Totodată, se constată că la data de 13 ianuarie 2009, pârâtul intimat Primarul comunei a trimis prin fax întâmpinare.

Se mai constată că, prin memoriul de recurs reclamanții recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 (2 ) pr.civ.

Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.

CURTEA:

Prin sentința civilă nr. 558/F/2008 din data de 13 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul nr-, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată și precizată de reclamanții -, și împotriva pârâților Primarul Comunei și Consiliul Local.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, reclamanții -, și fac parte din rândul personalului contractual, angajator fiind Primăria Comunei -, pe posturile de consilier juridic, referent, mecanic motopompă și bibliotecar, conform Contractelor Individuale de Muncă și a postului atașate la dosar la filele 8-47, iar drepturile salariale le sunt stabilite în baza nr.OUG 24/2000, respectiv Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic și Legea bibliotecilor nr. 334 din 2002 în privința reclamantei care ocupă postul de bibliotecar, respectiv. Alte acte normative care reglementează drepturile și obligațiile părților din prezenta cauză sunt Codul Muncii și CCM unice la nivel național, pentru anii 2004-2007.

Susținerile reclamanților în sensul că sunt îndreptățiți să beneficieze și de indemnizația de dispozitiv reglementată de art. 13 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții și de pct. 9.2 din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 275/2002 al Ministrului de Interne, care cuprinde Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 138/1999, așa cum a fost modificat și completat de Ordinul nr. 496/28.07.2003 al Ministrului Administrației și Internelor ( în prezent Ministrul Internelor și Reformei Administrative ), nu sunt întemeiate pentru considerentele ce urmează.

Tribunalul a reținut că Legea nr. 138/1999 reglementează salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, iar prin Ordinul nr. 275/2002 au fost aprobate Normele Metodologice de aplicare a acestei legi, act normativ care doar interpretează dispozițiile Legii nr. 138/1999 și nu prevede drepturi salariale noi, altele decât cele prevăzute în legea în aplicarea căreia a fost emis acest act normativ.

Drepturile salariale ale reclamanților nu sunt stabilite în baza Legii nr. 138/1999, ci conform nr.OUG 24/2000, astfel că aceștia beneficiază doar de drepturile salariale prevăzute în acest ultim act normativ, nu și de cele prevăzute în Legea nr. 138/1999 și Ordinul nr. 275/2002, chiar dacă în pct. 9.2 din Normele metodologice s-a arătat că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea " în domeniul administrației publice", deoarece dispozițiile din acest ordin se aplică doar personalului civil salarizat potrivit Legii nr. 138/1999.

Aceasta întrucât, prin Ordinul nr. 496/28.07.2003, nu s-au acordat drepturi salariale noi întregului personal civil din administrația publică, ci doar a fost interpretată detaliat dispoziția art. 13 din Legea nr. 138/1999, în contextul în care fostul Minister de Interne s-a comasat cu fostul Minister al Administrației, prin nr.OUG 63/2003 și, în urma acestei comasări, o parte din personalul civil care, anterior, activa în cadrul Ministerului d e Interne și în instituțiile publice de ordine publică și siguranță națională, după comasare, potrivit art. 14 din nr.OUG 63/2003 și respectiv art. 3 din nr.OUG 30/2007, activează în "domeniul administrației publice" deși este salarizat conform Legii nr. 138/1999.

În timp ce, fostul Minister de Interne nu avea atribuții în domeniul administrației publice, atribuțiile acestui minister fiind clasificate astfel: atribuții privind asigurarea respectării legilor, a ordinii și liniștii publice; atribuții privind prevenirea și stingerea incendiilor; atribuții privind activitatea de pașapoarte, controlul trecerii frontierei; atribuții cu privire la arhivele statului; alte atribuții, după comasarea celor două ministere, potrivit art. 14 din nr.OUG 63/2003 și apoi art. 3 din nr.OUG 30/2007, Ministerul Administrației și Internelor (MAI) devenit, prin nr.OUG 30/2007, Ministerul Internelor și Reformei Administrative (MIRA), are atribuții atât în domeniul administrației publice cât și în domeniul ordinii și siguranței publice ( a) " în domeniul administrației publice "; b) " în domeniul ordinii și siguranței publice " și c) " alte atribuții " ), în consecință o parte din personalul civil care, anterior, făcea parte din cadrul Ministerului d e Interne și activa în domeniul ordinii publice și siguranței naționale, după adoptarea nr.OUG 63/2003, activează în "domeniul administrației", cum este, de exemplu, personalul civil (personal contractual și funcționari publici) din cadrul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență Civilă, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, Direcția Generală de Pașapoarte și instituțiile de concentrate ale acestora care, anterior, făceau parte din fostul Minister de Interne, potrivit Legii nr. 40/1990.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 16 alin. 3 din nr.OUG 63/2003, potrivit cărora personalul Ministerului Administrației și Internelor (MAI), compus din: funcționari publici, funcționari publici cu statut special - polițiști, cadre militare în activitate, personal contractual, precum și militari, jandarmi și polițiști de frontieră angajați pe bază de contract se supune prevederilor legale care îi reglementează activitatea iar, potrivit art. 17, personalul ministerelor unificate se transferă în interes de serviciu și se numește pe funcții la MAI și beneficiază de drepturile dobândite anterior, conform legislației, precum și, în limita bugetului aprobat, de indemnizații și sporuri specifice instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.

Aceleași dispoziții sunt reluate și în cuprinsul art. 17-24 din nr.OUG 30/2007 prin care s-a realizat o nouă reorganizare a Ministerului Administrației și Internelor, fostul MAI devenind Ministerul Internelor și Reformei Administrative (MIRA), în subordinea noului minister fiind trecute și Administrația Națională a de Stat, Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale și Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice.

Rezultă clar că, după unificarea celor două ministere, va beneficia de indemnizația de dispozitiv doar personalul care a beneficiat și anterior de această indemnizație, stabilită potrivit legii de salarizare aplicabilă, indemnizație care a fost aprobată în cuprinsul bugetului instituției din care a făcut parte, precum și personalul angajat ulterior care este salarizat potrivit Legii nr. 138/1999.

De altfel, Ordinul nr. 496/2003, pentru completarea Ordinului nr. 275/2002, adoptat imediat după intrarea în vigoare a nr.OUG 63/2003, a fost emis tocmai pentru a lămuri salarizarea personalului civil preluat de MAI care, în noile condiții de organizare, nu-și mai desfășoară activitatea "în domeniul ordinii publice" ci " în domeniul administrației publice ", deoarece Legea nr. 138/1999 și Ordinul nr. 275/2002, fiind adoptate anterior, făceau referire doar la personalul civil din instituțiile cu activitate " în domeniul ordinii publice și siguranței naționale ".

Deși reclamanții fac parte din personalul civil ce își desfășoară activitatea " în domeniul administrației publice ", cum salarizarea acestora nu s-a realizat în baza Legii nr. 138/1999, ci în baza altui act normativ, nr.OUG 24/2000, nu sunt îndreptățiți să beneficieze de indemnizația de dispozitiv prevăzută de art. 13 din Legea nr. 138/1999 și de pct. 9.2 din Ordinul nr. 275/2002, așa cum acesta a fost completat de Ordinul nr. 496/2003 al Ministrului Administrației și Internelor.

În speță, nu sunt incidente nici dispozițiile art. 47 din Legea nr. 138/1999 care reglementează drepturile salariale ale personalului civil din noul și nu salarizarea personalului civil din instituțiile și autoritățile administrației publice locale. Cum în art. 47 din Legea nr. 138/1999 se arată că personalul civil din minister, în prezent (fără să fie explicat din cine este format personalul civil din minister) beneficiază, pe lângă drepturile salariale reglementate în legislația aplicabilă în sectorul bugetar și de unele drepturi salariale prevăzute în prezenta lege, adică Legea nr. 138/1999, prin Ordinul nr. 496/2003 a fost interpretată și această dispoziție din lege în sensul că: a fost definită expresia de "personal civil" și s-au indicat care sunt " unele drepturi salariale din Legea nr. 138/1999 " de care beneficiază personalul civil, în sensul că personalul civil care activează în minister " în domeniul administrației publice ", beneficiază doar de dreptul prevăzut de art. 13 din lege, adică de indemnizația de dispozitiv.

Considerentele pentru care legiuitorul a acordat indemnizația de dispozitiv doar pentru personalul civil angajat în minister; în sensul de unitate cu personalitate juridică - angajator și personalului civil din fostul care, în prezent, activează "în domeniul administrației publice" la nivel local, țin de politica salarială a statului.

Principiul nediscriminării nu presupune egalitate de tratament pentru toți angajații ce își desfășoară activitatea "în domeniul administrației publice", domeniu care cuprinde un număr mare de instituții, servicii diferite, funcții ce presupun activități și calificări diferite, ci acest principiu presupune acordarea unui tratament egal pentru persoanele aflate în aceeași situație sau în situații comparabile, fiind posibilă existența de diferențieri între angajații aceleiași instituții.

În speță, tratamentul salarial diferit al reclamanților față de angajații ce-și desfășoară activitatea în minister și față de personalul civil preluat de la fostul (Serviciul Public Comunitar de evidență informatizată a persoanei) este justificat obiectiv, aceste categorii de personal desfășurând activități diferite, astfel că nu se realizează un tratament discriminatoriu.

Pe de altă parte, chiar daca ar exista o Hotarâre a Consiliului Local, reclamanții nu ar fi putut beneficia de acordarea drepturilor bănești în discuție, atâta timp cât în cuprinsul acesteia nu ar fi fost stipulat în mod expres ca acestora li se acordă indemnizația de dispozitiv.

Cum acordarea indemnizației de dispozitiv pentru reclamanți nu își are izvorul nici în vreun contract colectiv de muncă, acțiunea acestora de obligare a angajatorului la plata sumelor de bani ce reprezintă echivalentul acestei indemnizații apare ca neîntemeiată și a fost respinsă, în baza art. 154-157 și art. 269 din Codul Muncii.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanții -, și în termenul legal, solicitând anularea sentinței atacate și admiterea acțiunii formulată în Dosarul nr-.

În dezvoltarea motivelor de recurs reclamanții au arătat că, sentința este ilegală deoarece este încălcat principiul constituțional al egalității prevăzut în capitolul V " Administrația publică " din Constituția României care tratează în mod egal fără a face distincte între Administrația publică locală și Instituția Prefectului ceea ce impune un regim unitar de reglementare și aplicare a actelor normative aplicabile acestor categorii de salariați.

Chiar dacă Legea nr. 604/2003 cu modificările și completările ulterioare este în prezent abrogată, această lege era în vigoare la data emiterii ordinului 696/2003 conform căruia indemnizația de dispozitiv se acorda și persoanelor civile ce-și desfășura activitatea în domeniul Administrației Publice.

Astfel personalul din Administrația Publică trebuia să beneficieze de drepturile dobândite anterior, respectiv acest spor de dispozitiv, dacă acest drept nu a fost suspendat, retras sau anulat de un alt act normativ.

Pe de altă parte prin nr.OUG 63/2003 privind organizarea și funcționarea a fost preluat în cadrul Consiliilor Locale și Județene activitatea de evidență a populației, activitate ce se desfășoară în strânsă colaborare cu secretarii de primării și ofițerii de stare civilă, sub îndrumarea acestora în primăriile în care acestea au fost create. În celelalte primării aceste evidențe sunt ținute de ofițerii de stare civilă care țin evidențele și arhivele și care raportează lunar, structurilor locale și județene de evidența a populației, aceste date pentru a fi centralizate.

În altă ordine de idei, personalul contractual este prins în comisiile de apărare locală și mobilizare la locul de muncă, având atribuții similare personalului militar. Aceste comisii fiind practic sursele de informare și de coordonare a acestor activități pe plan local.

Prin întâmpinare, pârâtul Consiliul Local al comunei a solicitat admiterea recursului formulat de reclamanți.

Prin întâmpinare, pârâtul Primarul comunei, a solicitat admiterea recursului formulat de reclamanți.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate Curtea reține următoarele:

Actele normative pe care reclamanții și-a întemeiat pretențiile sunt Legea nr. 138/1999 (art. 13) și Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 496/2003 (pct.9.2).

Or, dispozițiile Legii nr. 138/1999 se aplică, conform art. 1, personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.

Prin urmare, aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile personalului contractual din cadrul Consiliului local, a cărui salarizare este reglementată prin OUG24/2000.

De asemenea, prevederile Ordinului nr. 496/2003 (pct.9.2) nu pot fi aplicabile reclamanților, deoarece acest act normativ a fost emis în aplicarea Legii nr. 138/1999, care, astfel cum s-a reținut anterior, nu îi include pe reclamanți în sfera destinatarilor dispozițiilor sale.

De altfel, dispozițiile edictate de pct.9.2 nu trebuie interpretate în mod de sine stătător, ci raportate la ansamblul prevederilor nr. 496/2003, ceea ce confirmă însă o dată excluderea reclamanților din categoria persoanelor îndreptățite să primească spor de dispozitiv.

În fine, chiar acceptând susținerea că pct.9.2 din nr. 496/2003 se referă în mod independent la personalul contractual din organele administrației publice, Curtea constată că un asemenea mijloc de legiferare pune sub semnul întrebării principiile constituționale de bază, cum ar fi autonomia publică locală, deoarece nu poate fi admisă posibilitatea ingerinței unui minister (organ executiv central) în cadrul legislativ specific unei autorități publice locale.

De asemenea, în ceea ce privește discriminarea care ar exista între reclamanți și alte categorii de salariați se reține că în jurisprudența sa (de exemplu, Decizia nr. 102/2003 publicată în nr. 201/2003) instanța de contencios constituțional a statuat că egalitatea de tratament se impune ca principiu numai în cazul celor aflați în aceeași situație juridică. În cazul unor situații diferite, determinate de factori obiectivi, precum este aceea a posibilității financiare a angajatorului de a suporta costul tichetelor de masa, tratamentul juridic diferit aplicat salariaților nu este de natura sa creeze discriminări între aceștia.

Constatând că reclamanții nu se află într-o situație comparabilă cu categoriile profesionale beneficiare ale indemnizației de dispozitiv, Curtea reține că lipsește premisa existenței unei discriminări în sensul art. 1 din Legea 137/2000.

În egală măsură, instanța de recurs consideră că principiul egalității de tratament nu presupune uniformitate de reglementare, fiind opțiunea exclusivă a legiuitorului de a adopta soluții legislative diferite în favoarea unor categorii de salariați diferite, în considerarea situațiilor deosebite în care se găsesc.

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din CEDO referitor la interzicerea discriminării, numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă, ceea ce Curtea, apreciază că nu este cazul în prezenta speță.

Având în vedere aceste considerente, constatând că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, în temeiul dispozițiilor legale invocate anterior și a art. 312 alin.(1) Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții -, și împotriva sentinței civile nr. 558/F din 13.10.2008 a Tribunalului Bistrița -N pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 14.01.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER, - - - PT.- - -

în semnează

Vicepreședintele instanței

RED.

DACT.

2 EX./04.02.209.

JUDECĂTOR FOND -,

Președinte:Ioan Daniel Chiș
Judecători:Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Laura

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 44/2009. Curtea de Apel Cluj