Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 464/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 464/R-CM
Ședința publică din 03 Iunie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Laura Ioniță judecător
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin
JUDECĂTOR 3: Paulina
Grefier
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de reclamantele, pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și pârâtul-chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR-DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.293/CM din 28 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru recurentul-pârât-chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor-DGFP A, în baza delegației nr.-, lipsind recurentele-reclamante, -, și recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că la dosar s-a depus de către recurenta-reclamantă copie de pe decizia nr.21/10 martie 2008, pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în dosarul nr.5/2008.
Reprezentanta recurentului-pârât-chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor-DGFP A arată că nu are cereri prealabile de formulat.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor.
Reprezentanta recurentului-pârât-chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor-DGFP A, având cuvântul, susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui în consecință.
Pune aceleași concluzii de admitere și în privința recursului declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Cu privire la recursul declarat de reclamante, solicită respingerea acestuia ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față, constată că prin acțiunea înregistrată la data de 05.11.2007, pe rolul Tribunalului București, reclamanții, -, au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea la plata drepturilor salariale constând în sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică din salariul de bază brut lunar, începând cu luna octombrie 2004, iar pentru începând cu luna septembrie 2005, și pentru viitor, actualizate cu indicele de inflație la momentul plății efective, obligarea pârâtei ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la asigurarea sumelor necesare efectuării plăților.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că, potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar. Acest text a fost abrogat prin art.I pct.42 din nr.OG83/2000, însă domeniul referitor la salarizare nu poate fi reglementat decât prin lege organică, fiind încălcate prevederile art.114 din Constituția României.
Mai mult, s-a arătat că, la data stabilirii acestui drept, în baza art.47 din Legea nr.50/1996, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care rezidă din condițiile în care magistrații își desfășoară activitatea, condiții ce sunt caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Acțiunea inițială a fost completată ulterior de către reclamanții, aceștia chemând în judecată pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru a fi obligați la acordarea despăgubirilor în sumă de 1700 lei reprezentând echivalentul stimulentelor acordate personalului din justiție în luna decembrie 2005, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, respectiv la alocarea fondurilor necesare plății.
În motivarea cererii completatoare reclamanții au susținut că prin ordin al ministrului justiției a fost aprobat un fond de stimulente financiare judecătorilor din cadrul judecătoriilor care aveau o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani. Ulterior, prin Hotărârea nr.15/23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat existența unei discriminări indirecte potrivit art.2 alin.1 și 2, art.6 lit.c, art.8 alin.3, art.19 alin.4 din nr.OG137/2000, cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește acordarea acestor stimulente doar unor categorii de magistrați.
Într-o nouă completare, reclamanții, au solicitat și acordarea creșterilor salariale în cele 5 etape: de 5% începând cu 01.04.2006 față de nivelul lunii ianuarie 2006, de 6% începând cu 01.09.2006 față de nivelul lunii august 2006, de 5% începând cu 01.01.2007, față de nivelul lunii decembrie 2006, de 2% începând cu 01.04.2007 față de nivelul lunii martie 2007, de 11% începând cu 01.10.2007 față de nivelul lunii septembrie 2007, urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, cu alocarea fondurilor necesare de către Ministerul Economiei și Finanțelor.
În motivarea acestei cereri s-a susținut de către reclamanți că prin nr.OG3/2006 și prin nr.OG10/2007 au fost prevăzute creșteri salariale ale personalului bugetar care ocupă funcții de demnitate publică.
În acest fel, s-a creat un caz de discriminare, invocându-se Decizia nr.20/02.02.2000, Decizia nr.1/08.02.1994 și Decizia nr.135/05.11.1996, ale Curții Constituționale.
Prin încheierea nr.8195/04.12.2007 pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, în dosarul nr-, s-a dispus strămutarea judecării cauzei de la ribunalul București la ribunalul Argeș.
La data de 09.01.2008 MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând ca, în cazul admiterii acțiunii reclamanților, să se dispună prin aceeași hotărâre ca acest minister să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
La aceeași dată, pârâtul a depus la dosar și întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca inadmisibilă. A invocat excepția necompetenței materiale a instanței, considerând că judecarea cauzei este de competența Curții de Apel București, potrivit dispozițiilor art.36 alin.2 din nr.OUG27/2006, aprobată prin Legea nr.45/2007.
După înregistrarea cauzei pe rolul Tribunalului Argeș, s-a depus, la data de 17.03.2008, o cerere de intervenție formulată de, și, personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, precum și, și, personal auxiliar de specialitate din cadrul aceleiași instituții, prin care s-a solicitat, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor, plata drepturilor salariale constând în sporul de 50% din salariul de bază brut lunar, de risc și suprasolicitare neuropsihică, începând cu luna octombrie 2004 și în continuare, actualizate cu indicele de inflație la momentul plății efective, efectuarea mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă și alocarea sumelor necesare efectuării plăților.
La data de 24.03.2008 se formulează o nouă cerere de intervenție în interes propriu de către numitul, aparținând personalului auxiliar de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, cu același obiect și împotriva acelorași pârâți.
Prin întâmpinare, Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice A, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că raporturile juridice de muncă s-au stabilit între reclamanți și MINISTERUL PUBLIC, fără participarea Ministerului Economiei și Finanțelor.
De asemenea, atât Ministrul Economiei și Finanțelor cât și Procurorul General sunt ordonatori principali de credite iar potrivit dispozițiilor legale creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator de credite.
În ședința publică din data de 26.03.2008 reclamanta a mai depus două cereri de intervenție în interes propriu formulate de numiții și. În aceeași ședință de judecată reclamanta menționată anterior a depus o precizare a acțiunii inițiale, arătând, pentru fiecare reclamant în parte, de la ce dată se solicită sporul de 50%, respectiv: începând cu data de 01.10.2000 pentru, începând cu data de 01.01.2001 pentru, începând cu data de 01.07.2001 pentru, începând cu data de 01.06.2002 pentru, începând cu data de 01.01.2001 pentru - și începând cu data de 01.09.2005 pentru.
Tribunalul a disjuns cererile de intervenție formulate de și, formându-se dosarul cu nr-, precum și cererile de intervenție în interes propriu formulate de, și și, formându-se dosarul nr-.
Prin sentința civilă nr.293/CM/28.03.2008, Tribunalul Argeșa admis în parte acțiunea completată și o obligat pe pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție să plătească reclamantelor sporul de 50% de risc și solicitare neuropsihică calculat la salariul de bază brut lunar, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective, după cum urmează: lui, și - pentru perioada 05.11.2004 - 28.03.2008, iar lui pentru perioada septembrie 2005 - 28.03.2008.
A obligat același pârât să plătească reclamantelor, și, drepturile salariale reprezentând financiare neacordate în luna decembrie 2005, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și creșterile salariale după cum urmează: 5% începând cu data de 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; 2% începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și 11% începând cu data de 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007, toate aceste drepturi urmând să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A obligat MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamantelor.
A admis cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor, pe care l-a obligat să aloce pârâtului fondurile necesare aplicării drepturilor bănești sus-menționate.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a examinat cu prioritate excepțiile invocate, reținând următoarele:
În privința excepției necompetenței materiale a instanței, a apreciat că nu se mai impune cercetarea acesteia din moment ce, cu ocazia strămutării s-a analizat instanța competentă material să soluționeze fondul litigiului.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor a fost respinsă prin încheierea pronunțată în ședința publică din 26.03.2008.
Pentru aceasta instanța a avut în vedere calitatea de ordonator principal de credite a acestui pârât și rolul important în elaborarea proiectului bugetului de stat.
Pe fond, s-a arătat în considerentele hotărârii, reclamanții, îndeplinesc funcția de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, iar reclamanții - și îndeplinesc funcția de grefieri în cadrul aceluiași parchet.
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Este adevărat că prin art.I pct.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres.
Însă, procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă cat si dispozițiile Legii nr.125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art.108 alin. 3 din Constituție ordonanțele se emit in temeiul unei legi speciale de abilitare, in limitele si condițiile prevăzute de aceasta.
Or, prin art.1 pct.1 din Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat sa emită ordonanțe doar cu privire la modificarea si completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicata.
Cu toate acestea, prin OG nr. 83/2000 s-a procedat si la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, deși așa cum rezulta din dispozițiile art. 56-62 ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea si abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzuta decât posibilitatea modificării si completării legii, prin ordonanța emisa in temeiul legii a avut loc si abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Pentru cele arătate mai sus, s-a considerat că pretențiile reclamanților având ca obiect plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% sunt întemeiate și că acest drept salarial se cuvine numai până la data a intrat în vigoare nr.OG8/2007, prin care au fost abrogate dispozițiile Legii nr.50/1996.
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți fiind un drept de creanță este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin abrogarea art.47 din Legea nr. 50/1996 reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun. Or, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția europeană a drepturilor omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Din cuprinsul OG nr.83/2000 prin care s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996, nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Mai mult, în perioada respectivă drepturile salariale ale magistraților au fost majorate astfel că abrogarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică apare cu atât mai lipsită de utilitate publică.
Instanța a reținut că există conflict între art.1 pct.42 din nr.OG83/2000, care a abrogat art.48 din Legea nr.50/1996 și art.1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând a da preponderență și a lua aplicarea acestui din urmă text.
S-a făcut trimitere și la decizia nr.21/10.03.2008, pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, prin care s-a constatat că "judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001", decizia fiind obligatorie conform art.329 alin.3 Cod procedură civilă.
Tribunalul a apreciat că se impune a acorda acest spor începând cu data promovării acțiunii, respectiv 05.11.2004 și nu mai devreme, așa cum au solicitat reclamanții prin precizarea acțiunii, considerând că pentru perioada anterioară datei de 05.11.2004 a intervenit prescripția dreptului material la acțiune, potrivit art.1 alin.1 coroborat cu art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958.
În ceea ce privește cererea reclamanților, privind acordarea stimulentelor neacordate în decembrie 2005, tribunalul a reținut că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
La data de 15.12.2005 Ministrul Justiției a emis Ordinul nr.1921/C, prin care s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente pentru personalul din sistemul justiției, potrivi Anexei.
Potrivit articolului 2 al Ordinului, s-au acordat cu ocazia sărbătorilor de iarnă, însă numai pentru salariații ministerului, personalului care își desfășoară activitatea în aparatul propriu al acestuia, precum și unor categorii din cadrul instanțelor.
Plata stimulentelor s-a efectuat în conformitate cu art.5 din Normele Interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 alin.2 din Legea 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, pentru stimularea personalului din sistemul justiției, corespunzător aportului adus la realizarea obiectivelor propuse în deplină concordanță cu obiectivele generale ale Ministerului Justiției.
Așa cum rezultă din anexa la acest ordin, la acordarea stimulentelor vor fi avute în vedere următoarele criterii: rezultatele meritorii obținute în activitate; calificativele anuale "foarte bine" și "bine"; respectarea îndatoririlor prevăzute de lege; complexitatea sarcinilor potrivit fișei postului și modul de realizare a acestora; celeritatea în îndeplinirea sarcinilor de serviciu; lipsa sancțiunilor disciplinare.
Pentru personalul instanțelor judecătorești la nivelul Ministerului Justiției s-a propus o valoare individuală medie, diferențiată pe categorii de personal: judecători 1.700 lei, consilieri de reintegrare socială și supraveghere 500 lei, funcționari publici 900 lei.
În ceea ce privește însă categoria judecătorilor, s-a stabilit prin anexa la Ordinul 1921/C/15.12.2005, că aceste stimulente vor fi acordate numai judecătorilor din cadrul judecătoriilor cu o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani, aspect care a determinat un tratament discriminatoriu într-o categorie de personal cu atribuții similare.
Deși au fost enunțate o serie de criterii în raport de care să fie acordate aceste stimulente, condiția de bază pentru judecători a fost vechimea cuprinsă între 0 și 3 ani.
În acest sens Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin Hotărârea nr.15 din 23 ianuarie 2006, constatat existența unei discriminări indirecte, potrivit art.2 alin.1 și 2, art.6 lit.c, art.8 alin.3 și art.19 alin.4 din OG nr.137/2000 cu modificările și completările ulterioare, privind combaterea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în ceea ce privește acordarea stimulentelor doar unor categorii de magistrați.
Din examinarea Ordinului Ministrului Justiției nr.1921/C din 15.12.2005, tribunalul nu a reținut invocarea în speța dedusă judecății sau dovedirea existenței vreunui scop legitim care să conducă la înlăturarea categoriei reclamanților de la beneficiul acordării stimulentelor pentru anul 2005.
Așa fiind, instanța a apreciat ca discriminatorie, în sensul art.2 din nr.OG137/2000, prevederea prin care se acordă stimulente financiare doar anumitor categorii de personal din sistemul justiției, în special unei anumite categorii de judecători cu vechime mică.
Prin tratamentul discriminatoriu au fost încălcate, potrivit considerentelor, dispozițiile art.4 și 16 din Constituția României, care consacră principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și a discriminării și dispozițiile art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care interzic discriminarea.
În privința cererii reclamantelor, de acordare a creșterilor salariale stabilite prin nr.OG3/2006 și prin nr.OG10/2007, tribunalul a aprecia că cererea este numai în parte întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.155 din Legea 53/2003, act normativ aplicabil și reclamanților, prevede că noțiunea de "salariu" cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Salariul, indemnizația, în speța dedusă judecății se impune a fi luat în considerare alături de sporurile și adaosurile statuate de legiuitor pentru a nu se ajunge astfel la golirea de sens a acestei noțiuni.
Prin Ordonanța de Guvern nr.10/2007 au fost stipulate creșteri salariale ce se vor acorda pe parcursul anului 2007 personalului bugetar și celui care ocupă funcții de demnitate publică.
Conform art.1 salariile de bază ale categoriilor menționate se majorează în 3 etape, după cum urmează: cu 5 % începând cu 01.01.2007, față de nivelul din luna dec.2006, cu 2 % începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11 % începând cu 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007.
Din examinarea textului nr.OG10/2007 tribunalul nu a reținut invocarea în speța dedusă judecății sau dovedirea existenței vreunui scop legitim care să conducă la înlăturarea categoriei reclamanților de la beneficiul creșterilor salariale prevăzute de art.1 lit.a, b și c din nr.OG10/2007.
Așa fiind, instanța a apreciat ca discriminatorie prevederea legală prin care se acordă creșteri salariale doar anumitor categorii de personal din sectorul bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
Cererea de plată a creșterilor salariale prevăzute de nr.OG3/2006 a fost privită ca neîntemeiată pe motiv că aceste creșteri au fost deja acordate reclamanților.
Tribunalul a făcut aplicarea art.161 pct.4 Codul muncii față de cererea de actualizare cu indicele de inflație a drepturilor bănești solicitate, considerând că prin admiterea cererii se realizează o corelație între salariul real și salariul nominal de care reclamantele ar fi beneficiat la momentul la care pârâții le datorau drepturile bănești în cauză și momentul în care aceste sume ar intra efectiv în patrimoniul lor.
În soluționarea cererii de chemare în garanție a fost luat în considerare rolul Ministerului Economiei și Finanțelor de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat.
Împotriva sentinței au declarat recurs în termen legal reclamanții și pârâții.
Reclamanții critică soluția instanței de fond în sensul că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Au solicitat prin acțiune plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru viitor, dar instanța a respins acest capăt de cerere, cu toate că, la soluționarea recursului în interesul legii cu privire la aplicarea dispozițiilor legale incidente în speță s-a reținut că acest spor se cuvine magistraților și după data intrării în vigoare a nr.OG83/2000. Aceasta înseamnă că reclamanții au dreptul la plata și pe viitor a acestui spor.
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Primul motiv de recurs invocat de recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție vizează soluționarea cererii de plată a stimulentelor financiare în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție nu este emitentul ordinului prin care s-a stabilit plata stimulentelor, astfel că nu îi poate fi imputat tratamentul discriminatoriu.
Mai mult, în calitate de ordonator principal de credite, acest minister are atribuții de gestiune doar asupra bugetului propriu și al unităților de parchet subordonate.
O altă critică de nelegalitate este aceea potrivit căreia instanța de fond a reținut în mod greșit că litigiul dedus judecății reprezintă o acțiune în despăgubiri întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin. 1 din nr.OG 137/2000.
Acțiunea prin care se contestă Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/2005, act de autoritate publică emis de o instituție a administrației publice centrale a fost introdusă în instanță cu depășirea termenului de 30 de zile de la data comunicării actului, prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prin urmare trebuia respinsă ca tardiv formulată.
Pe de altă parte, se arată, hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii în privința aprecierii drepturilor de creanță invocate de reclamanți drept bunuri în sensul dispozițiilor art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Dreptul de proprietate despre care se face vorbire în Convenție este un drept real și nu unul de creanță. Este mai mult decât forțată ideea că drepturile salariale solicitate - conferite de legiuitor anumitor categorii profesionale - intră din proprietatea privată în cea publică fiind expropriate.
Recurentul apreciază că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești dispunând plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în situația în care actul normativ care prevede acordarea lui a fost abrogat.
De altfel, raționamentul instanței este greșit deoarece nr.OG 83/2000 a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, act normativ de același grad. Atât Constituția României, cât și Legea nr. 24/2000 republicată nu prevăd o asemenea condiție cu privire la abrogare și nici nu lipsesc de efecte juridice abrogarea unei norme superioare printr-o normă inferioară.
A susține că nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 nu produce efecte juridice, înseamnă a lipsi pe magistrați și personalul auxiliar de specialitate de majorarea salarială semnificativă acordată de acest act normativ.
Art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat în mod expres prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000, cu mult înainte de intrarea în vigoare a nr.OUG 177/2002. Așadar, în conformitate cu prevederile art. 62 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 abrogarea are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial.
Și plata despăgubirilor de 1700 RON a fost dispusă cu depășirea atribuțiilor judecătorești.
În condițiile în care legea stabilește - nr.OUG 177/2002 și în prezent nr.OUG 27/2006 aprobată prin Legea nr. 45/2007 - o posibilitate acordată ordonatorului principal de credite, fie el MINISTERUL PUBLIC, Ministerul Justiției sau Consiliul Superior al Magistraturii de a constitui fonduri de premiere și a acorda premii în anumite condiții și anumitor angajați, este evident că nu s-a produs nicio discriminare.
În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.2 alin. 2 din nr.OG 137/2000, modificată și completată. Acordarea acestor stimulente numai anumitor categorii de magistrați nu constituie o discriminare. Mai mult, prevederile criticate au un scop legitim, respectiv combaterea corupției, iar metodele prin care se ajunge la realizarea acestui scop, respectiv acordarea unor astfel de stimulente sunt adecvate și necesare.
Același motiv de nelegalitate privind soluționarea cauzei cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești este invocat și cu privire la admiterea cererii de plată a majorărilor salariale de 2%, 5% și 11%.
Prin acordarea acestor majorări salariale reclamanților, instanța de fond a adăugat la legea specială de salarizare a magistraților și la legea specială de salarizare a personalului auxiliar de specialitate.
Există o diferențiere radicală între veniturile nete lunare ale reclamanților și veniturile nete lunare ale altor categorii de personal care beneficiază de aceste majorări salariale.
Prin acordarea majorărilor salariale pentru anul 2007 s-a urmărit realizarea unei administrații performante, care să contribuie eficient la realizarea obiectivelor din Programul de guvernare.
În drept, recursul pârâtului MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.3, 4, 7 și 9 și art.3041Cod procedură civilă.
Ministerul Economiei și Finanțelor critică sentința pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:
În mod eronat instanța a admis acțiunea în contradictoriu cu această parte, obligând-o la alocarea fondurilor necesare efectuării plății drepturilor bănești.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat. Rolul său este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată de dispozițiile art.19-35 din Legea finanțelor publice nr.500/2002.
Ministerul Economiei și Finanțelor răspunde de gestionarea bugetului aprobat prin legea bugetară anuală instituției pe care o conduce și nu al altor instituții, Guvernul fiind răspunzător de repartizarea sumelor de la bugetul de stat către ordonatorii principali de credite.
Pe de altă parte, se impunea ca instanța să constate ca fiind inadmisibil capătul de cerere de obligare a Ministerului Economiei și Finanțelor la includerea în bugetul de stat și la virarea fondurilor necesare achitării drepturilor bănești ale reclamanților. În conformitate cu art.6 din Legea nr.500/2002, Parlamentul este cel care adoptă legile bugetare anuale și legile de rectificare elaborate de Guvern.
În plus, între Ministerul Economiei și Finanțelor și MINISTERUL PUBLIC nu există nicio obligație de garanție, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite al reclamanților nu a acordat drepturile salariale cuvenite, nu le conferă acestora nicio garanție legală din partea recurentului pentru eventualele sume ce ar trebui să fie plătite într-un raport de muncă izvorât din contractul individual de muncă.
Recursul Ministerului Economiei și Finanțelor este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Recursurile pârâților MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor nu sunt fondate.
În ceea ce privește excepția de inadmisibilitate a cererilor pentru depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, trebuie reținute următoarele:
Caracteristic personalului din autoritățile și instituțiile publice este că salariile se suportă din fonduri defalcate de la bugetul de stat, cu consecința stabilirii prin lege a modului de salarizare - art.157 alin.2 Codul muncii.
Este însă atributul instanței de judecată a verifica dacă aplicarea reglementărilor în domeniul salarizării, în executarea raporturilor juridice de muncă, este conformă regulilor și principiilor de drept consacrate în materie de normele interne și internaționale.
Aceleași considerente au fost avute în vedere și de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție la pronunțarea Deciziei nr.VI/2007, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat cu privire la aplicarea dispozițiilor art.11 alin.(1) din nr.OUG177/2002, art.28 alin.(4) din nr.OUG43/2002, modificată prin nr.OUG24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr.601/2004.
Astfel, s-a arătat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat sporuri la indemnizația de încadrare brută lunară judecătorilor și procurorilor care au soluționat cauze privind fapte de corupție s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii consacrat de art.16 alin.(1) din Constituția României, republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală instituit prin normele internaționale.
financiare, adaosurile deși se regăsesc în partea variabilă, sunt componente ale salariului, potrivit dispozițiilor art.155 Codul muncii. Ca și salariul, reprezintă contraprestație a muncii prestate. Din alt punct de vedere, au ca premisă prestarea muncii de către salariat, date fiind fondul din care se acordă și criteriile după care se stabilesc beneficiarii.
Avându-se în vedere natura stimulentelor, a adaosurilor - componentă salarială variabilă - la stabilirea și acordarea lor, este interzisă orice discriminare pe criteriile enumerate de art.154 alin.3 Codul muncii.
Prin acțiune instanța a fot investită cu o cerere de plată a stimulentelor și nu cu o contestație la modul de stabilire a acestora, astfel că nu sunt incidente dispozițiile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ care să atragă competența altei instanțe. Tribunalele soluționează în primă instanță conflictele de drepturi, potrivit art.2 alin. 1 lit. c) pr.civ.
Prin Ordinul nr.1921/C/15.12.2005 al Ministrului Justiției, în baza art.4 din Normele Interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 alin.(2) din Legea nr.146/1997, cu modificările și completările ulterioare, pentru stimularea personalului din sistemul justiției, s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente pentru personalul din sistemul justiției, conform Anexei, acordându-se cu ocazia sărbătorilor de iarnă, reglementate legal, pentru salariații ministerului, personalului care își desfășoară activitatea în aparatul propriu al acestuia, precum și unor categorii din cadrul instanțelor.
Criteriile de acordare a stimulentelor, enumerate exemplificativ de dispozițiile art.4 alin.1 din Normele Interne amintite mai sus se referă strict la activitatea, la performanțele profesionale ale judecătorului.
S- a introdus, prin art.2 din Ordinul nr.1921/C/15.12.2000, un alt criteriu de acordare a stimulentelor.
Acest criteriu nou este vechimea cuprinsă între 0 și 3 ani. Vechimea în funcție nu se încadrează în categoria criteriilor ce vizează calitatea muncii depuse, ci constituie un criteriu de grup.
Astfel stabilite criteriile și precizate ulterior prin Circulara direcției pentru resurse umane, în care se recomandă ca la acordarea stimulentelor să se aibă în vedere criteriile prevăzute la art.4 din Norme, alături de criteriul vechimii, se poate concluziona că prin respectivul ordin se încurajează performanța profesională individuală numai în categoria judecătorilor cu vechime între 0 și 3 ani.
De aici rezultă faptul că acel criteriu al vechimii în funcție constituie o metodă neadecvată pentru promovarea performanțelor profesionale și că tratamentul în privința acordării respectivelor stimulente este discriminatoriu în sensul art.2 din nr.OG137/2000, cu modificările și completările ulterioare, în sensul art.5 și art.154 din Codul muncii.
Discriminarea a fost constatată și prin hotărâre a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, menținută prin sentința civilă nr.3673/14.12.2006, pronunțată de Curtea de Apel București.
S-a invocat în susținerea recursului multitudinea de factori de care depinde acordarea stimulentului financiar: existența fondului din care se vor face plățile, numărul personalului, calitatea activității, criteriile de performanță.
Se subliniază de către recurent caracterul incert al acestor drepturi bănești în sensul că nu se acordă de plano tuturor magistraților, ci numai celor care au atins anumite performanțe profesionale. Aceasta înseamnă că posibilitatea nu este protejată la fel ca dreptul efectiv împotriva discriminării.
Nici acest argument nu poate fi primit deoarece performanțele profesionale, deși obligatorii, nu au stat la baza acordării stimulentelor prevăzute de Ordinul nr.1921/C/15.12.2005. Plata lor a fost motivată doar de ocazia sărbătorilor de iarnă iar repartizarea s-a făcut după criteriul vechimii, criteriu de grup, și nu individual, după criteriul calității muncii depuse.
Nu au relevanță apărările privind lipsa calității procesuale pasive argumentate prin aceea că ordinul analizat la judecata în primă instanță a fost emis de un alt ordonator principal de credite.
Așa cum s-a arătat mai sus, procurorii, prin natura funcției și a atribuțiilor care le revin, se află în situație de comparabilitate cu judecătorii care au beneficiat de prevederile ordinului menționat. Ceea ce este important în cauză este că plata acestor drepturi bănești cu privire la care s-a constatat că se cuvin reclamanților procurori se poate face numai de către ordonatorul principal de credite, respectiv de către MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
S-a reținut la judecata în primă instanță că dreptul la un spor de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost reglementat pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești prin art.47 din Legea nr.50/1996, republicată.
Textul de lege a fost abrogat prin art.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Contrar celor susținute de recurent, abrogarea s-a făcut cu încălcarea limitelor delegării legislative fixate prin Legea nr.125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Posibilitatea reglementării primare prin ordonanțe emise de Guvern este sever circumstanțiată prin dispozițiile constituționale - art.114 din Constituția României din anul 1991.
Legea de abilitare stabilește în mod obligatoriu domeniul și data până la care se pot emite ordonanțe.
Prin art.1 pct.Q1 din această lege, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanță doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, nu și pentru abrogarea dispozițiilor acesteia. Iar Legea nr.334/2001 aprobă nr.OG83/2000 în temeiul limitelor delegării legislative stabilite prin art.1 pct.Q1 menționat mai sus.
Acolo unde a avut în vedere și abrogarea unor texte de lege, legiuitorul a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare. A se vedea în acest sens art.1 pct.Q3 din Legea nr.125/2000 prin care Guvernul a fost abilitat să emită ordonanță pentru abrogarea art.2 alin.3, pct.B lit.d) din Decretul nr.247/1997.
În conținutul dreptului fundamental la munca și protecția socială a muncii - consacrat de art.38 din Constituția României din 1991 - se regăsesc și măsurile de protecție socială privind prestarea muncii în condiții grele, precum și în alte situații specifice.
Este și cazul de față în care munca se prestează în condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică, aspect necontestat de către pârâți.
Pentru aceasta s-a stabilit inițial dreptul reclamanților la un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
S-a justificat de către recurent îngrădirea exercițiului acestui drept prin aceea că nr.OG83/2000 a stabilit un nou sistem de salarizare cu indemnizație ca unică formă de remunerare.
Includerea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în noile salarii și indemnizații reglementate de nr.OG83/2000 nu rezultă din modalitatea de stabilire a acestora pentru personalul în discuție.
Potrivit art.18 din Legea nr.50/1996 modificată prin nr.OG83/2000, salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate de la instanțele judecătorești și parchete sunt stabilite pe grade sau trepte profesionale, în funcție de pregătirea profesională, de vechimea în specialitate și de nivelul instanței sau parchetului.
Art. 2 din lege prevede că magistrații au dreptul, pentru activitatea desfășurată, la o indemnizație de încadrare lunară stabilită pe funcții, în raport de nivelul instanțelor și parchetelor și cu vechimea în magistratură.
Includerea sporurilor abrogate în salariile de bază/ indemnizațiile de încadrare, respectiv în coeficientul de multiplicare este în contradicție cu intenția declarată de majorare a veniturilor salariale. Mai mult, modalitatea invocată nu permite verificarea salarizării în funcție de condițiile speciale în care se prestează munca, respectiv verificarea aplicării sporului ca procent din salariul de bază/ indemnizația de încadrare.
Lipsa fondurilor bugetare nu constituie o justificare a îngrădirii exercițiului acestui drept la sporul de 50% din cele enumerate de art.49 din Constituție.
Modalitatea de includere a sporului în salariul de bază contravine și semnificației componentelor salariului stabilite de prevederile art.155 Codul muncii.
Salariul de bază constituind partea principală sau fixă a salariului total se calculează în funcție de nivelul studiilor, calificarea și pregătirea profesională, importanța postului, competența profesională.
Sporurile formează partea variabilă a salariului. Acestea se plătesc pentru compensarea efortului depus în plus sau a riscului ridicat pe care îl presupune munca.
Dreptul la protecția socială a muncii prestate în condiții speciale, concretizat în sporul de 50% la salariul de bază lunar/indemnizația de încadrare lunară constituie pentru cele arătate mai sus, un drept recunoscut de dispozițiile legale, implicit un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
bazei de calcul a salariului/indemnizației nu constituie o justificare pentru lipsirea de acest bun.
Astfel, corect s-a considerat la judecata fondului că aplicarea normei internaționale se impune față de normele interne invocate în apărare de recurentul-pârât, în virtutea dispozițiilor art.20 alin.2 din Constituția României.
Prin art.1 din nr.OG10/2007 se stabilesc majorări în 3 etape ale salariilor de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, ale indemnizațiilor personalului care ocupă funcții de demnitate publică și ale celor care ocupă funcții asimilate cu funcții de demnitate publică.
Scopul acordării acestor majorări prin lege este acoperirea creșterii inflației pe o perioadă determinată.
În analiza situației de comparabilitate, trebuie pornit de la trăsătura caracteristică și comună a reclamanților și categoriilor de personal nominalizate în ordonanța de guvern. Astfel, caracteristic personalului din autoritățile și instituțiile publice este că salariile, respectiv indemnizațiile se suportă din fonduri defalcate de la bugetul de stat, cu consecința stabilirii prin lege a modului de salarizare - art.157 alin.2 Codul muncii.
Răspunderea pentru exercitarea funcției, complexitatea situațiilor, interdicțiile specifice, se reflectă în stabilirea indemnizațiilor magistraților/personalului auxiliar de specialitate în raport cu nivelul instanței, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură, pentru care sunt specifici indicatorii de prioritate intersectorială și coeficienții de multiplicare.
Aceasta nu are legătură cu stabilirea salariilor sau a indemnizațiilor în funcție de creșterea inflației, respectiv cu majorarea valorii de referință universale ca bază de calcul a valorii de referință sectoriale, iar pretinsele majorări acordate magistraților potrivit art.38 din nr.OUG27/2006 nu au vizat decât o parte din anul 2006. Aceasta deoarece prognoza nu poate acoperi o perioadă îndelungată.
Majorările acordate personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești sau al parchetelor de pe lângă acestea prin nr.OG8/2007 nu au avut drept scop acoperirea creșterii inflației deoarece vizează coeficienții de multiplicare.
Pe de altă parte, raportându-ne la personalul care ocupă funcții de demnitate publică sau funcții asimilate și pentru care, de asemenea drepturile bănești se stabilesc în funcție de complexitatea atribuțiilor, interdicțiile specifice, necontestat mai mari decât ale altor categorii de personal, majorările au fost acordate în anul 2005, în anul 2006 cât și în anul 2007.
Creșterea costului alimentelor, al obiectelor de primă necesitate determină scăderea salariului real pentru toate categoriile profesionale iar acoperirea acesteia numai pentru anumite categorii de personal nu se poate justifica prin stabilirea unor salarii sau indemnizații de încadrare diferite după funcții, atribuții, interdicții etc.
Nu este vorba numai despre capacitatea de a suporta creșterea inflației, ci despre necesitatea de a se menține în timp același raport între salariul nominal și cel real.
Or, menținerea acestui raport nu poate opera numai pentru anumite categorii de personal, fără altă justificare decât principiul diferențierii salariilor în raport cu funcția îndeplinită, care de altfel este un contraargument.
De fapt, aplicând diferit dreptul la indexare se ajunge la încălcarea principiului diferențierii salariilor în raport cu funcția îndeplinită.
Prin urmare, trebuie reținut că tratamentul aplicat de instituțiile având atribuții în salarizarea reclamanților este discriminatoriu în sensul art.2 din nr.OG137/2000 și art.5 din Codul muncii, precum și în sensul art.16 din Constituția României revizuită.
Soluția asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului-chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor constituie o aplicare corectă a dispozițiilor legale și pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.18 și 20 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, ordonatorii principali de credite sunt miniștrii de resort, iar Guvernul asigură realizarea politicii fiscal - bugetare, elaborând proiectele legilor bugetare anuale și examinând periodic execuția bugetară.
Atribuțiile Ministerului Economiei și Finanțelor, așa cum sunt examinate de art.19 din lege, constau în pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobările contului general de execuție, în luarea măsurilor necesare pentru aplicarea politicii fiscal bugetare, etc.
În baza acestor atribuții legate de execuția bugetară, fără a fi vorba despre o veritabilă obligație de garanție, Ministerul Economiei și Finanțelor dispune măsuri pentru alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare achitării drepturilor bănești cuvenite angajaților de către ministerul d e resort.
La aceasta a fost obligat recurentul, și nu la plata în solidar cu ceilalți pârâți având atribuții în salarizarea reclamanților a drepturilor bănești în discuție.
Recursul reclamanților este fondat.
Plata pe viitor a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, componentă a salariului potrivit dispozițiilor art.155 din Codul muncii, este justificată de trăsătura contractului individual de muncă de contract cu executare succesivă, salariatul fiind plătit pentru munca prestată la anumite intervale de timp.
Potrivit art.110 alin.(2) Cod procedură civilă se poate cere înainte de termen executarea la termen a unei prestații periodice, respectiv a obligației de plată a salariului cu toate componentele sale.
Aspectele de ordin administrativ sau financiar, respectiv problemele legate de execuția bugetară anuală, nu pot afecta existența sau cuantumul drepturilor prevăzute de dispozițiile legale.
Nu în ultimul rând, trebuie reținută interpretarea, obligatorie potrivit art.329 alin.3 Cod procedură civilă, dată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție prin Decizia nr.21/2008 dispozițiilor incidente în cauză în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
În temeiul art.304 pct.9 și art.312 Cod procedură civilă va fi admis recursul reclamanților și va fi modificată în parte sentința în sensul că obligă la plata sporului de 50% și pentru viitor.
Pentru considerentele de mai sus, curtea va reține că nu sunt îndeplinite condițiile de nelegalitate și netemeinicie prevăzute de art.304 pct.3, 4, 7 și 9 și art.3041Cod procedură civilă, invocate de recurenții-pârâți și în baza art.312 Cod procedură civilă va respinge recursurile acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți, împotriva sentinței civile nr.293/CM din 28 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și pârâtul-chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR-DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
Modifică în parte sentința în sensul că obligă la plata sporului de 50% și pentru viitor.
Menține în rest sentința.
Respinge recursurile declarate de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03 iunie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehored.
4 ex./23.06.2008
Jud.fond: /
Președinte:Laura IonițăJudecători:Laura Ioniță, Nicoleta Simona Păștin, Paulina
