Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 503/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 503/R-CM
Ședința publică din 18 Iunie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Daniel Radu JUDECĂTOR 2: Florinița Ciorăscu
Judecător - -
Judecător - -
Grefier - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâtul MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și de pârâtul- chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR -prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.370 din 21 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru recurentul-pârât-chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor -prin Direcția -ă a Finanțelor Publice V, în baza delegației depusă la dosar, lipsind recurentul-pârât, intimatul-reclamant, intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care se constată că nu sunt cereri prealabile acordării cuvântului asupra recursurilor.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor.
Consilier juridic pentru recurentul-pârât-chemat în garanție, susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii față de instituția pe care o reprezintă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Având cuvântul asupra recursului declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al acestuia.
CURTEA
Deliberând, asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 29 noiembrie 2007, reclamantul, prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, a chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestora la plata sumelor reprezentând sporul de vechime în muncă pe perioada 01.01.2005 - 31.07.2005, actualizate conform indicelui de inflație de la data când trebuiau acordate și până la plata efectivă.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că deține calitatea de procuror și pentru perioada 01.01.2005 - 31.07.2005 a fost privat de plata drepturilor cuvenite reprezentând spor de vechime în muncă.
Potrivit dispozițiilor Legii nr.50/1996, magistrații au beneficiat, pe lângă alte drepturi salariale și de sporul de vechime în muncă, însă, prin nr.OG83/2000 sporul de vechime nu a mai fost acordat acestei categorii profesionale, ci doar personalului auxiliar de specialitate.
În acest sens s-a creat un tratament discriminatoriu și prin Hotărârea nr.170/6 iulie 2006, Colegiul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat existența unui tratament diferențiat, discriminatoriu între categoriile profesionale aparținând aceluiași sistem în legătură cu acordarea sporului de vechime în muncă.
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, pentru ca, în cazul în care se va admite acțiunea reclamantului, acesta să fie obligat să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamantului.
Prin întâmpinarea depusă la filele 11-15 dosar, același pârât a invocat excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei de către Tribunalul Vâlcea, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr.370 din 21 aprilie 2008, Tribunalul Vâlcea - Secția civilă a respins excepția necompetenței materiale a instanței invocată de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție ( fila 12 dosar ), a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiției ( fila 16 dosar ) și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor (fila 21 dosar).
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul și obligați pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea să plătească acestuira sporul de vechime pe perioada 01.01.2005 - 31.07.2005, drepturile urmând a fi calculate ca urmare a majorării indemnizației de încadrare brută lunară și indexate cu indicele de inflație până la data plății.
A fost respins capătul 4 al acțiunii.
Totodată, pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea au fost obligați să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare achitării acestor drepturi bănești.
În considerentele acestei sentințe, prima instanță a reținut următoarele:
Excepția necompetenței materiale a instanței a fost respinsă cu motivarea că în cauză este vorba despre un litigiu de muncă, un conflict de drepturi cu privire la acordarea unor drepturi bănești de natură salarială, competența revenind Tribunalului Vâlcea, în acord cu dispozițiile art.2 lit.c Cod procedură civilă.
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor în calitate de reprezentant al pârâtului Statul Român, a fost respinsă, reținându-se că în virtutea prerogativelor conferite de art.2 alin.(2) lit.c din nr.HG386/25.04.2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, acesta din urmă îndeplinește și funcția "de reprezentare, prin care se asigură, în numele Statului Român și al Guvernului României, reprezentarea pe plan intern și extern în domeniul său de activitate", iar potrivit cu dispozițiile art.3 alin.(1), pct.48, în realizarea funcțiunilor cu care acesta este învestit, Ministerul Economiei și Finanțelor "reprezintă Statul, ca subiect de drepturi și obligații, în fața instanțelor, precum și în orice alte situații în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturile juridice, dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ".
Așadar, referitor la calitatea în care a fost chemat în judecată, față de obiectul acțiunii și atribuțiile avute în conformitate cu prevederile nr.HG208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă, iar aceasta independent de faptul că litigiul de față se poartă de reclamant și cu alte persoane juridice care au obligații de natura celor solicitate prin acțiune, dat fiind că această instituție publică este singura care poate să aloce fondurile necesare efectuării plăților drepturilor solicitate de reclamant, ca organ de specialitate la nivel național, care răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor celorlalți ordonatori de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare bugetară.
În concret, conform prevederilor art.3 din nr.HG208/2005, în realizarea funcțiilor sale, între atribuțiile legale principale, Ministerul Economiei și Finanțelor o are și pe aceea de elaborare a proiectului bugetului și a legii bugetare anuale, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite la nivel național, și pe aceea de transmitere spre adoptare Parlamentului.
În consecință, chiar dacă între acesta și reclamant nu există raporturi juridice de muncă, respectiv în condițiile în care petenții nu sunt angajați ai Ministerului Economiei și Finanțelor, deoarece a fost chemat în judecată pentru a se conforma cerinței din petitul acțiunii, de efectuare a demersului de alocare a fondurilor necesare plăților stabilite în sarcina celorlalți pârâți, capătul de cerere împotriva sa este justificat, respectiva cerere vizând materializarea efectivă a posibilității de rezolvare a însuși fondului pretențiilor solicitate de reclamant.
De aceea, a fost privită ca nefondată excepția ridicată de pârât, obligația acestuia nefiind aceea de "a da", ci de "a face", respectiv de a aloca celorlalți pârâți ordonatori de credite fondurile necesare plăților, obligație care îi revine în baza Legii finanțelor publice, potrivit căreia proiectul bugetului anual de stat se elaborează doar pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite.
Potrivit art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice și art.3 pct.9 și art.35 din nr.HG208/2005, respectiva obligație îi revine tocmai în virtutea atribuțiilor și a calității sale de autoritate publică având rol de sinteză în activitatea specifică privind finanțele publice, fapt pentru care acesta se legitimează din punct de vedere procesual pasiv în cauza dedusă judecății.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul are calitatea profesională de procuror, iar până la apariția OG. nr.83/2000 privind modificarea și completarea Legii nr.50/1996 aprobată prin Legea nr.334/2001 a beneficiat de sporul de vechime în muncă, astfel cum a fost prevăzut de dispozițiile art.33 din Legea nr.50/1996 republicată, atât pentru magistrați, cât și pentru personalul auxiliar. Că este așa, rezultă din interpretarea legii în ansamblu, în care, atunci când se face referire la personalul auxiliar se folosește sintagma celelalte categorii de personal, ceea ce înseamnă că în noțiunea de "personal" utilizată în conținutul art.33 intră atât categoria magistraților (judecători și procurori), cât și categoria personalului auxiliar de specialitate. Asupra dreptului în discuție nu au eficacitate actele normative ulterioare prin care este atinsă existența ori exercitarea acestuia.
Pe de altă parte, nu s-a reținut apărarea în sensul că sporul de vechime în muncă este inclus în calculul indemnizației de încadrare brută lunară prevăzută de art. 2 și urm din nr.OUG177/2002, deoarece art.3 din acest act normativ, atunci când precizează cum se stabilește indemnizația magistraților pentru activitatea desfășurată, se referă numai la funcții, la nivelul instanțelor, la vechimea în magistratură, nu și la vechimea în muncă.
Dispozițiile art.155 din Legea nr.53/2003, care constituie dreptul comun în materie, prevăd că noțiunea de "salariu" cuprinde: "salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri".
Dreptul la salariu, așa cum este definit în art.155 din Codul Muncii este un drept fundamental și este principalul drept al salariatului pe care angajatorul are obligația să-l plătească. Luarea în considerare a salariului ca instrument de sine stătător, fără sporuri și adaosuri, este contrară spiritului prevederii art.155 din Codul Muncii. În consecință, sporul de vechime nu este inclus în calculul indemnizației de încadrare brută lunară prevăzută de art.2 și urm. din nr.OUG177/2002.
Nici o altă dispoziție legală nu interzice expres dreptul magistraților - procurori la sporul de vechime în muncă.
Mai mult, art.21 alin.l din Legea nr.137/31.08.2000 modificat prin Legea nr. 48/2002, prevede că în toate cazurile de discriminare menționate în cuprinsul acestuia, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare.
Unul din principiile fundamentale ale dreptului muncii este și cel al nediscriminării, conform art.5 din Codul Muncii, potrivit căruia în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
Față de textele de lege mai sus-invocate și de împrejurarea că prin G nr.27/2006, prin art.41, sporul de vechime în muncă a fost recunoscut și magistraților, instanța a admis în parte acțiunea, dispunând obligarea pârâților să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând sporul de vechime în muncă pentru perioada 1.01.2005 - 31.07.2005, drepturile urmând a fi calculate ca urmare a majorării indemnizației de încadrare brute lunare.
În ceea ce privește acordarea sumelor reactualizate, cererea reclamantului a fost privită ca întemeiată, fiind incidente și dispozițiile art.161 pct.4 din Codul muncii, potrivit cărora "întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului". Reactualizarea conform indicelui real de inflație, reprezintă cel mai fidel prejudiciu real suferit de către reclamant prin privarea de acest drept.
Pentru a asigura plata efectivă a acestor drepturi a fost admisă acțiunea și împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice care a fost obligat să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi.
Pretențiile reclamantului de la pct.4 din acțiune, referitoare la plata sporului de vechime și pentru viitor, au fost respinse cu motivarea că acest spor a fost recunoscut prin G nr.27/2006 și se află în plată la toți magistrații.
Împotriva sentinței civile nr.370/21 aprilie 2008 a Tribunalului Vâlcea - Secția civilă au declarat recurs, în termen legal, pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și pârâtul - chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția -ă a Finanțelor Publice
Se arată în recursul formulat de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție că în mod nelegal s-a dispus actualizarea sumelor cu indicele de inflație, întrucât fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2008 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea bugetului de stat nr.388 din 31 decembrie 2007, act normativ ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată, chiar reprezentând indicele de inflație, nu se justifică.
De asemenea s-a precizat că neaplicarea indicelui de inflație se datorează și faptului că în conformitate cu prevederile art.14 alin.2 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice "nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială".
Tot în dezvoltarea acestei critici se arată de MINISTERUL PUBLIC, că în conformitate cu prevederile art.29 alin.3 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată", iar potrivit art.47 "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol."
În concluzie s-a arătat că dispoziția instanței privind plata către reclamant a drepturilor pretinse actualizate cu indicele de inflație este neîntemeiată și nejustificată.
Referitor la plata sporurilor de vechime în muncă s-a arătat de MINISTERUL PUBLIC că s-a formulat recurs în interesul legii pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a acesteia asupra tuturor cauzelor având acest obiect.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței civile în sensul respingerii ca neîntemeiat a capătului de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor salariale reprezentând sporul de vechime în muncă și în conformitate cu prevederile art.242 alin.2 din Codul d e procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În drept, recurentul și-a motivat recursul pe dispozițiile art.299 și următoarele din Codul d e procedură civilă.
Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția -ă a Finanțelor Publice V criticat sentința atacată în sensul că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții atât timp cât nu s-a făcut dovada că ordonatorul principal de credite, respectiv MINISTERUL PUBLIC, a solicitat deschiderea de credite pentru plata acestor sporuri.
Mai mult, s-a arătat că între Ministerul Economiei și Finanțelor și reclamant nu există raporturi juridice de muncă, iar angajatorul petentului este Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea care avea obligația legală de a acorda vechimea în muncă acestuia.
S-a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat și pe fond respingerea cererii de chemare în judecată față de Ministerul Economiei și Finanțelor, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă în cauză.
În drept, chematul în garanție și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă și art.3041Cod procedură civilă.
Verificând sentința civilă atacată în raport de criticile formulate în cele două recursuri, Curtea constată următoarele:
Recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție este nefondat pentru următoarele considerente:
Pârâtul a criticat doar aspectul privind acordarea indicelui de inflație la sumele solicitate de reclamant.
Această critică este nefondată, deoarece tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.161 alin.4 din Codul Muncii, constatând că se impune acordarea drepturilor bănești reprezentând vechimea în muncă, actualizate cu rata inflației la data plății efective, întrucât este evident prejudiciul produs reclamantului prin plata cu întârziere a respectivului spor, în noțiunea daunelor-interese prevăzute de lege trebuind inclusă și noțiunea de actualizare cu indicele de inflație.
Trebuie precizat că actualizarea cu indicele de inflație se justifică prin necesitatea realizării unei corelații între salariul real și salariul nominal de care reclamantul ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile bănești și momentul în care aceste sume de bani au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarului, știut fiind că funcția principală a indexării este atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
De asemenea, acordarea indicelui de inflație se justifică și în baza principiului echității, în sensul că orice sumă datorată de către o persoană fizică sau juridică la data plății trebuie să aibă aceeași putere de cumpărare ca cea de la data în care această sumă a fost datorată. Această echitate se realizează doar prin acordarea indicelui de inflație.
În speță nu au fost încălcate dispozițiile Legii bugetului de stat nr.388/2007 și nici ale Legii nr.500/2002, pentru că o hotărâre judecătorească pronunțată în materia drepturilor salariale nu este ținută de cele două acte normative menționate mai sus, deoarece în acest cadru procesual sunt analizate de către instanța de judecată dacă au fost respectate condițiile de salarizare ale reclamantului și sporurile ce-i revin acestuia în raport de legislația muncii și față de calitatea sa de magistrat.
Pentru aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr.370 din 21 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Civilă.
Referitor la recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția -ă a Finanțelor Publice V cu privire la lipsa calității procesuale pasive a acestei instituții, Curtea constată că această critică este nefondată, deoarece instanța de judecată nu a obligat în mod direct această instituție să plătească respectivele sume datorate reclamantului, ci numai să aloce fondurile necesare plății acestor sume, conform hotărârii pronunțate.
Potrivit art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, astfel că, față de cererea de chemare în garanție având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamantului, în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală pasivă a acestei instituții.
Rezultă că în speță nu este vorba de a analiza dacă între Ministerul Economiei și Finanțelor și reclamant există raporturi juridice de muncă, ci doar de aspectul alocării fondurilor necesare plății sumelor datorate de MINISTERUL PUBLIC reclamantului, întrucât instituția sus menționată este singura care are atribuții în elaborarea și modificarea bugetului de stat.
În concluzie, în baza art.312 Cod procedură civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția -ă a Finanțelor Publice V împotriva sentinței civile nr.370 din 21 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5 și pârâtul-chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V, cu sediul în Râmnicu V,-, împotriva sentinței civile nr.370 din 21 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Civilă, intimați fiind reclamantul, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea din Râmnicu V,-, județ V și pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA, cu sediul în Râmnicu V,-, județ V și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEȘTI, cu sediul în Pitești,-, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 iunie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/08.07.2008.
Jud.fond:.
.
Președinte:Daniel RaduJudecători:Daniel Radu, Florinița Ciorăscu
