Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 521/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 521/R-CM
Ședința publică din 18 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Irina Tănase JUDECĂTOR 2: Lică Togan
JUDECĂTOR 3: Maria Ploscă
Judecător: - -
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru pronunțare, recursurile civile declarate de pârâtele MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR-PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.92/F din data de 15.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr- și recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva încheierii din data de 28 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
Curtea constată că dezbaterile în fond asupra recursurilor au avut loc în ședința publică din data de 11.03.2009, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta încheiere și se retrage pentru deliberare.
CURTEA:
Asupra recursurilor civile de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 7 mai 2008, reclamantele și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice B, Tribunalul Vâlcea și Curtea de APEL PITEȘTI, solicitând obligarea pârâtului Ministerul Justiției la virarea către pârâtul Tribunalul Vâlceaa sumelor reprezentând sporul de fidelitate, prevăzut de art.4 din nr.OUG27/2006 și nr.OG177/2005, începând cu data de 01.07.2005 până la 01.04.2006, în procent de 5% și de la 01.04.2006 la zi și pentru viitor un procent de 15% pentru reclamanta, iar pentru reclamanta un spor de 5% începând cu data de 01.09.2005 până la 01.04.2006 și un procent de 15%, începând cu data de 01.04.2006 la zi și pentru viitor, drepturi salariale care urmează a fi actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului material, până la data plății efective; obligarea pârâților la plata drepturilor salariale pentru aceleași perioade, având în vedere că sporul amintit majorează salariul de bază, diferențe reactualizate cu indicii de inflație; obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare achitării de către ceilalți pârâți a sumelor reprezentând sporul de fidelitate reactualizat; obligarea pârâtului Tribunalul Vâlcea la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al fiecărei reclamante, în sensul evidențierii exprese a plății sporului de fidelitate.
În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că fac parte din categoria personalului judiciar din cadrul instanțelor judecătorești, fiind încadrate în muncă la Tribunalul Vâlcea, ca asistenți judiciari. Acestea consideră că sunt discriminate față de restul personalului judiciar, prin excluderea de la beneficiul dreptului la sporul de fidelitate.
S-a mai arătat că justificarea și criteriul acordării sporului de fidelitate în favoarea personalului judiciar sau chiar nejudiciar (dar de specialitate juridică din instituțiile publice din justiție) este unul și același, respectiv efectul dreptului la vechime în specialitatea funcției din sistemul justiției, garantat în mod egal de lege pentru toți cei ce muncesc într-o funcție judiciară sau în serviciul public al justiției.
Reclamantele consideră că sporul de fidelitate se acordă pentru recompensarea rămânerii în funcție la locurile de muncă din sistemul public bugetar al justiției.
S-a susținut că între judecători și asistenții judiciari nu poate exista un tratament diferențiat sau criterii de apreciere diferite, deoarece asistenții judiciari îndeplinesc o funcție similară celei de magistrat, similitudine confirmată de dispozițiile art.110-113 din Legea nr.304/2004 și art.5 din Legea nr.303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor.
Esențial este faptul că asistenții judiciari sunt asimilați magistraților și din punctul de vedere al salarizării, potrivit nr.OUG177/2002; nr.OUG27/2006 și art.2 din nr.OUG20/2002.
Reclamantele consideră că există discriminare atât între acestea și judecători, cât și între acestea și personalul auxiliar de specialitate.
Au fost invocate hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțate în baza Protocolului nr.12 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale,precum și principiul egalității de tratament în salarizare.
S-a menționat că alți colegi ai reclamantelor, asistenți judiciari de la alte instanțe din țară, primesc acest spor de fidelitate conform nr.OUG177/2005.
Prin întâmpinarea de la filele 50-53 dosar, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția inadmisibilității acțiunii prin care se tinde la modificarea actelor normative, arătând că în cauză nu se poate vorbi de discriminare în sensul nr.OG137/2000.
Funcția de asistent judiciar are un caracter temporar, fiind exclusă justificarea fidelizării față de această funcție, asistenții judiciari fiind numiți pe o durată limitată de 5 ani, cu posibilitatea unei reînvestiri ulterioare.
S-a susținut că în cauză nu poate fi vorba de o discriminare de natură salarială între asistentul judiciar și judecător, nefiind situații analoage sau comparabile, atribuțiile conferite de lege pentru cele două funcții fiind profund diferite.
Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, arătând că între acesta și reclamante nu există raporturi juridice de muncă, acest pârât având rolul prevăzut în Legea nr.500/2002, fiind ordonator principal de credite și răspunzând de elaborarea proiectului bugetului de stat.
În atare situație acțiunea de față este inadmisibilă față de acest pârât.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr.92/F din 15 octombrie 2008, Curtea de APEL PITEȘTIa admis acțiunea și a obligat pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Vâlcea să plătească reclamantelor drepturile salariale reprezentând sporul de fidelitate astfel: pentru 15% începând cu data de 01.04.2006, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii și pe viitor, 5% începând cu data de 1.07.2005 până la 01.04.2006, precum și pe viitor; pentru un spor de 15 % reactualizat, în raport de indicele de inflație.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare acestor plăți, iar Tribunalul Vâlcea să efectueze în carnetele de muncă cuvenitele mențiuni.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost privită ca neîntemeiată și respinsă ca atare deoarece, potrivit Legii nr.500/2002, nr.HG208/2005 și nr.HG386/2007, acest minister coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerul Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Calitatea procesuală pasivă a acestui pârât se justifică și prin dispozițiile art.1 din nr.OG22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora, cu titlu de cheltuieli, la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Ministerul Justiției a fost respinsă pentru următoarele considerente:
Instanța a apreciat că acțiunea reclamantelor este admisibilă, deoarece potrivit art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, instanțele judecătorești nu adaugă la lege, nu legiferează și nu își depășesc atribuțiile, ci acordă despăgubiri, împrejurare concordantă cu toate principiile de drept.
Neîntemeiată a fost privită și apărarea pârâților, potrivit căreia sporurile salariale nu sunt ocrotite de principiul nediscriminării. Dispozițiile art.1 paragraful 1, din Protocolul nr.2 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale prevăd în sarcina statelor interdicția generală a discriminării, text care a înlăturat dependența art.14 din Convenție de celelalte texte ale acesteia, care garantează numai anumite drepturi.
Drept urmare, toate persoanele aflate sub jurisdicția statelor contractante ale Convenției pot invoca în mod independent și de sine stătător încălcarea principiului nediscriminării, nu numai cu privire la drepturile prevăzute în convenție, ci și cu privire la orice alt drept prevăzut în legislația internă a statului respectiv.
Instanțele de judecată sunt independente în aplicarea dispozițiilor art.5, art.1 alin.2 și art.295 alin.1 din Codul muncii, art.14 din Convenția amintită, precum și în aplicarea dispozițiilor cuprinse în Protocolul nr.12 la această Convenție, aceste din urmă dispoziții având prioritate față de legile interne, inclusiv față de deciziile Curții Constituționale invocate de pârâtul Ministerul Justiției.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantele sunt asistenți judiciari la Tribunalul Vâlcea și fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, mai precis a personalului judiciar cu statut independent și atribuții deliberative, raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamantelor, prin neacordarea sporului de fidelitate, instanța a cercetat situația în care se află reclamantele în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Astfel, instanța trebuie să clarifice patru aspecte principale: apartenența asistenților judiciari la personalul judiciar; criteriul acordării sporului de fidelitate (sporul pentru vechime în specialitatea funcției judiciare) pentru întregul personal judiciar; existența discriminării asistenților judiciari prin excluderea acestora de la acordarea acestui drept salarial; inexistența unor justificări obiective și rezonabile pentru această excludere.
În primul rând, este incontestabilă apartenența asistenților judiciari la personalul judiciar (alături de judecători, procurori, personal auxiliar de specialitate), deoarece asistenții judiciari trebuie să îndeplinească obligațiile profesionale prevăzute pentru magistrați, să dispună de pregătirea profesională, vechimea, profilul moral și aptitudinile stabilite pentru judecătorii de la tribunale, să respecte incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute pentru magistrați, să depună jurământul magistraților și să poarte ținuta vestimentară în modelul prevăzut pentru judecători, să respecte obligațiile profesionale prevăzute de Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor; li se aplică răspunderea disciplinară prevăzută pentru magistrați, se supun numai legii, prerogativă judiciară recunoscută numai judecătorilor, se bucură de stabilirea ca și magistrații stagiari și magistrații-asistenți, deliberează, la fel ca judecătorii, au vot consultativ, la fel ca magistrații-asistenți, au dreptul la opinie separată, drept recunoscut de lege numai judecătorilor, au un domeniu specializat de activitate, la fel ca și magistrații militari sau judecătorii de la tribunalele specializate, nu pot face parte din partidele politice sau din sindicate. Această similitudine este reconfirmată și de reglementarea funcției de asistent judiciar și prin Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor (art.5 al acestei legi). Ceea ce este esențial și decisiv, este faptul că asistenților judiciari, asimilați și din punctul de vedere al salarizării cu judecătorii (prin nr.OUG177/2002 și nr.OUG27/2006), legiuitorul le-a impus condiții stricte și severe, definitorii și specifice numai pentru magistrați, inclusiv aceea a respectării tuturor obligațiilor prevăzute pentru magistrați. Ca atare, având în vedere principiul nondiscriminării, persoanele care au aceleași obligații și interdicții profesionale nu pot fi tratați diferit.
În speță, este fără putință de tăgadă apartenența reclamantelor la personalul judiciar, reclamantele prestând muncă alături de judecători și de personalul auxiliar de specialitate. Toate persoanele din acest cadru al personalului judiciar, inclusiv reclamantele, sunt parte a unui raport juridic de muncă guvernat de Codul muncii, toate prestează o muncă și, ca efect al acestor premise, acumulează o vechime în muncă și în specialitatea funcției judiciare, indiferent de categoria socio-profesională (funcția deținută). Într-adevăr, conform art.16 alin.3 raportat la art.1 și art.295 alin.2 din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care o persoană prestează munca reprezintă vechime în muncă.
În al doilea rând, criteriul și justificarea acordării sporului de fidelitate în favoarea personalului judiciar sau chiar nejudiciar (dar de specialitate juridică din instituțiile publice din justiție) este unul și același: efectul dreptului la vechime în specialitatea funcției din sistemul justiției, garantat în mod egal de lege pentru toți cei ce muncesc într-o funcție judiciară sau în serviciul public al justiției, și implicit a fidelității acumulate cu respectarea incompatibilităților funcției, specifice sistemului, indiferent de categoria socio-profesională din care fa parte persoanele din unul și același sistem al justiției. Astfel, potrivit art.4 din nr.OUG27/2006, toate persoanele din categoria personalului judiciar de specialitate juridică din instanțele judecătorești (judecători, procurori, magistrați asistenți), chiar și personalul fără atribuții judiciare dar de specialitate juridică din instituțiile publice din justiție, beneficiază de un spor de fidelitate pentru vechimea în funcția judiciară sau în funcția de specialitate juridică deținută în sistemul justiției. Chiar până și personalul administrativ de la protocol sau resurse umane, fără absolut nici o atribuție judiciară, se bucură, conform art.5 alin.2 din Legea nr.124/2000, de toate drepturile, inclusiv de sporul de fidelitate. Mai mult, și personalul judiciar care nu este de specialitate juridică (personalul auxiliar) beneficiază de sporul de fidelitate pentru vechimea în funcția judiciară deținută în sistemul justiției (art.16 din nr.OG8/2007). De același spor beneficiază și celelalte categorii de personal nejudiciar conex din sistemul justiției: consilierii de probațiune (conform art.7 din Legea nr.327/2006) și personalul din penitenciare (potrivit art.6 din nr.OG64/2006).
În al treilea rând, instanța a constatat că, deși funcția de asistent judiciar constituie atât o funcție judiciară cât și una de specialitate juridică din instanțele judecătorești (iar perioada desfășurării activității de asistent judiciar este vechime în magistratură), precum și că, deși asistenții judiciari acumulează vechimea în funcția judiciară respectând incompatibilitățile specifice sistemului justiției în mod similar cu restul personalului judiciar, totuși, prin art.16 alin.2 din nr.OUG27/2006, categoria socio-profesională a asistenților judiciari a fost exclusă în mod discriminatoriu de la beneficiul sporului prevăzut de art.4 din nr.OUG177/2002 și de art.4 din nr.OUG27/2006, spor ce are corespondent în cazul tuturor categoriilor de personal judiciar, a celui nejudiciar de specialitate juridică sau a celui conex fără această specialitate juridică, toate din sistemul justiției.
Or, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
În concluzie, prin neacordarea sporului de fidelitate, asistenții judiciari sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului judiciar.
Ca atare, existența discriminării directe a asistenților judiciari rezultă și din dispozițiile art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare), art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție), art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările), art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă, art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și f art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.2, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică. Art.2 pct.2 din Convenția nr.111/1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea sporului de fidelitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului judiciar nu primește sporul de fidelitate pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru simplul fapt că sunt titulari ai dreptului de vechime în funcția judiciară (la fel ca și asistenții judiciari).
Potrivit art.6 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față. Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, ori munca a fost acumulată de vechimea în funcția judiciară dobândită de asistenții judiciari, la fel ca munca celuilalt personal judiciar, deci trebuie remunerată la fel.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art.19 pct.3 că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia conform considerentelor expuse că excluderea asistenților judiciar de la acordarea sporului de fidelitate a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
De asemenea, nu are nici o relevanță faptul că asistenții judiciari îndeplinesc mandate determinate (de câte 5 ani cu posibilitatea reînvestirii), deoarece acestea pot fi succesive în timp și nu împiedică nicidecum acumularea vechimii în funcția judiciară. Aceasta cu atât mai mult cu cât prima tranșă a sporului de fidelitate, prevăzut de art.4 din nr.OUG27/2006, se acordă deja de la o vechime de 3 ani în funcție, deci evident anterior expirării mandatului. De altfel, în aceeași situație se află și judecătorii care pun capăt exercitării funcției și revin mai apoi din nou în sistemul judiciar (de exemplu potrivit art.33 alin.1 și alin.5 din Legea nr.303/2004) și care beneficiază în continuare și în mod corespunzător de sporul de fidelitate prevăzut de art.4 din nr.OUG27/2006, indiferent de eventualele întreruperi ale exercitării funcției judiciare. Același este și cazul personalului auxiliar de specialitate încadrat pe durată determinată, de pildă potrivit art.81 lit.a din Codul muncii. Într-adevăr, sporul prevăzut de art.4 din nr.OUG27/2006 se acordă pentru vechimea efectivă în specialitatea funcției judiciare, iar nu pentru vechimea neîntreruptă, deci indiferent de eventualele întreruperi sau modalități de exercitare a funcției. Noțiunea de vechime în funcție nu poate fi confundată cu noțiunea de vechime neîntreruptă în unitate, deoarece aceste două noțiuni sunt tradițional distincte și inconfundabile în dreptul muncii. Ori de câte ori legiuitorul a reglementat un spor salarial pentru vechime neîntreruptă, acesta a introdus, în mod logic și necesar, printre condițiile de acordare a acestui spor și condiția vechimii neîntrerupte, în mod expres și neechivoc (de exemplu, prin art.8-9 raportat la art.12 alin.3 din Legea nr.1/1970, art.50 alin.11 din Legea nr.128/1997 etc.), întrucât această condiție nu poate fi decât legală și expresă.
Ceea ce este esențial și trebuie subliniat în mod deosebit este faptul că, în temeiul dispozițiilor imperative ale art.1 și art.295 alin.2, ale art.5 și ale art.154 alin.3 raportate la cele ale art.86 din Codul muncii, este interzis în mod expres de lege orice tratament diferențiat al asistenților judiciari sub pretextul îndeplinirii funcției sub forma unor mandate determinate. Aceste prevederi reprezintă transpunerea în dreptul intern a dispozițiilor dreptului comunitar prioritar (Directiva 1999/70/CE). Ca atare, criteriul duratei determinate constituie prin forța legii un criteriu care tocmai interzice discriminarea, fiind absurdă și inadmisibilă invocarea lui ca pe un criteriu care ar justifica discriminarea.
În plus, s-a invocat criteriul duratei determinate ca pe un criteriu care ar justifica discriminarea, motiv inacceptabil și flagrant contrar dispozițiilor imperative ale art.1 și art.295 alin.2, ale art.5 și ale art.154 alin.3 raportate la cele ale art.86 din Codul muncii.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă în nici un caz cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă. Potrivit art.110 alin.2 Cod procedură civilă, prestațiile salariale neacordate în mod discriminatoriu fiind periodice, acestea pot fi solicitate și înainte de termen. Având în vedere faptul că potrivit art.3 din Codul civil, instanța nu poate invoca lacuna legii, precum și faptul că în cauză este incident principiul echității, instanța a luat în considerare prin analogie procentele sporurilor prevăzute de art.4 din nr.OUG177/2002 și de art.4 din nr.OUG27/2006.
Reclamantele au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța a considerat-o admisibilă, ținând cont și de prevederile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii. Astfel, în acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări. Potrivit art.1084 din Codul civil, daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu. Astfel, potrivit practicii judiciare constatate în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație.
În consecință, ținând cont de toate cele prezentate anterior, fiind încălcate dispozițiile art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art.19 pct.3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art.5 și 6 din Codul muncii, ale art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale Protocolului nr.12 la această convenție, instanța a admis acțiunea reclamantelor, în speță fiind incidente și dispozițiile art.1082, 1084, 1039 din Codul civil, precum și ale art.269 alin.1, art.165, art.161 alin.4, art.164 alin.2, art.166 raportat la art.1 și la art.295, art.292 din Codul muncii și la art.110 alin.2 și 3 Cod procedură civilă.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare achitării sumelor reprezentând sporul de fidelitate, către ceilalți pârâți, instanța reținând că acesta are calitate procesuală pasivă, așa cum s-a arătat anterior.
În temeiul dispozițiilor cuprinse în Decretul - Lege nr.92/1976, modificat, precum și a Normelor din Legea nr.130/1999, modificată, instanța a obligat pe pârâtul Tribunalul Vâlcea să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale fiecărei reclamante.
Prin încheierea pronunțată la data de 28 noiembrie 2008, Curtea de APEL PITEȘTIa admis cererea formulată de reclamanta și a dispus lămurirea dispozitivului sentinței civile nr.92/F/15.10.2008, în sensul că "Va obliga pe pârâții: Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Vâlcea să plătească reclamantei sporul de fidelitate de 15%, pentru perioada 1.04.2006 până la zi, precum și pe viitor și un spor de 5% de fidelitate, pentru perioada: 1.09.2005 - 1.04.2006, sume care se actualizează cu indicele de inflație, la data plății efective". Au fost menține în rest dispozițiile sentinței.
În considerentele acestei încheieri s-a reținut, în esență, că prin sentința civilă sus-menționată instanța a admis acțiunea în totalitate, obligându-i pe pârâți să plătească reclamantelor drepturile salariale reprezentând sporul de fidelitate pentru în procentele și pentru perioadele solicitate în acțiune, iar pentru s-a acordat doar sporul de 15% fără a se preciza perioada pentru care este acordat.
Împotriva sentinței civile nr.92/F din 15 octombrie 2008 și a încheierii din data de 28 noiembrie 2008, pronunțate de Curtea de APEL PITEȘTI, au formulat în termen recurs Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Motivând recursurile, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților critică sentința și încheierea din data de 28 noiembrie 2008, pentru nelegalitate în sensul motivelor de casare și modificare prevăzute de art.304 pct.4 Cod procedură civilă și art.304 pct.9 Cod procedură civilă, invocând faptul că instanța a depășit limitele puterii judecătorești, cât și aplicarea greșită a legii.
În esență, pârâtul susține că prin decizia din 3 iulie 2008 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr.537 din data de 16 iulie 2008, s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că "prevederile art.1, art.2 alin.(3) și ale art.27 alin.(1) din nr.OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Prin hotărârea pronunțată prima instanță a cenzurat soluția aleasă de legiuitor, să o completeze și să acorde drepturi salariale prevăzute exclusiv în beneficiul altor categorii profesionale decât reclamantele, creând astfel pe cale judiciară sisteme paralele de salarizare celor instituite prin acte normative, stabilind astfel și pe viitor regimul juridic aplicabil reclamantelor, cu încălcarea voinței legiuitorului.
Este greșită hotărârea și pentru faptul acordării majorării indemnizației lunare în raport cu vechimea în funcția de asistent judiciar și pentru viitor, întrucât art.27 din nr.OUG27/2006 permite doar acordarea de despăgubiri, pentru un prejudiciu deja produs, iar nu de drepturi salariale pentru viitor.
Asistenții judiciari au doar beneficiul drepturilor stabilite în favoarea lor prin lege, așa încât în mod greșit s-a reținut o stare de discriminare care să aibă ca efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a dreptului la majorarea indemnizației de încadrare în raport cu vechimea în funcție, câtă vreme reclamantele nu au acest drept potrivit legii.
Chiar dacă asistenții judiciari se bucură pe durata îndeplinirii funcției, deci temporar, de unele drepturi prevăzute de lege pentru magistrați și le revin corespunzător anumite obligații, acest beneficiu este acordat tocmai în temeiul legii, care face trimitere expresă la dispozițiile aplicabile și asistenților judiciari, neputând fi extins de către instanță și nepunându-se vreun moment problema unei egalități, asimilări ori situații comparabile între cele două categorii profesionale diferite.
De asemenea, în speța de față unde se invocă discriminări de natură salarială, nu se poate reține existența unor situații analoage sau comparabile din punctul de vedere al reglementărilor legale cu incidență în ceea ce privește conținutul concret al celor două funcții de magistrat, respectiv judecător și procuror, pe de o parte, și de asistent judiciar, pe de altă parte.
În ce privește condițiile de numire și recrutare a asistenților judiciari sunt diferite de condițiile de acces în magistratură, atribuțiile conferite de lege pentru cele două funcții sunt profund diferite, cum diferențe sunt și la aplicarea sancțiunilor disciplinare și eliberarea din funcție.
Cu referire la durata exercitării funcției, exercitarea funcției de asistent judiciar este esențialmente temporară, aceștia fiind numiți pe un mandat cu durată limitată de 5 ani, cu posibilitatea unei reinvestiri ulterioare, în vreme ce judecătorii își exercită funcția pe durată nedeterminată.
Urmează a fi avute în vedere și deciziile Curții Constituționale, pronunțate în acest sens, cât și Hotărârea Colegiului Director al din 30 ianuarie 2007, confirmată irevocabil de Decizia nr.1058/14 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru cele expuse se solicită admiterea recursului.
Același pârât a formulat recurs și împotriva încheierii din data de 28 noiembrie 2008, prin care s-a dispus lămurirea dispozitivului sentinței civile nr.92/F/15 octombrie 2008, conform dispozițiilor art.2811Cod procedură civilă.
Apreciază pârâtul că cererea nu întrunește cerințele art.2811Cod procedură civilă, în speță cererea reclamantei vizând omisiunea instanței de a se pronunța asupra perioadei pentru care s-au formulat pretențiile, precum și asupra unui capăt principal.
Se solicită de asemenea și admiterea acestui recurs.
La rândul său, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, formulează de asemenea recurs, criticând sentința pentru nelegalitate în sensul motivelor de modificare prevăzute de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, invocând aplicarea greșită a legii.
În esență se arată că în mod greșit a fost admisă acțiunea, întrucât instanța nu poate să anuleze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară, acordând un spor în aceeași măsură cu celelalte categorii profesionale care beneficiază de aceste drepturi salariale.
Se mai susține că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă.
Se solicită în considerarea celor de mai sus admiterea recursului.
Examinând criticile formulate se constată că sunt întemeiate, iar recursurile sunt fondate.
Criticile cuprinse în motivele celor două recursuri ale Ministerului Justiției și Libertăților vor fi analizate împreună.
Astfel, urmează a se observa că acțiunea reclamantelor, dar și hotărârea, se întemeiază pe dispozițiile art.1 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, deși prin deciziile Curții Constituționale nr.818, 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008, s-au admis excepțiile de neconstituționalitate și s-a constatat că "prevederile art.1, art.2 alin.(3) și art.27 alin.(1) din nr.OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești cu competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii".
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.(4) din Constituție, ca și prevederile art.61 alin.(1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Mergând mai departe, discriminarea invocată de reclamante ar presupune tratament inegal pentru persoanele aflate în aceeași situație, ceea ce nu se aplică speței de față, întrucât nu se poate reține existența unor situații analoage sau comparabile, din punctul de vedere al reglementărilor legale cu incidență în ceea ce privește conținutul concret al celor două funcții, de magistrat, respectiv judecător și procuror, pe de o parte, și de asistent judiciar, pe de altă parte.
Statutul judecătorilor și procurorilor este reglementat în cuprinsul Legii nr.303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar statutul funcției de asistent judiciar este reglementat de art.55 și art.110 și următoarele din Titlul V "Asistenții Judiciari" din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, modificată și completată.
Constantă este și practica Curții Europene a Drepturilor Omului în a aprecia că a distinge nu înseamnă o discriminare și că diferența de tratament devine discriminatorie numai dacă intervine în cazuri similare.
În mod cert nu poate fi reținut un tratament diferențiat nelegal între reclamante și celelalte categorii profesionale, respectiv magistrați, deoarece nu poate fi reținută, așa cum s-a mai arătat, o situație comparabilă sau analogă între cele două categorii de angajați.
De aceea, pentru toate cele arătate mai sus se apreciază că recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților este fondat și pe cale de consecință va fi privit ca fondat și recursul împotriva încheierii din data de 28 noiembrie 2008.
Întrucât recursul formulat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor cuprinde aceleași critici ca și recursul pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților și la care s-a răspuns prin argumentele de mai sus, se apreciază că și acesta este fondat.
Așa fiind, în conformitate cu dispozițiile art.312 Cod procedură civilă, admite recursurile, casează sentința și încheierea și pe fond respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.92/F din 15 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr- și recursul formulat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva încheierii din data de 28 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.
Casează sentința și încheierea și pe fond respinge acțiunea formulată de reclamantele și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
, Pl.
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.4/06.04.2009.
Jud.fond:.
-
Președinte:Irina TănaseJudecători:Irina Tănase, Lică Togan, Maria Ploscă
