Drepturi salariale (banesti). Decizia 517/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 517/R-CM

Ședința publică din 18 Martie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Lică Togan JUDECĂTOR 2: Maria Ploscă

JUDECĂTOR 3: Irina Tănase

Judecător: - -

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta SC SA B, împotriva sentinței civile nr.736/CM din 19 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurenta- pârâtă " " prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 143/2008, emisă de Baroul Argeș - Cabinet individual, lipsind intimații- reclamanți, și.

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat, având cuvântul pentru recurenta- pârâtă susține că nu mai are cereri de formulat.

Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.

Avocat, pentru recurenta- pârâtă solicită admiterea recursului pentru motivele invocate în scris pe care le-a susținut pe larg în ședință publică. Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea înregistrată la data de 24.03.2008, pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâta B, pentru a fi obligată la plata drepturilor salariale neacordate reprezentând primele de Paști și de C pe perioada 2004-2007, actualizate cu indicele de inflație, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că potrivit art.168 alin.1 din Contractul Colectiv de muncă pe unitate urmau ca de Paști și C să beneficieze de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA, însă aceste drepturi salariale nu le-au fost acordate începând cu anul 2004.

La data de 16.04.2008, pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat xcepția prescripției dreptului la acțiune potrivit art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii, considerându-se că "Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia" și a prematurității acțiunii în raport cu prevederile contractuale ce impuneau o procedură prealabilă a efectuării de negocieri cu 15 zile înainte de Paști și de C care avea drept consecință însăși nașterea dreptului pretins, drept afectat de îndeplinirea a cinci condiții, respectiv: valoarea concretă, modalitatea de acordare, condițiile, criteriile si mai ales beneficiarii.

Simpla lectură a textului art.168 al.1 din, raportată la inexistența oricărei negocieri și, pe cale de consecință, a inexistenței unui acord de voință în sensul stabilirii condițiilor legale din textul indicat, relevă, la acest moment, că valoarea creanței nu este stabilită, orice sumă pretinsă neavând un temei legal (lipsă caracter lichid al creanței), modalitatea de acordare (plată eșalonată, integral, etc.) nu a fost stabilită, neexistând cunoscută o scadență a creanței (lipsă exigibilitate), condițiile de acordare nu au fost stabilite, criteriile de acordare nu sunt cunoscute (lipsă caracter cert al creanței), iar beneficiarii nu au fost stabiliți, astfel că, în ceea ce privește această ultimă condiție nu se poate afirma dacă reclamanții de față au sau nu calitatea de beneficiari; pe cale de consecință, sumele pretinse ca drept salarial nu îndeplinesc condițiile unei creanțe certe, lichide si exigibile, pe de-o parte, si, pe de altă parte, reclamanții nu pot face proba calității de titulari ai unui drept. ea ca neîntemeiată;modalitatea de calcul invocată în susținerea acțiunii este greșită atât timp cât se raportează la nivelul salariului mediu brut la nivel de societate si nu raportat la fiecare subiect procesual activ în parte; inexistența debitului conduce la inexistenta oricăror daune, așa încât urmează a fi respins capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale.

Prin aceeași întâmpinare, pârâta solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, pentru următoarele considerente:

upă intrarea în vigoare a, prevederile acestuia s-au aplicat la nivelul întregii societăți și, în conformitate cu prevederile art.9 din Legea nr.130/1996, au produs efecte pentru toți salariații din unitate, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală din unitate iar începând cu anul 2003, în contextul negocierilor referitoare la drepturile acordate salariaților prin CCM, reprezentanții societății și cei ai au convenit ca pentru toți salariații societății drepturile salariale suplimentare de C și de Paști (art. 168 alin. 1 din CCM) să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat; în acest sens fiind negociat și inserat în CCM art.168 alin.2. Pentru anul 2004, textul art. 168 alin. 2 din CCM a fost reflectat într-o manieră identică celei din 2003 iar în fiecare an părțile CCM au procedat la "republicarea" CCM, după negocierile purtate anual, textul art.168 din fiind inclus în versiunile republicate anual în forma rezultată din negocierile din 2005.

Prin Decizia nr.3793/18.06.2007, Comisia Paritară a confirmat intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori. Comisia menționând în mod expres faptul că intenția reală a părților la negocierea CCM a fost aceea de a include bonusurile de C și de Paști în salariul de bază, începând cu anul 2003, însă, pentru a evita orice interpretări contrare în privința intenției reale a părților precum și pentru a complini orice pretins viciu formal, Comisia Paritară a adoptat la data de 31.08.2007 Decizia nr.5140/2007 intitulata "Nota asupra precizării situație primelor de Paste si C, prevăzute in art. 168 din CCM al SA", rin p. care s-a confirmat faptul că intenția reala a pârtilor semnatare a CCM a fost ca începând cu anul 2003, suplimentările salariale prevăzute la alin. 1 ale art.168 să fie incluse in salariul lunar de baza al angajaților, precum si ca, începând cu 2003, părțile au înțeles ca art.168 alin.1 a rămas fără obiect, luând în considerare faptul ca primele nu mai erau individualizate in mod distinct, ci erau parte a salariului de baza ca întreg.

Cu ocazia negocierilor colective din anul 2005, în scopul de a exprima într-o manieră mai clară intenția reală a părților, prevederile CCM au fost modificate, întrucât s-a intenționat ca noua reglementare să prevadă cu certitudine faptul că operațiunea includerii drepturilor salariate mai sus-menționate în salariul de bază nu a avut aplicabilitate limitată, doar pentru anul 2003, ci continuă să producă efecte și în anii următori, fiind prevăzut în mod expres că "în anul 2003 suplimentările salariate de la alin.(1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".

Prin sentința civilă nr.736/CM din 19 septembrie 2008, Tribunalul Argeș a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâtă să plătească reclamanților drepturile salariale suplimentare neacordate cu ocazia sărbătorilor de Paște și C pe anii 2005, 2006, 2007, proporțional cu timpul lucrat, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

A fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 350 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

"Reclamanții sunt salariații societății pârâte, după cum reiese din mențiunile înscrise în carnetele de muncă ale acestora.

Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stabilește în cuprinsul art.168 că "cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații SA, vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.".

La alineatul 2 al respectivului articol se precizează că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.

Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul SA, pe anii 2004, 2005, 2006 și 2007 au menținut dispozițiile art.168 alin.1, însă lineatul 2 al respectivului articol a fost modificat în forma: "în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".

Urmare a acestor modificări ale alineatului 2 al art.168 din contractul colectiv de muncă, societatea pârâtă nu a mai acordat salariaților, în cursul anilor 2004-2007, suplimentările salariale prevăzute de alin.1 al art.168 din contractul colectiv de muncă.

Potrivit art.969 Cod civil, voința părților semnatare a Contractului colectiv de muncă a fost aceea de a păstra salariaților beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de alin.1 al art.168 din acest contract și în cursul anilor 2004-2007, respectivele suplimentări fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat numai pentru anul 2003, nu și în următorii ani.

Pe de altă parte, părțile nu au consemnat în contractul colectiv de muncă pe anii 2004-2007 faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii precedenți.

În acest sens s-a observat că în procesul verbal încheiat pentru ședințele din perioada 01.03.2005-06.05.2005 între patronat și sindicat (35, 36) s-a convenit la pct.8, modificarea alineatului 2 al art.168 în sensul că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat". Analizând gramatical textul se constată că nu s-a specificat că "în anul 2003" și nu "din anul 2003", ceea ce denotă intenția părților de includere a suplimentului salarial doar pentru anul 2003 și nu începând cu anul 2003, pentru viitor. Și verbul folosit, "au fost introduse" în locul verbului "vor fi introduse", denotă aceeași manifestare de voință a părților că acele suplimente s-au inclus în salariul de bază exclusiv în anul 2003 și nu și în anii următori.

S-a susținut de către pârâtă prin întâmpinare că pentru clarificarea intenției reale a părților în acest sens a fost creată Comisia Paritară, formată din reprezentanții părților semnatare și că prin Decizia nr.3793/18.06.2007 aceasta ar fi confirmat faptul că intenția părților fost aceea "de a include bonusurile cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 203, cât și pentru anii următori".La dosar există o adresă notată ca anexa nr.5 prin care, într-adevăr se menționează că voința comună a părților la momentul negocierilor colective a fost ca începând cu anul 2003 primele de Paște și de C să fie introduse în salariul de bază al fiecărui angajat. Aceasta însă nu poartă dată certă, iar înscrierea de mână din colțul din dreapta de sus a numărului pretins al deciziei Comisiei Paritare de care se prevalează intimata nu are valoare juridică pentru a putea considera că adresa reprezintă, de fapt decizia respectivă. De asemenea, în cuprinsul ei nu se face referire la nici o decizie în baza căreia să se fi emis.

La dosar există și o "Notă asupra precizării situației primelor de Paște și C, prevăzute în art.168 din Contractul colectiv de muncă al SA ", care ar fi emisă de Comisia Paritară, care este însă nedatată și nesemnată de toate părțile ce ar fi participat la elaborarea acesteia.

Tribunalul a apreciat că nu poate să aibă în vedere nici adresa indicată mai sus și nici această notă cu privire la situația primelor din moment ce, potrivit art.31 alin. 2 din Legea nr.130/1996, coroborat cu art.244 Codul muncii, nu s-a făcut dovada că modificările aduse contractului colectiv de muncă au fost aduse, în scris, la cunoștința organului la care se păstrează, devenind aplicabile de la data înregistrării sau la o altă dată ulterioară, potrivit convenției părților.

Pe de altă parte, în conformitate cu disp. art.31 din Legea nr.130/1999 contractele pot fi modificate de părți potrivit acordului de voință al acestora, doar pe parcursul executării lui, interpretarea și modificarea conținutului unei clauze urmând să-și producă efectele până la momentul încetării contractului. În speță, înscrisurile de mai sus au vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse în art.168 al.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract anual și în contradicție cu textul clar al prevederii.

După cum rt.168 alin. 2 prevăzut în fiecare din contractele colective de muncă ulterioare anului 2003, că suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat doar pe anul 2003, este indubitabil faptul că aceleași drepturi nu au fost incluse în salariul de bază al salariaților și pe anul în curs, câtă vreme s-a menținut în același timp și textul alin.1.

S-a mai susținut de către pârâtă prin întâmpinare că acțiunea este nejustificată întrucât era prevăzută o procedură prealabilă ce avea drept consecință însăși nașterea dreptului pretins. S-a observat însă că există contradicție între această susținere și invocarea excepției prescrieri dreptului la acțiune, susținându-se că dreptul salariaților nici nu s-ar fi născut, una excluzând-o pe cealaltă.

Tribunalul nu a reținut acest argument, al inexistenței dreptului reclamanților în lipsa parcurgerii etapelor indicate în Contractului Colectiv de muncă, dat fiind că dreptul s-a născut în momentul în care părțile au convenit asupra acestuia și a fost inserat în cuprinsul Contractului colectiv de muncă începând cu anul 2003 și fiind preluat în toate contractele colective de muncă ale anilor următori, ce au fost înregistrate conform art.31 alin.2 din Legea nr.130/1996.

prevăzute vizează doar stabilirea concretă a cuantumului, fiind indicat chiar în cuprinsul contractului colectiv de muncă modul de determinare, respectiv un salariu de bază mediu pe SNP SA, care este latul de la un an la altul, și nicidecum însăși nașterea dreptului.

De asemenea, nu pot exista dubii în privința beneficiarilor acestor suplimentări salariale, aceștia neputând fii alții decât toți salariații, cărora le este opozabil contractul colectiv de muncă din momentul înregistrări acestuia.

În concluzie, ipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare nu poate nega dreptul salariaților, asumat de părți prin contractele colective de muncă, de a beneficia de aceste suplimentări salariale.

Mai mult, pârâta nu a produs nici o dovadă din care să reiasă că pentru anii 2004-2007 aceste suplimentări au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat ca în cazul anului 2003, deși sarcina probei îi incumba potrivit art.287 Codul muncii.

Drepturile salariale respective nu au fost cuantificate prin efectuarea unei expertize tehnice, considerându-se de către tribunal că în cauză sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art.3712Cod procedură civilă, drepturile bănești putând fi determinate, în cazul admiterii acțiunii, în faza de executare.

Coroborând dispozițiile art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă cu dispozițiile art.236 alin.4 Codul muncii și cu cele ale art.969 cod civil și ținând seama de faptul că acțiunea având ca obiect acordarea primelor pe anul 2004 este prescrisă potrivit art.3 din Decretul nr.158/1967, tribunalul a admis în parte cererea reclamanților și a obligat pe pârâtă să plătească reclamanților drepturile salariale suplimentare neacordate cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C pe anii 2005, 2006, 2007, proporțional cu timpul lucrat, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective conform art.161 alin.4 Codul muncii."

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs pârâta "" B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motive prevăzute de art.304 pct.9 Cod procedură civilă și art.3041Cod procedură civilă, sub următoarele aspecte:

- Apreciind că drepturile solicitate au natura de drepturi salariale, în mod greșit instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune.

În condițiile în care drepturile bănești în discuție au fost negociate prin contract colectiv de muncă, nu prin contract individual de muncă, ca forme de sprijin social pentru acoperirea nevoilor de sărbători, ele nu pot fi asimilate sporurilor la salariu.

Drepturile salariale sunt clar configurate în cuprinsul art.154 Codul muncii, ele constituie contravaloarea muncii prestate și sunt menționate în contractul individual de muncă.

Prin urmare, se solicită a se constata că obiectul judecății îl constituie neexercitarea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă, acestuia fiindu-i aplicabil termenul de prescripție reglementat de dispozițiile art.283 alin.1 Codul muncii. Astfel, se arată, drepturile solicitate în cauză, raportat la data introducerii acțiunii, sunt prescrise.

- O altă critică este aceea potrivit căreia în mod greșit nu s-a reținut inadmisibilitatea acțiunii pentru formularea acesteia înainte de parcurgerea procedurii prealabile la care face trimitere art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă.

Această procedură constă în negocieri care au loc între salariați și angajator cu 15 zile înainte de sărbătorile menționate în text pentru stabilirea valorii concrete a drepturilor bănești, a modalității de acordare, a condițiilor, a criteriilor și mai ales a beneficiarilor.

De aceea, sumele pretinse nu îndeplinesc condițiile unei creanțe certe, lichide și exigibile, iar reclamantul nu poate face proba calității de titular al dreptului pretins.

- În ciuda faptului că nu s-au negociat toate aceste elemente, se arată în al treilea motiv de recurs, în anul 2005 a fost inclusă în contractul colectiv de muncă prevederea referitoare la faptul că în anul 2003 suplimentările salariale în discuție au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.

Contrar celor reținute la judecata în primă instanță, interpretarea dată de Comisia Paritară alin.2 din art.168 al are valoarea unei interpretări autentice provenind de la semnatarii actului juridic în cauză, ceea ce demonstrează că din anul 2004, intenția reală a părților a fost introducerea drepturilor salariale suplimentare în salariile de bază, cum s-a și procedat.

În interpretarea dispozițiilor art.168 alin.2 instanța de fond trebuia să aibă în vedere natura contractuală a acestor dispoziții, să stabilească voința internă a părților.

- În mod eronat a analizat instanța de judecată din punct de vedere gramatical textul art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă.

Clauza cuprinsă în art.168 alin.2 din contractele colective de muncă pe anii 2004-2006 este o clauză îndoielnică, de aceea se interpretează în sensul în care aceasta produce un efect.

Menținerea alineatului 2 cu aceeași formulare în contractele colective nu se poate interpreta decât în sensul că începând cu anul 2003 suplimentările de la alineatul 1 au fost incluse în salariul de bază, deoarece numai în acest sens clauza ar avea efect.

Aceeași interpretare a fost dată și de Comisia Paritară, ale cărei hotărâri sunt obligatorii pentru părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă.

Examinând decizia recurată în raport cu actele dosarului și textele de lege aplicate în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins.

salariale solicitate prin acțiune se încadrează în partea variabilă a salariului, respectiv în categoria adaosurilor la salariu, reglementată de dispozițiile art.155 Codul muncii.

Precizând și lărgind sfera acestor drepturi salariale, contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2005-2006, enumeră la art.41 adaosurile la salariul de bază, printre care se află și alte adaosuri, convenite la nivelul unităților.

Aceste adaosuri au ca premisă prestarea muncii pentru că ele se adaugă sau constituie o suplimentare, o mărire a drepturilor salariale obținute de angajat. Nu se confundă însă cu premierea în funcție de rezultatele muncii deoarece sunt legate de sărbătorile legale, iar negocierea prevăzută în alineatul 1 teza a doua al art.168 din la nivel de unitate pentru stabilirea condițiilor de plată, a criteriilor și a beneficiarilor, nu a avut loc, așa cum a rezultat din susținerile părților.

În lipsa unor astfel de negocieri, așa cum a arătat și recurenta, suplimentările salariale de Paște și de C, nu puteau fi incluse doar în salariul de bază al unora dintre angajați pentru anul 2003, ci în salariul de bază al tuturor salariaților, ceea ce s-a recunoscut de către angajator.

Odată stabilită natura drepturilor bănești solicitate de drepturi salariale, s-a reținut corect la judecata în primă instanță incidența dispozițiilor art.283 alin.1 lit.c) Codul muncii, care reglementează termenul de prescripție de 3 ani.

În contractul colectiv de muncă la nivelul pe anul 2004 s-a prevăzut la art.168 alin.2 că pentru anul 2003 suplimentările salariale de Paște și C convenite la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate.

Recunoscând practic lipsa negocierilor pe condiții și criterii de acordare a acestor suplimentări salariale, părțile contractului colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2005 au preluat alineatul 2 cu un alt conținut: "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al art.168 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".

Acest alineat se regăsește în această ultimă formă și în pe 2006.

Din înscrisurile aflate la dosar a rezultat că respectiva condiție a unei noi negocieri a cuantumului suplimentărilor salariale și a criteriilor de acordare este superfluă, nu constituie un impediment în sesizarea instanței de judecată.

Aceasta deoarece creanța este lichidă - sunt stabilite elemente clare în funcție de care poate fi determinată - suplimentarea are cuantumul de un salariu de bază mediu pe unitate.

Sunt stabilite și momentele la care se acordă, dar și motivele.

Mai mult, a rezultat că în anul 2003 s-a inclus această suplimentare în salariul tuturor angajaților. Așa cum a arătat recurenta- pârâta în apărare, odată inclusă în salariul de bază, suplimentarea salarială sau prima a încetat să mai aibă o identitate distinctă.

Prin urmare, față de salariul de bază mărit în anul 2003 prin includerea în acesta a suplimentărilor de Paște și C, părțile au negociat o nouă suplimentare a drepturilor salariale menținând respectiva clauză.

Dacă intenția părților ar fi fost ca această obligație de acordare a suplimentărilor salariale să rămână fără obiect după sfârșitul anului 2003, salariul de bază fiind mărit deja, nu ar fi reiterat clauza privitoare la aceste suplimentări.

Este relevantă sub acest aspect și stabilirea acestor suplimentări salariale în funcție de salariul de bază mediu pe unitate, care diferă de la an la an.

O interpretare prin consens a acestor clauze contractuale - art.168 alin.1 și 2 - de altfel suficient de clare - este inutilă.

Mai mult, o astfel de interpretare nu poate determina o modificare a contractului colectiv de muncă ulterior încetării perioadei de aplicabilitate, căci ar fi încălcate prevederile art.30 și 31 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată.

Ca urmare, devin incidente regulile de interpretare de drept comun, având prioritate intenția comună a părților contractante.

Or, tocmai reiterarea clauzei privind acordarea suplimentărilor salariale de Paște și de C, în condițiile în care salariul de bază era mărit din anul anterior prin operația analizată mai sus, denotă intenția părților de a adăuga la un salariu de bază mărit suplimentări sau prime cu ocazia sărbătorilor respective.

Pe de altă parte, în cazul în care intenția părților ar fi fost aceea de a se recunoaște că suplimentarea a fost inclusă în salariile de bază așa cum sunt ele consemnate în carnetul de muncă, nemodificate, interpretarea ar echivala cu o renunțare ulterioară la drepturile cuvenite conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, interzisă de dispozițiile art.38 Codul muncii coroborat cu art.236 alin.(4) Codul muncii.

Pentru considerentele expuse anterior, rezultă că nu se regăsesc, cu privire la hotărârea criticată, cazurile de nelegalitate și netemeinicie invocate, care se încadrează în prevederile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat în conformitate cu dispozițiile art.312 (1) Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta "" B, împotriva sentinței civile nr.736/CM din 19 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 18 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

, Pl.,

Grefier,

Red.Pl.

Tehnored.

Ex.2/27.03.2009.

Jud.fond:.

.

Președinte:Lică Togan
Judecători:Lică Togan, Maria Ploscă, Irina Tănase

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti). Decizia 517/2009. Curtea de Apel Pitesti