Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 523/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.523/
Ședința publică din 18 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mariana Stan JUDECĂTOR 2: Florinița Ciorăscu
JUDECĂTOR 3: Corina Pincu
Judecător: - --
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr.99 din 8 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții și -
Recursul este legal timbrat, prin anularea timbrelor judiciare în valoare de 9,1 lei și a chitanțelor de plata taxei judiciare de timbru în sumă de 3.358 lei.
Dezbaterile asupra recursului de față au avut loc în ședința publică din 12 martie 2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie. Pronunțarea a fost amânată pentru astăzi când, în urma deliberării s-a dat următoarea soluție.
CURTEA
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Judecătoriei sectorului 2 B, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții și - pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate deschisă succesiunea defunctului, să se stabilească calitatea de moștenitori, masa succesorală, cotele-părți ce le revin și să se dispună ieșirea lor din indiviziune.
În motivarea acțiunii a arătat că este fiica defunctului, decedat la data de 23.07.2001 și care împreună cu pârâta au deținut imobilul din B,-,.16, sector 2, format din două camere, bucătărie, baie, cu o suprafață utilă de 71,03. Se mai arată că le-a împrumutat în anul 1991 părinților ei suma de 130.000 lei, prețul apartamentului pe care aceștia l-au cumpărat și care face parte din masa partajabilă, în prezent imobilul este folosit de fratele său, mama sa locuind la țară, de unde vine o dată pe lună pentru a-și ridica pensia.
La data de 17.05.2006 reclamanta și-a precizat acțiunea (17), în sensul că masa partajabilă nu cuprinde și alte bunuri, cu excepția apartamentului, solicitând cotă integrală.
Prin sentința civilă nr.4825/07.06.2006 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 B, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 26.02.2006 sub nr.9092/2006.
Prin sentința civilă nr.6772/30.11.2007, Judecătoria Piteștia admis în parte acțiunea precizată și a dispus ieșirea din indiviziune conform variantei a III-a a raportului de expertiză tehnică întocmit de expert, pe care l-a omologat atribuind apartamentul nr.16, B- - I, etaj III, nr.51, sector 2 B (fost G ) lotului și în proprietate cu obligația de a plăti sultă 68.220,56 lei reclamantei, suma 33.312,18 lei, iar, suma de 34.908,38. Cheltuielile de judecată au fost compensate.
Pentru a dispune astfel, s-a reținut de către prima instanță că, la data de 23.07.2001, s-a deschis, în, județul A, succesiunea defunctului.
Cu privire la solicitarea reclamantei, din cererea precizatoare, de a i se constata contribuția exclusivă la dobândirea acestui imobil, instanța a constatat-o neîntemeiată, având în vedere sentința civilă nr.8119/21.10.2005 pronunțată de Judecătoria Sectorului II B în dosarul nr.8830/2005, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.1494/2006 pronunțată de Curtea de Apel București, din care rezultată că reclamanta a mai formulat, la data de 27.06.2005, o acțiune prin care a solicitat obligarea pârâtei să încheie cu reclamanta contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului aflat în litigiu, însă acțiunea a fost respinsă, ca urmare a intervenirii prescripției dreptului material la acțiune (80 dosar). Totodată, s-a mai reținut că, și în măsura în care suma pe care reclamanta pretinde că a împrumutat-o defunctului, ar fi catalogată ca un drept de creanță, și acesta era, prescris față de data acordării împrumutului și lipsa dovezii întreruperii sau suspendării cursului prescripției, situație constatată prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Din copia certificatului de căsătorie seria - nr.-, a rezultat că pârâta (fostă ) s-a căsătorit cu la data de 19.01.1948, deci data achiziționării apartamentului la care s-a făcut referire se plasează în timpul căsătoriei acestora, astfel că instanța, în raport de această împrejurare și având în vedere și celelalte probe administrate în cauză, a constatat că masa succesorală a defunctului este compusă din din apartamentul cu nr.16, situat în B,-, etaj 3, sector 2,
Vocație succesorală concretă la succesiunea defunctului s-a stabilit a avea pârâta, în calitate de soție supraviețuitoare, cu cota de din masa succesorală, reclamanta, precum și pârâtul -, în calitate de descendenți de gradul 1, fiecare cu cota de 3/8 din masa succesorală.
Având în vedere că masa succesorală este compusă din din imobil, instanța a precizat care sunt cotele moștenitorilor: 1/8, 7/16 și - 7/16 (raportat la întregul imobil).
În cauză instanța a stabilit că pârâtei îi revine de drept cota de din imobilul la care s-a făcut referire, la care se adaugă cota de ce-i revine din moștenire.
Având în vedere vârsta înaintată a pârâtei, starea de sănătate a acesteia, situația materială ce ar pune-o în imposibilitatea achiziționării unei alte locuințe, necesitatea de a locui împreună cu unul din copii datorită problemelor de sănătate și vârstei înaintate, și aici va avea în vedere că neînțelegerile acesteia cu reclamanta ar face imposibilă conviețuirea cu aceasta, instanța a apreciat că varianta a III-a a raportului de expertiză satisface criteriile prezentate, astfel că a admis în parte acțiunea precizată și a dispus ieșirea din indiviziune conform acesteia.
Împotriva sentinței au declarat apel părțile, considerând-o nelegală și netemeinică, inclusiv în ceea ce privește încheierea dea dmitere în principiu.
Reclamanta a criticat-o pentru greșita respingere a excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei Pitești, invocată în ședința publică din 29.09.2006.
A considerat că, în raport de dispozițiile art.14 Cod procedură civilă, competentă în soluționarea cauzei era instanța în a cărei rază teritorială se afla ultimul domiciliu al defunctului, arătând că acesta a locuit în mod temporar în, astfel încât se impune declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2
A doua critică invocată viza greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, cu referire la faptul că nu se poate stabili cu certitudine că acesta este fiul lui și, atâta timp cât, din certificatul său de naștere, rezultă că numele părinților sunt și și nu și respectiv.
A treia critică vizează pronunțarea sentinței cu neobservarea formelor legale, făcându-se o aplicare greșită a dispozițiilor art.6731-14Cod procedură civilă.
Arată că instanța de fond nu a stabilit un termen în cadrul căruia, potrivit dispozițiilor art.67310Cod procedură civilă trebuiau să se depună sumele ce reprezentau cotele-părți cuvenite celorlalți coproprietari.
În ceea ce privește fondul cauzei, a arătat că prin respingerea cererii sale de a se constata contribuția personală la dobândirea acestui imobil, ca neîntemeiată, s-a ajuns ca ceilalți copărtași să se îmbogățească fără justă cauză, ceea ce contravine principiilor dreptului civil.
Ultima critică se referă la modalitatea de lotizare, instanța de fond neținând cont de contribuția sa la achiziționarea apartamentului ce a făcut obiectul litigiului.
Pârâții au criticat soluția instanței de fond pentru greșita stabilire a cotelor ce reveneau fiecărui moștenitor.
Astfel, cota trebuia să fie de 5/8 din imobil către și câte 3/16 din imobil, pentru fiecare dintre cei doi copii, în varianta a III-a a raportului de expertiză fiind prezentate valorile pe care le-au indicat în cadrul motivelor de apel.
Menționează că în mod greșit a fost fixată sulta, iar metoda de calcul de comparație directă cu alte apartamente folosită de expert a condus la o subevaluare a imobilului din litigiu.
Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.99 din 08 mai 2008, respins, ca nefondate, apelurile.
În adoptarea acestei soluții, instanța de apel a reținut, în esență, că prin sentința civilă nr.4825/07.06.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 Baf ost declinată soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești, iar împotriva acestui declinator de competență părțile nu au declarat recurs în termenul legal de 5 zile de la pronunțare.
S-a reținut că în mod definitiv a fost rezolvată competența soluționării cauzei ca aparținând Judecătoriei Pitești care, în raport de certificatul de deces (6) a stabilit competența în favoarea sa, potrivit dispozițiilor art.14 Cod procedură civilă.
Critica privind greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive nu a fost reținută de instanța de control, având în vedere că, din adresa emisă de Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, a rezultat că tatăl pârâtului, s-a născut în comuna, județul C, decesul său fiind înregistrat sub nr.59/25.07.2001, acesta fiind autorul comun al părților cu privire la care s-a solicitat dezbaterea succesorală.
Calitatea de moștenitor a pârâtului nu poate fi pusă la îndoială, ansamblul probator conducând la dovedirea filiației comune față de tată a părților.
Și în notificarea nr.1168/22.11.2004 reclamanta l-a numit pe pârât fratele său, astfel încât, s-a constatat că în cauză există identitate între pârât și moștenitorul autorului ().
În ceea ce privește atribuirea provizorie a bunului indiviz, s-a reținut că, prin concluziile scrise depuse la data de 18.11.2007, ulterior ședinței din 23.11.2007, pârâții au solicitat partajarea conform variantei a III-a, invocând și dispozițiile art.67310Cod procedură civilă, reclamanta neinvocând aceste prevederi, ci manifestându-și opțiunea pentru atribuirea bunurilor în varianta a II-
Potrivit dispozițiilor art.67310Cod procedură civilă, în cazul în care împărțeala în natură a unui bun nu este posibilă sau ar cauza o scădere importantă a valorii acestuia ori i-ar modifica în mod păgubitor destinația economică, la cererea unuia dintre coproprietari, instanța, prin încheiere, îi poate atribui provizoriu întregul bun.
pentru care au fost reglementate prevederile art.67310Cod procedură civilă nu se regăsesc în cauză, motiv pentru care s-a reținut că nu se poate imputa primei instanțe că nu a aplicat aceste dispoziții legale prin analogie, într-o cu totul altă situație decât cea vizată de text.
. făcându-se în natură, valorile loturilor nefiind egale, în aplicarea dispozițiilor art.6735alin.2 Cod procedură civilă s-au întregit loturile prin obligarea la plata unor sume de bani (denumite în limbaj juridic "sulte").
Tribunalul a constatat că instanța de fond a reținut în mod corect că prin sentința civilă nr.8119/21.10.2005 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B în dosarul nr.8830/2005, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.1494/2006 a Curții de Apel Bucureștia fost respinsă acțiunea prin care reclamanta a solicitat ca pârâta să încheie un contract de vânzare-cumpărare a aceluiași apartament.
S-a reținut în considerentele acelei hotărâri că a intervenit prescripția extinctivă, atâta timp cât reclamanta nu a făcut dovada datei plății.
Și apelul declarat de pârâții și a fost constatat ca nefondat, atâta timp cât instanța în mod corect a făcut aplicarea dispozițiilor art.679 și art.681-684 Cod civil, reținând că masa succesorală este compusă din din apartamentul în litigiu, iar cotele au fost stabilite potrivit devoluțiunii legale.
Critica privind greșita evaluare a fost și ea constatată neîntemeiată, având în vedere că expertul tehnic judiciar a folosit mai multe metode de evaluare, iar instanța de fond a preluat modalitatea de stabilire a contravalorii imobilului în raport de prețul de circulație pe piața liberă, care a fost stabilit la o sumă mai mare decât prețul ce a fost calculat prin metoda costului standard.
În apel, pârâții au solicitat să se efectueze o nouă expertiză, care să aibă în vedere metoda costului standard, probă care nu poate utilă și pertinentă soluționării cauzei atâta timp cât în fața instanței de fond s-a făcut și o astfel de evaluare (107).
Cum instanța de fond a argumentat varianta de lotizare în raport de dispozițiile art.6739Cod procedură civilă și a reținut atât criterii obiective, cât și subiective ce se raportează la starea de sănătate, vârsta înaintată și recunoașterea cotei părți a soțului supraviețuitor din bunurile comune, tribunalul a constatat că, în cauză, sentința este legală și temeinică, potrivit dispozițiilor art.296 Cod procedură civilă, respingând ambele apeluri ca nefondate.
Împotriva deciziei, în termen, a formulat recurs reclamanta, invocând dispozițiile art.304 pct.3, 5, 6, 7, 8 și 9 Cod procedură civilă, pentru următoarele motive:
Soluția este nelegală, față de art.304 pct.3 Cod procedură civilă, întrucât au fost încălcate dispozițiile imperative privind competența teritorială absolută a altei instanțe.
În dezvoltarea criticii se arată că prin încălcarea dispozițiilor art.14 Cod procedură civilă, art.159 pct.3 Cod procedură civilă coroborat cu art.13 din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice, instanța de apel a respins excepția privind necompetența teritorială absolută a Judecătoriei Pitești ea aparținând în mod absolut și imperativ Judecătoriei Sectorului 2
Potrivit dispozițiilor art.14 Cod procedură civilă, cererile în materie de moștenire sunt de competența celui din urmă domiciliu al defunctului, iar determinarea legală a ultimului domiciliu se face conform art.13 din Decretul nr.31/1954, respectiv locul unde decujus și-a avut locuința statornică și principală.
Ultimul domiciliu al defunctului, în sensul de locuință statornică și principală (în fapt și în drept), unde a locuit efectiv, a fost tratat medical, a încasat pensia și a fost înmormântat, este cea din B,-,.16, sector 2, din 1991, până la data decesului, aspect dovedit cu actele depuse la dosar (10, 30-31, 53, 28, 160, 167).
Se susține că întrucât nu s-a dovedit contrariul, este irelevant în determinarea competenței absolute, locul unde a decedat sau reședința temporară, care nu pot avea semnificația cerută de lege, aceea de locuință statornică sau principală, iar prin întâmpinarea depusă în apel, pârâții au recunoscut incidența art.159 alin.3 Cod procedură civilă, care nu poate fi înlăturată.
Deși decesul a avut loc în comuna, județul A, unde defunctul se afla temporar în reședința de la țară a soției supraviețuitoare nu echivalează cu noțiunea de domiciliu.a contrario, ar însemna ca, în situații identice, de locații temporare în alte locuri, să se accepte ideea absurdă că acestea devin loc al deschiderii succesiunii, ca ultim loc unde defunctul a locuit înainte de deces, ceea ce nu a fost scopul legiuitorului.
Scopul dispozițiilor imperative ale art.14 Cod procedură civilă îl constituie buna administrare a justiției, a probelor, căci la locul deschiderii succesiunii se află înscrisuri privind raporturile juridice dintre defunct și moștenitori sau dintre defunct și terți, se află bunurile principale, în speță imobilul, se pot lua măsuri de inventariere, conservare bunuri succesorale, efectua expertize tehnice, cercetări locale în condiții de celeritate, etc.
Argumentul instanței de apel referitor la respingerea motivului de apel privind necompetența teritorială absolută, întrucât sentința Judecătoriei Sectorului 2 de declinare a competenței nu a fost recurată în termen de 5 zile de la pronunțare, este nelegal, deoarece normele de competență teritorială prevăzute de art.14 Cod procedură civilă sunt imperative, astfel că, independent de poziția primei instanțe, care se dezinvestește și indiferent de poziția adoptată de părți față de această soluție, instanța investită prin declinare are obligația ca, din oficiu, să verifice respectarea normelor imperative de competență și investirea sa legală, iar în cazul încălcării acestora, se poate declara necompetența, conflict de competență ce se soluționează prin regulator de competență de către Înalta Curte de Casație și Justiție, conform art.20-22 Cod procedură civilă. Admiterea contrariului, ar lipsi de caracter imperativ, de ordine publică, norma juridică de competență, prin posibilitatea dată părților ca, prin convenția lor sau prin poziția procesuală, să abdice de la normele ce interesează ordinea publică, ceea ce ar echivala cu transformarea caracterului absolut al normei în unul dispozitiv, lucru inacceptabil.
Potrivit art.108 coroborat cu art.159 pct.3 Cod procedură civilă, nulitățile de ordine publică pot fi invocate de parte sau de judecător din oficiu, în orice stare a pricinii, regim juridic aplicabil în cazul încălcării normelor imperative de competență.
II. A doua critică de nelegalitate, încadrată în cea prevăzută de art.304 pct.6 Cod procedură civilă, vizează faptul că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut, cu referire la prevederile art.129 alin.6 Cod procedură civilă.
Se dezvoltă critica în sensul că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat constatarea deschiderii succesiunii defunctului, stabilirea calității de moștenitori și cotele succesorale și ieșirea din indiviziune asupra imobilului în litigiu, arătând că, la achiziționarea acestuia, a înmânat părinților suma de 130.000 lei, în vederea achitării prețului vânzării.
Prin cererea precizatoare și completatoare formulată la data de 17.05.2006, recurenta a solicitat să se constate că imobilul este bunul propriu al acesteia, fiind dobândit prin contribuția sa exclusivă (18, dosar fond).
Cererea avea caracter de modificare, în termen legal, a acțiunii inițiale, întrucât cererea inițială de ieșire din indiviziune asupra imobilului a fost modificată cu o cerere în constatare a calității de proprietar a recurentei, asupra imobilului litigios, aspect înțeles și recunoscut de pârâta prin întâmpinarea formulată la data 01.06.2006 (23, dosar fond), în care se precizează expres că s-a modificat în tot acțiunea reclamantei, în sensul stabilirii calității de bun propriu asupra imobilului, ceea ce exclude împărțeala, dreptul de coproprietate indiviză asupra bunului și partajul conform cotelor părți indivize.
Deși cadrul litigiului este stabilit la fond, conform principiului disponibilității, judecătorii fiind obligați să se pronunțe în limitele raportului juridic dedus judecății, sub raportul obiectului, cauzei și părților, instanța a reprodus în mod voit greșit cadrul litigiului stabilit între părți conform cuprinsului expres al cererilor de chemare în judecată, deoarece niciun moment reclamanta nu a pretins că a "împrumutat" părinții cu suma de 130.000 lei, ci că a "înmânat" această sumă pentru achiziționarea apartamentului, după cum, prin cererea precizatoare, a solicitat constatarea calității de bun propriu, astfel că, prin încălcarea rolului activ, fără a cerere lămuriri și explicații privind situația de fapt și de drept, fără a pune în discuție calificarea juridică a acțiunii, cu încălcarea principiului disponibilității și a dreptului de apărare, s-a pronunțat pe sistarea indiviziunii, deși nu mai era investită cu un asemenea capăt de cerere, iar pârâții, deși au sesizat acest aspect, nu au formulat cerere reconvențională de partaj, astfel că instanța a dat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut, pronunțându-seultra petita,plus petita. În același timp, instanța nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere modificat privind constatarea calității de bun propriu al reclamantei asupra imobilului litigios.
Instanța nu putea să schimbe din oficiu obiectul acțiunii și nici să facă o calificare a sensului și obiectului acțiunii după rămânerea în pronunțare, fără punerea în discuția prealabilă a părților.
Dacă părțile au avut reprezentarea exactă a cadrului și obiectului litigiului, inexplicabil, instanța s-a pronunțat asupra ceea ce nu s-a cerut.
III. Într-o altă critică se invocă motivul de casare prevăzut de art.304 pct.5 Cod procedură civilă, cu motivarea că instanța a încălcat dispozițiile de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 Cod procedură civilă, respectiv principiul rolului activ prevăzut de art.129 alin.4 și 5 Cod procedură civilă, precum și a art.295 din același cod, a ajuns la pronunțarea soluției sale, critica vizând, în fapt, aceeași stabilire a obiectului dedus judecății, de către prima instanță de fond.
Se arată de către recurentă că instanța de fond nu putea proceda legal la soluționarea unei acțiuni, fără a se lămuri dacă se invocă un drept exclusiv de proprietate, prin cererea de constatare a caracterului de bun propriu al imobilului sau dacă se invocă o datorie succesorală, împotriva moștenitorilor, un drept de creanță al reclamantei împotriva defunctului, fără a solicita să se precizeze natura, fundamentul dreptului invocat, cauza juridică a acțiunii și temeiul de drept.
Deși era investită cu o cerere prin care se preciza că recurenta-reclamantă a înmânat în 1991 defunctului și soției acestuia prețul apartamentului litigios, cu consecința constatării contribuției exclusive la dobândirea apartamentului și a calității de bun propriu, instanța de fond a calificat greșit izvorul pretenției drept împrumut, în lipsa oricărei precizări a reclamantei în acest sens și a oricăror dovezi ale existenței unei convenții de împrumut, iar natura juridică a dreptului subiectiv invocat, ca drept de creanță, prescris, raportat la data împrumutului.
Instanța de apel a încălcat dispozițiile art.295 Cod procedură civilă, întrucât, deși apelul are caracter devolutiv și instanța avea obligația de a verifica, în limitele acțiunii și ale motivelor de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, nu a analizat, sub niciun aspect, criticile formulate în apel privind modul de soluționare a capătului de cerere referitor la contribuția exclusivă a recurentei-reclamante la dobândirea imobilului, introdus ilegal în masa succesorală și partajat între moștenitori, peste obiectul acțiunii, cu vădita prejudiciere a recurentei și favorizare a celorlalți moștenitori, fără a verifica dacă cea care a contribuit la achiziționarea bunului, cu mari eforturi financiare, este sau nu îndreptățită la recunoașterea unui drept de creanță împotriva defunctului și, deci, a moștenitorilor.
Tribunalul a încălcat dispozițiile art.129 Cod procedură civilă, art.21 alin.3 din Constituție și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, care presupune pronunțarea unui tribunal independent, imparțial cu plenitudine de competență asupra fondului dreptului dedus judecății, asupra obiectului cererii și argumentarea împrejurărilor pentru care s-a respins cererea, respectiv natura dreptului subiectiv invocat, data nașterii dreptului, dacă acesta era sau nu afectat de modalități, dacă dreptul era imprescriptibil sau supus prescripției extinctive, iar în această ipoteză data începerii curgerii termenului de prescripție și temeiurile de drept care susțineau soluția instanței.
IV. Ultimul motiv de nelegalitate, încadrat în prevederile art.304 pct.7, 8 și 9 Cod procedură civilă, vizează nemotivarea deciziei sau cuprinderea de motive străine de natura pricinii, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
1. Instanța a ignorat probele administrate, respectiv declarația autentificată sub nr.547/26 martie 2001 prin care defunctul, recunoscuse primirea, de la recurentă a sumei de 130.000 lei, pe care ar fi folosit-o la achitarea prețului imobilului proprietatea sa, către unitatea vânzătoare, conform contractului nr.2406/01.06.1991.
Proba se corobora cu cele testimoniale potrivit cărora recunoașterea defunctului făcută în prezenta notarului, a martorelor și soției acestuia, a fost o manifestare unilaterală de voință liberă și neviciată, pârâta recunoscând și ea primirea sumei, însă refuzând să semneze o declarație notarială, din discuțiile purtate rezultând că aceasta dorea să păstreze bunul pentru ambii copii, chiar dacă achiziționarea apartamentului s-a făcut cu banii fiicei.
Se arată că pârâta a recunoscut primirea sumei de 50.000 lei (interogatoriu 83, declarație 167, dosar fond) de către soțul său, fără a preciza titlul cu care a fost primită suma, iar pârâtul a recunoscut că părinții săi au primit suma de 50.000 lei de la reclamantă, cu titlu de împrumut.
Declarația autentică a defunctului se bucură de prezumție de validitate, dispensând, pe cel în folosul căruia a fost dată, de orice dovadă, proba contrară trebuind a fi administrată de cel ce contestă înscrisul, în speță neefectuată. Declarația are ca obiect recunoașterea unui drept subiectiv de creanță al reclamantei în limita sumei de 130.000 lei, reprezentând prețul apartamentului, fără a preciza titlul cu care a fost înmânată această sumă, cauza legală a plății.
În cazul îmbogățirii fără justă cauză, prescripția dreptului material la acțiune începe să curgă de la data cunoașterii atât a faptului îmbogățirii cât și a caracterului său, conform art.8 alin.2 din Decretul nr.167/1958, ori acest moment este evident a fi 26 martie 2001, când defunctul a recunoscut că a primit o sumă nedatorată, iar recurenta-reclamantă realizează că a făcut, din eroare, o plată nedatorată, considerând că a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, în realitate contestat, inexistent. Chiar dacă, prin absurd, s-ar considera că dreptul la acțiune ar fi început să curgă la data plății, recunoașterea dreptului subiectiv după împlinirea termenului de prescripție, reprezintă o novație valabilă, prin transformarea unei obligații imperfecte într-una perfectă, indiferent de existența unei cauze a plătii (împrumut, antecontract, donație cu sarcini) sau a inexistenței cauzei licite, cu consecința îmbogățirii fără justă cauză.
Înscrisurile autentice care constată un drept subiectiv de creanță și obligația corelativă a restituirii, pot fi puse în executare, având puterea unui titlu executor, conform dispozițiilor Legii nr.36/1995.
Se susține că, în patrimoniul defunctului, ca universalitate juridică a totalității drepturilor și obligațiilor, s-a aflat și această datorie succesorală, ce se divide de drept între comoștenitori, potrivit cotelor succesorale, de la data deschiderii succesiunii.
Instanța de apel a omis verificarea motivului de apel, deși contribuția a fost dovedită, recunoscută, iar pârâții nu au refuzat restituirea și nici nu s-au apărat invocând prescripția dreptului material la acțiune, acțiunea fiind soluționată pe excepție, fără punerea în discuția contradictorie a părților, anterior acordării cuvântului în fond.
2. S-au încălcat dispozițiile art.992-997 Cod civil, art.774 cod civil și dispozițiile Decretului nr.167/1958.
3. Instanța a încălcat dispozițiile art.1201 Cod civil, reținând autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr.8119/21.10.2005 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 în dosarul nr.8830/2005, definitivă și irevocabilă, prin care s-a respins, ca prescrisă, acțiunea având ca obiect obligarea pârâtei de a încheia contractul de vânzare-cumpărare privind apartamentul litigios, deși nu exista tripla identitate de obiect, cauză și părți, între acțiunea soluționată irevocabil și cea de față.
4. Pronunțându-se pe partaj, deși nu era investită, instanța a încălcat dispozițiile art.6739Cod procedură civilă privind criteriile de atribuire, care operau în favoarea recurentei, întrucât a contribuit exclusiv la dobândirea bunului imobil, cu acordul părinților, având convingerea că îi va reveni proprietatea acestuia, acest bun fiindu-i necesar și neavând posibilitatea achiziționării altuia, de aceeași natură și valoare, cu sulta derizorie recunoscută, are domiciliul și locul de muncă în B, pe când pârâta are asigurată locuința statornică în, județul A, unde deține în proprietate o casă de locuit și terenul aferent, întocmai ca și celălalt pârât, care are asigurată o locuință în
Se mai susține încălcarea disp.art.67310Cod procedură civilă potrivit cărora, în ipoteza în care mai mulți coproprietari cer atribuirea, instanța era abilitată ca, prin încheiere, ținând cont de criteriile de atribuire prevăzute de art.6109Cod procedură civilă, să efectueze o atribuire provizorie, stabilind termenele de plată a sultei cuvenite recurentei, existând posibilitatea ca, în ipoteza neplății, bunul să fie atribuit altui copărtaș, respectiv acesteia, fiind prejudiciată și de această dată prin pronunțarea directă a hotărârii asupra fondului, fără a exista o cerere expresă în acest sens, fără a se invoca și dovedi motive temeinice, conform art.67310alin.4 Cod procedură civilă.
a fost evidentă, astfel că recurenta susține că este judecată de un tribunal imparțial.
La data de 20 noiembrie 2008, recurenta-reclamantă a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru, iar prin încheierea din 03 decembrie 2008, Curtea a respins ca tardiv formulată această cerere.
La termenul din data de 15.01.2009, numitul a adresat instanței căii extraordinare de atac o cerere intitulată intervenție în interesul recurentei-reclamante, instanța punând în vedere achitarea taxei de timbru, în condițiile art.10 și 11 din Legea nr.146/1997 completată și modificată și dispunând comunicarea acesteia, pentru ca părțile, luând cunoștință de pretenția formulată, să poată pune concluzii asupra admisibilității, în principiu, a acesteia, potrivit dispozițiilor art.52 Cod procedură civilă.
Întrucât, cu prilejul dactilografierii procesului-verbal de ședință, s-a înscris, deși nu existau asemenea mențiuni în caietul grefierului, luarea măsurii admiterii în principiu a acestei cereri, prin încheierea camerei de consiliu din 12.02.2009, instanța a dispus, din oficiu, în temeiul art.281 Cod procedură civilă, îndreptarea erorii materiale strecurată în încheierea acelui termen, în sensul radierii, în totalitate, a alineatelor nr.1 din considerente și dispozitiv.
Prin încheierea de ședință din 12 februarie 2009, Curtea a respins, în principiu, cererea de intervenție formulată de numitul, ca urmare a constatării că, prin aceasta se solicită constatarea faptului că bunul litigios a fost achiziționat de către intervenient, în timpul căsătoriei sale, împreună cu reclamanta, cerere ce vizează apărarea dreptului său propriu, potrivit art.49 alin.(2) Cod procedură civilă, în vreme ce, printr-o cerere în interesul uneia dintre părți, nu pot fi sprijinite decât apărările acesteia, așa cum prevăd dispozițiile alin.(2) al aceluiași articol.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor prezenta:
Într-adevăr, potrivit art.14 Cod procedură civilă, competența teritorială în materia succesorală are caracter imperativ.
În cauză, însă, a fost pronunțată sentința civilă nr.4825/07.06.2006 de Judecătoria Sectorului 2 B, în dosarul nr-, prin care a fost declinată competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești, ca urmare a constatării de fapt a situării, în raza teritorială a acestei instanțe, a ultimului domiciliu al defunctului și, deci, a locului deschiderii succesiunii.
Așa cum a reținut și instanța de apel, această hotărâre judecătorească a intrat în puterea lucrului, prin neatacare, instanța nemaiputând stabili o altă situație de fapt, în baza acelorași probe ale dosarului, față de dispozițiile art.163 Cod procedură civilă.
Reclamanta, deși prezentă în instanță, asistată de avocat ales, așa cum rezultă din preambulul acestei sentințe, nu a înțeles să atace soluția, confirmând statuările hotărârii judecătorești de declinare a competenței.
De aceea, cum prima critică vizează stabilirea, ca stare de fapt, a locului deschiderii succesiunii, se va observa că ea nu poate fi cercetată în recurs, instanța fiind limitată, prin dispozițiile art.304 Cod procedură civilă, ca putere de cenzurare a hotărârii apelului, exclusiv la motivele de legalitate pe care le invocă părțile.
Cea de-a doua critică, vizând schimbarea cadrului litigiului, dintr-o cerere de constatare a calității de unic proprietar al bunului, într-una de partaj, încadrată în prevederile art.304 pct.6 Cod procedură civilă, cu motivarea că s-a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut, este invocată pentru prima dată în recurs și vizează soluția primei instanțe de fond care nu a fost supusă cercetării, sub acest aspect, în instanța de apel. De aceea, critica fiind formulatăomisso medioeste inadmisibilă, neputând fi analizată direct în fața instanței de recurs.
Cât despre pretinsa nepronunțare, a instanței asupra cererii sale privind constatarea calității de bun propriu a apartamentului, se va observa că, în măsura în care o asemenea critică ar privi soluția dată de instanța de apel, ea nu constituie unul din motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art.304 alin.1 pct.6 Cod procedură civilă.
Dacă, însă, privește nepronunțarea sub acest aspect, a primei instanțe, ea suportă același regim al criticilor formulate direct în recurs, asupra sentinței primei instanțe de fond, care, prin apel, nu a fost sesizată sub aspectul acestei pretinse nepronunțări. Aceasta, deoarece, prin apel, cu referire la sumele pe care recurenta le pretinde împotriva pârâților, s-a susținut doar că reprezintă o "contribuție personală la mărirea patrimoniului părinților reclamatei, în considerarea unei pretinse promisiuni, din partea acestora, de a-i revinde, ei, apartamentul (fila 95 verso, dosar apel), temei în virtutea căreia, i s-ar fi cuvenit și atribuirea bunului în lot.
În sfârșit, motivul trei de recurs vizează prevederile art.304 pct.5 Cod procedură civilă și încălcarea principiului rolului activ prevăzut de art.129 alin.4 și 5 și art.295 Cod procedură civilă, cu motivarea că instanțele nu au fost preocupate în stabilirea adevărului în cauză, fiind încălcate astfel și dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Or, o astfel de critică nu a fost adusă sentinței primei instanțe de fond, cum deja s-a arătat la analiza celei de mai-nainte, niciun moment, reclamanta neconsiderând, cu prilejul formulării apelului său, că sentința primei instanțe de fond ar vătăma-o pentru schimbarea obiectului cererii judecății.
Cu privire la rolul activ al judecătorului în soluționarea cauzei, se reține că, în raport de prevederile art.129-130 Cod procedură civilă, judecătorul nu poate încuviința și administra probele în afara celor conținute în cerere, fiind limitat la cadrul procesual cu care a fost legal investit, la actele anexate, la întâmpinare, precum și la explicațiile și lămuririle părților.
Totodată, trebuie avută în vedere egalitatea armelor, element inerent dreptului la un proces echitabil, ce implică obligația de a oferi fiecărei părți o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza în condiții care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj în comparație cu adversarul său, în acest sens fiind și practica
Din acest punct de vedere, este neîntemeiată critica, instanțele de fond fiind preocupate de aflarea adevărului în cauză, în raport de actele și lucrările dosarului, câtă vreme, prin motivele de apel, s-a solicitat constatarea unei promisiuni de vânzare a apartamentului, către reclamantă și soțul acesteia, de către părinți, chestiune ce a făcut obiect al judecății într-o altă cauză, soluționată irevocabil.
Neîntemeiată este și susținerea potrivit căreia instanța de apel a încălcat prevederile art.295 Cod procedură civilă, întrucât calea de atac a fost verificată în limitele stabilite de reclamantă prin cererea de apel, cu referire la stabilirea corectă a stării de fapt și aplicarea legii, de către prima instanță.
Critica privind ignorarea, de către instanțelor de fond a declarației autentificate sub nr.547/26 martie 2001 dată de autorul părților, prin care acesta recunoaște primirea de la reclamantă a sumei de 130.000 lei prețul imobilului litigios și coroborarea acesteia cu probele testimoniale (martorele și ), vizează modalitatea de apreciere și interpretare a probei administrate, respectiv netemeinicia deciziei atacate și urmare a abrogării pct.10 și 11 ale art.304 Cod procedură civilă, excede analizei de față.
În ceea ce privește interpretarea actului recognitiv al unei datorii, făcut de mama sa, asupra primirii unei sume de 50.000 lei vechi, la interogatoriul luat la solicitarea sa, cu titlu de împrumut, critica este și ea nefondată.
Ceea ce s-a recunoscut, reprezintă o creanță a reclamantei, asupra succesiunii, în privința căreia, însă, a existat, deja, o altă judecată, ce se impune, cu autoritate de lucru judecat, celei de față, și prin care s-a constatat ca operantă prescripția extinctivă.
Această autoritate, vizează inclusiv stabilirea momentului începerii curgerii termenului de prescripție, precum și toate celelalte apărări formulate prin recurs, în sensul operării unei novații, prin recunoașterea creanței sau curgerea unui nou termen, dat fiind că, la momentul în care instanța mai întâi sesizată a pronunțat soluția care se impune cu autoritatea de lucru judecat, a avut în vedere existența aceleiași stări de fapt, respectiv a acelorași recunoașteri, ele neintervenind după pronunțarea acesteia, spre a se putea pretinde o veritabilă schimbare a cauzei ce stă la baza alegației recurentei.
Principiul puterii lucrului judecat, rezultând din art.1201 Cod civil, împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și purtat între aceleași părți, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute unei părți într-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară pronunțată într-un alt proces.
Din motivarea dată prezentei acțiuni rezultă că scopul final urmărit de reclamantă este același, respectiv valorificarea dreptului curgând din predarea sumelor de bani către părinții săi, fie printr-o creanță asupra succesiunii, fie prin dobândirea însăși proprietății asupra bunului în vederea cumpărării căruia ele ar fi fost predate, respectiv a apartamentului litigios, existând astfel identitatea de obiect, litigiile fiind purtate între același părți și având aceeași cauză, deși aparent prima acțiune viza obligația de a încheia contractul de vânzare-cumpărare, iar cea de-a doua partajul succesoral al aceluiași apartament și constatarea contribuției exclusive a reclamantei la dobândirea acestui bun, împrejurare față de care în mod corect instanțele au constatat incidența în cauză a textului de lege citat, implicit a autorității de lucru judecat.
Astfel, și critica vizând încălcarea dispozițiilor art.1201 Cod civil, cu referire la reținerea autorității de lucru judecat a sentinței civile nr.8119/21.10.2005 a Judecătoriei sector 2 B, este neîntemeiată.
De altfel, asemenea alegații, apărări și cereri de constatare a unui nou termen de prescripție sau a intervenirii novației, sunt pentru prima dată formulate în recurs, deși, potrivit art.316 și 294 alin.1 Cod procedură civilă, ele nu pot fi formulate, dacă nu au fost supuse controlului de temeinicie și legalitate și în fața primei instanțe de fond.
În ceea ce privește critica prin care se pretinde că soluția este una greșită în ceea ce privește modul de valorificare a probelor din care rezulta fără dubii predarea sumelor de bani, către părinți, deși recurenta înțelege soî ncadreze în dispozițiile art.304 pct.7, 8 și 9 Cod procedură civilă, în realitate, ele vizează stabilirea stării de fapt, prin aprecierea probelor și mijloacelor de apărare, așa cum prevedeau fostele dispoziții ale pct.10 și 11, ale aceluiași articol care, însă, abrogate fiind la data prezentei judecăți, nu dau posibilitatea prezentei instanțe de a le examina.
Totodată, referitor la reaprecierea acestor probe, cu privire la excepția prescripției extinctive, cum deja s-a arătat, este operantă puterea lucrului judecat decurgând din modul de soluționare a pretențiilor în judecata anterioară, nu se poate constata vreo greșeală de interpretare a actelor și raporturilor juridice ale părților, instanței fiindu-i interzis să facă o nouă apreciere asupra acestora, potrivit dispozițiilor art.163 Cod procedură civilă.
Se invocă, de către reclamantă, și motivul de nelegalitate referitor la greșita aplicare a prevederilor art.6739și art.67310Cod procedură civilă.
Se constată însă, că și acest motiv de recurs este neîntemeiat, întrucât instanțele au aplicat corect textele de lege vizate de critică, urmărindu-se atât asigurarea egalității copărtașilor, principiu care domină partajul judiciar, dar și cotele care se cuvin părților litigante, după soluționarea pretențiilor ridicate de ele, asupra compunerii masei supuse împărțirii.
Prin urmare, a fost avută în vedere cota care revine soției supraviețuitoare alături de cota de bunul său propriu, posesia apartamentului, starea de sănătate a pârâtei, posibilitățile materiale ale acesteia, vârsta înaintată, starea conflictuală dintre părți, cât și prevederile art.741 Cod civil.
Așa cum corect a stabilit tribunalul, în cauză nu au fost aplicate prevederile art.67310Cod procedură civilă, întrucât instanțele nu au fost legal investite cu cererea vreunuia dintre coproprietari în sensul atribuirii provizorii al întregului bun în măsura în care acesta nu era posibil a fi împărțit în natură sau valoarea acestuia a scădea urmare împărțelii.
Celelalte dispoziții stabilite de alin.2, 3, 4 ale aceluiași text de lege sunt incidente doar în măsura în care cererea de atribuire provizorie a bunului este formulată de către un coproprietar în conformitate cu prevederile art.67310alin.1 Cod procedură civilă.
Față de susținerile orale ale recurentei, consemnate în încheierea de dezbateri din 12 martie 2009, instanța constată nefondată și critica vizând modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, decurgând din lipsa raportului acestuia de înrudire cu autorul comun.
Astfel, excepția a fost respinsă după stabilirea, față de actele și lucrările dosarului, de împrejurarea că însăși recurenta, când face referiri la autorul său, îl numește când, când și l-a recunoscut pe pârât ca fiind fratele său, chiar prin acțiunea introductivă de instanță, când, textual, a afirmat că "imobilul este folosit de fratele meu, și mama ", precum și față de actele de stare civilă, a existenței unei aceleiași descendențe pentru sine, ca și pentru acest pârât.
Or, odată stabilită filiația pârâtului, față de defunct, recurenta nu arată care ar fi motivul de nelegalitate în soluționarea excepției invocate, criticile sale, în realitate, vizând starea de fapt, a filiației, în excesul limitelor impuse de dispozițiile art.304 Cod procedură civilă.
Pentru aceste considerente recursul este privit ca nefondat și va fi respins ca atare în temeiul art. 312 Cod procedură civilă.
Potrivit art.112alin.1 Cod procedură civilă, cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată în cazul cererilor și acțiunilor evaluabile în bani.
Art.20 alin.5 Cod procedură civilă statuează că în situația în care instanța judecătorească investită cu soluționarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul egal, va dispune obligarea părții la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu.
Taxa judiciară de timbru a fost stabilită de instanța de recurs prin încheierea din 13 noiembrie 2008, avându-se în vedere valoarea contestată precizată de către recurentă. Cu aceeași sumă se impunea însă și timbrarea apelului și în raport de prevederile legale citate reclamanta va fi obligată la plata sumei de 3348 lei cu titlu de taxă de timbru aferentă apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr.99 din 08 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții și .
Obligă pe recurenta-reclamantă la plata taxei de timbru aferentă apelului, în cuantum de 3348 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red./
Tehnored.
2 ex./15.04.2009
Jud.apel: /
Jud.fond:
Președinte:Mariana StanJudecători:Mariana Stan, Florinița Ciorăscu, Corina Pincu
