Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 554/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.554/R-CM
Ședința publică din 23 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ion Rebeca
JUDECĂTOR 2: Georgiana Nanu
JUDECĂTOR 3: Paula Andrada
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamanții, și, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgășani, str.-, -.2-2,.A,.8, județul V, împotriva sentinței civile nr.35/F-CM din 20 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B, Bulevardul, nr.14, sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEȘTI, cu sediul în Pitești, Bulevardul, nr.47, județul A, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA, cu sediul în Râmnicu V,-, județul V și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic, în baza delegației de la dosar, pentru intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosar s-a depus, prin serviciul de registratură, întâmpinare din partea intimatului-pârât Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Consilier juridic, având cuvântul pentru intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Consilier juridic, având cuvântul pentru intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind legală și temeinică.
Chiar dacă atât sentința atacată cât și decizia Curții Constituționale sunt pronunțare în data de 20.01.2009, apreciază că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță competentă, întrucât, potrivit disp.art.31 alin.3 din Legea Curții Constituționale "dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției".
De asemenea, apreciază că, până la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale, au fost respectate regulile referitoare la competență.
Solicită respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Constată că, prin acțiunea înregistrată la data de 21 noiembrie 2008, reclamanții, și, moștenitori ai lui, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța să fie obligați la restituirea sumelor corespunzătoare procentului de 9,5% reprezentând contribuție de asigurări sociale reținute la achitarea drepturilor restante tranșa I, achitate în luna octombrie 2008, conform sentințelor civile nr.311/07.04.2008, nr.318/07.04.2008, nr.360/18.04.2008, nr.23/07.04.2008 și nr.474/03.05.2008 pronunțate de Tribunalul Vâlcea, precum și a nu li se reține din tranșele ce urmează a fi achitate în lunile aprilie și octombrie 2009 contribuția la asigurări sociale de 9,5%.
În motivarea acțiunii se arată că din drepturile prevăzute prin hotărârile judecătorești sus arătate, departamentul economico-financiar și administrativ al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, s-a reținut fiecărui procuror un procent de 9,5% contribuție la bugetul asigurărilor sociale de stat.
Reținerea a fost motivată prin aplicarea prevederilor Legii nr.250/2007 și ale Ordinului nr.680/01.08.2007.
Pârâții au considerat că Legea nr.250/2007 se aplică și drepturilor salariale restante, chiar dacă perioada de referință pentru care au fost obținute acestea este mult anterioară modificării legislative.
Textul din vechea reglementare, respectiv din Legea nr.19/2000, limita contribuția la bugetul de asigurări sociale de stat la o bază de calcul ce nu putea depăși plafonul a cinci salarii medii brute pe economie.
O lege sau un ordin al unui minister care retroactivează sunt în primul rând neconstituționale, acestea contravenind prevederilor art.15 alin.2 din Constituție.
Drepturile salariale născute anterior intrării în vigoare a Legii nr.250/2007, dar neîncasate de asigurați nu din vina lor, nu pot fi grevate în momentul efectuării plății - cu întârziere - de alte taxe, impozite și contribuții în afara celor existente la data la care statul sau angajatorul trebuia să efectueze plata.
Hotărârile judecătorești prin care pârâții au fost obligați la plata drepturilor salariale restante sunt executorii din luna mai 2007 și neexecutarea lor până la această dată nu este imputabilă reclamanților.
Fiind obligați la plată din venituri salariale anterioare datei de 1.08.2007 a unei contribuții sociale de 9,5% calculate la mai mult decât cuantumul a cinci salarii medii, reclamanții sunt discriminați față de alți salariați care au realizat la acel moment venituri salariale mai mari decât cele cinci salarii medii pe economie.
În drept, acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art.15 alin.2 din Constituție, art.1 alin.2 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și pe prevederile Protocolului nr.12 adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
La data de 05 decembrie 2008, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat chemarea în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, solicitând ca în situația în care se va admite cererea reclamanților să fie obligat acest minister să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2009, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Prin întâmpinare, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că potrivit Ordinului nr.1646/7.10.2007 emis de Ministerul Economiei și Finanțelor, procedura de restituire a sumelor reprezentând contribuție individuală de asigurări sociale reținute de la asigurați, plătită în plus față de plafonul maxim, se aprobă de către conducătorul Casei Naționale de Pensii și alte drepturi de Asigurări Sociale, acest pârât neavând calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată, întrucât aplicarea procentului de 9,5% cu titlu de contribuție la bugetul asigurărilor sociale de stat la plata drepturilor rezultate din executarea hotărârilor judecătorești nu constituie o încălcare a principiului neretroactivității legii întrucât acestea nu sunt drepturi salariale restante, ci au fost acordate de instanță cu titlu de despăgubiri.
De aceea ele nu corespund perioadei pentru care au fost acordate, ci perioadei în care au fost calculate și plătite.
Ar exista discriminare dacă pentru o parte dintre procurori ar fi stabilită o bază de calcul, iar pentru o altă parte a acestora s-ar folosi o altă bază de calcul a contribuției de asigurări sociale sau dacă drepturilor salariale datorate pe o perioadă anterioară intrării în vigoare a Legii nr.250/2007 le-ar fi aplicat procentul de 9,5%, ceea ce nu este cazul în speță.
Altfel spus, diferența de tratament devine discriminare numai dacă intervine în cazuri similare.
Pe de altă parte, se arată, instanța nu poate dispune plata drepturilor bănești actualizate cu rata inflației deoarece Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Pentru aceste motive pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La rândul său, prin întâmpinare, chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție ca neîntemeiată, întrucât acest minister nu are obligația de garanție sau despăgubire în ipoteza în care Ministerul Public ar pierde procesul.
Instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire, obligație care nu poate fi utilizată în cadrul litigiilor de muncă.
Pe fondul cauzei, arată că nu pot fi reținute susținerile reclamanților că măsurile adoptate de legiuitor prin nr.OUG91/2007 au un caracter discriminatoriu.
Ceea ce au solicitat de fapt reclamanții este stabilirea unei baze de calcul a contribuției de asigurări sociale, ceea ce nu se poate aplica în cazul în speță întrucât instanța nu poate decât să interpreteze legea și să o aplice și în niciun caz să adauge la aceasta.
Curtea de Apel Pitești, prin sentința civilă nr.35/F-CM din 20 ianuarie 2009, respins acțiunea formulată de reclamanți.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că prin sentințele civile menționate în acțiune, pronunțate de Tribunalul Vâlcea, s-a admis în parte acțiunea reclamanților din prezenta cauză și au fost obligați pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea să le achite drepturi salariale pe perioada ianuarie 2003 - 1.08.2007, actualizate cu indicele de inflație.
Plata drepturilor bănești menționate în titlurile executorii arătate a fost efectuată ulterior intrării în vigoare a Legii nr.250/2007, prin care au fost modificate dispozițiile art.23 alin.(3) din Legea nr.19/2000.
Inițial, textul de lege prevedea că baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale în cazul asiguraților nu poate depăși plafonul a de 3 ori salariul mediu brut lunar pe economie.
Modificarea textului în vigoare în perioada martie 2003 - 21.07.2007 a stabilit plafonul la 5 salarii medii brute.
Textul de lege, în forma în vigoare la data executării hotărârii judecătorești, prevedea că baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale în cazul asiguraților este venitul brut realizat lunar.
De astă dată baza de calcul a -ului nu mai are o limită maximă.
Reclamanții pretind că prin aplicarea acestei norme care desființează plafonul -ului se încalcă principiul neretroactivității legii iar, pe de altă parte, sunt discriminați față de acei salariați care, deși au avut în perioada ianuarie 2003 - martie 2007 venituri mai mari decât 5 salarii medii brute, au contribuit la bugetul asigurărilor sociale de stat cu o sumă de bani mai mică pin aplicarea procentului la o bază de calcul limitată.
Nu este vorba în cauză despre aplicarea retroactivă a legii deoarece potrivit art.28 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, contribuția individuală de asigurări sociale se reține din salariul sau, după caz, din venitul brut al asiguratului, iar angajatorul calculează, reține și virează contribuția lunară datorată de asigurat în funcție de veniturile salariale pe care i le va acorda pe luna respectivă, altfel spus prin raportare la plățile ce se vor efectua către angajat în luna pentru care se depune declarația nominală.
Astfel interpretate fiind dispozițiile legale privind modul de declarare și de calcul al -ului, nu se poate reține nici argumentul conform căruia Ordinul nr.680/2007 al Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, prin care se precizează că declarația nominală fără plafonarea bazei de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale se face de către angajator, în baza Legii nr.250/2007, începând cu raportarea obligațiilor de plată aferente lunii august 2007 indiferent de perioada pentru care se achită veniturile realizate de asigurați, retroactivează.
Nu era posibilă aplicarea procentului la o bază de calcul plafonată prevăzută de forma anterioară a textului art.23 alin.3 din Legea nr.19/2000 deoarece titlul creanței a fost executat de către angajator abia în august 2007, iar reclamanții nu au solicitat anterior executarea silită.
La momentul plății efective au fost aplicate și normele în vigoare privitoare la celelalte rețineri - impozit și pentru că procedura de efectuare a reținerilor vizează drepturile salariale ce vor fi achitate pe luna pentru care sunt datorate.
Cum drepturile salariale ale reclamanților nu au fost achitate în aceeași perioadă cu cele achitate altor salariați pentru care s-a reținut calculat la o bază plafonată, s-a reținut că nu există situația de comparabilitate spre a se reține tratamentul discriminatoriu sancționat de prevederile art. 14 din Convenția europeană.
Legat de admisibilitatea acțiunii în care se invocă principiul nediscriminării, s-a reținut că în interpretarea dispozițiilor art.14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în Hotărârea dată în cazul Thlimmenos vs. din 6 aprilie 2000, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenție, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a oferi justificări obiective și rezonabile, dar și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite, necomparabile.
Protecția egală a legii consacrată de Constituția României din 2003 - art.16 - se concretizează în următoarele obligații ale statului: de a se abține de la tratamentul diferențiat nejustificat în procesul de adoptare și aplicarea legii, de a interzice și sancționa prin lege discriminarea, de a crea remedii legale eficiente pentru victimele discriminării.
Această din urmă obligație pozitivă a statului presupune asigurarea accesului liber la justiție pentru repararea prejudiciului suferit prin discriminare.
Tratamentul diferențiat interzis de norma internațională menționată anterior trebuie să aibă ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege.
În cazul de față legea recunoaște, prin dispozițiile art.5 și art. 6 alin.(3) Codul muncii, dreptul la salarizare egală pentru muncă egală și pregătire profesională egală.
Prin Hotărârea Frett din 2002 Curtea de la Strasbourg a rupt complet clauza de nediscriminare din art.14 de celelalte drepturi garantate prin Convenție, conferindu-i caracter autonom.
Prin urmare, s-a reținut că prezenta acțiune este admisibilă.
Nu a rezultat însă situația de comparabilitate pentru ca tratamentul diferențiat să fie apreciat discriminatoriu.
Odată apreciată netemeinicia acțiunii reclamanților, s-a constatat de către instanța de fond că cererea de chemare în garanție formulată de pârât este neîntemeiată, iar apărările chematului în garanție nu se impun a mai fi analizate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele considerente:
1. În mod greșit a fost pronunțată sentința civilă nr.33/F-CM/20.01.2009 de către Curtea de Apel Pitești, în condițiile în care, prin decizia nr.104 din 20 ianuarie 2009, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.I și II din nr.OUG75/2008, prin care a fost modificată norma de competență stabilită prin art.2 pct.1 lit.b/1 Cod procedură civilă.
unei competențe speciale în rezolvarea litigiilor de muncă pentru magistrați și personalul auxiliar din justiție fiind neconstituțională, se impunea ca de la data pronunțării Curții Constituționale asupra excepției, cauza să fi fost trimisă instanței competente, Tribunalul Vâlcea, spre judecata fondului.
În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în recursurile privind cauzele susmenționate, declinând judecarea recursurilor în favoarea Curții de Apel Pitești.
În aplicarea deciziei nr.104/20.01.2009 a Curții Constituționale, definitivă și general obligatorie, competența soluționării acestui litigiu, revine în primă instanță, potrivit dispozițiilor art.2 pct.1 lit.b/1 Cod procedură civilă, Tribunalului Vâlcea și nu Curții de Apel Pitești care, din acest punct de vedere, a pronunțat o sentință nelegală.
2. Sentința este nelegală, întrucât în mod greșit a fost respinsă acțiunea în raport de dispozițiile art.15 alin.2 din Constituția României, art.1 alin.2 lit.e pct.I și IV din nr.OG137/2000, a Protocolului nr.12 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Intimatul Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanți pentru motivele expuse pe larg la filele 17-19.
Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, care pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzut de art.304 pct.3 și pct.9 Cod procedură civilă, a art.3041Cod procedură civilă și având în vedere actele și lucrările dosarului de fond, Curtea constată că recursul este fondat și urmează a-l admite pentru următoarele considerente:
Sub aspectul primei critici, Curtea reține că prin sentința civilă nr.35/F-CM/20 ianuarie 2009 Curții de Apel Pitești, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții, și împotriva pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, precum și cererea de chemare în garanție formulată față de Ministerul Finanțelor Publice.
La aceeași dată însă, prin decizia nr.104/20.01.2009, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.I și II din nr.OUG75/2008.
Or, potrivit art.I din nr.OUG75/2008 susmenționată, cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.45/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și potrivit nr.OG8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr.247/2007, cu modificările ulterioare, sunt soluționate, în primă instanță, de curțile de apel.
(2) Recursul împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel se judecă de Înalta Curte de Casație și Justiție
Potrivit art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, republicată și modificată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unor legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acesteia.
Decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie (art.31 alin.1 din același act normativ).
În speță, în conformitate cu alin.3 al textului legal susmenționat dispozițiile art.I și II din nr.OUG75/2008, declarate fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Prin urmare, Curtea de Apel Pitești nu se mai putea pronunța asupra fondului cauzei, dispozițiile art.I și II fiind suspendate de drept începând cu data de 20 ianuarie 2009, astfel cum în mod corect susțin reclamanții în primul motiv de recurs, iar hotărârea astfel dată este nulă absolut.
Față de cele reținute mai sus, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, raportat la art.291 Codul muncii, Curtea va admite recursul declarat de reclamanți, va casa sentința civilă nr.35/F-CM/20 ianuarie 2009 a Curții de Apel Pitești și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Vâlcea, ca primă instanță competentă a soluționa fondul litigiului.
În rejudecare, tribunalul va avea în vedere și criticile exprimate în dezvoltarea celui de-al doilea motiv de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanții, și, împotriva sentinței civile nr.35/F-CM din 20 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Vâlcea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 martie 2009, la Curtea de Apel Pitești, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red. /1.04.2009
GȚ/GM/4 ex.
Jud.fond:
Președinte:Ion RebecaJudecători:Ion Rebeca, Georgiana Nanu, Paula Andrada
