Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 5617/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5617
Ședința publică de la 23 Octombrie 2009
Complet constituit din:
PREȘEDINTE: Mihaela Mitrancă
JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 3: Corneliu Maria
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului DTS împotriva sentinței civile nr. 858/15.05.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă -, precum și cu intimata-pârâtă Școala Generală cu clasele I-VIII " " DTS, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal, iar recurentul solicită și judecarea potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.
Curtea, având în vedere că se cere judecarea în lipsa părților, constată pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA:
Asupra recursului de față,
Prin sentința nr. 858 din 15 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta - în contradictoriu cu pârâții Școala cu clasele I-VIII " " și Consiliul local Dr. Tr.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantei suma de 2.676 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite și neachitate, nete și actualizate, sumă ce va fi reactualizată la data punerii în executare hotărârii.
A respins petitele privind acordarea primelor de vacanță și coeficientului de multiplicare.
A fost obligată pârâta Școala cu clasele I-VIII " " să facă cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
Au fost obligate pârâtele la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamanta - este cadru didactic la Școala cu clasele I-VIII ", în funcția de institutor I, gradul didactic I, cu o vechime în învățământ de 30 ani și 3 luni-
În ceea ce privește Consiliul Local D Tr. S, acesta este entitatea căruia unitatea de învățământ îi înaintează proiectul de buget întocmit, cu identificarea tuturor categoriilor de venituri și cheltuieli, finanțate din bugetul local, însoțit de notele de fundamentare, calitate în care aprobă prin hotărâre proiectul de buget.
Prin urmare pârâtul Consiliul local nu are atribuții în domeniul calculului salariilor, însă este cel care aprobă alocarea de fonduri și repartizează fondurile pe unități de învățământ, prin hotărâre conf. art. 167 din Legea nr. 84/1995 republicată, astfel că a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia.
Cu privire la fondul pretențiilor, instanța reținut că potrivit dispozițiilor art.48 alin.1 din Legea nr.128/1997, salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii, și o parte variabilă constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare.
Art.49 al aceluiași act normativ stabilește salarizarea personalului didactic de predare din învățământul pre-universitar, în raport de anumiți factori expres și limitativ enumerați: funcția și norma didactică, nivelului studiilor cerute pentru ocuparea funcției didactice, vechimea în învățământ, gradul didactic.
Legea nr.128/1997 prevede toate categoriile de sporuri și indemnizații ce se acordă cadrelor didactice: gradație de merit, spor pentru suprasolicitare neuropsihică, spor de stabilitate, salariu de merit, spor de vechime, indemnizația acordată cadrului didactic ce îndeplinește funcția de diriginte, învățător, institutor, educatoare,indemnizație de conducere, toate acestea reprezentând procent din salariul de bază și care se includ în salariul de bază, toate aceste sporuri având aplicabilitate în speță, respectiv reclamantei.
Din cuprinsul textelor legale enunțate s-a dedus, în acord cu conceptul general de salariu din dreptul muncii, că elementele sistemului de salarizare sunt pe de o parte, salariul de bază, care constituie elementul principal al salariului, iar pe de altă parte, sporurile, adaosurile la salariul de bază, care reprezintă elemente accesorii ale salariului.
În raport de reglementările art.155 Codul Muncii și de reglementările speciale ale art.48 din Legea nr.128/1997, a rezultat că, inițial un cadru didactic beneficiază pentru munca depusă de un salariu de bază, care corespunde salariului de bază al funcției didactice.
La salariul de bază format din salariul de bază al funcției didactice și indemnizația de conducere (când este cazul) pentru care legea prevede calculul la salariul funcției de bază și includerea în salariul de bază, se calculează următoarele sporuri: spor de stabilitate, spor de suprasolicitare neuropsihică, salariul de merit, indemnizația acordată personalului didactic de predare care îndeplinește funcția de diriginte, învățător, institutor, educatoare, sporuri care se includ în salariul de bază succesiv pe măsura obținerii acestora, fiecare spor la salariul de bază constituie la rândul său baza de calcul pentru sporul următor.
Sporul de vechime, se calculează, conform prevederilor exprese ale legii, la salariul de bază, salariu rezultat în urma aplicării sporurilor în scară la salariul de bază al funcției didactice.
Reclamanta, în calitate de institutor la Școala cu clasele I-VIII " ", în perioada decembrie 2005 - decembrie 2008, beneficiat de următoarele drepturi, așa cum reiese din conținutul expertizei contabile: salariul funcției didactice, spor de vechime, premiere lunară, premiere anuală, indemnizație dirigenție, salariu de merit, aceste sporuri fiindu-i calculate conform prevederilor legale mai sus enunțate, astfel că expertiza procedând la recalcularea acestor drepturilor salariale, prin aplicarea corectă a sporurilor, respectiv calcularea în scară, rezultând un nou salariu de bază al funcției didactice, se constată că unitatea de învățământ a aplicat în mod corect prevederile actelor normative referitoare la stabilirea și calculul drepturilor salariale a cadrelor didactice.
Totodată, în conformitate cu art.42-47 din Legea nr.128/1997, este reglementată norma didactică de predare-învățare, de instruire practică și de evaluare curentă a elevilor, în sensul că ea reprezintă numărul de ore corespunzătoare activităților enunțate mai sus, legiuitorul nediferențiind norma didactică a profesorilor de cea a învățătorilor, educatorilor, institutorilor.
Art.45 alin.1 din aceeași lege prevede pentru personalul didactic de predare și instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani și grad didactic I reducerea normei didactice cu două ore pe săptămână fără reducerea salariului.
Cum legiuitorul nu diferențiază aplicarea acestor norme pentru diferite categorii de personal didactic din învățământul pre-universitar, nici instanța de judecată nu poate efectua această diferențiere.
In speța dedusă judecății, reclamanta în calitate de institutor, beneficiază de prevederile art. 45 alin.1 din Legea 128/1997, întrucât are o vechime în învățământ de 30 ani și 3 luni, iar drepturile salariale acordate de pârâtă au fost corect stabilite.
Astfel, salariul de bază stabilit fiind corect calculat, nu au fost diminuate nici drepturile privind aplicarea sporului de vechime,a cotei de 2%, drept ce se acordă procentual la salariul de bază și nici a celui de al 13-lea salariu.
Referitor la petitul privind acordarea sporului suplimentar de 1/25 prevăzut de art.50 alin.2 din Legea 128/1997, a fost admis pentru următoarele considerente:
Prin art.50 alin.1 din Legea 128/1997, s-au instituit, pe lângă tranșele de vechime deja existente, încă 3 tranșe suplimentare, ce se acordă la 30,35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.
Aceste 3 tranșe de vechime influențează modalitatea de acordare a drepturilor salariale cuvenite cadrului didactic, întrucât coeficientul de multiplicare aplicat la stabilirea salariului, crește, potrivit anexei 2 la Legea 128/1997, în funcție de vechimea în învățământ a solicitantului.
Acest coeficient este stabilit prin lege și constituie baza de calcul pentru stabilirea drepturilor salariale cuvenite cadrului didactic.
Pe lângă acest coeficient mărit, acordat prin art.50 alin.1 și stabilit prin anexa 2 la Legea 128/1997, art.50 alin.2 arată că, la determinarea coeficientului de ierarhizare, și nu a coeficientului de multiplicare prevăzut de anexă, pentru fiecare din tranșele de vechime suplimentare instituite de alin.1, se acordă o creștere de 1/25 față de coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Astfel, pentru cadrele didactice cu o vechime de 30, 35 și peste 40 de ani în învățământ se acordă un plus de 1/25 din coeficientul de ierarhizare de care a beneficiat anterior, acest plus urmând a se adăuga la coeficientul de ierarhizare cuvenit pentru tranșa de vechime superioară.
Așadar, această creștere de 1/25 prevăzută de art.50 alin.2 se acordă suplimentar pentru determinarea bazei drepturilor salariale cuvenite, calculate așa cum s-a dezvoltat anterior, bază de care cadrul didactic beneficiază până la trecerea la o treaptă superioară de vechime, modificată doar de eventualele creșteri ale valorii de multiplicare.
Deci, legiuitorul a instituit prin acest alineat, o creștere suplimentară a drepturilor salariale.
Reclamanta, în perioada decembrie 2005 - decembrie 2008, se încadra în tranșa de vechime în învățământ de 30-35 de ani și respectiv 35-40 de ani, conform înscrierilor din adeverința eliberată de pârâtă, drept urmare este îndreptățită a beneficia de prevederile art.50 alin.1 și 2 din Legea 128/1997.
Referitor la petitul privind acordarea primei de concediu pentru anii 2005, 2006, 2007,2008 fost respins, pentru următoarele considerente:
Prin Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură de învățământ pentru anul școlar 2003-2004 s-a prevăzut prin art. 37 alin. 1 lit. g plata unei prime de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii odată cu indemnizația de concediu.
Salarizarea personalului din învățământ se face în condițiile art. 48-50 din Legea nr. 128/1997 stabilindu-se modalitatea de acordare, componentele salariului personalului didactic, drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi și facilități ale personalului didactic și nedidactic, drepturi ce se negociază în limitele legii prin contractele colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale.
Prin urmare față de aceste dispoziții legale pentru ca prevederea din CCM cu privire la prima de vacanță să poată fi aplicată ar fi trebuit să fie prevăzută de lege, ori dispozițiile legale în materia salarizării nu conțin vreo referire la o primă având caracter de primă de vacanță, în acest sens sunt elocvente dispozițiile alin. 2 al art. 48 care stabilesc faptul că atunci când cuantumul unor drepturi este stabilit de lege între minim și maxim se negociază, în limitele legii, prin CCM încheiate între angajatori și organizațiile sindicale.
Deci legea nu stabilește în mod concret expres și imperativ dreptul la primă de vacanță, astfel că dispoziția din CCM nu este aplicabilă și nu are eficiență atâta timp cât nu se corelează cu dispozițiile legale în ceea ce privește salarizarea și celelalte drepturi ale personalului didactic și totodată CCM impune existența fondurilor necesare, respectiv prevederea în bugetul propriu a sumelor necesare din "venituri proprii".
Mai mult prin, OUG nr. 146/2007, act normativ invocat de reclamantă, a fost prevăzută aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, pentru anumite categorii de salariați din sectorul bugetar, drepturi prevăzute în acte normative de salarizare ce au fost suspendate prin legi bugetare anuale succesive, fiind totodată enumerată categoria de personal căruia îi sunt aplicabile prevederile ordonanței de urgență, personalul didactic neregăsindu-se în această enumerare.
Personalul didactic nu se încadrează nici în categoria de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, în propriul sistem de salarizare al cadrelor didactice nu este prevăzută acordarea primelor de concediu, acest drept fiind prevăzut doar în CCM.
Împotriva sentinței declarat recurs pârâtul Consiliul local Dr. Tr. S, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
In motivare susține că nu are Consiliul Local T S nu are nicio atribuție sau obligație legală în ceea ce privește salarizarea sau acordarea altor drepturi salariale personalului din învățământ și în acest sens a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât sumele de bani necesare plății salariilor vin de la bugetulde stat,prin Consiliul Județean care,după aprobarea bugetului,procedează la defalcarea sumelor primite de la bugetul de stat în funcție de statele de funcții și numărul de personal didactic și auxiliar,aprobate de Inspectoratul Școlar.
Recurentul a mai susținut, în ceea ce privește cheltuielile de judecată,că nu poate fi obligat la plata acestora deoarece nu a avut nicio culpă pentru neacordarea drepturilor salariale către unitatea școlară.
În drept a invocat dispozițiile art.299-316 Cod procedură civilă.
Intimații,deși legal citați,nu au depus întâmpinare în cauză.
Recursul este fondat dar numai în ceea ce privește cheltuielile de judecată,pentru următoarele considerente:
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocat ca prim motiv de recurs este nefondată deoarece pârâtul Consiliul Local DTS are atribuții în finanțarea unităților de învățământ universitar deoarece art.167 alin.1 din Legea nr.84/1995 prevede că nitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Totodată art. 1 din HG.nr. 538 din 7 iunie 2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat(în cazul unităților de învățământ din alte județe decât cele pilot) prevede că începând cu anul 2001 cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat.
În ceea ce privește greșita obligare la plata cheltuielilor de judecată,Curtea constată că pârâtul Consiliul Local T S nu are culpă în calcularea greșită a drepturilor salariale cuvenite cadrelor didactice,unitatea școlară,ca angajator,având atribuții exclusive în acest sens.
În consecință,Curtea urmează ca în baza art.312 alin.2 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă urmează să admită recursul,să modifice sentința în parte în sensul că va înlătura obligarea acestui pârât la plata cheltuielilor de judecată.
Va menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului DTS împotriva sentinței civile nr. 858/15.05.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă -, precum și cu intimata-pârâtă Școala Generală cu clasele I-VIII " " DTS, având ca obiect calcul drepturi salariale.
Modifică, în parte, sentința, în sensul că înlătură obligarea acestui pârât la plata cheltuielilor de judecată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23 octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
red. Jud.
3 ex/16 11 2009
fond:
Președinte:Mihaela MitrancăJudecători:Mihaela Mitrancă, Ioana Bodri, Corneliu Maria
