Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 570/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 570
Ședința publică din data de 22 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
: -
Grefier:
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamanta, cu domiciliul în municipiul P, str. -, nr. 1, bloc 49 B,. C,. 46, jud. P, împotriva sentinței civile nr. 443 din 6 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC Com SRL cu sediul în municipiul P,- bis, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenta reclamantă reprezentată de avocat din Baroul Prahova și intimata pârâtă SC COM SRL reprezentată de avocat din Baroul Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
S- făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat depune la dosar pentru recurenta reclamantă concluzii scrise, chitanța fiscală nr. 31 din 22 aprilie 2008 reprezentând onorariu apărător în valoare de 500 lei, adeverința nr.552 din 24.03.2008 eliberată de "SJ Ap. " și în copie Diploma de absolvire a școlii profesionale respectiv card Banca Transilvania pe numele acesteia.
Avocat, depune de asemenea, chitanță fiscală nr. - din 21 aprilie 2008 reprezentând onorariu apărător în valoare de 1000 lei.
Părțile având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri de formulat și solicită cuvântul asupra recursului.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat având cuvântul în susținerea recursului, arată că la încheierea contractului individual de muncă cu nr. -/2002 s-au încălcat dispozițiile art. 5 din Legea nr. 22/1969, potrivit căruia angajatorii sunt obligați să ceară relații cu privire la antecedentele penale ale celor ce urmează fi angajați și trecuți în funcții de gestionar, ceea ce atrage nulitatea acestuia. În această situație, persoana vinovată de angajarea nelegală răspunde integral pentru pagubele cauzate de gestionar, în solidar cu acesta.
Se susține în continuare că între contractul individual de muncă și fișa postului există neconcordanțe, în sensul că în contractul individual de muncă funcția este de vânzător, iar în fișa postului casier, fără a se preciza în niciunul dintre acestea atribuții de serviciu de păstrare și eliberare de bunuri aflate în administrare, cum greșit reținut instanța de fond.
Potrivit cerințelor din fișa postului, persoana angajată trebuie să aibă cel puțin studii liceale, recurenta neîndeplinind această condiție, întrucât abia acum își completează studiile, fiind elevă la liceu, curs seral.
Se susține de asemenea că expertul desemnat în cauză de instanța de fond nu are specializarea corespunzătoare pentru a stabili dacă recurenta creat sau nu un prejudiciu societății, în ce constă acest prejudiciu și în ce cuantum.
acestuia este salarizare-normare, or pentru răspunde la obiectivele stabilite trebuia desemnat un expert contabil, care trebuia să cunoască și modul de întocmire documentelor primare, circuitul acestora și să prezinte o a treia variantă de creare a prejudiciului prin necântărirea mărfii ambalate în saci.
La solicitarea instanței, se arată că s-au făcut obiecțiuni la raportul de expertiză, care însă nu priveau faptul că expertul desemnat nu avea specializare corespunzătoare.
Potrivit Ordinului 1753 din 22 noiembrie 2004 în vigoare la acea dată, Comisia de inventariere trebuia să controleze dacă toate instrumentele și aparatele de măsură sau cântărire au fost verificate și dacă sunt în stare bună de funcționare. Expertul precizat că numărarea s- efectuat de două ori, fără să facă referire la cântărirea acesteia.
Se arată, de asemenea, că listele de inventariere nu sunt depuse la dosar, astfel încât recurenta nu știe cum s- făcut inventarierea și care este prejudiciul creat, marfa lipsă în gestiune se recuperează de la persoanele vinovate la valoarea de înlocuire și nu prin aplicarea coeficientului de inflație.
În concluzie, recurenta reclamantă solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 443 din 6 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova și pe fond admiterea acțiunii, cu acordarea daunelor materiale pentru acoperirea prejudiciului moral suferit, întrucât se află în imposibilitate de a se angaja la alt loc de muncă pe această funcție considerându-se că creat un prejudiciu în gestiune.
Cu cheltuieli de judecată.
Avocat, având cuvântul pentru intimata pârâtă, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței nr. 443 din 6 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova pentru următoarele considerente:
Conform deciziei nr. 762 din 8 august 2005, având în vedere referatul nr. 81 din 3 august 2005 din care rezultă că în urma inventarului efectuat la magazinul din s- constatat un minus în gestiune în valoare de 28.875,94 lei, se desface contractul de muncă al reclamantei, începând cu data de 9 august 2005, în baza art. 61 lit. a din Codul muncii. Decizia nu fost contestată de angajată, a rămas definitivă și produce efecte de la data comunicării salariatului.
Pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca sa, salariatul căruia i- fost încredințată gestiunea răspunde patrimonial.
Față de motivul invocat de recurentă în sensul că aceasta nu îndeplinea condițiile legale de angajare în funcția de gestionar, potrivit art. 3 din Legea din Legea 22/1969 "poate fi gestionar cel care a împlinit vârsta de 21 ani, absolvit școala generală sau școală echivalentă și are cunoștințele necesare pentru a îndeplini această funcție".
În mod corect instanța de fond a reținut în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 33.203 lei, reprezentând prejudiciul creat societății pârâte la punctul de lucru din Bulevardul 1 Mai, nr. 1, P pe perioada 06.09.2004 - 03.08.2005 unde îndeplinea funcția de gestionară, ca urmare a nerespectării atribuțiunilor de serviciu înscrise în fișa postului.
Recurenta consideră că în mod nelegal fost respins capătul de cerere privind obligarea societății pârâte la plata sumei de 12500 lei reprezentând prejudiciul moral suferit, motivând că nu poate să-și găsească un alt loc de muncă pe această funcție.
Întrucât nu s- făcut dovada îndeplinirii condițiilor art. 998 Cod Civil, instanța de fond, în mod corect, a respins această cerere ca neîntemeiată, întrucât măsura desfacerii contractului de muncă fost dispusă ca urmare a lipsei în gestiune cauzată societății.
Se solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta " Com" SRL P solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța pârâta să fie obligată la plata sumei de 11.300.000 ROL reprezentând: 4.500.000 lei (ROL) drepturi salariale constând în salariul pe luna iulie 2005, cuvenit și neîncasat și prima cuvenită și neîncasată pe aceeași lună, 4.300.000 lei (ROL) indemnizația aferentă concediului de odihnă pe anul 2005 și 2.537.700 lei (ROL) reprezentân garanția în numerar reținută în baza contractului de garanție nr.163/31.01.2005, sume la care s-a solicitat aplicarea coeficientului de inflație și a dobânzii legale la zi.
A mai solicitat reclamanta obligarea pârâtei la plata sumei de 12.500 lei (RON) reprezentând daune materiale pentru acoperirea prejudiciului moral suferit ca urmare a desfacerii abuzive a contractului individual de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost angajata societății pârâte până la data de 08.08.2005, când i-a fost desfăcut contractul de muncă potrivit art.61 lit.a din Codul muncii, pârâta promovând și plângere penală împotriva reclamantei, însă conform ordonanței nr.5814/P/2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieștis -a dispus scoaterea reclamantei de sub urmărire penală pentru infracțiunea prevăzută de art.2151Cod penal și neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută de art.269 Cod penal, soluție rămasă definitivă.
A mai arătat reclamanta că deși contractul său de muncă a încetat la data de 08.08.2005, pârâta i-a reținut în mod nejustificat drepturile salariale pe luna iulie 2005, indemnizația aferentă concediului de odihnă pe aceeași lună, precum și garanția în numerar constituită conform Legii nr.22/1969.
De asemenea, s-a arătat că în urma plângerii penale promovate de pârâtă, reclamanta a fost supusă unui stres permanent pe toată durata desfășurării urmăririi penale, iar încadrarea juridică a încetării contractului său de muncă s-a făcut ținând cont de plângerea penală, reclamanta fiind nevinovată, situația creându-i dificultăți în găsirea uni nou loc de muncă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.998-999 Cod civil, art.154 și urm. din Codul muncii, Legea nr.22/1969.
Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat admiterea în parte a acțiunii și obligării acesteia la plata sumei reprezentând dreptul salarial pe luna iulie 2005, indemnizația de concediu aferentă perioadei lucrate în 2005 și respingerea capetelor de cerere privind acordarea garanției în numerar și a daunelor pentru prejudiciul moral.
A susținut pârâta că reclamanta a fost angajata societății, iar de la data de 6.09.2004 i s-a încredințat gestiunea comună asupra bunurilor din cadrul unui magazin, împreună cu o altă angajată și la data de 3.08.2005, în urma inventarului efectuat la magazinul respectiv, s-a constatat un minus în gestiune de 28.875,94 lei, dispunându-se începerea cercetării disciplinare a celor două angajate, reclamanta fiind concediată disciplinar conform deciziei nr.762/08.08.2005, în urma constatării lipsurilor din gestiune a acesteia, decizie ce nu a fost contestată de reclamantă, fiind definitivă.
S-a mai arătat de către pârâtă că a pus la dispoziția reclamantei drepturile salariale pe luna iulie 2005 și indemnizația de concediu, însă aceasta nu s-a prezentat la sediul societății pentru a le ridica, astfel că nu se impune actualizarea cu rata inflației și acordarea dobânzii legale.
Referitor la garanția în numerar, în sumă de 253,77 lei, s-a arătat că aceasta a fost constituită pentru a facilita recuperarea unui eventual prejudiciu material produs angajatorului ca urmare a exercitării atribuțiilor de serviciu ale reclamantei, învederându-se totodată că desfacerea contractului individual de muncă al reclamantei nu s-a făcut în mod abuziv, ci ca urmare a lipsei în gestiune constatate, indiferent dacă această lipsă a fost sau nu rezultatul unei activități infracționale, imaginea profesională a salariatei nefiind afectată din cauza angajatorului.
Pe calea cererii reconvenționale, pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 28.875,94 lei reprezentând paguba materială adusă societății de către reclamantă, din vina și în legătură cu munca sa, invocându-se în drept dispozițiile art.270 din Codul muncii și art.998,999 Cod civil.
În cauză s-au administrat probatorii cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei luat la solicitarea reclamantei, fiind efectuate și două expertize de specialitate de către experții specialiști în legislația muncii și.
Pe baza probatoriilor administrate în cauză, prin sentința civilă nr.443/06.02.2008, Tribunalul Prahovaa admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamanatei suma de 450 RON reprezentând drepturi salariale pe luna iulie 2005 și prima cuvenită și neîncasată pe luna iulie 2005, precum și 430 RON reprezentând indemnizația pentru concediul de odihnă pe anul 2005, respingând capetele de cerere privind restituirea garanției și obligarea pârâtei la daune morale, ca neîntemeiate.
Prin aceeași sentință, s-a admis în parte cererea reconvențională, iar reclamanta a fost obligată să o despăgubească pe pârâtă pentru lipsa în gestiune în cuantum reactualizat de 33.203 lei, constatată prin procesul-verbal de inventariere din data de 03.08.2005, conform raportului de expertiză, proporțional cu câștigul mediu pe ultimele trei luni și timpul lucrat de la ultima inventariere, conform art.27 din Legea nr.22/1969, reclamanta fiind obligată și la 1400 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanta a fost salariata unității pârâte începând cu data de 20.11.2002 și în urma inventarului de verificare a gestiunii efectuat la magazinul -, s-a constatat un minus în gestiunea acesteia.
S-a mai arătat că prin decizia nr.762/08.08.2005 s-a procedat la desfacerea contractului de muncă al reclamantei, în baza art.61 lit.a din Codul muncii, iar potrivit expertizei efectuată în cauză și întâmpinării depusă de pârâtă, nu s-a achitat reclamantei salariul pe luna iulie 2005 și indemnizația pentru concediul de odihnă pe anul 2005, cu consecința admiterii în parte a acțiunii.
Capătul de cerere referitor la restituirea garanției a fost respins ca neîntemeiat pe motiv că reclamanta a cauzat pârâtei un prejudiciu prin lipsa în gestiune produsă, respingându-se și cererea referitoare la plata daunelor morale întrucât desfacerea contractului de muncă a fost dispusă ca urmare a lipsei în gestiune cauzată de reclamantă societății pârâte.
Referitor la cererea reconvențională, s-a reținut că aceasta este întemeiată în parte, reclamanta neîndeplinindu-și corespunzător atribuțiile de serviciu constând în primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri aflate în administrare, în calitate de gestionar, lipsa în gestiune fiind cauzată fie prin vânzare de mărfuri fără a taxa pe casa de marcaj contravaloarea acestora, fie prin scoaterea de marfă din gestiune, fără aoe videnția.
Așa fiind, cererea reconvențională a fost admisă în parte, în sensul celor sus arătate, reclamanta fiind obligată să plătească pârâtei suma de 33.203 lei, conform raportului de expertiză, însă proporțional cu câștigul mediu pe ultimile trei luni și timpul lucrat, conform art.27 din Legea nr.22/1969.
Împotriva sentinței primei instanțe, reclamanta a declarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Susține recurenta că pentru angajarea răspunderii potrivit art.270 din Codul muncii, între părți trebuie să existe un contract de muncă legal încheiat, iar contractul de muncă nr.-/2002 a fost nelegal încheiat, astfel că persoana vinovată răspunde în solidar cu gestionarul angajat nelegal, conform prevederilor Legii nr.22/1969.
A mai susținut reclamanta că funcția acesteia din contractul individual de muncă, de vânzător, nu este aceeași cu cea din fișa postului, de casier, iar potrivit cerințelor din fișa postului, persoana angajată trebuie să aibă cel puțin studii liceale, reclamanta fiind elevă la liceu, curs seral și instanța nu s-a pronunțat asupra acestor aspecte probate prin contractul individual de muncă și fișa postului.
A mai arătat reclamanta că de la angajarea acesteia din anul 2002 și până la 08.08.2005 nu a produs prejudicii unității, fapt recunoscut de intimată în interogatoriu și prima instanță a dispus înlocuirea primului expert, făcând referire numai la raportul de expertiză, nemotivând de ce primul raport de expertiză nu poate fi reținut.
De asemenea, deși instanța a insistat în expertize până s-a confirmat crearea unui prejudiciu, prin presupuneri, expertul nu a stabilit care este răspunderea directă a recurentei.
O altă critică se referă la nelegala respingere a capătului de cerere privind obligarea intimatei la suma de 12.500 lei reprezentând daune materiale pentru acoperirea prejudiciului moral suferit întrucât în condițiile în care se consideră că recurenta a creat un prejudiciu în gestiune, aceasta nu-și poate găsi un alt loc de muncă pe funcția de vânzător.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și casarea sentinței, cu cheltuieli de judecată, depunându-se la dosar și concluzii scrise, precum și o serie de înscrisuri din partea recurentei.
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a răspuns criticilor aduse în recurs, solicitând respingerea acestuia ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Recurenta-reclamantă a fost salariata societății intimate, în baza contractului individual de muncă nr.-/20.11.2002, în funcția de vânzător, iar prin decizia nr.762/08.08.2005 emisă de societatea intimată s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă al recurentei, în baza art.61 lit.a din Codul muncii, reținându-se că în urma inventariului efectuat la magazinul - din P s-a constatat un minus în gestiune, în valoare de 28.875,94 lei, conform procesului-verbal de inventariere nr.82/03.08.2005, gestiunea comună asupra bunurilor din magazin fiind încredințată recurentei și unei alte angajate.
În conformitate cu disp.art.3 alin.1 din Legea nr.22/1969 poate fi gestionar cel care a împlinit vârsta de 21 de ani, a absolvit școala generală sau o școală echivalentă și are cunoștiințele necesare pentru a îndeplini această funcție, condiții îndeplinite la momentul încheierii contractului individual de muncă, iar nerespectarea dispozițiilor art.5 din același act normativ, ce statuează că este obligatorie solicitarea de relații poliției cu privire la antecedentele penale ale celor ce urmează să fie angajați sau trecuți în funcții de gestionari, nu se sancționează cu nulitatea contractului individual de muncă.
Art.28 din Legea nr.22/1969 prevede că angajatul cu funcție de conducere, precum și orice alt angajat vinovat de angajarea, trecerea sau menținerea unei persoane în funcția de gestionar fără respectarea condițiilor de vârstă, studii și stadiu prevăzute în articolele 3 și 38, acest din urmă articol vizând situația condițiilor de studii cerute pentru a avea funcția de gestionar la gestiunile mai puțin complexe sau de valori mai mici din mediul rural, care sunt stabilite de ministere și celelalte organe centrale, situație ce nu se regăsește în speță, precum și a dispozițiilor art.4 referitoare la antecedentele penale, răspund integral pentru pagubele cauzate de gestionar, în solidar cu acesta.
Or, în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art.28 din Legea nr.22/1969, câtă vreme la angajare s-au respectat prevederile art.3 din lege și nici nu s-au încălcat dispozițiile art.4, care fac referire la interdicția angajării ca gestionar a celui condamnat pentru săvârșirea vreuneia dintre infracțiunile prevăzute în lista anexă la lege, ori a celui aflat în curs de urmărire penală sau de judecată pentru săvârșirea vreuneia dintre infracțiunile prevăzute în lista anexă.
Așa fiind, nu se poate reține că în cauză ar exista și o altă persoană care ar trebui să răspundă în solidar cu recurenta pe motiv că aceasta din urmă a fost angajată nelegal.
În fișa postului nu se face nicio referire la condițiile de studii menționate de recurentă și în mod incontestabil, așa cum rezultă din probatoriile administrate, aceasta a avut calitatea de gestionar, răspunzând în temeiul dispozițiilor Legii nr.22/1969 și ale art.270 din Codul muncii pentru lipsurile în gestiune, cu mențiunea că este vorba de două salariate cărora le-a fost încredințată gestiunea, printre care și recurenta, împrejurare de care s-a ținut cont la pronunțarea sentinței atacate.
Recurenta a încheiat, în calitatea acesteia de gestionar, și contractul de garanție înregistrat sub nr.168/31.01.2005, accesoriu la contractul de muncă (filele 52-53 dosar fond), privind constituirea garanției materiale prevăzute de Legea nr.22/1969, obligându-se ca, în vederea acoperii eventualelor pagube cauzate în gestiunea ce i-a fost încredințată, să constituie o garanție în numerar.
Împrejurarea că prin ordonanța nr.5814/P/2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieștis -a dispus scoaterea de sub urmărire penală a recurentei pentru fapta prevăzută de art.2151Cod penal și neînceperea urmăririi penale față de aceasta sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art.249 Cod penal reținându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni nu poate constitui un argument suficient pentru respingerea cererii reconvenționale a pârâtei, câtă vreme ordonanța respectivă nu are autoritate de lucru judecat în procesul de față.
Concluziile expertului, care a efectuat un prim raport de expertiză în cauză, se bazează tocmai pe această ordonanță, în temeiul căreia expertul a concluzionat că reclamanta nu ar fi cauzat societății un prejudiciu, astfel încât, în mod corect, în raport de această argumentare, instanța de fond a admis cererea intimatei-pârâte, formulată la termenul din 16.11.2007, dispunând întocmirea unui alt raport de expertiză, de către un alt expert, raportul de expertiză neputând sta la baza pronunțării unei soluții în cauză, în sensul celor solicitate de recurentă.
Spre deosebire de expertiza, în cel de al doilea raport de expertiză întocmit de expert, care a indicat pe larg înscrisurile avute în vedere la întocmirea lucrării, precum și dispozițiile legale aplicabile, au fost arătate în mod argumentat care sunt considerentele pentru care există un prejudiciu, respectiv cuantumul acestuia, reclamanta având ca atribuții principale acelea de primire, păstrare și eliberare de bunuri, specifice funcției de gestionar, prevăzute de art.1 din Legea nr.22/1969, lipsa în gestiune justificându-se fie prin vânzarea de mărfuri fără a taxa pe casa de marcaj contravaloarea acestora sau prin scoaterea de marfă din gestiune fără aoe videnția.
A mai arătat expertul că justificările prezentate de expertul în dosarul de urmărire penală reprezintă în fapt nerespectarea atribuțiilor de serviciu înscrise în fișa postului, nerespectare care a dus la producerea de pagube materiale, iar concluziile expertizei în mod corect au fost însușite de prima instanță, fiind neîntemeiată susținerea recurentei conform căreia intimata ar fi recunoscut la interogatoriu că recurenta nu ar fi cauzat societății un prejudiciu.
Și cererea privind obligarea intimatei-pârâte la plata de daune morale a fost justificat respinsă de instanța de fond, câtă vreme decizia de desfacere disciplinară a contractului de muncă al recurentei, pentru motivele mai sus arătate, a rămas definitivă, nefiind contestată de aceasta, iar soluția de admitere în parte a cererii reconvenționale și obligare a recurentei-reclamante la plata de despăgubiri către societatea intimată este, de asemenea, legală și temeinică, astfel încât nu sunt întrunite cerințele pentru obligarea intimatei la plata de daune morale către recurentă.
Concluzionând, față de cele ce preced, Curtea privește recursul reclamantei ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă îl va respinge ca atare, în cauză nefiind incident motivul de modificare a sentinței prev. de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, indicat de recurentă în motivarea recursului.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimată, reprezentând onorariu avocat suportat de aceasta din urmă în recurs potrivit chitanței doveditoare nr.-/21.04.2008 depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta, cu domiciliul în municipiul P, str. -, nr. 1, bloc 49 B,. C,. 46, jud. P, împotriva sentinței civile nr. 443 din 6 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC COM SRL cu sediul în municipiul P,- bis, jud.
Obligă recurenta la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 22 aprilie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
- - - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./20.05.2008
dosar fond - -- Tribunalul Prahova
judecători fond -
- -
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3120
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
