Drepturi salariale (banesti). Decizia 572/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 572
Ședința publică din data de 22 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
: -
Grefier:
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâtul Ministerul Justiției, cu sediul în municipiul B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.586 din 18 aprilie 2007, pronunțată de Tribunalul Tulcea în contradictoriu cu intimații pârâți Tribunalul Constanța, cu sediul în municipiul C,-, jud. C, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în municipiul B,- - 3, sector 1, intimatul chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, cu sediul în municipiul B,-, sector 5, intimații reclamanți a, ( ), ( ), toți cu domiciliul în M,-, jud. C, intimații intervenienți și, ambii cu domiciliul în municipiul C, str. -, nr. 31, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura neîndeplinită legal cu intimata reclamantă ( ).
S- făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimații reclamanți, a, ( ), ( ), și au depus la dosar întâmpinare la motivele de recurs în cuprinsul căreia solicită ca instanța să ia act că prezentul recurs a rămas fără obiect și că solicită judecarea cauzei în lipsă.
Se învederează de asemenea, că recurentul pârât Ministerul Justiției a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea având în vedere solicitarea intimaților reclamanți din cuprinsul întâmpinării, de judecare a cauzei în lipsă, întâmpinare semnată și de intimata reclamantă ( ), consideră cauza în stare de judecată și după deliberare a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, în baza
lucrărilor dosarului, reține următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Constanța și înregistrată sub nr- reclamanții, a, ( ), au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Constanța, pentru a fi obligați la plata despăgubirilor civile echivalente valoric cu sporul de vechime ce nu le-a fost acordat în perioada începând cu data intrării în vigoare a OG nr.83/2000 și până la data de 31.10.2006, actualizate cu indicele de inflație.
În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că la intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, judecătorii nu au mai beneficiat de sporul de vechime în muncă iar Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin hotărârea nr.F/N/6.07.2006 a constatat existența unei discriminări generate de neacordarea sporului de vechime.
Au precizat reclamanții că în cauză nu se poate susține că dreptul lor la acțiune s-a prescris întrucât potrivit art.21 alin.2 din OG nr. 137/2000, termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei, ceea ce s-a întâmplat când Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a pronunțat hotărârea de mai sus.
În drept, reclamanții și-au întemeiat cererea pe dispozițiile. Legii nr. 168/1998, ale OG nr.137/31.08.2000 modificată prin Legea nr.48/16.01.2002 și OG nr.77/2003.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, arătând că potrivit art.21 alin.l din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare: "în toate cazurile de discriminare prevăzute în prezenta ordonanță, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun."
Or, dreptul comun în materia prescripției este Decretul nr. 167/1958 care reglementează la art.8 că "termenul de prescripție în cazul acțiunii în răspunderea pentru paguba cauzată prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea, sau de la expirarea termenului prevăzut de lege".
Prin urmare, termenul de prescripție de 3 ani ar trebui să curgă de la data intrării în vigoare a OG 83/2000 care reprezintă în acest caz, data săvârșirii faptei ce a determinat instituirea discriminării la care reclamanții fac referire în motivarea acțiunii fiind evident că, raportat la norma legală menționată, acțiunea este prescrisă.
S-a precizat că este irelevantă în această situație data pronunțării hotărârii CNCD respectiv data de 6.07.2006.
Tot prin întâmpinare, referitor la fondul acțiunii s-a arătat că sporul de vechime în muncă a fost reglementat de art.33 din Legea nr.50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, dispoziție ce s-a aplicat atât magistraților cât și personalului auxiliar de specialitate până la intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, act normativ care a completat și modificat Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Prin art.l pct.32 din OG nr.83/2000, la art.33 din Legea nr.50/1996 a fost introdus alineatul 3, cu următorul conținut: "prevederile alin.(l) și (2) nu sunt aplicabile magistraților".
S-a mai arătat prin întâmpinare că, în considerarea dispozițiilor legale incidente în cauză, acordarea sporului de vechime în muncă ar reprezenta o adăugare la lege, întrucât nici un act normativ nu prevede sporul de vechime în muncă pentru magistrați, indiferent de nivelul instanțelor, parchetelor sau de funcția deținută.
A mai susținut pârâtul că împotriva hotărârii Colegiului director al nr. 170/6.07.2006, a fost admisă contestația formulată de Ministerul Justiției, în ședința din 28.08.2006.
Prin urmare, hotărârea colegiului director care, potrivit susținerilor reclamanților, deschide calea unei cereri în despăgubiri, proporționale cu prejudiciul suferit a fost desființată, de către același organism, constatându-se că dispozițiile art.33 alin.3 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 nu sunt discriminatorii potrivit OG nr. 137/2000.
La 4 decembrie 2006, și -asistenți judiciari- au formulat cereri de intervenție în interes propriu prin care au solicitat obligarea acelorași pârâți la plata de despăgubiri echivalente valoric cu sporul de vechime ce nu le-a fost acordat pentru perioada 1 iulie 2004 - 30 noiembrie 2006 pentru intervenientul și pentru perioada 7 martie 2006 - 30 noiembrie 2006 pentru intervenientul.
Ca și reclamanții, intervenienții au arătat că prin intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, nu au mai beneficiat de sporul de vechime în muncă iar instituția asistenților judiciari a fost reglementată pentru prima dată prin OUG nr. 179/1999 care a modificat Legea nr.32/1992 prin introducerea art.17 potrivit cu care cauzele privind conflictele de muncă și litigiile muncă se judecă în complete formate dintr-un judecător și doi asistenți judiciari, beneficiind totodată de sporul de vechime.
Art.III al aceluiași act normativ a stabilit că pentru activitatea desfășurată, care constituie vechime în muncă și în specialitate, asistenții judiciari sunt remunerați lunar cu coeficientul de ierarhizare a salariului de bază pentru judecătorul stagiar anul 1 - 2 în raport cu timpul efectiv lucrat.
S-a mai arătat că prin OG nr.83/2000 legiuitorul a stabilit salarizarea asistenților judiciari la nivelul acordat unui judecător cu o vechime de 1 - 2 ani corespunzătoare coeficientului de multiplicare de 7,5 prevăzut la poziția nr.29 din capitolul A al anexei 1.
Prin OUG nr.20/2002 la art.II s-a stabilit că magistrații consultanți (asistenți judiciari) beneficiază în raport de vechimea în specialitate juridică de drepturile de salarizare prevăzute de Legea nr.50/1998 pentru judecătorii de la judecătorii precum și de celelalte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
OUG nr. 177/2002, care a abrogat Legea nr.50/1996, stabilește prin art.15 că magistrații consultanți (asistenți judiciari) numiți în condițiile Legii nr.92/1992 sunt remunerați cu indemnizații corespunzătoare indicilor de salarizare prevăzute, după caz, la pozițiile 28 - 32 din cap.A al anexei nr. 1 în raport cu vechimea în funcții juridice, respectiv 11,5- coeficient stabilit pentru judecătorii cu peste 4 ani vechime în magistratură.
Totodată, ei au precizat că prin art.5 din Legea nr.303/2004 și art.lll din Legea nr.304/2004 s-au stabilit aceleași obligații, interdicții, incompatibilități, în sarcina asistenților judiciari ca și cele care se aplică judecătorilor.
În drept, intervenienții și-au întemeiat cererile pe dispozițiile art.49 și următoarele Cod proc.civ. ale nr.OG 137/200 modificată, Legea nr.168/1999, Legea nr.50/1996, OUG nr.177/2002, art.16 din Constituția României și art.6 alin.2 din Codul Muncii.
La data de 13.12.2006 pârâtul Ministerul Justiției. a depus la dosarul cauzei o cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice() pentru ca, în cazul în care se va admite cererea de chemare în judecată, să se dispună prin aceeași hotărâre, ca acesta să fie obligat la virarea fondurilor necesare admiterii sumelor solicitate.
S-a arătat prin cererea de chemare în garanție că potrivit art.15 din HG nr.83/2005, instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.
S-a mai arătat că potrivit art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, MFP coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de exercițiu, iar potrivit art.3 alin.l pct.2 din HG 208/2005 privind organizarea și funcționarea MFP și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală,iar realizarea funcțiilor sale, MFP are, în principal, între alte atribuții și pe aceea de a "elabora proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Pârâtul Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, s-ar afla în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Apreciază pârâtul că în speță sunt întrunite cerințele dispozițiilor art.60-63 din Cod proc.civilă, în sensul necesității opozabilității sentinței ce se va pronunța și față de
În cauză, toți magistrații Tribunalului Constanța au formulat cereri de abținere.
Prin încheierea nr.3/CM/9 ianuarie 2007, Curtea de Apel Constanțaa admis cererile de abținere formulate de magistrații Tribunalului Constanța, în dosarul nr-, înaintând dosarul la ribunalul Tulcea spre soluționare, potrivit art.33 alin.l Cod proc.civilă.
La ribunalul Tulceas -a format dosarul nr-.
La acest dosar s-au depus adresa nr.593/2007, adresa nr. - din 2006.
Toate părțile au fost legal citate.
Tribunalul, verificând actele și lucrările dosarului, prin sentința civilă nr.586 din 18 aprilie 2007, s-a pronunțat cu prioritate asupra excepției invocate de pârâtul Ministerul Justiției reținând că potrivit art.l și 3 din Decretul 167/1958 rep. precum și conform art.283 al.l lit.c din Legea nr.53/2003, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă, având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Prezenta cauză este întemeiată însă pe principiul nediscriminării statuat în mai multe acte normative, între care și OG 137/2000 care la art.27 al.2 prevede că termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
Or, reclamanții au luat cunoștință de săvârșirea faptei discriminatorii la data de 6.07.2006 din Hotărârea care a stabilit că neacordarea sporului de vechime magistraților, constituie o discriminare în sensul 137/2000 și deci, de la această dată a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani.
În același timp, dispozițiile art.33 din Legea nr.50/1996 nu au fost în opinia primei instanțe nicicând abrogate, ci s-a înlăturat doar aplicabilitatea lor, aspect care nu afectează existența dreptului însuși, ci realizează mai degrabă o suspendare a exercitării acestuia. dispozițiile OG83/2000 întrerupând cursul prescripției dreptului la acțiune pentru despăgubirea constând în sporul de vechime în muncă.
Pentru aceste motive, această excepție fost respinsă ca nefondată.
Examinând cauza în fondul său, instanța a reținut că reclamanții îndeplinesc funcția de judecători în cadrul Judecătoriei Mangalia iar intervenienții îndeplinesc funcția de asistenți judiciari în cadrul Tribunalului Constanța.
Prin art.5 și 33 din Legea nr.50/1996 s-a statuat că magistrații beneficiază de un spor de specialitate, precum și de un spor de vechime de până la 25% calculat la salariul de bază brut, corespunzător timpului efectiv lucrat în timpul programului normal de lucru.
Ulterior, alin.3 al.art.33 introdus prin OG 83/2000, în vigoare de la 1 octombrie 2000, prevedea inaplicabilitatea alin.l și 2 al acestui articol față de magistrați, sporul de vechime fiind în continuare aplicabil personalului auxiliar.
Până la apariția și aplicarea. 83/2000 reclamanții au avut beneficiul integral și procentual al sporului de vechime în muncă, aceasta și prin interpretarea corectă a normelor cuprinse în artr.88 din Legea nr. 1/1970, modificată și în prezent abrogată prin Legea nr.53/2003.
Sporul de vechime are un caracter permanent și obligatoriu, singura cerință pentru acordarea acestuia fiind îndeplinirea condițiilor de vechime în muncă cu reținerea perioadelor, condițiilor și procentelor evidențiate expres și diferențiat și în HG 281/1993 - art.7 și urm.
Conform art.155 și urm. din Legea 53/2003 salariul lunar, respectiv indemnizația lunară, cuprinde atât salariul de bază, cât și sporurile și alte adaosuri cuvenite, iar reclamanții în executarea raporturilor de sarcini, urmează a avea, alături de toți ceilalți salariați și beneficiul procentual al sporului de vechime în muncă, în condițiile în care prin Legea 50/1996 în capitolul privind salarizarea, s-a menționat obligativitatea acordării sporului de vechime, cu aplicarea prevederilor cuprinse și în art.5 din acest act normativ.
În cuprinsul OG 83/2000 nu există nici o prevedere care în mod expres să dispună înlăturarea existenței dreptului la sporul de vechime în muncă pentru magistrați, ci doar una referitoare la inaplicabilitatea acestui spor pentru această categorie profesională, astfel că există în continuare obligația stabilirii indemnizației lunare pentru reclamanți cu includerea sporului procentual de vechime în muncă, acest drept salarial regăsindu-se și în art.8 din acest act normativ.
În aceeași ordine de idei, nu se poate considera că OG 83/2000 a abrogat disp. art.33 din Legea 50/1996 întrucât textul prin care se dispune încetarea aplicabilității sporului de vechime pentru magistrați este un text complementar și nu unul contrar legii.
Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la spor de vechime, iar aceasta a încetat să mai fie prevăzut doar după trecerea a 2 ani de la inaplicarea sa (1 ianuarie 2003), nu se poate considera că acest drept nu a existat în perioada respectivă deoarece s-ar încălca principiul constituțional ce garantează realizarea drepturilor acordate.
Până la data de 1 aprilie 2006, actul normativ care reglementa salarizarea și alte drepturi ale magistraților era 177/2002, care în art.3 statua că magistrații au dreptul la o indemnizație de încadrare brută lunară pentru activitatea desfășurată în raport de nivelul instanțelor și parchetelor și cu vechimea în magistratură.
Nici Legea 303/2004 rep. și nici OUG 27/2006 prin care se realizează în prezent salarizarea magistraților nu fac referire la sporul de vechime în muncă, ultimul din actele normative menționate stipulând că magistrații beneficiază în raport cu vechimea numai în funcțiile de judecători și procurori de o majorare a indemnizației.
Nici unul din aceste repere legislative, la stabilirea indemnizației magistraților nu se raportează la vechimea în muncă ci la vechimea în magistratură, ceea ce este o noțiune diferită. Faptul că legiuitorul a înțeles să numească forma de remunerare a acestei categorii profesionale - indemnizație - pentru aod iferenția de forma de remunerare a personalului din sectorul bugetar-salariu- nu demonstrează că judecătorii și procurorii, nu își pot păstra acest drept câștigat.
Interpretarea contrară ar duce la încălcarea disp.art.53 din Constituția României revizuită privind cazurile și condițiile când se poate restrânge exercițiul unui drept, precum și ale art.l din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
In același sens, Pactul Internațional cu privire la drepturile civile, inclusiv de natură salarială, la art.l9 pct.13 evidențiază limitativ situațiile de limitare a exercițiului drepturilor materiale, iar în speța dedusă judecății nu ne regăsim sub imperiul acestor norme.
De remarcat este și faptul că, potrivit art.56 al.2 din Legea nr.24/2000 rep. privind normele de tehnică legislativă nu poate fi admisibilă la modificarea unei dispoziții a unei legi de care un act normativ de valoare inferioară - ordonanță de guvern - în disprețul principiului constituțional al supremației legii, decât cu încălcarea art.53 al.l din Constituția revizuită și art.49 din Constituția anterioară revizuirii și a principiului ierarhiei actelor juridice consacrat și de art.l pct.5, art.73, 76, 108 și 115 din Constituția revizuită.
Tot potrivit textelor constituționale menționate rezultă că restrângerea exercițiului unui drept nu poate aduce atingere existenței acestuia, de unde concluzia că plata acestui drept salarial trebuia realizată în continuare, iar prin neplată au fost prejudiciate grav interesele magistraților creând și o situație de discriminare evidentă în raport de celelalte categorii profesionale care au beneficiat în continuare de acest spor.
Prin neacordarea sporului de vechime au fost încălcate dispozițiilor art.5 al.l din Legea 53/2003 care stipulează că în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatori. S-au încălcat de asemenea și dispozițiilor. art.38 al.2 din Constituția anterioară, precum și ale art.41 al.2 din Constituția revizuită care stipulează dreptul la muncă și la protecția socială a muncii care include evident și plata sporului pentru vechimea în muncă.
Au fost încălcate prevederile art.7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului ce face parte din dreptul intern, potrivit cărora: "Toți oamenii sunt egali în fața legii și au dreptul fără deosebire la o protecție egală a legii.
Totodată s-au încălcat prevederile art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului semnată de România la 14 decembrie 1955 potrivit căreia "1. Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condițiile echitabile și satisfăcătoare de muncă, precum și la ocrotirea împotriva șomajului.2. Toți oamenii au dreptul, fără nici o discriminare, la salariu egal pentru muncă egală. 3. Orice om care muncește are dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare care să-i asigure lui și familiei sale o existență conformă cu demnitatea umană și completată dacă este cazul cu alte mijloace de protecție socială".
Prevederile art.14 din CEDO ratificată de România prin Legea nr.30/1994 potrivit căruia: "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine, naționalitate sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație", au fost de asemenea încălcate.
În aplicarea acestor dispoziții, Curtea Europeană a statuat, în mod constant, că discriminarea este acceptabilă, dacă are o justificare obiectivă și rezonabilă.
Existența clară a unei discriminări cu privire la problema în discuție a fost recunoscută chiar și de autoritatea legislativă a României prin adoptarea Legii 45/2007 pentru aprobarea OUG 27/2006, intrată în vigoare la 12.03.2007, care prin art.4 acordă din nou sporul de vechime în muncă de 5 - 25% pentru magistrați.
În concluzie, s-a apreciat că prin neacordarea sporului de vechime în muncă, magistrații au fost discriminați în sensul dispozițiilor art.2 al. 1, 2 și 3 din OG 137/2000.
Totodată, potrivit art.27 al.l din același act normativ, persoana care se consideră discriminată, poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare potrivit dreptului comun.
Cum despăgubirea trebuie să fie efectivă și completă și să acopere și prejudiciul produs prin beneficiul nerealizat ca urmare a neplății, ea trebuie să cuprindă obligatoriu sporul de vechime neacordat și actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru toate aceste considerente, prima instanța a obligat pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Constanța în solidar să plătească reclamanților despăgubiri echivalente valoric cu sporul de vechime începând cu data de 1 noiembrie 2000 și până la data de 31 octombrie 2006, despăgubiri ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
Soluționând și cererile de intervenție instanța a constatat că intervenienților li se cuvine despăgubirea pentru perioada în care au avut calitatea de asistenți judiciari în cadrul Tribunalului Constanța și a obligat pârâții și Tribunalul Constanța în solidar să plătească intervenientului o despăgubire echivalentă valoric cu sporul de vechime începând cu data de 1 iulie 2004 și până la data de 30 noiembrie 2006 și intervenientului, o despăgubire echivalentă valoric cu sporul de vechime începând cu data de 7 martie 2006 și până la data de 30 noiembrie 2006-despăgubiri ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
Cererea de chemare în garanție aaf ost admisă, date fiind dispozițiile art.35 din Legea nr.500/2004, conform cărora, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, întocmește proiectele legilor bugetare pe care le depune la Guvern până la data de 30 septembrie a fiecărui an.
În egală măsură, potrivit art.15 din.nr.83/2000, toate instituțiile publice din sistemul judiciar românesc sunt finanțate de la bugetul de stat, aceeași prevedere fiind cuprinsă și în art.118 din Legea nr.304/2004 dar și în art.30 alin.2,lit.a, art.31 alin.1 și art.78 din Legea nr.72/1996.
În temeiul acestor dispoziții legale, prima instanța a obligat pe chematul în garanție să vireze fondurile necesare achitării sumelor la care au fost obligați pârâții către reclamanți și intervenienții în interes propriu.
În termen legal, împotriva acestei sentințe, a exercitat recurs pârâtul Ministerul Justiției.
Urmare cererilor de abținere de la judecat recursului, formulate de toți judecătorii Curții de Apel Constanța, instanța supremă a dispus ca această C de Apel să soluționeze calea de atac declarată de recurentul pârât Ministerul Justiției.
Dosarul a fost înregistrat sub nr-, iar părțile au fost legal citate.
Recurentul a susținut că hotărârea Tribunalului Tulcea este criticabilă sub următoarele aspecte:
- instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, fiind incident cazul de casare prev.de art.304 pct.4 cod pr.civ, întrucât prin interpretarea dată dispozițiilor legale arătate în sentință, a adăugat la lege substituindu-se legiuitorului și obligând ministerul la plata unor drepturi care nu sunt prevăzute în nici un act normativ.
- instanța a soluționat cauza printr-o greșită aplicare a legii, fiind incident cazul de modificare prev.de art.304 pct.4 cod pr.civ, întrucât prin modul în care a dezlegat pricina, a stabilit dreptul la sporul de vechime în muncă deși el nu este cuprins nici în norma specială nici în cea generală, magistrații putând beneficia doar de drepturi de natură salarială care sunt stabilite prin acte normative.
- instanța a soluționat greșit excepția prescripției dreptului la acțiune, pe care recurentul a reiterat-o din nou cu aceeași motivare ca și la instanța fondului (filele 4-7).
Intimații-reclamanți au depus concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului ca nefundat, cu mențiunea că recunoscând benevol justețea pretențiilor lor, recurentul-pârât le-a achitat integral în două tranșe toate drepturile bănești reprezentând sporul de vechime ce a făcut obiectul acțiunii și au atașat în dovedirea acestor susțineri copia comunicatului Ministerului Justiției din 4 octombrie 2007 (fila 25).
Curtea, verificând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate de recurent, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar și sub toate aspectele, conform art.3041cod pr.civ. constată că recursul exercitat nu este fondat și de aceea va fi respins, pentru considerentele care succed:
Este de reținut că după data pronunțării sentinței recurate, instanța supremă soluționând recursul în interesul legii promovat în legătură cu dreptul magistraților la acordarea sporului de vechime în muncă, a stabilit prin decizia nr.XXXVI din 7 mai 2007, cu caracter obligatoriu că acest drept se cuvine magistraților, întrucât:
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 nu conține nicio dispoziție de abrogare a art. 31 (devenit 33 după republicare) din Legea nr. 50/1996, pe care a modificat-o și completat-
De asemenea, nici Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002, privind salarizarea, nu conține vreo mențiune expresă de abrogare a prevederilor art. 33 alin. 1 și 2 din Legea nr. 50/1996 referitoare la dreptul personalului din organele autorității judecătorești de a beneficia de un spor de vechime în muncă.
Stabilirea indemnizației lunare, ca unică formă de remunerare, nu poate înlătura un drept cu caracter general, dobândit pentru vechimea în muncă, din moment ce valoarea procentuală la care se referă nu a fost înlăturată printr-o dispoziție expresă a legii, adoptată în forma impusă prin normele de tehnică legislativă instituite prin Legea nr. 24/2000.
Acest drept salarial, de natură personală, este generat de activitatea desfășurată în muncă, indiferent de funcția ocupată, cu condiția să fie acordat printr-o dispoziție legală, iar beneficiarul să îndeplinească cerințele prevăzute în acea dispoziție.
Or, prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, sporul de vechime în muncă nu a mai fost prevăzut pentru magistrați, fără să se abroge însă art. 31 (devenit art. 33) din Legea nr. 50/1996, care îl prevedea, iar acordarea sporului respectiv nu este incompatibilă cu raporturile de muncă ale acestei categorii profesionale, deoarece au devenit incidente dispozițiile art. 16 alin. (3) și ale art. 295 din Codul Muncii.
Mai este de observat că dispoziția din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, prin care nu a mai fost prevăzut sporul de vechime în muncă pentru magistrați, ci numai pentru personalul auxiliar, nu poate avea relevanță câtă vreme dispoziția de la art. 31 (devenit art. 33) din Legea nr. 50/1996 nu poate fi considerată abrogată expres și nici implicit prin art. 1 sau art. 9 alin. ultim, din acea ordonanță, pentru că nu constituie o prevedere contrară, ci una complementară.
Așa fiind, în raport și cu dispozițiile art. 137 alin. (1) din Codul Muncii anterior, ce erau aplicabile cu titlu de drept comun și raporturilor juridice ce nu erau întemeiate pe un contract individual de muncă, activitatea prestată de magistrați le conferea vechime în muncă pentru care trebuiau să beneficieze de sporurile cuvenite ca orice alți salariați.
Ca urmare, interpretarea sistematică a art. 31 (33) din Legea nr. 50/1996, după ieșirea lui din vigoare, în raport cu alte dispoziții legale, impune menținerea aplicabilității prevederii ce a acordat dreptul la sporul de vechime în muncă și pentru magistrați, iar nu doar pentru personalul auxiliar de specialitate.
A considera că puteau beneficia de dispozițiile art. 33 din Legea nr. 50/1996 numai salariații din categoria personalului auxiliar, iar nu și magistrații, ar însemna să se încalce principiul egalității în drepturi, ceea ce ar face incidente dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
De aceea, ar fi de neconceput ca magistrații să nu beneficieze de sporul pentru vechime în muncă atât timp cât personalului auxiliar din unitățile unde el își desfășoară activitatea i s-a menținut acest spor, iar toate celelalte categorii de salariați au vocație la un asemenea spor.
Drept urmare, în raport de acestă dezlegare, criticile aduse de recurentul-pârât sentinței sunt nejustificate, instanța de fond pronunțând o soluție legală și temeinică în concordanță cu decizia în interesul legii sus-citată.
În egală măsură, plata integrală a drepturilor bănești pretinse de reclamanți și intervenienți face o dată în plus dovada recunoașterea acestui drept dar și a legalității și temeiniciei hotărârii recurate inclusiv în privința excepției invocate referitoare la prescripția dreptului la acțiune.
Pentru toate considerentele care preced, Curtea constatând că recursul este nefondat, în temeiul art.312 cod.pr.civ. îl va respinge ca atare, menținând ca legală și temeinică sentința civilă nr.586 pronunțată de Tribunalul Tulcea la data de 18 aprilie 2007.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției, cu sediul în municipiul B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.586 din 18 aprilie 2007, pronunțată de Tribunalul Tulcea în contradictoriu cu intimații pârâți Tribunalul Constanța, cu sediul în municipiul C,-, jud. C, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în municipiul B,- - 3, sector 1, intimatul chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, cu sediul în municipiul B,-, sector 5, intimații reclamanți a, ( ), ( ), toți cu domiciliul în M,-, jud. C, intimații intervenienți și, ambii cu domiciliul în municipiul C, str. -, nr. 31, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 aprilie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
- - - - - - -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Număr de notificare 3120
Tehnored.
2 ex./21 mai 2008
. fond - al Tribunalului Tulcea
Președinte:Simona Petruța Buzoianu
Judecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
