Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 622/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 622/R-CM
Ședința publică din 15 Octombrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Veronica Șerbănoiu Bădescu JUDECĂTOR 2: Florica Răuță
JUDECĂTOR 3: Florinița
Judecător -
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâta, cu sediul în B, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.477/CM din 28 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat, pentru intimatul-reclamant G, lipsă fiind reprezentantul recurentei-pârâte S:
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier ul de ședință, după care:
Apărătorul intimatului-reclamant G precizează că nu mai are cereri de formulat sau excepții de invocat, motiv pentru care solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea, în raport de această precizare, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat, având cuvântul pentru intimatul-reclamant G, solicită respingerea recursului, ca nefondat, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
CURTEA:
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 29.01.2008, reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâta, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei să-i plătească drepturile salariale cuvenite și neacordate, reprezentând primele de Paște și C, stabilite potrivit art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, la nivelul anilor 2004-2007, pentru perioada 2004-2007, actualizarea acestor drepturi în raport cu indicele de inflație, acordarea dobânzii legale potrivit nr.OG9/2000, pentru drepturile salariale neacordate, ambele de la nașterea dreptului până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în prezent este salariatul pârâtei, susținând că, potrivit art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă pe unitate urma ca de Paște și C să beneficieze de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe, însă aceste drepturi salariale nu i-au fost acordate începând cu anul 2004. Reclamantul a mai susținut că pentru anul 2003 aceste suplimentări salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, însă prevederea din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu a mai fost respectată începând cu anul 2004.
Reclamantul și-a precizat temeiul legal al acțiunii principale, arătând că își întemeiază acțiunea pe dispozițiile contractelor individuale de muncă, pe dispozițiile contractelor colective de muncă din anii 2004, 2005, 2006 și 2007, pe dispozițiile Codului muncii și pe cele ale art.969, 977-982 din Codul civil.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, pentru următoarele considerente:
- după intrarea în vigoare a, prevederile acestuia s-au aplicat la nivelul întregii societăți și, în conformitate cu prevederile art.9 din Legea nr.130/1996, au produs efecte pentru toți salariații din unitate, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală din unitate, iar începând cu anul 2003, în contextul negocierilor referitoare la drepturile acordate salariaților prin, reprezentanții societății și cei ai au convenit ca pentru toți salariații societății drepturile salariale suplimentare de C și de Paște (art.168 alin.1 din ) să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, în acest sens fiind negociat și inserat în contractul colectiv de muncă art.168 alin.2;
- pentru anul 2004, textul art.168 alin.2 din a fost reflectat într-o manieră identică celei din 2003, iar în fiecare an părțile au procedat la "republicarea", după negocierile purtate anual, textul art.168 din fiind inclus în versiunile republicate anual în forma rezultată din negocierile din 2005;
- prin Decizia nr.3793/18.06.2007, Comisia Paritară a confirmat intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori, Comisia menționând în mod expres faptul că intenția reală a părților la negocierea a fost aceea de a include bonusurile de C și de Paște în salariul de bază, începând cu anul 2003, însă, pentru a evita orice interpretări contrare în privința intenției reale a părților, precum și pentru a complini orice pretins viciu formal, Comisia Paritară a adoptat la data de 31.08.2007 Decizia nr.5140/2007 intitulată "Notă asupra precizării situației primelor de Paște și C, prevăzute în art.168 din al ", rin p. care s-a confirmat faptul că intenția reală a părților semnatare aaf ost ca începând cu anul 2003, suplimentările salariale prevăzute la alin.1 al art.168 să fie incluse în salariul lunar de bază al angajaților, precum și ca, începând cu 2003, părțile au înțeles că art.168 alin.1 rămas fără obiect, luând în considerare faptul că primele nu mai erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de bază ca întreg;
- cu ocazia negocierilor colective din anul 2005, în scopul de a exprima într-o manieră mai clară intenția reală a părților, prevederile au fost modificate, întrucât s-a intenționat ca noua reglementare să prevadă cu certitudine faptul că operațiunea includerii drepturilor salariate mai sus-menționate în salariul de bază nu a avut aplicabilitate limitată, doar pentru anul 2003, ci continuă să producă efecte și în anii următori, fiind prevăzut în mod expres că "în anul 2003 suplimentările salariate de la alin.(1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat";
- s-a invocat xcepția prescripției dreptului la acțiune potrivit art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii, considerându-se că, "ererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia";
- promovarea prezentei acțiuni la momentul de față este nejustificată, prematură, în raport cu prevederile contractuale ce impuneau o procedură prealabilă care avea drept consecință însăși nașterea dreptului pretins, drept afectat de îndeplinirea a cinci condiții, respectiv: valoarea concretă, modalitatea de acordare, condițiile, criteriile i mai ales beneficiarii;
- simpla lectură a textului indicat, raportată la inexistența oricărei negocieri și, pe cale de consecință, a inexistenței unui acord de voință în sensul stabilirii condițiilor legale din textul indicat, relevă, la acest moment, că valoarea creanței nu este stabilită, orice sumă pretinsă neavând un temei legal (lipsă caracter lichid al creanței), modalitatea de acordare (plată eșalonată, integral, etc.) nu a fost stabilită, neexistând cunoscută o scadență a creanței (lipsă exigibilitate), condițiile de acordare nu au fost stabilite, criteriile de acordare nu sunt cunoscute (lipsă caracter cert al creanței), iar beneficiarii nu au fost stabiliți, astfel că, în ceea ce privește această ultimă condiție nu se poate afirma dacă reclamantul are sau nu calitatea de beneficiar; pe cale de consecință, sumele pretinse ca drept salarial nu îndeplinesc condițiile unei creanțe certe, lichide și exigibile, pe de o parte, și, pe de altă parte, reclamantul nu poate face proba calității de titular al unui drept;
- alte instanțe învestite cu soluționarea unor acțiuni similare formulate de către alți salariați au apreciat că, "aceste drepturi au fost în întregime incluse în salariile de bază ale angajaților începând cu anul 2003", motiv pentru care au respins acțiunea ca neîntemeiată;
- modalitatea de calcul invocată în susținerea acțiunii este greșită atât timp cât se raportează la nivelul salariului mediu brut la nivel de societate și nu raportat la fiecare subiect procesual activ în parte;
- inexistența debitului conduce la inexistența oricăror daune, așa încât urmează a fi respins capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale.
Tribunalul a pus în discuția părților excepția prescrierii dreptului la acțiune, excepție invocată de către pârâtă prin întâmpinare, aceasta fiind respinsă la data de 19.12.2007, reținându-se că, potrivit art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă încheiat între părți, "cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, salariații - vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe -". După cum s-a prevăzut chiar în contractul încheiat între părți s-a menționat dreptul salariaților de a primi cu ocazia acestor două sărbători suplimentări ale drepturilor salariale. Discuția s-a purtat asupra textului legal aplicabil acestora, pentru calcularea termenului de prescripție.
Tribunalul a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, termenul de prescriere a dreptului la acțiune fiind de 3 ani, drepturile solicitate având caracterul de supliment al drepturilor salariale.
Litera "e" a art.283 alin.1 din Codul muncii se referă la neexecutarea contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, dar altele decât cele referitoare la drepturile salariale pentru care există în mod expres lit.c a aceluiași text legal.
Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.477/CM din 28 mai 2008, a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru suplimentele salariale solicitate anterior datei de 29.01.2005.
Totodată, a admis în parte acțiunea formulată de reclamant și a obligat pe pârâta să achite acestuia suplimentele salariale neacordate în cuantum net, reprezentând primele de Paște și C pe anii 2005, 2006 și prima de Paște și C pentru anul 2007, drepturi ce se vor actualiza în raport de rata inflației la data plății efective, precum și la plata sumei de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut, în esență, că eclamantul este salariatul societății pârâte, iar contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stabilește în cuprinsul art.168 că, "cu ocazia sărbătorilor de Paște și C salariații, vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe ".
La alin.2 al respectivului articol se precizează că, pentru anul 2003, suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul, pe anii 2004, 2005 și 2006 au menținut dispozițiile art.168 alin.1, însă alin.2 al respectivului articol a fost modificat în forma: "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Urmare a acestor modificări ale alin.2 al art.168 din contractul colectiv de muncă, societatea pârâtă nu a mai acordat salariaților, în cursul anilor 2004, 2005 și 2006, suplimentările salariale prevăzute de alin.1 al art.168 din contractul colectiv de muncă.
Potrivit art.969 od civil, voința părților semnatare a contractului colectiv de muncă a fost aceea de a păstra salariaților beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de alin.1 al art.168 din acest contract și în cursul anilor 2004, 2005, 2006 și 2007, respectivele suplimentări fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, numai pentru anul 2003, nu și în următorii ani.
Pe de altă parte, părțile nu au consemnat în contractul colectiv de muncă pe anii 2004, 2005, 2006 și 2007 faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii precedenți.
În acest sens s-a constatat că în procesul-verbal încheiat pentru ședințele din perioada 01.03.2005 - 06.05.2005 între patronat și sindicat, s-a convenit, la pct.8, modificarea alin.2 al art.168, în sensul că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Analizând gramatical textul s-a constatat că nu s-a specificat că "în anul 2003" și nu "din anul 2003", ceea ce denotă intenția părților de includere a suplimentului salarial doar pentru anul 2003 și nu începând cu anul 2003, pentru viitor. S-a reținut că și verbul folosit, "au fost introduse" în locul verbului "vor fi introduse", denotă aceeași manifestare de voință a părților că acele suplimente s-au inclus în salariul de bază exclusiv în anul 2003 și nu și în anii următori.
S-a susținut de către pârâtă prin întâmpinare că pentru clarificarea intenției reale a părților în acest sens a fost creată Comisia Paritară, formată din reprezentanții părților semnatare și că prin Decizia nr.3793/18.06.2007 aceasta ar fi confirmat faptul că intenția părților a fost aceea "de a include bonusurile cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 203, cât și pentru anii următori".
Tribunalul nu a putut analiza acest înscris care, deși s-a susținut că a fost depus la dosar în anexa 5 (380), nu există totuși în setul de acte ce a însoțit întâmpinarea.
S-a reținut că la fila 393 dosar există o "Notă asupra precizării situației primelor de Paște și C, prevăzute în art.168 din Contractul colectiv de muncă al ", care ar fi emisă de Comisia Paritară, care este însă nedatată și nesemnată
Tribunalul a apreciat că nu poate să o aibă în vedere, întrucât, potrivit art.31 alin.2 din Legea nr.130/1996, coroborat cu art.244 Codul muncii, nu s-a făcut dovada că modificările aduse contractului colectiv de muncă au fost aduse, în scris, la cunoștința organului la care se păstrează, devenind aplicabile de la data înregistrării sau la o altă dată ulterioară, potrivit convenției părților.
După cum rt.168 alin.2 prevăzut în fiecare din contractele colective de muncă ulterioare anului 2003, că suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat doar pe anul 2003, s-a constatat că aceleași drepturi nu au fost incluse în salariul de bază al salariaților și pe anul în curs, câtă vreme s-a menținut în același timp și textul alin.1.
S-a mai susținut de către pârâtă prin întâmpinare că acțiunea este nejustificată întrucât era prevăzută o procedură prealabilă ce avea drept consecință însăși nașterea dreptului pretins. S-a constatat că există contradicție între această susținere și invocarea excepției prescrieri dreptului la acțiune, susținându-se că dreptul salariaților nici nu ar fi născut, una excluzând-o pe cealaltă.
Tribunalul nu a reținut acest argument, al inexistenței dreptului reclamantului în lipsa parcurgerii etapelor indicate în contractului colectiv de muncă, dat fiind că dreptul s-a născut în momentul în care părțile au convenit asupra acestuia și a fost inserat în cuprinsul contractului colectiv de muncă începând cu anul 2003 și fiind preluat în toate contractele colective de muncă ale anilor următori, ce au fost înregistrate conform art.31 alin.2 din Legea nr.130/1996.
prevăzute vizează doar stabilirea concretă a cuantumului, fiind indicat chiar în cuprinsul contractului colectiv de muncă modul de determinare, respectiv un salariu de bază mediu pe, care este altul de la un an la altul, și nicidecum însăși nașterea dreptului.
De asemenea, s-a reținut că nu pot exista dubii în privința beneficiarilor acestor suplimentări salariale, aceștia neputând fi alții decât toți salariații, cărora le este opozabil contractul colectiv de muncă din momentul înregistrări acestuia.
Concluzionând, lipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare nu poate nega dreptul salariaților, asumat de părți prin contractele colective de muncă, de a beneficia de aceste suplimentări salariale.
Mai mult, pârâta nu a produs nicio dovadă din care să reiasă că pentru anii 2004-2007 aceste suplimentări au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat ca în cazul anului 2003, deși sarcina probei îi incumba potrivit art.287 Codul muncii
Drepturile salariale respective nu au fost cuantificate prin efectuarea unei expertize tehnice, considerându-se de către tribunal că o astfel de lucrare nu ar fi utilă pentru nici una dintre părțile în conflict. Reclamantului, care nici nu a solicitat această probă și s-a opus achitării onorariului provizoriu pentru expert, în cazul în care această probă ar fi fost totuși dispusă prin încălcarea principiului disponibilității, dar în baza rolului activ al instanței, nu îi este utilă întrucât s-ar fi tergiversat soluționarea cauzei, expertului fiindu-i necesar un timp îndelungat pentru finalizarea lucrării, ajungându-se astfel la încălcarea art.286 alin.1 Codul muncii, iar pentru pârâtă lucrarea ar fi fost prea costisitoare.
Astfel, tribunalul a apreciat că în cauză sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art.3712Cod procedură civilă, drepturile bănești putând fi determinate, în cazul admiterii acțiunii, în faza de executare.
Coroborând dispozițiile art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă cu dispozițiile art.236 alin.4 Codul muncii și cu cele ale art.969 od civil, tribunalul a admis cererea reclamantului privind acordarea de către pârâtă drepturilor salariale suplimentare neacordate în cuantum net, reprezentând primele de Paște și C pe anii 2005, 2006 și prima de Paște și C pentru anul 2007, drepturi ce se vor actualiza în raport de rata inflației la data plății efective.
Deși reclamantul a solicitat acordarea acestor drepturi salariale pe întreg anul 2004, tribunalul a admis numai în parte, întrucât pentru acordarea suplimentării salariale acordată cu ocazia sărbătorii de Paște a anului 2004 intervenit prescrierea dreptului la acțiune, conform art.3 alin.1 coroborat cu art.1 din Decretul nr.167/1958.
În cauză s-a făcut și aplicarea dispozițiilor art.161 alin.4 Codul muncii, privind actualizarea acestor drepturi acordate cu indicele de inflație la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, intimata
Se arată, în motivarea recursului formulat, că sentința instanței de fond este nelegală față de motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, solicitându-se reanalizarea cauzei sub aspectul prevăzut de art.3041Cod procedură civilă.
1. Sentința este nelegală sub aspectul respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune.
Nu s-a avut în vedere că drepturile bănești solicitate de reclamant rezidă dintr-un contract colectiv de muncă și nu un contract individual, fiind acordate ca și formulă de sprijin social în vederea acoperirii nevoilor de sărbători, situație în care nu pot fi asimilate cu sporurile de salariu.
Astfel, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă o neexecutare a obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă, situație în care este aplicabil în speță art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii, potrivit căruia cererea trebuia formulată în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
2. Promovarea acțiunii de către reclamant este prematură, în raport cu prevederile contractuale ce impuneau o procedură prealabilă care avea drept consecință însăși nașterea dreptului pretins. Deși art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă obliga părțile la procedura prealabilă a efectuării de negocieri cu 15 zile înainte de evenimentele de Paște și de C, reprezentantul angajaților nu a participat la nicio acțiune în acest sens.
Ca urmare, sumele pretinse ca drept salarial de reclamant nu îndeplinesc condițiile unei creanțe certe, lichide și exigibile și pe de altă parte, acesta nu poate face dovada calității de titular al dreptului pretins.
3. Instanța de fond nu a avut în vedere că părțile au recunoscut că pentru anul 2003, suplimentările salariale solicitate de reclamant au fost introduse în salariul de bază și interpretarea dată de Comisia Paritară alin.2 din art.168 din contractul colectiv de muncă are valoarea unei interpretări autentice, demonstrând că din anul 2004 intenția reală a părților a fost introducerea drepturilor salariale suplimentare în salariile de bază, cum de altfel s-a și procedat.
La nivelul anului 2005 a fost introdusă în prevederea referitoare la faptul că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 ale prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat", ceea ce duce la concluzia menținerii acestei măsuri.
4. În mod eronat instanța a analizat textul art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă, în sensul că numai în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Nu s-a avut în vedere că prevederile sus arătate au fost menținute și în contractul colectiv de muncă aplicabil pe anul 2004, pentru anul 2005 nu s-a încheiat un nou contract colectiv de muncă, fiind prelungit prin act adițional C existent, iar în anii 2006 și 2007 a fost reluată aceeași formulare a art.168 alin.2.
Comisia Paritară a interpretat clauza art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă în sensul că, la momentul negocierilor colective, voința comună a părților a fost aceea ca, începând cu anul 2003, primele de Paște și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat.
Față de motivele arătate se solicită admiterea recursului și casarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
Recursul declarat de intimată este nefondat.
Referitor la primul motiv de recurs privind respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, se constată că potrivit art.283 lit.c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi soluționate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, iar potrivit art.283 lit.e, în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
În speță, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale neacordate.
Conform art.154 alin.1 și art.155 din Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat în baza contractului individual de muncă și cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Salariul de bază reprezintă partea fixă și principală a salariului și este un element de referință în raport de care se calculează celelalte drepturi ale angajaților, iar adaosurile și sporurile formează partea variabilă a salariului și se plătesc numai în raport de performanțele individuale ale fiecărui salariat pentru timpul în care munca este prestată în anumite condiții deosebite sau speciale, etc.
Rezultă astfel că art.154 alin.1 din Codul muncii nu condiționează salariul de cuprinderea acestuia în contractul individual de muncă, ci doar îl definește ca fiind contraprestația muncii, aceasta din urmă fiind executată în baza contractului individual de muncă.
Drepturile salariale ale angajaților pot fi cuprinse și în contractul colectiv de muncă, ale căror clauze sunt obligatorii pentru părțile semnatare, iar în speță, recurenta pretinde că aceste suplimentări salariale au fost plătite reclamantului atunci când au fost incluse în salariu, ceea ce înseamnă că reprezintă drepturi salariale.
Pe de altă parte, art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă prevede pentru angajați "suplimentarea drepturilor salariale" cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, ceea ce înseamnă că prin folosirea acestui termen, chiar semnatarii acestui contract au recunoscut caracterul de drept salarial al primelor respective.
Față de cele arătate, fiind vorba de drepturi salariale, așa cum au recunoscut și părțile când le-au introdus în salariul de bază, în mod corect instanța de fond a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, care instituie un termen de prescripție de 3 ani pentru acțiunile privind plata unor drepturi salariale neacordate.
Referitor la C de-al doilea motiv de recurs privind prematuritatea formulării acțiunii, se constată că, într-adevăr, potrivit art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă, cu minimum 15 zile înainte de Paște sau de C vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete a modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor. Același articol precizează că beneficiarii drepturilor salariale suplimentare sunt salariații, ceea ce înseamnă că este vorba despre toți salariații cărora le este opozabil din momentul înregistrării acestuia. Reclamantul, fiind fost salariat al pârâtei și deci parte în contractul colectiv de muncă, putea formula acțiune împotriva societății pârâte.
Dreptul la primele de C și de Paște s-a născut astfel pentru reclamant odată cu înscrierea acestui drept în contractul colectiv de muncă, iar pârâta nu poate invoca neparcurgerea procedurii prealabile deoarece și-ar invoca propria culpă.
De altfel, pe de o parte recurenta susține că acțiunea formulată este prescrisă, iar pe de altă parte că nu trebuia formulată.
C de-al treilea motiv de recurs se referă la faptul că sentința instanței de fond este greșită, întrucât nu s-a avut în vedere că sumele solicitate au fost încorporate în salariul de bază în toată perioada 2003-2005, iar C de-al patrulea motiv de recurs se referă la interpretarea gramaticală a textului art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă, în sensul că trebuia interpretat că încă din anul 2003 suplimentările salariale de Paște și de C să fie introduse în salariul de bază.
Fiind vorba de motive care se referă la aceeași situație de fapt și încălcarea contractului colectiv de muncă, urmează a fi analizate împreună.
Curtea constată că în contractele colective de muncă pentru anii 2005, 2006 și 2007, art.168 alin.2 cuprinde aceeași mențiune ca în contractul din 2004, în sensul că "în anul 2003" suplimentările salariale pentru Paște și C au fost introduse în salariul de bază. Această formulare este neechivocă, astfel că textul nu poate fi interpretat gramatical în sensul că suplimentarea ar fi inclusă "din anul 2003". Interpretarea gramaticală reprezintă o interpretare a legii civile în funcție de metoda de interpretare folosită și constă în lămurirea unei dispoziții pe baza regulilor gramaticii, ținând cont, printre altele, de semantica termenilor utilizați.
Este corectă susținerea recurentei-pârâte în sensul că potrivit art.977 cod civil "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor", iar conform art.978 Cod civil "clauzele îndoielnice se interpretează în înțelesul în care ele pot produce un efect".
Nu rezultă însă că aceste reguli au prioritate față de interpretarea gramaticală, care nu poate fi înlăturată, așa cum eronat susține pârâta în recursul său.
Pe de altă parte, este sarcina pârâtei, care invocă neconcordanța dintre conținutul art.168 alin.2 și voința reală a semnatarilor contractului colectiv de muncă, să facă dovezi în sensul celor pretinse, ceea ce înseamnă că recurenta trebuia să dovedească împrejurările în care s-a încheiat contractul, tratativele și discuțiile care au fost purtate, adică elemente extrinseci contractului, deoarece în speță nu există elemente intrinseci care să ducă la această concluzie.
Dispozițiile art.168 din prevăd clar că, "cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe ".
Potrivit art.7 (2) din Legea nr.130/1996, republicată, privind contractul colectiv de muncă, "contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților", iar art.30 precizează că "executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți".
Recurenta a arătat că părțile au convenit includerea acestor compensații în salariul de bază, astfel că salariații și-au primit drepturile salariale în totalitate.
Într-adevăr, în pe anul 2003, la art.168 alin.2 apare mențiunea că pentru anul 2003 suplimentările vor fi introduse în salariul de bază.
Astfel de mențiuni nu apar însă în pe anii 2004, 2005 și 2006, iar instanța nu poate reține apărările recurentei, în sensul că această clauză, astfel cum a fost modificată în 2003, a fost valabilă și în perioada următoare deoarece mențiunea apare doar pentru anul 2003.
Așa cum rezultă din dispozițiile art.25 alin.1 și 3 din Legea nr.130/1996, se depune și înregistrează la direcția generală de muncă și protecție socială județeană și se aplică de la data înregistrării. Și modificările aduse își produc efectele tot la data înregistrării sau de la o altă dată ulterioară convenită de părți, conform art.31 din aceeași lege.
Precizările recurentei sunt valabile numai pentru anul 2003, dar drepturile aferente acestui an nu au făcut obiectul judecății.
În ceea ce privește interpretarea contractului în concordanță cu dispozițiile art.978 Cod civil, Curtea apreciază că faptul cuprinderii în art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă a mențiunii că în anul 2003 drepturile suplimentare de Paște și de C au fost incluse în salariul de bază, nu poate fi interpretat în nici un caz în sensul că includerea în salariul de bază s-ar fi făcut începând cu anul 2003, de vreme ce termenii folosiți în text sunt alții și, așa cum am arătat, o interpretare gramaticală a acestuia nu poate fi înlăturată.
În speță, interpretarea făcută de Comisia Paritară că suplimentările salariale au fost introduse din anul 2003, s-a făcut în iunie 2007, deci nu poate fi aplicabilă unei perioade anterioare, iar pe de altă parte, din înscrisul depus de pârâtă nu rezultă contractul colectiv de muncă la care se referă această interpretare, în speță fiind în discuție contractele colective de muncă pe anii 2005, 2006 și 2007.
Mai mult, la data de 18.06.2007 (data emiterii deciziei comisiei paritare) contractele colective de muncă la nivelul pe anii 2004, 2005 și 2006 își încetaseră deja efectele.
Față de cele arătate mai sus, Curtea constată că soluția instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins în totalitate ca nefondat.
Nu în ultimul rând este de remarcat contradicția dintre susținerile pârâtei făcute în motivele 2 și 3 de recurs. Astfel, pe de o parte, în C de-al doilea motiv de recurs se susține că nu au fost stabilite cuantumul și calitatea reclamantului de beneficiar al acestor drepturi, iar pe de altă parte, prin de-al treilea motiv de recurs se pretinde că drepturile salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni au fost deja achitate reclamantului, fiind incluse în salariul de bază al acestuia.
Deci pârâta are o poziție contradictorie, fie în sensul că nu datorează aceste drepturi, fie în sensul că deja le-a achitat, dovedind rea-credință în executarea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă.
Văzând cererea intimatului, prevederile art.274 Cod procedură civilă și constatând că recurenta a căzut în pretențiuni, va fi obligată la plata sumei de 1100,19 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în recurs, dovedite cu înscrisurile de la filele 199-204 dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta "" PITEȘTI, împotriva sentinței civile nr.477/CM din 28 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Obligă pe recurenta "" Pitești la plata sumei de 1100,19 lei cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./28.10.2008
Jud.fond: /
Președinte:Veronica Șerbănoiu BădescuJudecători:Veronica Șerbănoiu Bădescu, Florica Răuță, Florinița
