Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 621/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 621/R-CM
Ședința publică din 15 Octombrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Veronica Șerbănoiu Bădescu JUDECĂTOR 2: Florica Răuță
JUDECĂTOR 3: Florinița
Judecător -
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâta. cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva deciziei civile nr.587 din 23 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier ul de ședință, care învederează că la dosarul cauzei s-a depus, prin serviciul de registratură al instanței, întâmpinare, formulată de către intimați, comunicată prin fax.
Curtea, în raport de actele și lucrările de la dosar, constată cauza în stare de judecată și o reține pentru soluționare.
CURTEA:
Prin acțiunea înregistrată la data de 1 octombrie 2007, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta SC "" SA pentru Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. 3978/90/1.10.2007 reclamanta a chemat în judecată pe pârâta SC SA pentru ca, prin hotărârea care se va pronunța, să fie obligată să-i plătească suma de 8460 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate pe perioada anilor 2004-2005-2006, respectiv, primele de Paște și de C, actualizate în raport cu indicele de inflație.
Pe rolul acestei instanțe au fost înregistrate și cauzele având același obiect formulate de reclamanții, toți împotriva aceleiași pârâte SC SA B, cauzele fiind înregistrate sub nr-, -, -, - și -.
La termenul de judecată din data de 15 ianuarie 2008, pentru considerentul că au același obiect și aceeași cauză, între ele fiind o strânsă legătură, în temeiul dispozițiilor art. 164 alin.2 Cod procedură civilă, s-a dispus conexarea la dosarul nr- a cauzelor care formează obiectul dosarelor nr-, -, -, - și -.
În motivarea acțiunilor conexe, reclamanții au susținut că în calitatea de salariați ai pârâtei la sucursala V, astfel cum rezultă din mențiunile făcute în carnetele lor de muncă, pe lângă salariul de bază pentru munca prestată trebuia să beneficieze și de toate drepturile acordate în temeiul contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate.
S-a susținut că prin dispozițiile art. 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății s-a prevăzut că salariații SA vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.
Cu toate că s-au prevăzut aceste obligații, pentru anii 2004, 2005, 2006, reclamanții nu au beneficiat de salariale de C și de Paști.
Pârâta SC SA a formulat, în temeiul dispozițiilor art. 115 Cod procedură civilă, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și a invocat următoarele apărări:
La începutul anului 2000, între pârâtă și salariații săi (reprezentați prin Federația Sindicatelor Libere și Independente "") au avut loc negocieri în vederea încheierii unui contract colectiv de muncă aplicabil la nivelul unității, contract care a fost înregistrat ulterior la Direcția Solidarității Sociale și Familiei - B sub nr. 8080/23.05.2000.
Cu acea ocazia fost adoptat și textul art. 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă, în care sunt cuprinse 5 condiții de acordare a venitului suplimentar, citându-se astfel din text: "cu minim 15 zile înaintea oricărui eveniment pentru care se acordă, vor începe negocieri cu în vederea stabilirii valorii concrete, a modalității de acordare, a condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".
După intrarea în vigoare a contractului colectiv de muncă, prevederile acestuia s-au aplicat la nivelul întregii societăți și, în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 130/1996, au produs efecte pentru toți salariații din unitate, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală din unitate.
Începând cu anul 2003, în contextul negocierilor referitoare la drepturilor acordate salariaților prin contractul colectiv de muncă (CCM), reprezentanții societății și cei ai au convenit ca pentru toți salariații societății drepturile salariale suplimentare de C și de Paști (art. 168 alin. 1 din CCM) să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, în acest sens fiind negociat și inserat în CCM art. 168 alin. 2, care prevede că pentru anul 2003 de la alin. 1 vor fi incluse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Pentru anul 2004 textul art. 168 alin. 2 din CCM a fost reflectat într-o manieră identică celei din anul 2003.
Ca atare, în fiecare an părțile CCM au procedat la "republicarea" CCM după negocierile purtate anual, textul art. 168 din CCM fiind inclus în versiunile republicate anual în forma rezultată din negocierile din 2005.
S-a susținut că în temeiul art. 9 din CCM, precum și al prevederilor Anexei nr. 2, în scopul soluționării tuturor diferendelor rezultate din interpretarea și aplicarea CCM a fost înființată Comisia paritară tocmai pentru clarificarea intenției reale a părților la momentul negocierii respectivelor clauze din CCM, Comisia fiind formată din reprezentanții părților semnatare.
Prin decizia nr. 3793/18.06.2007, Comisia paritară a confirmat intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori, comisia menționând în mod expres faptul că intenția reală a părților la negocierea CCM a fost aceea de a include bonusurile de C și de Paști în salariul de bază, începând cu anul 2003.
Comisia paritară a adoptat la data de 31.08.2007 decizia nr. 5140/2007 intitulată "notă asupra precizării situației primelor de Paști și de C", prevăzute în art. 168 din CCM al SA. Prin această decizie s-a confirmat faptul că intenția reală a părților semnatare a CCM a fost ca începând cu anul 2003 salariale prevăzute la art. 168 alin. 1 să fie incluse în salariul lunar de bază al angajaților, iar începând cu 2003 părțile au înțeles că art. 168 alin. 1 rămas fără obiect, luând în considerarea faptul că primele nu mai erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de bază ca întreg.
S-a susținut că fiecăruia dintre salariați îi este opozabilă atât reglementarea conținută în CCM, cât și interpretarea oferită de Comisia paritară, care se prezumă că are rolul de a analiza diferendele rezultate din aplicarea clauzelor CCM.
S-a susținut, de asemenea, că intenția părților a fost ca noile reglementări să prevadă cu certitudine, din anul 2005, că operațiunea includerii drepturilor salariale mai sus menționate în salariul de bază nu a avut aplicabilitate limitată doar pentru anul 2003, ci continuă să producă efecte și în anii următori.
Pârâta a invocat prin întâmpinare excepția prescripției dreptului la acțiune, în temeiul dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. f Codul muncii, potrivit cărora "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia".
Dat fiind faptul că dreptul la salariale solicitate reprezintă o aplicare expresă a textului art. 168 din Contractul colectiv de muncă, în considerarea faptului că dreptul al acțiune se naște în lunile decembrie, respectiv mai ale anilor 2004, 2005 și 2006, în raport cu data introducerii acțiunii, a intervenit prescripția reglementată de art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii.
S-a invocat, de asemenea, faptul că promovarea prezentei acțiuni la momentul de față este prematură în raport cu prevederile contractuale care impuneau o procedură prealabilă care avea drept consecință însăși nașterea dreptului pretins, drept afectat de îndeplinirea a cinci condiții, respectiv trebuia să se stabilească, în baza textelor art. 168 alin. 1 din CCM, valoarea concretă, modalitatea de acordare, condițiile, criteriile și beneficiarii.
Pârâta a susținut că valoarea creanței nu este stabilită, lipsind caracterul lichid al acesteia, modalitatea de acordare (respectiv plată eșalonată, plată integrală etc.) nu a fost stabilită lipsind exigibilitatea creanței, condițiile și criteriile de acordare nefiind stabilite și cunoscute, lipsind astfel caracterul cert al creanței, iar în ceea ce-i privește pe beneficiari, nu se poate afirma că reclamanții au calitatea de beneficiar.
Pârâta a susținut că, în ciuda faptului că nu s-au negociat cuantumul drepturilor, scadența, condițiile de plată, criteriile și beneficiarii unor sume, în baza practicii anilor precedenți în care sumele au fost încorporate în salariul de bază, a procedat identic și pentru anii 2004-2006.
Prin sentința civilă nr.587 din 23 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlceaa fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția prematurității formulării acțiunii.
A fost admisă acțiunea reclamanților și obligați pârâții să le plătească drepturile salariale reprezentând primele de Paște și de C, astfel cum au fost stabilite prin expertiza întocmită în cauză de către expert contabil, raport de expertiză care face parte integrantă din prezenta sentință, drepturi salariale actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
Potrivit dispozițiilor art.137 alin.1 din Codul d e procedură civilă, instanța trebuie să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea fondului pricinii.
Față de aceste dispoziții legale, tribunalul va examina cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată prin întâmpinare.
Pârâta și-a întemeiat prescripția dreptului material la acțiune pe care a invocat-o pe dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii, potrivit cărora cererea în vederea soluționării unui conflict de muncă poate fi formulată în termen de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă, ori a unor clauze ale acestuia.
Chiar dacă dispozițiile legale invocate de către reclamanți drept temei al acțiunii, respectiv dispozițiile art. 168 alin. 1 sunt prevăzute în Contractul colectiv de muncă, aceasta nu trebuie să fie interpretate ca făcând trimitere la dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii.
Prin neexecutarea contractului colectiv de muncă, ori a unor clauze ale acestuia nu s-au avut în vedere drepturile salariale pentru care, astfel cum s-a prevăzut prin dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, există o reglementare expresă în temeiul căreia cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului al acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale ale salariaților față de angajat.
Faptul că prin dispozițiile exprese ale art. 283 alin. 1 Codul munciis -au reglementat situații distincte în ceea ce privește termenul de prescripție, rezultă din conținutul de la literele a - e ale art. menționat.
Este fără putință de tăgadă împrejurarea că legiuitorul a înțeles să reglementeze distinct termenul de prescripție pentru plata unor drepturi salariale neacordate, a unor despăgubiri, ori pentru angajarea răspunderii patrimoniale, spre deosebire de termenul de prescripție pentru neexecutarea contractului colectiv de muncă ori ale unor clauze ale acestuia, dar care nu se referă la drepturi salariale ori la despăgubiri datorate salariatului.
Reținând că în cauză obiectul capătului principal de cerere îl constituie drepturi de natură salarială solicitate de către reclamanți, termenul de prescripție este cel reglementat de dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii și nu cel reglementat de lit. eaa celuiași articol, situație față de care, în raport de data introducerii acțiunii, dreptul la acțiune pentru perioada începând cu anul 2005 nu este prescris, situație față de care neverificându-se, urmează să se respingă excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Sub aspectul excepției prematurității introducerii acțiunii invocată de către pârâtă prin întâmpinare, tribunalul constată că nici această excepție nu se verifică în cauză și urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:
Argumentele aduse de către pârâtă în susținerea acestei excepții vizează, astfel cum s-a formulat, analizarea îndeplinirii celor 5 condiții menționate cu privire la valoarea drepturilor salariale solicitate, modalitatea, condițiile și criteriile de plată a drepturilor pretinse, precum și dacă reclamanți pot fi considerați beneficiarii acestor drepturi.
Întreaga analiză privitoare la cele cinci condiții invocate de către pârâtă vizează, de fapt, fondul cauzei și nu excepția prematurității introducerii acțiunii.
Chiar dacă pârâta a legat invocarea prematurității introducerii acțiunii de o pretinsă procedură prealabilă care ar fi trebuit să fie îndeplinită anterior introducerii acțiunii, tribunalul reține că potrivit dispozițiilor art. 21 din Constituția României, orice persoană se poate adresa instanței de judecată independent de parcurgerea unei proceduri administrative anteriore.
Astfel fiind, neverificându-se, urmează să se respingă și excepția prematurității formulării acțiunii.
Cât privește fondul cauzei, tribunalul reține, potrivit contractelor individuale de muncă depuse la dosar, că reclamanții sunt angajații pârâtei și, în această calitate, trebuiau să beneficieze nu doar de clauzele contractului său individual de muncă, dar și de cele prevăzute în contractele colective de muncă încheiate la nivelul societății pârâte pentru anii 2005, 2006, 2007.
Prin dispozițiile art. 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SA pe anul 2005 s-a prevăzut că salariații SA vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.
Aceeași prevedere legală este cuprinsă în dispozițiile art. 168 alin. 1 din contractele colective de muncă la nivel de SA pe anii 2006 și 2007.
Potrivit dispozițiilor art. 236 alin.1 Codul muncii, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală, pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Potrivit alin.4 al aceluiași articol, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
Având în vedere aceste reglementări legale, prevederea prin dispozițiile art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății pârâte, a consființit voința părților cu privire la plata sumelor de bani reprezentând primele de Paști și de C pentru salariații SC SA.
Faptul că dispozițiile art. 168 alin.2 din contractul colectiv de muncă se regăsesc nu doar în contractul încheiat în anul 2003, ci și în anii ulteriori, cu același conținut, dovedește că părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă au înțeles ca primele menționate să fie plătite în aceleași condiții și în anii ulteriori anului 2003.
Chiar dacă în anul 2007 comisia paritară constituită dintre reprezentanții angajatorului SC SA și reprezentanții Sindicatului - a încheiat o notă asupra precizării situației primelor de Paște și de C prevăzute în art. 168 din contractul colectiv de muncă al SA, aceasta nu poate avea efecte retroactive asupra clauzelor contractelor colective de muncă pentru perioada anterioară.
Față de dispozițiile art.168 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății pârâte, care reprezintă legea părților, acțiunea formulată este întemeiată și urmează să se admită.
Drept consecință, va fi obligată pârâta să plătească reclamanților drepturile salariale, reprezentând primele de Paște și de C, astfel cum au fost stabilite prin expertiza contabilă efectuată în cauză de către expert, raport de expertiză care va face parte integrantă din prezenta sentință, drepturile urmând să fie actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
Actualizarea sumelor reprezentând primele de Paște și de C pentru anii mai sus menționați se impune a fi acordate având în vedere, pe de o parte principiul reparației integrale a prejudiciului suferit de către reclamantă, iar pe de altă parte, faptul că de la data când sumele erau datorate puterea economică de cumpărare a monedei naționale a scăzut, astfel încât pentru repararea integrală a prejudiciului este necesară aplicarea indicelui de inflație.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs pârâta SC "" SA, criticând-o pentru nelegalitate, motiv prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
În baza prevederilor art. 309 alin.2 Cod pr.civilă, recurenta solicită suspendarea executării până la soluționarea recursului.
Termenul de soluționare a recursului fiind 15 octombrie 2008, dată la car4e s-a și soluționat, cererea de suspendare a fost respinsă.
În recursul declarat de pârâră este criticată sentința sub următoarele aspecte:
- Apreciind că drepturile solicitate au natura de drepturi salariale, în mod greșit instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune.
În condițiile în care drepturile bănești în discuție au fost negociate prin contract colectiv de muncă, nu prin contract individual de muncă, ca forme de sprijin social pentru acoperirea nevoilor de sărbători, ele nu pot fi asimilate sporurilor la salariu.
Drepturile salariale sunt clar configurate în cuprinsul art.154 Codul muncii, ele constituie contravaloarea prestate și sunt menționate în contractul individual de muncă.
Prin urmare, se solicită a se constata că obiectul judecății îl constituie neexercitarea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă, acestuia fiindu-i aplicabil termenul de prescripție reglementat de dispozițiile art.283 alin.1 Codul muncii. Astfel, se arată, drepturile solicitate în cauză, raportat la data introducerii acțiunii, sunt prescrise.
- O altă critică este aceea potrivit căreia în mod greșit nu s-a reținut inadmisibilitatea acțiunii pentru formularea acesteia înainte de parcurgerea procedurii prealabile la care face trimitere art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă.
Această procedură constă în negocieri care au loc între salariați și angajator cu 15 zile înainte de sărbătorile menționate în text pentru stabilirea valorii concrete a drepturilor bănești, a modalității de acordare, a condițiilor, a criteriilor și mai ales a beneficiarilor.
De aceea, sumele pretinse nu îndeplinesc condițiile unei creanțe certe, lichide și exigibile, iar reclamantul nu poate face proba calității de titular al dreptului pretins.
- În ciuda faptului că nu s-au negociat toate aceste elemente, se arată în al treilea motiv de recurs, în anul 2005 a fost inclusă în contractul colectiv de muncă prevederea referitoare la faptul că în anul 2003 salariale în discuție au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Contrar celor reținute la judecata în primă instanță, interpretarea dată de Comisia Paritară alin.2 din art.168 al are valoarea unei interpretări autentice provenind de la semnatarii actului juridic în cauză, ceea ce demonstrează că din anul 2004, intenția reală a părților a fost introducerea drepturilor salariale suplimentare în salariile de bază, cum s-a și procedat.
În interpretarea dispozițiilor art.168 alin.2 instanța de fond trebuia să aibă în vedere natura contractuală a acestor dispoziții, să stabilească voința internă a părților.
Clauza cuprinsă în art.168 alin.2 din contractele colective de muncă pe anii 2004-2006 este o clauză îndoielnică, de aceea se interpretează în sensul în care aceasta produce un efect.
Menținerea alineatului 2 cu aceeași formulare în contractele colective nu se poate interpreta decât în sensul că începând cu anul 2003 de la alineatul 1 au fost incluse în salariul de bază, deoarece numai în acest sens clauza ar avea efect.
Aceeași interpretare a fost dată și de Comisia Paritară, ale cărei hotărâri sunt obligatorii pentru părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă.
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art.3041Cod procedură civilă.
Recursul nu este fondat.
salariale solicitate prin acțiune se încadrează în partea variabilă a salariului, respectiv în categoria adaosurilor la salariu, reglementată de dispozițiile art.155 Codul muncii.
Precizând și lărgind sfera acestor drepturi salariale, contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2005-2006, enumeră la art.41 adaosurile la salariul de bază, printre care se află și alte adaosuri, convenite la nivelul unităților.
Aceste adaosuri au ca premisă prestarea pentru că ele se adaugă sau constituie o suplimentare, o mărire a drepturilor salariale obținute de angajat. Nu se confundă însă cu premierea în funcție de rezultatele deoarece sunt legate de sărbătorile legale, iar negocierea prevăzută în alineatul 1 teza a doua al art.168 din la nivel de unitate pentru stabilirea condițiilor de plată, a criteriilor și a beneficiarilor, nu a avut loc, așa cum a rezultat din susținerile părților.
În lipsa unor astfel de negocieri, așa cum a arătat și recurenta, salariale de Paște și de C, nu puteau fi incluse doar în salariul de bază al unora dintre angajați pentru anul 2003, ci în salariul de bază al tuturor salariaților, ceea ce s-a recunoscut de către angajator.
Odată stabilită natura drepturilor bănești solicitate de drepturi salariale, s-a reținut corect la judecata în primă instanță incidența dispozițiilor art.283 alin.1 lit.c) Codul muncii, care reglementează termenul de prescripție de 3 ani.
În contractul colectiv de muncă la nivelul pe anul 2004 s-a prevăzut la art.168 alin.2 că pentru anul 2003 salariale de Paște și C convenite la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate.
Recunoscând practic lipsa negocierilor pe condiții și criterii de acordare a acestor suplimentări salariale, părțile contractului colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2005 au preluat alineatul 2 cu un alt conținut: "în anul 2003 salariale de la alin.1 al art.168 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Acest alineat se regăsește în această ultimă formă și în pe 2006.
Din înscrisurile aflate la dosar a rezultat că respectiva condiție a unei noi negocieri a cuantumului suplimentărilor salariale și a criteriilor de acordare este superfluă, nu constituie un impediment în sesizarea instanței de judecată.
Aceasta deoarece creanța este lichidă - sunt stabilite elemente clare în funcție de care poate fi determinată - suplimentarea are cuantumul de un salariu de bază mediu pe unitate.
Sunt stabilite și momentele la care se acordă, dar și motivele.
Mai mult, a rezultat că în anul 2003 s-a inclus această suplimentare în salariul tuturor angajaților. Așa cum a arătat recurenta- pârâta în apărare, odată inclusă în salariul de bază, suplimentarea salarială sau prima a încetat să mai aibă o identitate distinctă.
Prin urmare, față de salariul de bază mărit în anul 2003 prin includerea în acesta a suplimentărilor de Paște și C, părțile au negociat o nouă suplimentare a drepturilor salariale menținând respectiva clauză.
Dacă intenția părților ar fi fost ca această obligație de acordare a suplimentărilor salariale să rămână fără obiect după sfârșitul anului 2003, salariul de bază fiind mărit deja, nu ar fi reiterat clauza privitoare la aceste suplimentări.
Este relevantă sub acest aspect și stabilirea acestor suplimentări salariale în funcție de salariul de bază mediu pe unitate, care diferă de la an la an.
O interpretare prin consens a acestor clauze contractuale - art.168 alin.1 și 2 - de altfel suficient de clare - este inutilă.
Mai mult, o astfel de interpretare nu poate determina o modificare a contractului colectiv de muncă ulterior încetării perioadei de aplicabilitate, căci ar fi încălcate prevederile art.30 și 31 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată.
Ca urmare, devin incidente regulile de interpretare de drept comun, având prioritate intenția comună a părților contractante.
Or, tocmai reiterarea clauzei privind acordarea suplimentărilor salariale de Paște și de C, în condițiile în care salariul de bază era mărit din anul anterior prin operația analizată mai sus, denotă intenția părților de a adăuga la un salariu de bază mărit suplimentări sau prime cu ocazia sărbătorilor respective.
Pe de altă parte, în cazul în care intenția părților ar fi fost aceea de a se recunoaște că suplimentarea a fost inclusă în salariile de bază așa cum sunt ele consemnate în carnetul de muncă, nemodificate, interpretarea ar echivala cu o renunțare ulterioară la drepturile cuvenite conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, interzisă de dispozițiile art.38 Codul muncii coroborat cu art.236 alin.(4) Codul muncii.
Rezultă că nu se regăsesc, cu privire la hotărârea criticată, cazurile de nelegalitate și netemeinicie invocate, care se încadrează în prevederile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta. cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva deciziei civile nr.587 din 23 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Curtea de APEL PITEȘTI secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.
TC/2 ex.
8.12.2008
jud fond.
Președinte:Veronica Șerbănoiu BădescuJudecători:Veronica Șerbănoiu Bădescu, Florica Răuță, Florinița
