Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 642/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 642
Ședința publică de la 03 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorina Romașcanu JUDECĂTOR 2: Jănică Gioacăș
- - - - JUDECĂTOR 3: Daniela Părău
- - - - JUDECĂTOR
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi la ordine s-a luat în examinare recursul civil promovat de reclamanta și intervenientele, împotriva sentinței civile nr.125 din 03 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, după care:
Nemaifiind alte cereri și văzând că în cauză s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată rămânând în pronunțare pe excepția invocată din oficiu la termenul anterior, privind nulitatea recursului pentru nemotivarea în termen.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.125 din 3.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel bacău în dosarul nr-, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta și cererea de intervenție formulată de și, reținându-se în esență următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr-, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Neamț, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării:
- obligarea în solidar a pârâților la calcularea și plata de despăgubiri echivalente cu drepturile salariale reprezentând 25% din salariul de bază începând cu data de 1.01.2008;
- obligarea în solidar a pârâților la calcularea și plata actualizată a sumelor datorate în raport cu rata inflației începând cu momentul nașterii dreptului la despăgubire;
- obligarea pârâtei Curtea de Apel Bacău la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă;
- obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății sumelor solicitate.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat, în esență, următoarele:
În calitate de grefier la secția penală a Tribunalului Neamț, are un program de "permanență" ce presupune ca periodic și consecutiv, timp de câte o săptămână, după orele de program și în zilele nelucrătoare, să fie disponibilă și, în caz necesar, să se prezinte la sediul instanței pentru înregistrarea, eventual și judecarea unor cauze penale ce presupun urgență, respectiv cauze penale ce au ca obiect luarea, prelungirea ori menținerea măsurilor preventive. Nu a fost recompensată niciodată, sub nici o formă, pentru timpul în care, faptic,este obligată să nu părăsească localitatea, pentru ca, în situația în care este solicitată să se poată deplasa în instanță în cel mai scurt timp și pe cheltuiala sa.
Prin această stare de fapt a fost restrâns dreptul său la libertatea de mișcare - dreptul fundamental garantat prin legislația internă și internațională, și totodată, se aduce atingere și relațiilor sociale privind viața de familie și în societate - ocrotite de legiuitorul român, având în vedere faptul că nu are posibilitatea de a-și face un program normal pentru sfârșitul de săptămână sau de sărbători pentru că, indiferent dacă este zi lucrătoare sau ( 1 decembrie, C, Revelion sau Paști), indiferent de oră, trebuie să fie de a se prezenta la locul de muncă.
În plus, sunt afectate grav relațiile de familie precum și cele sociale. În cadrul relațiilor de familie este în imposibilitate de a acorda atenție, îngrijire și supraveghere copilului și soțului, precum și de a se achita de obligațiile casnice și gospodărești.
Deoarece în Statutul grefierului și în Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești "asigurarea permanenței este obligatorie", crede că această obligație trebuie să aibă un corelativ și în obținerea unor drepturi corespunzătoare pentru asigurarea principiului egalității de șanse și a desfășurării normale a relațiilor de serviciu.
Așa fiind, întrucât activitatea de permanență în instrumentarea cauzelor penale este necesară, având în vedere prevederile Codului d e procedură penală și art.53 alin.1 din Constituția revizuită a României, a considerat cererea sa ca legitimă privind plata unor despăgubiri ca urmare a restrângerii unui drept fundamental.
A mai invocat și faptul că este discriminată față de alte categorii de salariați, spre exemplu lucrătorii din poliție, care sunt remunerați pentru serviciul de permanență.
La termenul din 23.05.2008 s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu de către și ( fostă ), grefiere la Tribunalul Neamț, în contradictoriu cu aceeași pârâți și având același obiect ca și cererea principală (fl. 26-27 ), admisă în principiu de către Tribunalul Neamț ( fl. 34 verso ).
Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive doar pentru situația în care citarea sa în cauză nu s-a făcut în virtutea art. 27 OG137/2000; în atare împrejurări, constatând că într-adevăr chemarea în judecată a acestui pârât s-a făcut atât de către reclamantă cât și de către intervenientele în interes propriu în virtutea dispozițiilor menționate, instanța nu se va mai pronunța pe excepția invocată.
Raportat la cererea de intervenție, Ministerul Justiției a completat motivele de inadmisibilitate susținute în întâmpinarea la cererea principală, invocând considerentele și dispozitivul Deciziilor Curții Constituționale din 3.07.2008 privind neconsituționalitatea art. 1, 2 alin.3 și 27 alin.1 din OG137/2000, republ.
În temeiul art. II alin.2 din OUG75/2008, la termenul din 8.08.2008, cauza a fost scoasă de pe rolul Tribunalului Neamț și înaintată Curții de Apel Bacău spre competentă soluționare.
Pe rolul acestei instanțe cauza s-a înregistrat sub nr-.
Examinând excepțiile invocate, premergător fondului, conform art. 137 alin.1 pr.civ. instanța a constatat următoarele:
- 1- referitor la lipsa calității procesual pasive a Ministerului Justiției se constată caracterul neîntemeiat al excepției având în vedere că imputația făcută de reclamantă și cele două interveniente acestui pârât se întemeiază pe calitatea sa de angajator-ordonator principal de credite; ori în această calitate avea obligația de a iniția și susține proiecte de acte normative care să asigure o salarizare a angajaților săi nediscriminatorie și achitabilă față de munca depusă - a se vedea prerogativele conferite de art. II. pct 1 din HG83/2005 ( conf. cărora elaborează proiectele de acte normative care au legătură cu domeniul de activitate al Ministerului Justiției ) ce trebuiesc exercitate în concordanță cu obligația prev. de art. 1 pc.1 din același act normativ ( conf. căruia Ministerul Justiției este organul (---), care (---) veghează la stricta aplicare a legii, în conformitate cu principiile democratice ale statului de drept ).
-2 - privitor la lipsa calității procesual pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor se reține caracterul neîntemeiat la excepției față de pretenția formulată în raport cu acesta; astfel se solicită obligarea sa de a aloca fondurile necesare plății sumelor solicitate; ori o astfel de obligație în sarcina sa rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 4 alin.2 din Legea 500/2002, modif. - conf. cărora sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute laart. 1alin. (2), în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite - în coroborare cu cele ale art. 19 din același act normativ - ce reglementează rolul Ministerului Finanțelor Publice ( respectiv alin.1 lit."a, g, i" ).
Față de aceste considerente, ambele excepții au fost respinse.
- 3- în ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii și a intervenției, se constată caracterul nefondat al excepției justificat de considerentele ce se vor dezvolta.
Nici reclamanta și nici intervenientele nu au solicitat acordarea de drepturi salariale ce nu sunt prevăzute în legea de salarizare astfel încât să se poată considera că se cere instanței a adăuga la lege.
Au solicitat acordarea de despăgubiri în condițiile OG137/2000, republ. considerându-se discriminate în raport de alți salariați din sectorul bugetar, respectiv față de lucrătorii din poliție ce beneficiază de spor pentru serviciul de permanență. Ori într-o asemenea situație, nadmisibilitatea, ca excepție de fond peremtorie, trebuie analizată în strânsă legătură cu exercițiul dreptului la acțiune, iar sub acest aspect trebuie avute în vedere dispozițiile art. 20,21 din Constituție, art. 4 alin.2 din Legea 303/2004 republ. cu modif. și art. 6 CEDO.
Este adevărat că prin Deciziile 818-821/2008 Curtea Constituțională constatat că dispozițiile art.1, 2 alin.3 și 27 alin.1 din OG137/2000 - act normativ pe care se întemeiază și pretențiile reclamantei și intervenientelor - sunt neconstituționale,dar numai în măsuraîn care sunt interpretate în sensul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Acest fapt nu echivalează însă - așa cum lasă de înțeles pârâtul Ministerul Justiției în susținerea excepției - cu imposibilitatea persoanei care se consideră discriminată de a se mai adresa instanței naționale în baza art. 27 alin.1 din OG137/2000, pentru că s-ar încălca dreptul acesteia de acces efectiv la o instanță și s-ar lipsi OG137/2000 de efect în lipsa unei abrogări - fie și tacite -, fapt de neconceput.
Mai mult, deciziile menționate au în vedere cazul în care instanțele de judecata ar înlocui norme cu putere de lege cu norme create pe cale judiciară sau norme cuprinse în alte acte normative, ceea ce nu este cazul în speță, întrucât prin cererile deduse judecății s-au solicitatdespăgubiri,iar nu drepturi cuprinse în alt act normativ; de asemenea, nu se înlătură nici dreptul și nici obligația instanței de a acorda despăgubiri în cazurile în care se reține incidența unui tratament discriminatoriu de vreme ce art. 2 alin. 11 din OG137/2000 este încă în vigoare ( prevăzând răspunderea civila in cazul existentei unei discriminări ); ori, în lipsa unei dezdăunări, noțiunea de răspundere civilă ar fi golită de conținut si fără efecte juridice.
De asemenea, discriminarea invocată s-a raportat nu numai la dispozițiile constituționale, ci și la Declarația Universală a Drepturilor Omului, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, or soluționareaexcepției de neconvenționalitateeste și în competența instanței de judecată, conformprincipiului de drept judecătorul acțiunii este și judecătorul excepției.
Prin urmare, în contextul celor expuse, excepția inadmisibilității a fost respinsă.
Pe fondul cauzei, în raport de actele și lucrările dosarului, de susținerile părților, prezenta instanță a reținut caracterul nefondat al acțiunii și al cererii de intervenție în interes propriu, față de cele ce se vor expune.
Reclamanta și intervenientele susțin că în calitate de grefiere la secția penală a Tribunalului Neamț, începând cu 1.01.2008 sunt planificate în mod continuu să efectueze serviciul de permanență, situație ce determină atât o limitare a dreptului lor la libertate de mișcare întrucât implică nepărăsirea localității, cât și o atingere relațiilor sociale privind viața de familie și în societate prin imposibilitatea unei programări normale a sfârșitului de săptămână și a sărbătorilor tradiționale. Întrucât pentru aceste ingerințe nu sunt despăgubite nici într-un mod, au apreciat că despăgubirile ce li s-ar cuveni este echivalentul sporului de 25% pentru permanență recunoscut lucrătorilor din poliție prin art. 11 din OG38/2003 republ. personal față de care se consideră discriminate.
Pentru a se reține că diferența de tratament este discriminare - așa cum a statuat în nenumărate rânduri Curtea Europeană în practica sa legată de art. 14 din CEDO- trebuie să se constate că s-au indus distincții între subiecte de drept aflate în situații analoage ori măcar comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.
Ori în cauză, nu se poate reține o similitudine a situației în care se găsesc cele două categorii profesionale - grefierii și lucrătorii din poliție; aceasta întrucât fac parte din categorii profesionale distincte, cu statut special derivând din însăși natura activităților desfășurate, salarizate distinct - aspecte expres prevăzute de legiuitor ( Legea 567/2004, OG30/2003, OG8/2007 ) în raport de specificul profesiei.
De asemenea, nu se poate reține nici faptul că prin planificarea în serviciul de permanență al secției penale se realizează aceeași activitate ca cea vizată de art. 11 din OG38 /2003 și pentru care s-a instituit sporul de 25%; astfel, așa cum recunosc și petentele, permanența efectuată nu presupune prezența obligatorie la serviciu, ci disponibilitatea lor de la domiciliu; ori, din interpretarea dispozițiilor Ordinului 577/2008 privind programul de lucru al polițiștilor, formele de organizare a acestuia și acordarea repausului săptămânal, reiese că serviciul de permanență al lucrătorilor din poliție presupune ore prestate efectiv la locul de muncă și pentru care li se acordă și zile de recuperare.
Prin urmare, având în vedere și faptul că egalitatea în fața legii nu semnifică uniformitate, ci presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care nu sunt diferite (. 113/2001, 139/2001 ale Curții Constituționale, precum și faptul că nu s-a făcut dovada cerută de art. 27 pct.4 din OG137/2000 republ, cu modif ( "Persoana interesată are obligația de a dovedi existența unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte" ), în cauză, nu se poate reține întrunirea cumulativă privind un tratament distinct între persoane aflate în situații comparabile și care sunt tratate diferit datorită unuia din criteriile prevăzute de lege și care are ca scop sau ca efect restrângerea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor recunoscute de lege.
În aceste împrejurări, atât acțiunea cât și cererea de intervenție au fost respinse ca nefondate.
Împotriva sentinței civile nr.125 din 3.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr-, în termen legal, a formulat recurs reclamanta și intervenientele.
Recursul nu a fost motivat în termen legal.
Conform art.306 al.1 Cod procedură civilă, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.
În cauză, hotărârea recurată a fost comunicată reclamantei și intervenienților, cu respectarea condițiilor impuse de art.100 Cod procedură civilă, la data de 17.11.2008.
Întrucât ultima zi legală de motivare a recursului este 28.11.2008,
iar în cauză recursul a fost motivat la data de 3.12.2008, urmează ca în baza art.306 al.1 Cod procedură civilă să se constate nulitatea recursului pentru nemotivarea în termen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul pentru nemotivarea în termen, promovat de recurenta-reclamantă și recurentele-interveniente, împotriva sentinței civile nr.125 din 03 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 03.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
red.PM./
red.dec.rec. -S-
tehnored.BC/ 2 ex/ 10.06.2009
Președinte:Sorina RomașcanuJudecători:Sorina Romașcanu, Jănică Gioacăș, Daniela Părău
