Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 636/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 636
Ședința publică de la 03 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorina Romașcanu JUDECĂTOR 2: Jănică Gioacăș
- - - - JUDECĂTOR 3: Petrina Manuela
- - - - JUDECĂTOR
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi la ordine s-au luat în examinare recursurile civile promovate de recurenții-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N - ÎN NUMELE ȘI PENTRU MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.201 din 14 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, după care:
Instanța, constată că în cauză s-au formulat două recursuri; recursul N - pentru Ministerul Economiei și Finanțelor este declarat în termen potrivit rezoluției de la fila 16 dosar, motivat, legal scutit de plata taxei de timbru; recursul Ministerului Justiției este declarat în termen potrivit ștampilei de pe plicul de la fila 15 dosar. motiva, legal scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Nemaifiind alte cereri și/sau excepții de formulat, și văzând că în cauză s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.201 din 14.03.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- s-a admis acțiunea formulată de reclamanții, reținându-se în esență următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr. 5138/103 din 07.12.2007 reclamanții, -, -, și, în calitate de personal auxiliar la Judecătoria Bicaz, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Neamț, Curtea de APEL BACĂU, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, să se constate că sunt discriminați în raport de prevederile art. 14 alin. 1 din Legea nr. 228/2003, modificată, coroborate cu art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) și ale art. 27 din nr.OG 137/2000 republicată și cu dispozițiile nr.OUG 27/2006, aprobată și modificată prin Legea nr. 45/2007, anularea situației creată prin discriminare prin acordarea unor despăgubiri în cuantum de 15% din salariul de bază lunar pentru fiecare, reprezentând echivalentul sporului de confidențialitate, începând cu 05.12.2004, la zi și pentru viitor, care să fie actualizate cu indicele de inflație de la data executării efective, obligarea pârâtului Tribunalul Neamț de a efectua mențiunile corespunzătoare în carnetele lor de muncă și a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor de a asigura sumele necesare acordării despăgubirilor.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că, în exercitarea atribuțiilor lor profesionale, sunt obligați să păstreze confidențialitatea lucrărilor și informațiilor dobândite în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, la fel ca și unele categorii socio - profesionale, indicate cu titlu enumerativ, cu deosebirea că în favoarea lor nu este stabilit și un drept corelativ reprezentând compensația bănească corespunzătoare. ereglementarea prin lege a sporului de confidențialitate contravine prevederilor art. 73 din Legea nr. 303/2004 și principiului tratamentului egal și al nediscriminării consacrat de art. 16 alin. l din Constituția României. Din acest motiv s-au încălcat prevederile art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, referitoare la principiul egalității, având drept consecință un tratament diferențiat și discriminatoriu între magistrați și alți salariați, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, scopul urmărit prin reglementările incriminate fiind nelegitim iar metoda de atingere neadecvată.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice N, a depus întâmpinare în care a invocat, pe cale de excepție, lipsa calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că nu există identitate între el, Statul român și bugetul de stat, iar pe fond netemeinicia pretențiilor formulate motivat de faptul că drepturile solicitate nu au fost acordate prin lege tuturor, ci numai unor categorii expres și limitativ prevăzute de lege, cu excluderea reclamanților. Totodată, a arătat că art. 269 alin. 1 din Codul muncii condiționează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul suferit de un salariat în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul de dovedirea culpei angajatorului, care trebuie pus în prealabil în întârziere, și că art. 1088. civ. prevede numai posibilitatea acordării dobânzii legale, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, nu și aplicarea indicelui de inflație de la data executării efective.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în întâmpinarea depusă, a invocat numai pe cale de excepție lipsa calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că nu poate avea calitatea de pârât într-o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 27 din nr.OG 137/2000 întrucât, atunci când se invocă încălcarea principiului nediscriminării, nu poate avea în instanță decât calitatea de expert și de instituție abilitată și învestită în aplicarea legislației în materie pe teritoriul României.
Analizând actele și lucrările dosarului, în funcție de susținerile părților, instanța constatat că acțiunea formulată de reclamanți este întemeiată, și a fost admisă, iar excepția invocată a fost respinsă ca nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Bicaz, iar în exercitarea atribuțiilor profesionale ei sunt obligați, potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 303/2004,"ca, prin întreaga lor activitatesă respecte Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor", iar potrivit art. 15 din acest Cod"au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate".Potrivit aceleiași dispoziții, "În cazul în care, potrivit legii, lucrările au un caracter confidențial, judecătorii și procurorii sunt obligați să păstreze materialele respective în incinta instanței sau a parchetului și să nu permită consultarea lor decât în cadrul prevăzut de lege și de regulament". Tot astfel, potrivit art. l0 din Legea nr. 303/2004 reclamanților le este interzis să își exprime în mod public opinia cu privire la procesele aflate în curs de desfășurare, nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor constituind abatere disciplinară potrivit art. 99 lit. d din aceeași lege.
Instanța a reținut că principiul confidențialității profesionale a magistraților este reglementat, cu același conținut, și pe plan internațional, fiind unul din principiile fundamentale adoptate de Congresul al VII-lea al Națiunilor Unite privind prevenirea criminalității și tratamentul infractorilor, desfășurat la Milano în anul 1985, aprobate ulterior prin Rezoluțiile nr. 40/32/29.11.1985 și nr. 40/146/13.12.1985, prin care s-a stabilit că judecătorii au obligația de a păstra secretul profesional în ceea ce privește deliberările și informațiile confidențiale dobândite în timpul exercitării altor atribuții profesionale decât ședințele de judecată publice, și că nu pot fi obligați să depună mărturie în astfel de cauze.
Dispozițiile menționate sunt în concordantă cu prevederile art. 12 pct. (b), (d) și (f) din Legea nr. 544/ 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, care exceptează de la dreptul general de acces al cetățenilor, prevăzut de art. l, între altele:." informațiile privind deliberările autorităților","informațiile cu privire la datele personale, potrivit legii", precum și"informațiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora aduce atingere asigurării unui proces achitabil, interesului legitim al oricăreia din părțile implicate în proces".
Instanța a reținut că obligația de confidențialitate profesională este stabilită în sarcina mai multor categorii de salariați, cum este cazul personalului contractual din aparatul de lucru al Guvernului și al personalului contractual din instituțiile și autoritățile publice (art. 13 din nr.OUG 123/2003), al personalului CNSAS (art. 13 din OG nr. 9/2001) al Oficiului R pentru Adopții (potrivit art. 10 din Legea nr. 274/2004), al celui din Administrația Prezidențială, Oficiul Național al Informațiilor Secrete de Stat, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Departamentul de Comerț, Consiliul Legislativ, Instituția Avocatului Poporului și Curții Constituționale (art. 14 alin. 1 din Legea nr. 228/2003), al personalului din administrația publică ( art. 10 din Legea nr. 274/2004), din aparatul Consiliului pentru Combaterea Discriminării (art. 30 alin. 3 din nr.OG 137/2000), al militarilor și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională (art. 3 din nr.OG 19/2006, aprobată prin Legea nr. 444/2006), al muzeografilor (art. 25 alin. 4 din Legea nr. 311/2003). n favoarea acestora s-a prevăzut, prin acte normative speciale sau în baza altor proceduri, un drept salarial reprezentând sporul de confidențialitate însă, în ceea ce îi privește pe reclamanți, pentru aceeași obligație nu a fost instituită nici o compensație financiară.
Prin urmare, deși reclamanții au aceeași obligație de confidențialitate ca și categoriile socio - profesionale menționate mai sus, nereglementarea prin lege a dreptului corelativ de a beneficia de compensații bănești contravine prevederilor art. 73 din Legea nr. 303/2004 în conformitate cu care tabilirea drepturilor magistraților se face ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea, interdicțiile și incompatibilitățile specifice funcției, încălcându-se totodată principiul tratamentului egal și al nediscriminării consacrat de art. 16 alin. l din Constituția României. Ori, în condițiile în care obligația de confidențialitate le limitează libertatea de exprimare, acordarea unei compensații bănești în aceleași condiții ca și categoriile socio - profesionale de mai sus trebuie apreciată ca legitimă, rezonabilă și echitabilă, excluderea lor fiind bazată pe criteriul categoriei sociale, având ca efect înlăturarea recunoașterii, folosinței și exercitării în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege. S-au încălcat astfel prevederile art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, referitoare la principiul egalității, având drept consecință un tratament diferențiat și discriminatoriu între persoane aflate în situații analoge, fără nici o justificare obiectivă și rezonabilă, scopul urmărit prin reglementările incriminate fiind nelegitim iar metoda lui de atingere neadecvată.
Având în vedere cele reținute mai sus, apărările pârâtului Ministerul Justiției formulate pe excepție, în sensul că reglementarea prin lege a unor drepturi în favoarea unor anumite categorii de persoane ar excede cadrului legal stabilit prin nr.OG 137/2000, au fost înlăturate întrucât Curtea Constituțională a dispus, prin Deciziile nr. 1/08.02.1994 și nr. 135/05.11.1996, că"un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice,"și că "principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite."
În cauză, discriminarea s-a raportat nu numai la dispozițiile art. 16 din Constituție, ci și la Declarația Universală a Drepturilor Omului și la prevederile art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Nu poate fi reținută susținerea pârâtului Ministerul Justiției referitoare la faptul că nu ar exista un text de lege care să recunoască reclamanților dreptul pretins prin acțiune, întrucât acest drept - de a nu fi discriminat - este deja consacrat atât de legislația internă cât și de cea europeană. Ori, discriminarea poate rezulta nu numai din aplicarea defectuoasă a legislației existente, ci și din adoptarea unor acte normative injuste pentru anumite categorii de persoane. A considera că numai primei categorii de cauze îi sunt aplicabile prevederile nr.OG 137/2000 republicată ar însemna o restrângere nepermisă a domeniului de aplicare a normelor legale privind discriminarea și, implicit, a dreptului constituțional de liber acces la justiție.
Împotriva sentinței civile nr. 201 din 14.03.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în termen legal, au formulat recurs pârâții
Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice N și Ministerul Justiției, criticând-o pentru următoarele motive:
- instanța a soluționat cauza deși se afla pe rol cererea de strămutare formulată de Ministerul Economiei și Finanțelor;
- în mod greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor;
- pronunțându-se asupra acordării sporului de confidențialitate pentru reclamanții care au calitatea de personal auxiliar, prima instanță și-a motivat hotărârea referindu-se exclusiv la legislația specifică magistraților, hotărârea cuprinzând astfel motive străine de natura pricinii( art.304 pct.7 Cod procedură civilă);
- nu există temei legal pentru acordarea sporului de confidențialitate pentru judecători( art.304 pct.4 Cod procedură civilă);
- în cauză nu ne aflăm în fața unui drept la sporul de confidențialitate, ca drept recunoscut și protejat de lege( art.304 pct.9 Cod procedură civilă);
Analizând recursurile prin prisma dispozițiilor art.3042Cod procedură civilă, curtea le găsește întemeiate din următoarele considerente:
Conform adeverinței nr.273 din 29.05.2009 emisă de Judecătoria Bicaz și aflată la fila 22 dosar recurs, reclamantul ocupă funcția de grefier arhivar de la data de 1.05.2006, dată de la care urmează a-i fi acordat sporul de confidențialitate, întrucât până la această dată ocupa funcția de muncitor.
Celelalte motive de recurs curtea le reține neîntemeiate din următoarele considerente:
Potrivit art. 16 alin.l și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor OG nr. 137/2000, privind combaterea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Potrivit art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2 în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă oar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii si respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate emocratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul oc upării forței de muncă și exercitării profesiei prevede că diferențierile, exc luderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță, neacordarea sporului confidențialitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește sporul de confidențialitate pen tru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru ca sunt debitori ai obli gației de confidențialitate (la fel ca și reclamanții).
Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea sporului de confidențialitate: îndeplinirea obligației de confidențialitate, care este unicul crite riu aplicabil și posibil în materie.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie remunerație egală, aspect ce se afla în contradicție cu situația de față.
De altfel, in același sens s-a pronunțat si ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE in dosarul Dosar nr. 27/2008, care a admis Recursul in interesul legii, Nr. 703/C/918/III-5/2008, din 14 iulie 2008, promovat de Procurorul general al României.
Astfel, prin deciziei nr. 46, din Ședința de la 15 decembrie 2008, ICCJ a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și a stabilit: În interpretarea și aplica-rea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din Codul deontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul deontologic al acestora. A constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei și Finanțelor este dată de calitatea sa de ordonator principal de credite în raport cu celelalte părți.
Dacă pârâta-recurentă nu ar prevedea și aloca în bugetul Ministerului Justiției sumele de bani necesare plăților, atunci hotărârea judecătorească nu și-ar putea atinge scopul și nu ar avea o aplicabilitate practică, fiind lipsită de eficiență.
Față de considerentele expuse în baza art.3041Cod procedură civilă se va admite recursul în sensul arătat mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile civile promovate de recurenții-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N - ÎN NUMELE ȘI PENTRU MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.201 din 14 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința recurată în sensul următor:
Pentru reclamantul drepturile urmează a fi achitate începând cu data de 1.05.2006 în loc de 5.XII.2004.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 03.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
red.sent. - /
red.dec.rec. -
tehnored.Bc/ 3 ex/ 13.06.2009
Președinte:Sorina RomașcanuJudecători:Sorina Romașcanu, Jănică Gioacăș, Petrina Manuela