Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 683/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 683/R-CM

Ședința publică din 18 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță

JUDECĂTOR 3: Nicoleta Simona

Judecător - -

Grefier

S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de pârâta, împotriva sentinței civile nr.597/CM din 20 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru intimata-intervenientă în nume propriu, în baza împuternicii avocațiale nr.196/2008 emisă de Baroul A -Cabinet individual, lipsind recurenta-pârâtă și intimații-reclamanți.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Avocat pentru intimata-intervenientă depune la dosar concluzii scrise și arată că nu are cereri de formulat în cauză.

Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.

Avocat, pentru intimata-intervenientă, solicită respingerea recursului ca nefondat, respingerea excepției tardivității invocată de recurentă și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, pentru motivele invocate în concluziile scrise depuse la dosar.

După strigarea cauzei, s-a prezentat pentru recurenta-pârâtă, avocat, în baza delegației de substituire depusă la dosar, care a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

CURTEA

Asupra recursului civil de față, onstată că prin acțiunea înregistrată la data de 03.12.2007 pe rolul Tribunalului Argeș, reclamantele, au chemat în judecată pe pârâta pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate, pentru perioada 2004-2007, actualizate în raport cu indicele de inflație la data plății efective.

În motivarea acțiunii se arată că în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății comerciale s-a prevăzut, la art.158 alin.(1), că salariații vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe

La alineatul al doilea s-a precizat că pentru anul 2003 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.

Drepturile prevăzute de art. 158 din contractul colectiv de muncă au fost incluse în salariile de bază doar pentru anul 2003.

Aceste drepturi salariale nu au fost achitate pentru perioada 2004 - 2007.

În drept, acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art.166 din Codul muncii coroborat cu art.158 alin.1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, renegociat și reeditat în anii 2004, 2005, 2006 și 2007.

Prin întâmpinarea formulată la data de 23.01.2008, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția prescripției dreptului la acțiune, pe care a motivat-o prin aceea că sunt incidente dispozițiile art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii, potrivit cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât și după anul 2003 aceste prime de Paște și de C au continuat să fie introduse în salariul de bază.

Modalitatea de acordare a primelor de Paște și de C negociată cu sindicatele în anul 2003 s-a menținut și în anii următori, acest fapt rezultând din interpretarea logică și sistematică a dispozițiilor din contractele colective de muncă.

La data de 02.04.2008 a formulat, în contradictoriu cu aceeași pârâtă, cerere de intervenție în interes propriu, prin care au fost solicitate aceleași suplimentări salariale cuvenite pentru Paște și C, pentru perioada 2004- octombrie 2006.

Și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.166 din Codul muncii coroborat cu art.158 alin.1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, renegociat și reeditat în anii 2004, 2005, 2006.

Cererea de intervenție în interes propriu formulată de a fost admisă în principiu în ședința publică din data de 02.04.2008.

Prin sentința civilă nr.597/CM/20.06.2008, Tribunalul Argeșa admis acțiunea și cererea de intervenție în interes propriu.

A obligat pe pârâtă să plătească reclamantelor drepturile salariale suplimentare neacordate, în cuantum net, reprezentând prima de C pe anul 2004 și primele de Paște și de C pe perioada 2005-2007, iar intervenientei în interes propriu primele de Paște și de C pe perioada 2005-2007, în raport cu perioada efectiv lucrată de fiecare reclamantă și de intervenientă, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.

A obligat pe pârâtă la 1500 lei cheltuieli de judecată către reclamante și 500 lei cheltuieli de judecată către intervenienta în interes propriu.

Pentru a pronunța această soluție, din examinarea înscrisurilor aflate la dosar, tribunalul a reținut în fapt următoarele:

Reclamanții și intervenienta sunt sau au fost salariați ai societății pârâte.

Prin art.158 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivelul pe anul 2004, s-a stabilit ca de sărbătorile de Paște și C salariații acestei societăți comerciale să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate.

La alineatul 2 s-a menționat că pentru anul 2003 de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.

Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2004-2007 menține textul alin.1 al art.158, aducând o modificare de conținut a alin.2, în sensul consemnării că în anul 2003 salariale de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.

Astfel, a rezultat că drepturile amintite nu au fost incluse în salariul de bază al salariaților și pe anii 2004, 2005, 2006, 2007, câtă vreme în contractul colectiv de muncă pe acești ani s-a menținut în același timp și textul alin.1 al art.158.

Pârâta nu a produs nicio dovadă din care să reiasă că pentru perioada 2004 - 2007, au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, ca în cazul anului 2003.

Sub aspectul modalității de stabilire a cuantumului drepturilor reprezentând suplimentări salariale, s-a considerat că prevederile art.158 alin.1 se raportează la salariul de bază mediu pe unitate, proporțional cu perioada lucrată efectiv de reclamante și intervenientă și cu respectarea termenului de prescripție reglementat de dispozițiile art.3 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă.

Actualizarea cu indicele de inflație a fost dispusă în baza art.161 alin.4 din Codul muncii.

Instanța a făcut aplicarea art.274 din Codul d e procedură civilă cu privire la cererea de plată a cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâta, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate sub următoarele aspecte:

- Apreciind că drepturile solicitate au natura de drepturi salariale, în mod greșit instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune.

În condițiile în care drepturile bănești în discuție au fost negociate prin contract colectiv de muncă, nu prin contract individual de muncă, ele nu pot fi asimilate sporurilor la salariu.

Drepturile salariale constituie contravaloarea muncii prestate, sunt menționate în contractul individual de muncă și se acordă periodic.

Prin urmare, se solicită a se constata că obiectul judecății îl constituie neexecutarea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă, acestuia fiindu-i aplicabil termenul de prescripție reglementat de dispozițiile art.283 alin.1 lit.e) din Codul muncii. Astfel, se arată, drepturile solicitate în cauză, raportat la data introducerii acțiunii, sunt prescrise.

- Se arată în al doilea motiv de recurs că motivarea sentinței este sumară și neconvingătoare în ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune.

-Interpretarea gramaticală a dispozițiilor art.158 alin.2 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate este combătută de interpretarea logică a acestora.

Textul alin.2 al art.158 din contractele colective de muncă, în care se arată că în anul 2003 primele de Paște și de C au fost introduse în salariul fiecărui salariat nu ar mai fi avut niciun rost în anii următori dacă părțile semnatare nu ar fi urmărit un anumit scop prin menținerea lui în contract.

Alineatul care explică ce s-a întâmplat în anul 2003, menținut și în anii următori are rostul de a indica modalitatea de urmat în privința acordării acestor prime, adică faptul că și în 2004, 2005, 2006 se va proceda așa cum s-a procedat în 2003.

Această argumentație este întărită și de Actul Adițional din data de 25.10. 2007, care arată sub semnătura patronatului și a celor două sindicate din cadrul societății, care a fost voința internă a părților.

În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă.

Recursul nu este fondat.

salariale solicitate prin acțiune se încadrează în partea variabilă a salariului, respectiv în categoria adaosurilor la salariu, reglementată de dispozițiile art.155 Codul muncii.

Precizând și lărgind sfera acestor drepturi salariale, contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006, enumeră la art.41 adaosurile la salariul de bază, printre care se află și alte adaosuri, convenite la nivelul unităților.

Aceste adaosuri au ca premisă prestarea muncii pentru că ele se adaugă sau constituie o suplimentare, o mărire a drepturilor salariale obținute de angajat.

salariale de Paște și de C au fost de altfel incluse în salariul de bază al tuturor salariaților pentru anul 2003, ceea ce s-a recunoscut de către angajator.

Odată stabilită natura drepturilor bănești solicitate de drepturi salariale, s-a reținut corect la judecata în primă instanță incidența dispozițiilor art.283 alin.1 lit.c) Codul muncii, care reglementează termenul de prescripție de 3 ani.

În contractele colective de muncă încheiate la nivelul pe anii 2004-2006 art.158 are un singur alineat, în care se prevede că de Paște și de C, salariații acestei societăți comerciale vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu mediu pe unitate.

Abia în contractul colectiv de muncă încheiat pe anul 2007 la nivelul se adaugă acestui alineat un al doilea, prin care se stabilește că în anul 2003 salariale menționate în primul alineat au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.

În contractul colectiv de muncă înregistrat la data de 19.06.2007 la A, negocierea acestor drepturi salariale suplimentare a fost preluată în forma anterioară cu cele două alineate. S-a schimbat numai numărul articolului din 158 în 157.

S-a susținut că în anul 2003 s-a inclus această suplimentare în salariul tuturor angajaților. Așa cum a arătat recurenta-pârâtă în apărare, odată inclusă în salariul de bază, suplimentarea salarială sau prima a încetat să mai aibă o identitate distinctă.

Prin urmare, față de salariul de bază mărit în anul 2003 prin includerea în acesta a suplimentărilor de Paște și C, părțile au negociat o nouă suplimentare a drepturilor salariale menținând respectiva clauză - art.158 alin.1.

Dacă intenția părților ar fi fost ca această obligație de acordare a suplimentărilor salariale să rămână fără obiect după sfârșitul anului 2003, salariul de bază fiind mărit deja, nu ar fi reiterat clauza privitoare la aceste suplimentări.

Este relevantă sub acest aspect și stabilirea acestor suplimentări salariale în funcție de salariul de bază mediu pe unitate, care diferă de la an la an.

O interpretare prin consens a acestor clauze contractuale - art.168 alin.1 și 2 - de altfel suficient de clare - este inutilă.

Mai mult, o astfel de interpretare nu poate determina o modificare a contractului colectiv de muncă ulterior încetării perioadei de aplicabilitate, căci ar fi încălcate prevederile art.30 și 31 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată.

Ca urmare, devin incidente regulile de interpretare de drept comun, având prioritate intenția comună a părților contractante.

Or, tocmai reiterarea clauzei privind acordarea suplimentărilor salariale de Paște și de C, în condițiile în care salariul de bază era mărit din anul anterior prin operația analizată mai sus, denotă intenția părților de a adăuga la un salariu de bază mărit suplimentări sau prime cu ocazia sărbătorilor respective.

Pe de altă parte, în cazul în care intenția părților ar fi fost aceea de a se recunoaște că suplimentarea a fost inclusă în salariile de bază așa cum sunt ele consemnate în carnetul de muncă, nemodificate, interpretarea ar echivala cu o renunțare ulterioară la drepturile cuvenite conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, interzisă de dispozițiile art.38 Codul muncii coroborat cu art.236 alin.(4) Codul muncii.

Rezultă că nu se regăsesc, cu privire la hotărârea criticată, cazurile de nelegalitate și netemeinicie invocate, care se încadrează în prevederile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă, împotriva sentinței civile nr.597/CM din 20 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimate fiind reclamantele, și și intervenienta în interes propriu .

Obligă pe recurenta-pârâtă să plătească intimatei-interveniente suma de 500 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

,

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./11.12.2008

Jud.fond: /Gh.

Președinte:Paulina Ghimișliu
Judecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță, Nicoleta Simona

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 683/2008. Curtea de Apel Pitesti