Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 777/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr.777/R/2008
Ședința publica din data de 1 aprilie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Adrian Repede
JUDECĂTOR 2: Gabriella Purja vicepreședinte Curtea de Apel
JUDECĂTOR 3: Marta Carmen
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții recurenți BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ Z și CONSILIUL JUDEȚEAN S împotriva sentinței civile nr. 49 din 14.01.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Sălaj privind și pe reclamantul intimat SINDICATUL LIBER AL BIBLIOTECARILOR DIN JUDEȚUL S, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul pârâtei recurente Biblioteca Jud. IC Z - consilier juridic, reprezentanta pârâtului recurent Consiliul Jud. S - cons. și reprezentanta reclamantului intimat - d-na - membru de sindicat.
Procedura de citare este realizată.
Recursurile au fost declarate în termen legal, au fost comunicate intimatului și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care
La acest termen de judecată reprezentanții părților depun la dosar delegațiile de reprezentare și arată că nu au alte cereri de formulat în probațiune. S-a comunicat câte un exemplar al întâmpinării formulate de reclamant reprezentanților recurenților.
Instanța din oficiu, pune în discuția părților obligativitatea citării în cauză a membrilor sindicatului, având în vedere că drepturile din litigiu nu colective, ci sunt personale.
Reprezentantul recurentei Biblioteca Județeană arată că este fondată această excepție însă lipsa de procedură cu membrii sindicatului este suplinită conform Legii sindicatului care nu prevede obligativitatea citării acestora, ei făcând parte din sindicat și prin urmare putând fi reprezentați de acesta.
Reprezentanta recurentului Consiliul Județean susține punctul de vedere formulat de reprezentantul primului recurent.
Reprezentanta intimatului susține aceleași concluzii arătând că nu este obligatorie citarea membrilor de sindicat, ei fiind reprezentați.
Nefiind de formulat cereri prealabile sau de altă natură, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului, urmând a se pronunța în ordine asupra excepției din oficiu invocate și apoi pe fond.
Reprezentantul recurentei Biblioteca județeană IC Z solicită admiterea recursului declarat de această parte astfel cum a fost formulat în scris arătând în esență că, în principiu, nu s-a opus admiterii acțiunii promovate, însă hotărârea pronunțată nu poate fi executată datorită lipsei de fonduri, fonduri care nu au fost alocate nici până în prezent de Consiliul județean, care avea această obligație.
Reprezentanta Consiliului Județean S solicită admiterea recursului declarat de această parte pentru motivele arătate în scris.
Reprezentanta sindicatului solicită respingerea ca nefondate a recursurilor declarate. Susține întâmpinarea formulată în scris.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.49 din 14 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj, s-a admis acțiunea precizată a reclamantului Sindicatul Liber al Bibliotecarilor din județul S, formulată împotriva pârâtei de rândul I Biblioteca Județeana, și a pârâtului de rândul 2 Consiliul Județean S, pârâtele fiind obligate să plătească membrilor de sindicat ajutorul de Paște și C, contravaloarea unei mese calde pe zi, și contravaloarea unei ținute decente, cuvenite pentru perioada 05.03.2007 și până la încetarea efectelor contractului colectiv de munca nr. 1 din 01.02.2007, sume reactualizate în funcție de rata inflației.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut referitor la excepția tardivității acțiunii invocată de către pârâtul Consiliul Județean S, că excepția este nefondată, în cauză operând termenul de 3 ani prevăzut de art.283 alin.(1) lit.c din Codul muncii, deoarece reclamantul a solicitat drepturi de natură salarială bazate pe contractul colectiv de muncă și neacordate de către pârâți. La data de 1 februarie 2007 fost încheiat Contractul Colectiv de Muncă nr.l între reclamant și pârâta Biblioteca Județeană " " S, contract care cuprinde alături de alte prevederi și drepturile solicitate de către reclamant în reprezentarea membrilor săi de sindicat.
Potrivit art.236 din Codul muncii, contractul colectiv de muncă este convenția între angajator și organizația patronală, de o parte și salariații reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă. Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților. tul Colectiv de Muncă încheiat între părți are drept scop îmbunătățirea activității angajaților la locul de muncă, a promovării unor relații de muncă și de serviciu echitabile, de natură să asigure protecția socială a salariaților, în vederea eliminării conflictelor de muncă sau, preîntâmpinării grevelor.
Potrivit art.25 alin.(1) din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, contractul colectiv de muncă intră în vigoare și se aplică de la data înregistrării la Direcția de Muncă, Solidaritate Socială, și Familie. Prin adresa nr. 77 din 5 martie 2007, reclamantul a încheiat în vederea înregistrării contractul colectiv de muncă nr.l din 1 februarie 2007, iar prin adresa nr.35 din 12 martie 2007 reclamantului i s-a răspuns că respectivul contract colectiv de muncă a fost înregistrat. Instanța a reținut că reclamantul a solicitat conducerii Bibliotecii Județene " " S, prin adresa nr.3 din 25 octombrie 2007, punerea în aplicare a prevederilor contractului colectiv de muncă nr.l din 1 februarie 2007, însă, prin adresa nr.280 din 29 noiembrie 2007 pârâta i-a comunicat că nu sunt cuprinse prevederi bugetare pentru anul 2007 referitoare la punerea în aplicare a contractului colectiv de muncă și angajatorul nu are posibilitatea să aplice clauzele prevăzute în contract.
Pârâții sunt obligați de prevederile legale enunțate anterior să respecte clauzele contractului colectiv de muncă nr.l din 1 februarie 2007, urmând să plătească angajaților drepturile la care s-au obligat prin contract, reactualizate în funcție de rata inflației.
Față de cele ce preced, instanța a respins ca nefondată excepția tardivității acțiunii și a admis acțiunea precizată a reclamantului Sindicatul Liber al Bibliotecarilor din județul
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ " " Z și CONSILIUL JUDEȚEAN
Pârâta BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ Z, prin recurs solicită admiterea acestuia, rejudecând admiterea acțiunii și casarea sentinței tribunalului Sălaj ca netemeinică și nelegală.
Arată că în considerentele sentinței menționate, se reține faptul că, Contractul Colectiv de Muncă este convenția între angajator și organizația patronală, pe de o parte și salariații reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă. Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților, acesta urmând a se aplica de la data înregistrării la Direcția de Muncă, Solidaritate Socială, și Familie, în conformitate cu dispozițiile art. 25 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată și respectiv cu art. 236 din Codul muncii;
Într-adevăr conducerea instituției publice, a semnat contractul colectiv de muncă nr.1/1.02.2007 mpreună cu conducerea Sindicatului Liber al Bibliotecarilor din județul S dar în calitate de ordonator terțiar de credite, este în imposibilitate de a respecta clauzele contractului colectiv de muncă menționat, s-a adresat Consiliului Județean S, în calitate de ordonator principal de credite, prin adresele nr. 259/30.10.2007 și 306/17.12.2007, a solicitat includerea în bugetul de venituri și cheltuieli al Bibliotecii Județene " " S-Z a fondurilor aferente executării întocmai a Contractului Colectiv de Muncă nr. 1/01.02.2007, însă până în momentul de față nu au fost alocate fondurile corespunzătoare pentru executarea contractului colectiv de muncă. Aceste fonduri se aprobă de către Consiliul Județean S, prin Hotărâre, distinct în cadrul bugetului județean de venituri și cheltuieli, în condițiile prevăzute de art. 91, alin. 3, lit. "a" privind administrația publică locală, republicată.
Pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN S, prin recursul său solicită casarea sentinței recurate și rejudecând cauza pe fond respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată.
În motivele de recurs arată că drepturile solicitate de reclamant sunt drepturi de natură salarială, potrivit art.12 alin.1 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată: Contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Potrivit art.17 din nr.OUG10/2007 "personalul contractual beneficiază și de celelalte drepturi de natură salarială care se acordă potrivit dispozițiilor legale în vigoare", dar nu există prevederi legale imperative care să oblige instituțiile bugetare să acorde salariaților săi drepturi bănești reprezentând ajutor de sărbători, masă caldă și bani pentru ținută.
Arată că administrarea și utilizarea fondurilor publice sunt cuprinse în art.14 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia " Cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi specifice și în legile bugetare anuale. Nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare", astfel Biblioteca Județeană " " este o instituție publică, cu personalitate juridică, care are buget propriu iar directorul executiv al bibliotecii, în calitatea sa de ordonator terțiar de credite, întocmește proiectul bugetului propriu și contul de încheiere al exercițiului bugetar, pe care le supune aprobării Consiliului județean, astfel că nu poate fi obligat la acordarea drepturilor bănești.
Reclamantul SINDICATUL LIBER AL BIBLIOTECARILOR DIN JUDEȚUL S, prin întâmpinarea de la 18-21, solicită respingerea recursurilor ca neîntemeiate.
La acest termen, instanța din oficiu a pus în discuția părților obligativitatea citării în cauză a membrilor de sindicat în numele cărora organizația sindicală promovează acțiune, având în vedere că drepturile în discuție din litigiu sunt drepturi personale și nu colective.
Analizând recursul prin prisma aspectului pus în discuție din oficiu de către instanță, Curtea reține următoarele:
În cazul din speță, așa cum rezultă din acțiunea introductivă la tribunal Sindicatul Liber al Bibliotecarilor din Județul S, în reprezentarea salariaților Bibliotecii Județene " " angajați contractuali cu contract individual de muncă, a chemat în judecată pe pârâții Biblioteca Județeană S și Consiliul Județean S solicitând obligarea acestora la plata către membrii sindicatului a ajutorului de Paști și C, contravaloarea unei mese calde pe zi și contravaloarea unei ținute decente, drepturi stipulate în contractul colectiv de muncă nr.1 din 1.02.2007.
Așa cum s-a menționat la începutul considerentelor sentinței, acțiunea a fost admisă așa cum a fost formulată, conform tabelului din dispozitivul sentinței pârâții fiind obligați la plata drepturilor în sume stabilite individual pentru fiecare din cei nominalizați în tabel.
Așadar, fără echivoc trebuie reținut că drepturile revendicate prin acțiune sunt drepturi personale ale fiecărui membru de sindicat și nu drepturi colective, fiind așadar în prezența unui conflict de drepturi.
Este adevărat că potrivit dispozițiilor art.28 alin.1 din Legea 54/2003 cu privire la sindicate, organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.
Aliniatul 2 al textului mai sus arătat mai prevede că în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin.1, organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată.
Așadar, din dispozițiile legale arătate rezultă foarte clar că organizațiilor sindicale prin lege, li se conferă un mandat de a apăra drepturile membrilor lor și în fața instanțelor judecătorești, fără a fi necesar un mandat expres.
Ca atare, organizația sindicală are dreptul de a promova orice acțiune prevăzută de lege, însă acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată.
Ca atare, din tot ceea ce se poate desprinde din textele analizate rezultă foarte clar că legea mandatează organizația sindicală pentru a putea să apere și mai bine interesele membrilor săi de sindicat ceea ce înseamnă că se impun a fi aplicabile regulile mandatului și nicidecum ale celor referitoare la cesiunea de drepturi litigioase.
În atare situație așa cum prevăd și dispozițiile art.85 proc.civ. judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, printre acestea numărându-se și reclamanții care ca orice parte pot fi și reprezentați prin mandatar.
În cazul din speță calitatea de reclamant o au membrii de sindicat, a căror drepturi personale au fost reclamate, astfel că în mod obligatoriu se impunea a fi citați în cauză, numai așa putându-se verifica și dacă aceștia au fost de acord cu acțiunea, se opun sau renunță la aceasta și numai așa putându-se atinge în cele din urmă scopul urmărit prin acțiune, acela ca membrii de sindicat să poată să-și apropie drepturile câștigate prin executare.
De altfel, în cazul din speță este de observat că doar la data soluționării în fond a cauzei, 14.01.2008, la dosar, a fost depus un tabel al membrilor de sindicat din cadrul instituției pârâte, dar din care nu se poate deduce dacă aceștia au fost sau nu de acord cu acțiunea, până la acea dată neștiindu-se în concret în numele cui a promovat sindicatul acțiunea.
Rezultă așadar că este obligatorie pentru judecarea unei astfel de cauze, citarea tuturor persoanelor, în interesul cărora sindicatul promovează o acțiune în instanță, numai așa putându-se da satisfacție tuturor dispozițiilor legale mai sus citate, respectiv atât cele ale codului d e procedură civilă cât și ale legii sindicatelor nr.54/2003.
Cum în cazul din speță nu s-au respectat dispozițiile cu privire la citarea și înfățișarea părților în proces, față și de dispozițiile art.299 și 312 pct.5 proc.civ. Curtea va admite recursurile pârâților, va casa sentința și va trimite cauza pentru rejudecare aceluiași tribunal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâții BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ " " Z și CONSILIUL JUDEȚEAN S, împotriva sentinței civile nr.49 din 14 ian.2008 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, pe care o casează în întregime și trimite cauza aceleiași instanțe, pentru o nouă judecată.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 1 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER,
- - - - - -
Red.AR
Dact./3ex./24.04.2008
Președinte:Adrian RepedeJudecători:Adrian Repede, Gabriella Purja, Marta Carmen