Conflict de competență. Sentința 4/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(2522/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI

SECȚIA A III A CIVIL ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

SENTINȚA CIVIL NR. 4

Ședința din camera de consiliu de la 13.01.2010.

Curtea constituit din:

PREȘEDINTE: Elena Vlad

GREFIER - - -

* * * * * * * * * * *

Pe rol se afl soluționarea conflictului negativ de competenț, ivit între Judectoria Sectorului 1 B și Judec toria Giurgiu, în cauza civil privind pe creditoarea CREDIT, având ca obiect încuviințare executare silit, în contradictoriu cu debitorul.

Cauza a fost soluționat în camera de consiliu, fr citarea prților.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care,

Curtea constatând cauza în stare de judecat, o reține spre soluționare.

CURTEA,

Deliberând asupra conflictului negativ de competenț, constat urmtoarele:

Prin încheierea nr.300/20.08.2009, Judectoria și-a declinat competența de soluționarea a prezentei cauze, fiind înregistrat pe rolul Judectoriei Sectorului 1 B, la data de 02.10.2009, sub nr-, cererea Executorului Bancar prin care a solicitat încuviințarea executrii silite a titlului executorit reprezentat de contractul de credit pentru nevoi personale nr.26714N/10.12.2007 împotriva debitorului, la cerera creditorului SC " CREDIT " SA.

Pentru a pronunța aceast încheiere, instanța a reținut c clauza prevzut la art.9 din contractul de credit pentru nevoi personale nr.26714N/10.12.2007 prțile au stabilit c "orice litigiu decurgând din sau în legtur cu prezentul contract în cazul nerezolvrii pe cale amiabil, se va soluționa de instanța competent de la sediul creditorului".

Din cererea de încuviințare a executrii silite rezult c sediul creditoarei se afl în B, pe raza sectorului 1, respectiv în--12,.2, sector 1.

La rândul su, Judectoria Sectorului 1 B, prin sentința civil nr.13496/12.11.2009, pronunțat în dosarul nr-, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judectoriei sectorului 1 B, cu consecința declinrii competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judec toriei Giurgiu și, constatând ivit conflictul negativ de competenț, a dispus înaintarea dosarului Curții de APEL BUCURE ȘTI - Secția Civil, în vederea soluționrii acestuia.

Pentru a pronunța aceast sentinț, instanța a reținut c prin cererea executorului judectoresc s-a solicitat încuviințarea executrii silite imobiliare, mobiliare și prin poprire, în baza titlului executoriu - contractul de credit pentru nevoi personale nr.26714N/10.12.2007.

Bunurile asupra crora se solicit încuviințarea executrii silite nu au fost individualizate în cererea creditorului, îns, în privința bunurilor mobile, instanța a prezumat c acestea se afl situate la domiciliul debitorului indicat de creditoare ca fiind în localitatea G, - -, bI.B 33, 5, jud. G, competent s încuviințeze executarea silit mobiliar fiind Judec toria Giurgiu.

În condițiile în care debitorul are domiciliul în jud., În lipsa altor mențiuni privind bunurile imobile aflate în proprietatea debitorului, instanța a apreciat c imobilul asupra cruia se solicit încuviințarea executrii silite este cel în care domiciliaz debitorul, respectiv cel din localitatea.

Potrivit dispozițiilor art.373 alin.2 Cod procedur civil, instanța de executare este instanța în circumscripția creia se face executarea, acest text de lege stabilind o competenț absolut, constituind totodat dreptul comun în materia competenței de soluționare a cererilor de încuviințare a executrii silite.

Prin urmare, competența în cazul executrii silite nu este dat de dispozițiile art.19 Cod procedur civil, dispoziții aplicabile doar în faza de judecat a cauzei, nu și în faza de executare, faz pentru care legiuitorul a prevzut reguli speciale, de la care nici mcar prțile, prin acordul lor de voinț, nu pot deroga.

Curtea, învestit în mod legal cu soluționarea conflictului de competenț, conform art.22 alin.2 Cod procedur civil, constat c Judec toria Giurgiu este competent s soluționeze cauza pentru urmtoarele considerente.

La data de 10.12.2007 s-a încheiat între SC " CREDIT " SA B și, domiciliat în str.- -, -3,.A,.1,.5, oraș G, contractul de credit pentru nevoi personale nr.26714N (filele 5,6 dosar Judec toria Giurgiu ).

În articolul 9 din contract se prevede c: "orice litigiu decurgând din sau în legtur cu prezentul contract, în cazul nerezolvrii pe cale amiabil, se va soluționa de instanța competent de la sediul creditorului".

Aceast clauz a fost inserat în contract în condițiile dispozițiilor art.19 din Codul d e procedur civil, conform crora: " Prțile pot conveni, prin înscris sau prin declarație verbal în fața instanței, c pricinile privitoare la bunuri s fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, au competenț teritorial, afar de cazurile prevzute de art.13, 14, 15 și 16".

În temeiul acestei clauze, atributive de competenț opereaz prorogarea voluntar de competenț dar care este presupus numai în condițiile art.19, respectiv numai pentru cazurile prevzute de art.13, 14, 16 și 6 Cod procedur civil și în faza de judecat a cauzei nu și în faza de executare silit.

Executarea silit se desfșoar dup normele speciale prevzute de art.3711și urmtoarele Cod procedur civil

Potrivit dispozițiilor art.373 Cod procedur civil "otrârile judectorești și celelalte titluri executorii se execut de executorul judectoresc din circumscripția judectoriei în care urmeaz s se efectueze executarea ori, în cazul urmririi bunurilor, de ctre executorul judectoresc din circumscripția judectoriei în care se afl acestea. Dac bunurile urmribile se afl în circumscripțiile mai multor judectorii, este competent oricare dintre executorii judectorești care funcționeaz pe lâng acestea.

Instanța de executare este judectoria în circumscripția creia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

De asemenea, potrivit art.453 Cod procedur civil "poprirea se înființeaz la cererea creditorului, de executorul judectoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit".

Domiciliul debitorului este în localitatea G, str.- -, -3,.5, județul G, iar competent s încuviințeze executarea imobiliar este Judec toria Giurgiu.

În condițiile în care debitorul are domiciliul în localitatea G și în lipsa altor mențiuni privind bunurile imobile aflate în proprietatea debitorului, singurul asupra cruia s-ar putea solicita încuviințarea executrii silite este cel în care domiciliaz, respectiv cel din localitatea

Așa fiind și cum sediul terților popriți nu a fost individualizat, Curtea constat c în mod corect Judectoria Sectorului 1 Baa preciat c nu este competent s soluționeze cererea.

În consecinț, soluționând conflictul negativ de competenț, Curtea stabilește c Judec toria Giurgiu este competent s se pronunțe asupra cererii de încuviințare a executrii silite formulat de creditoarea SC " CREDIT " SA

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTRȘTE:

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe creditoarea CREDIT cu sediul în B,--12,.2, sector 1 și pe debitorul cu domiciliul în G, str.- -, -3,.A,.1,.5, județ G în favoarea Judec toriei Giurgiu.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțat în ședinț public, azi 13.01.2010.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.

Tehnodact.

Ex.4/25.01.2010

Președinte:Elena Vlad
Judecători:Elena Vlad

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Conflict de competență. Sentința 4/2009. Curtea de Apel Bucuresti