Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 18/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(2198/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR. 18

Ședința publică de la 13.01.2010.

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Elena Vlad

JUDECĂTOR 2: Andreea Doris Tomescu

GREFIER - - -

* * * * * * * * * * *

Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul reclamant, împotriva sentinței civile nr. 426 din 25.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR și ORAȘUL REPREZENTAT PRIN PRIMAR.

are ca obiect - acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă domnul -, în calitate de mandatar al apelantului reclamant, în baza procurii speciale autentificată sub nr. 1354/10.11.2009 (fila 10 dosar), lipsind intimații pârâți MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR și ORAȘUL REPREZENTAT PRIN PRIMAR.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură al instanței la data de 22.12.2009, a unei întâmpinări formulată de intimata pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în exemplare suficiente pentru comunicare tuturor părților.

La solicitarea instanței, mandatarul recurentului - se legitimează cu Carte de Identitate provizorie, Seria -, nr. -, eliberată de SPCEP/B3 sector 2 la data de 12.02.2009, CNP -.

Curtea comunică reprezentantului apelantului reclamant o copie a întâmpinării depuse la dosar.

La interpelarea instanței, arată că este vorba de o acțiune formulată în baza legii 10/2001 și în raport de solicitarea de a preciza ce dorește să dovedească cu sentința civilă nr. 1909/20.06.2008, atașată motivelor de apel, reprezentantul apelantului reclamant arată că a depus acest înscris în dovedirea calității procesuale pasive a intimatei pârâte Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, respectiv că aceasta are competența în emiterea titlului de despăgubire.

Mai arată că nu are alte cereri prealabile de formulat.

Curtea, având în vedere că nu sunt probe de solicitat și administrat și nici cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.

Mandatarul apelantului reclamant solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat.

CURTEA,

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București - Secția a V-a Civilă sub nr.41425/3/3.11.2008 reclamantul - a chemat în judecata pe pârâții Cancelaria Primului Ministru - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor B și Orașul reprezentat prin Primar, solicitând să fie obligați pârâții să îi lase în deplina proprietate și liniștita posesie (să-i restituie) imobilul-teren în suprafața de 520 mp. situat în Nord sau, în subsidiar să fie obligați pârâții la emiterea dispoziției de restituire a imobilului teren în suprafață de 520 mp. situat în Nord.

Prin sentința civilă nr. 426 din 25.06.2009, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a respins cererea formulată de reclamantul -, reprezentat de mandatara -, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis excepția inadmisibilității și a respins, pe cale de consecință, cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Orașul reprezentat prin Primar, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin notificarea nr.1001/25.07.2001,comunicată Primăriei Orașului prin intermediul BEJ, reclamantul a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Nord, lot 184, parcelarea " Spitalelor Civile-B", în suprafață de 520 mp. iar în subsidiar, acordarea de despăgubiri pentru acest imobil.

Prin Dispoziția nr.135/11.04.2006 emisă de Primarul orașului s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului teren în suprafață de 520 mp, formând lotul nr.184 din parcelarea " Spitalelor Civile-B", Nord, județul C formulată de reclamant, propunându-se acordarea de despăgubiri, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor preluate în mod abuziv.

Reclamantul a formulat contestație împotriva acestei dispoziții, care a fost respinsă prin sentința civilă nr.1832/22.09.2006 a Tribunalului Constanța, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală.

Dosarul reclamantului,constituit ca urmare a notificării nr.1001/2001 a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind înregistrat sub nr.23550/CC.

Prin adresa nr.14686/25.08.2006 emisă de Primăria orașului s-a comunicat Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților faptul că Dispoziția nr.135/11.04.2006 a fost contestată, făcând obiectul unui litigiu pe rolul Tribunalului Constanța.

Având în vedere această situație, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a returnat dosarul reclamantului, entității învestite cu soluționarea notificării, Primăria orașului, conform adresei nr.- din 04.09.2006.

Față de cele reținute mai sus, tribunalul a constatat că reclamantul a urmat procedura reglementată de Legea nr.10/2001, formulând o notificare prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Nord, în suprafață de 520 mp. care a fost soluționată de Primăria orașului, prin Dispoziția nr.135/2006. Această dispoziție a fost contestată de reclamant la Tribunalul Constanța, cererea sa fiind respinsă prin sentința civilă nr.1832/22.09.2006. Așadar, procedura administrativă prevăzută de Legea nr.10/2001 s-a finalizat, urmând să se desfășoare procedura administrativă prevăzută de Legea nr.247/2005, care începe prin transmiterea dosarului constituit ca urmare a notificării Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,urmând ca aceasta să procedeze la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Având în vedere că procedura administrativă prevăzută de Legea nr.10/2001 s-a finalizat, reclamantul nu mai are posibilitatea să solicite (la aproape 3 ani de la emiterea dispoziției de soluționare a notificării de către unitatea deținătoare) ca instanța de judecată să soluționeze pe fond notificarea sa și să dispună restituirea către el a imobilului în litigiu sau obligarea pârâtei să emită dispoziție de restituire în natură.

Odată soluționată notificarea, persoana care se consideră îndreptățită nu are altă posibilitate, potrivit legii, decât să conteste dispoziția emisă de unitatea deținătoare sau entitatea învestită cu soluționarea notificării,într-un anumit termen, de decădere, ulterior nemaiputând să solicite reanalizarea dosarului constituit în baza Legii nr. 1 0/2001 și emiterea unei alte dispoziții.

Practic, ceea ce încearcă reclamantul să facă este să eludeze procedura prevăzută de Legea nr.10/2001 cu privire la calea de atac pusă la dispoziția persoanei ce se consideră îndreptățită, prin formularea unei cereri de soluționare de către instanță a notificării, sub pretextul că Dispoziția nr.135/2006 ar fi fost infirmată de "forul superior" și anume Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pentru considerentele expuse mai sus, tribunalul, văzând și disp. art.26 alin. 3 din Legea nr.10/2001, a constatat întemeiată excepția inadmisibilității cererii, pe care a admis-o și, prin urmare, față de soluția admiterii celor două excepții mai sus analizate, a respins cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, precum și cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Orașul prin Primar, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel reclamantul, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței apelate, și trimiterea cauzei pentru rejudecare pe fondul acesteia, C puțin în ce privește contradictorialitatea cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În dezvoltarea motivelor de apel, reclamantul arată că noțiunea de "entitate deținătoare" la care se raportează instanța de fond atunci când admite excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, este una largă, statuată de lege ca fiind atât entitatea inițiala (primărie, unitate administrativ teritorială, societate comercială, etc) cât și instituția ce are dreptul de control asupra legalității respingerii cererii de restituire în natură, respectiv Comisia Centrala.

Prin art.21 al Titlului VII din Legea nr.247/2005, a fost transferată responsabilitatea entității deținătoare investite inițial cu soluționarea notificării, câtre Comisia Centrală, astfel această comisie având prerogative de a restitui imobilul în natura în măsura în care constată că entitatea deținătoare inițial a refuzat în mod nejustificat această restituire, adică exact ceea ce s-a întâmplat în cazul de față.

Mergând pe acest raționament, și pentru identitate de rațiune, solicită să se aibă în vedere că decizia nr. XX/193.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție este aplicabilă și Comisiei Centrale, iar nu numai entității deținătoare inițiale, întrucât scopul pronunțării deciziei sus menționate a fost unul neechivoc - urgentarea procedurilor de restituire în natura acolo unde aceasta restituire este posibilă.

Mai arată apelantul că, art.16 alin.4 și 5 din Titlul VII al Legii nr.247/2005 dă dreptul și totodată instituie obligația (secretariatului) Comisiei Centrale de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în natură pentru că art.21 din aceeași lege să oblige Comisia Centrală ca prin decizie motivată să procedeze la restituirea imobilului pentru care în mod greșit entitatea deținătoare inițială stabilise despăgubiri.

Examinând apelul prin prisma criticilor formulate, curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente.

În speță, notificarea formulată de apelant pentru restituirea în natură a imobilului situat în Nord, în suprafață de 520 mp. a fost soluționată de Primăria orașului, prin Dispoziția nr.135/2006, dispoziție prin care au fost acordate măsuri reparatorii în echivalent, fiind respinsă cererea de restituire în natură. Această dispoziție a fost contestată de reclamant la Tribunalul Constanța, cererea sa fiind respinsă prin sentința civilă nr.1832/22.09.2006.

Ulterior intrării în vigoare a legii 247/2005, se impune urmarea unei proceduri administrative, reglementate în cuprinsul Titlului VII, potrivit căreia se analizează sub aspectul legalității a respingerii cererii de restituire în natură, dar și în privința cuantumului pretențiilor de restituire în echivalent, a tuturor dosarelor constituite în temeiul legii 10/2001 soluționate printr-o dispoziție de acordare de măsuri reparatorii în echivalent sau prin acordarea de despăgubiri.

Aceste proceduri presupun deci soluționarea notificării formulate de către entitatea investită sau unitatea deținătoare, iar ulterior finalizării procedurii administrative, deciziile sau dispozițiile emise, însoțite de întreaga documentație ce a stat la baza adoptării lor, vor fi înaintate Secretariatului Comisiei Centrale, potrivit art. 16 din Titlul VII din legea nr. 247/2005.

În virtutea acestei proceduri, apelantul apreciază că, în prezenta contestație poate solicita instanței de judecată, în urma verificării legalității Dispoziția nr.135/2006, obligarea Comisiei Centrale să dispună restituirea în natură, și nu la acordarea despăgubirilor.

Faptul că, pe parcursul desfășurării procedurii instituite de legea 10/2001 au intervenit modificări legislative, care stabilesc anumite competențe ale Comisiei Centrale în verificarea legalității deciziilor de acordare a despăgubirilor, nu poate avea nici un fel de consecințe asupra modalității de soluționare a notificării prin dispoziția 135/2006, dispoziție ce a fost deja verificată pe calea jurisdicțională de către instanța de judecată, tocmai sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură și acordarea de despăgubiri. Împrejurarea că s-a procedat la transmiterea dosarului către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform dispozițiilor legii 247/2005 nu lipsește de efecte juridice verificarea jurisdicțională realizată deja, în cadrul căreia s-a stabilit că apelantul are dreptul la despăgubiri pentru imobilul proprietatea sa, nefiind posibilă restituirea în natură. Dimpotrivă, efectul pozitiv al hotărârii (sentința civilă nr.1832/22.09.2006 prin care a fost respinsă contestația formulată de apelant) se va impune și Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor.

Pe de altă parte, este de remarcat că dispozițiile legii 247/2005 nu instituie o altă procedură de contestare a controlului de legalitate efectuat de către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, fiind posibilă doar atacarea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubire, conform legii contenciosului administrativ 554/2004.

Având în vedere aceste considerente în temeiul dispozițiilor art.296 Cod procedură civilă, Curtea respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul reclamant cu domiciliul ales în B, șos.- C M, nr.38,.30 A,.1,.21, sector 2 la mandatara -, împotriva sentinței civile nr. 426 din 25.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR cu sediul în B, nr.202, sector 1 și ORAȘUL REPREZENTAT PRIN PRIMAR cu sediul în Sud,-, județ

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 13.01.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

GREFIER

Red.

Tehnodact.

Ex.5/11.02.2010

Secția a V-a Civ. -

Președinte:Elena Vlad
Judecători:Elena Vlad, Andreea Doris Tomescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 18/2009. Curtea de Apel Bucuresti