Constatare nulitate absolută contract de muncă. Decizia 4029/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.1599/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr. 4029/
Ședința Publică din data de 02 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererilor de recurs formulate de către recurenta-pârâtă SC Computers SA și de către recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr.2151 din data de 19.12.2008, pronunțată de către Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr- (format vechi nr.246/C/RJ/2008) - având ca obiect "contestație nulitate absolută contract de muncă".
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la data de 26 mai 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, văzând dispozițiile art. 260 alin.(1) Cod proc. civ. a amânat pronunțarea pentru azi, 02 iunie 2009, când a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2151/19.12.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Călărași - Secția Civilă respins capătul de cerere al acțiunii formulate de reclamantul împotriva pârâtei SC Computers SA referitor la constatarea nulității absolute a art. 2 din decizia nr. XIII PL 2550/08.12.2005 emisă de pârâtă.
A luat act de renunțare la judecarea capătului de cerere al aceleiași acțiunii referitor la anularea deciziei nr. XIII PL 2250/08.12.2005 emisă de pârâtă.
A respins cererea reconvențională formulată de pârâta SC Computers SA împotriva reclamantului.
A respins cererea de chemare în garanție formulată de reclamantul, ca rămasă fară obiect.
A omologat raportul de contraexpertiză contabilă efectuat în cauză de experții contabili, și.
A obligat reclamantul la plata sumei de 4000 lei reprezentând onorariul de expert contabil, din care 1000 lei pentru expert contabil, 1000 lei pentru expert, 1000 lei expert contabil și 1000 lei pentru expert contabil; a obligat pârâta la plata sumei de 1000 lei reprezentând onorariul pentru expert contabil.
În considerente a reținut că potrivit art.2 din Decizia nr.XIII PL 2550/08.12.2005 emisă de pârâta Computers B "întrucât abaterile grave indicate mai sus au cauzat prejudicii, care așa cum a arătat anterior însumează valoarea de 201.268,22 lei RON, societatea își rezervă dreptul de a recupera de la d-nul prejudiciile produse ca urmare a abaterilor grave săvârșite de către acesta, utilizând toate mijloacele legale pe care le are la dispoziție".
Reclamantul susține în motivarea capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a art.2 din decizia nr.XIII PL 2550/08.12.2005 emisă de pârâtă, că așa zisul prejudiciu de 201.268,22 lei este incert, nedovedit și nesusținut probațional de către societatea pârâtă, fapt pentru care consideră că acest art. 2 din decizia atacată ascunde o decizie de imputație "mascată" în sensul că nefiind îndeplinite condițiile legii pentru emiterea unei decizii veritabile de impunere a acestui enorm prejudiciu, s-a încercat pe căi ocolite să i se pună în sarcină fapte de o mare gravitate.
În speță, astfel cum a fost formulat art.2 din decizia atacată, se constată că nu este vorba de o decizie de imputare "mascată", deoarece este precizat doar cuantumul prejudiciului pentru care pârâta își rezervă dreptul de a-l recupera utilizând de toate mijloacele legale pe care le are la dispoziție, astfel că acest articol nu poate fi lovit de nulitate absolută.
În conformitate cu prevederile art.270 alin.1 Codul muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor. Astfel, pentru angajarea răspunderii patrimoniale este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui ce a produs paguba; fapta ilicită și personală a salariatului, săvârșită în legătură cu munca sa; prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului; raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; vinovăția (culpa salariatului).
Mai mult, pentru a da naștere răspunderii, prejudiciul trebuie la rândul său, să întrunească cumulativ următoarele trăsături: prejudiciul să fie real și cert; prejudiciul să fie cauzat direct angajatorului și prejudiciul să fie material.
În speță, conform raportului de contraexpertiză contabilă efectuat în cauză, se constată că prejudiciul solicitat a fi reținut în sarcina reclamantului-salariat nu este cert, deoarece nu au fost respectate prevederile legale referitoare la efectuarea și valorificarea rezultatelor inventarierii, cele referitoare la conducerea evidenței interne de gestiune; nu există documente legal întocmite care să conducă la determinarea rezultatelor inventarierii și valorificarea acestora; evidență contabilă condusă în format clasic nu există; facturile emise în luna decembrie 2005 în sumă de 110 milioane lei (rol) pe numele reclamantului ca lipsă în gestiune au fost eronat întocmite.
Totodată, s-a constatat și faptul că reclamantul nu se face vinovat de evidența mărfurilor vândute cu plata în rate și urmărirea încasărilor acestora, deoarece nu era în sarcina sa, iar pentru mărfurile de valori mari, care erau plătite cu ordin de plată interbancar, reclamantul nu putea urmări achitarea acestora, deoarece viramentele se făceau direct din contul pârâtei.
Împotriva sus menționatei hotărâri au declarat recurs părțile, căile de atac fiind înregistrate pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a-VII- Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului, SC SA a reiterat că, prin cererea reconvențională a solicitat obligarea reclamantului la repararea unui prejudiciu total de 192.196,16 lei, cauzat prin încălcarea regulilor privind gestiunea produselor și nesocotirea regulilor privind vânzarea mărfurilor, respectiv vânzarea în rate.
Astfel, reclamantul-pârât a întocmit factura fiscală, a livrat marfa, dar în mod cu totul curios, nu a încasat contravaloarea acesteia. Recurentul arată că în cazul acestor vânzări nu există nici un document care să justifice plata mărfurilor la un anumit termen de la livrare.
Recurenta arată că această regulă, respectiv neîncasarea contravalorii mărfii la vânzarea acesteia în cazul vânzării clasice, este stabilita în "Reguli cu privire la livrarea mărfurilor " în care se prevede "livrarea mărfii se face după încasarea contravalorii acesteia", reglementare cunoscută și asumată sub semnătură de către reclamantul-pârât. Chiar dacă nu ar fi fost preluata sub semnătură, nu se poate invoca de către reclamantul-pârât nerecunoașterea ei, deoarece este notorietate faptul că vânzătorul trebuie să încaseze contravaloarea produsului vândut.
Referitor la pozițiile 1-3 (, Trans, 2 T ) din centralizatorul depus la dosarul cauzei, în cazul acestor vânzări reclamantul-pârât a livrat marfa către aceste societăți, fiind în complicitate cu reprezentantul acestora și cunoscând faptul că acestea nu vor mai achita niciodată contravaloarea mărfii livrate. Societatea recurentă a încercat pe mai multe căi recuperarea acestor sume, a notificat firmele în cauză, însă fără nici un rezultat.
De asemenea, având în vedere riscul generat de acest contract, semnarea sa nu se face mai înainte de verificarea firmei partenere din punct de vedere financiar, al incidentelor de plați pentru a observa dacă această firmă este solvabilă. În cazul recurentului această procedura nu a fost respectata și s-a ajuns la un prejudiciu de ordinul sutelor de milioane. Mai mult de atât, cu ocazia cercetării disciplinare, prin procesul-verbal din 14.11.2005 reclamantul-pârât a recunoscut că știa regulile privind semnarea contractelor și emiterea facturii fiscale și că a încălcat aceste reguli, asumându-și și obligația recuperării prejudiciului, semnând un angajament de plată în acest sens.
De asemenea, reclamantul a luat la cunoștință și și-a asumat sub semnătura prevederile regulamentului de ordine interioara și regulile cu privire la livrarea mărfurilor unde se prevede că livrarea nu se face mai înainte de încasarea contravalorii și numai pe baza documentului însoțitor (factura fiscală sau aviz de însoțire). Toate dovezile în acest sens au fost depuse la dosarul cauzei.
În ceea ce privește suma de 57.333,12 lei ROL, prejudiciu suferit de către recurent urmare a încălcării de către reclamantul-pârât a regulilor privind vânzarea de produse în rate, acest prejudiciu a rezultat din culpa exclusivă a d-lui, el livrând marfa înainte de acordul final al băncii, înainte de verificarea corectitudinii documentelor de creditare.
Recurenta nu avea un regulament propriu de întocmire a dosarelor de rate, regulamentul după care se întocmeau aceste dosare era chiar regulementul-bancii (atașat la dosar) prin care se menționa foarte clar că nu se livrează nicio marfă înainte de aprobarea dosarului de către Bancă.
Cu ocazia cercetării disciplinare, prin procesul verbal din 14.11.2005 reclamantul-pârât a recunoscut că știa regulile privind întocmirea dosarelor de rate și că a încălcat acest regulament,
asumându-și și obligația recuperării prejudiciului.
Banca a confirmat print-o adresa care a fost predată experților care au efectuat prima și cea de-a doua expertiză că sunt foarte mulți clienți care în baza recurentei de date apăreau cu dosare trimise la bancă, dar în evidențele băncii nu au figurat niciodată.
Recurenta solicită instanței să observe că în cauză, sunt îndeplinite toate condițiile atragerii răspunderii patrimoniale a reclamantului-pârât.
Reclamantul-pârât era salariatul recurentei la data săvârșirii faptelor prejudiciabile.
Săvârșirea de către reclamantul-pârât a faptelor prejudiciabile s-a produs în legătură cu munca sa.
Reclamantul-pârât a încălcat în mod flagrant regulile și regulamentele societății cu privire la întocmirea de dosare de creditare (livrarea mărfii înainte de acordul final al băncii, verificarea corectitudinii documentelor de creditare, să recupereze marfa livrată în situația în care dosarul nu poate fi completat conform observațiilor băncii);
- modalitatea clasică de vânzare (livrarea de marfa fără emiterea de factură fiscală în situația clasică de vânzare, încheierea de contracte fără acordul conducerii societății; semnarea de contracte și folosirea ștampilei societății fără drept);
- gestiunea magazinului în care își desfășura activitatea (lipsuri în gestiune urmare a scoaterii de marfă din gestiune fără emiterea documentului însoțitor, factură sau aviz de însoțire).
Prejudiciul cauzat recurentei este cert și real:
Primele doua expertize contabile desfășurate în cauză au constatat existența și întinderea prejudiciului, acesta fiind produs direct în patrimoniul recurentei. Cea de-a treia expertiză efectuată în cauza nu s-a pronunțat cu privire la existența și întinderea acestui prejudiciu. (Recurentei nu i s-a dat posibilitatea de a da lămuriri și/sau documentele solicitate de către ultimii experți, în plus față de cele existente la dosar, deoarece a primit solicitarea experților după întocmirea raportului de expertiză, mai mult de atât, experții care au întocmit ultima expertiză în cauza nu au răspuns și la obiectivele propuse de recurentă).
Raportul de cauzalitate între faptele prejudiciabile și prejudiciu:
Din dovezile depuse la dosar reiese fără dubiu că prejudiciul suferit de către recurentă s-a produs ca urmare a săvârșirii de către reclamantul-pârât a faptelor mai sus descrise, în legătură cu munca sa.
Vinovăția (culpa) salariatului decurge fără dubiu din cunoașterea regulilor și regulamentelor recurentei, încălcate în mod flagrant și repetat, producând recurentei un mare prejudiciu. Mai mult de atât, însuși reclamantul prin renunțarea la primul capăt de cerere, recunoaște că este vinovat și că decizia recurentei de desfacere disciplinară a contractului de muncă este întemeiată.
Prin cererea formulată, reclamantul - a solicitat repunerea în termenul de recurs, arătând că a aflat de existența sentinței civile nr. 2151/19.12.2008 a Tribunalului Călărași (redactate la 20.01.2009) abia cu ocazia primirii, la domiciliul procesual ales, la sediul din C al Cabinetului de Avocat, a citației emise de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, pentru termenul din 26.05.2009 (în calitate de intimat în recursul părții adverse, SC SA B).
Anterior, recurentul nu a primit comunicarea hotărârii motivate a instanței de fond, nici la domiciliul său, nici la domiciliul procesual ales de la Cabinetul de Avocat, fiind pus astfel, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, în imposibilitatea efectivă de a lua cunoștință de motivele care au stat la baza hotărârii atacate și de formula critici împotriva acesteia, prin declararea și motivarea recursului.
În susținerea recursului a criticat reținerea primei instanțe, în sensul că ar fi renunțat la judecarea cererii referitoare la anularea deciziei nr. XII PL 2550/2005, precum și faptul că instanța nu a efectuat analiza prejudiciului sub toate aspectele, în urma căreia se impunea lipirea de efecte a actului nul, respectiv admiterea, iar nu respingerea acțiunii, astfel cum s-a dispus.
Cercetând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurentul-reclamant este neîntemeiată, cu consecința constatării tardivității recursului declarat cu depășirea termenului de 10 zile de la comunicarea hotărârii atacate, potrivit dispozițiilor exprese derogatorii de la dreptul comun ale art. 80 din Legea nr. 168/1999 referitoare la soluționarea conflictelor de muncă.
Se constată așadar că procedura de comunicare a sentinței a fost corect îndeplinită, prin afișare, conform art. 92 alin. 4 teza a-II-a pr. civ. la adresa indicată de reclamant în toate ciclurile procesuale și neschimbată, prin petiție la dosar, potrivit exigențelor art. 98 pr. civ. în tot cursul procesului.
Prin urmare, fiindu-i comunicată sentința la data de 29.01.2009 (fila 265 dosar fond), termenul de recurs a expirat la data de 09.02.2009, astfel că, introducerea prezentei căi de atac în aprilie 2009, s-a făcut tardiv, în absența vreunui motiv întemeiat de repunere în termenul de exercitare, urmând a fi respinsă în consecință.
Cât privește recursul societății, Curtea constată că acesta este nefondat.
Astfel, prejudiciul constând în lipsa din gestiune pretinsă, nu poate fi pus în sarcina reclamantului-pârât chiar dacă acestuia, contrar susținerilor primei instanțe, îi reveneau atribuțiile specifice acestei calități, fiind îndeplinite cerințele art. 1 din Legea nr. 22/1969 și chiar încheiat procesul-verbal de primire a gestiunii din data de 01.01.2004 (fila 86 din dosarul nr. 161/C/2006 al Tribunalului București ). Se reține, în acest sens, că pentru a se antrena prezumția de culpă în sarcina gestionarului, unitatea trebuie să facă mai întâi proba lipsei din gestiune prin actul organului de control, întocmit potrivit legii, or, în speță, conform concluziei experților contabili, îndrituiți la această apreciere ce ține de specialitatea lor și necontrazisă de pârâta-recurentă în condițiile art. 212 alin. 2 pr. civ. nu au fost respectate, la efectuarea și valorificarea rezultatelor inventarierii, dispozițiile Legii contabilității nr. 82/1991, prin urmare, actul organului de control nu poate sta valabil la baza atragerii răspunderii patrimoniale a gestionarului.
Cât privește restul prejudiciului pretins, cauzat de nesocotirea regulilor privind vânzarea, respectiv vânzarea în rate, toate considerațiile referitoare la încălcarea acestora cu bună-credință, cunoscând regulamentul de ordine interioară și pe C al băncii, sunt irelevante față de cerința ca prejudiciul de reparat să fie cert, ceea ce, în cazul în care acesta rezultă din livrarea unor bunuri fără încasarea, prețului presupune constatarea imposibilității recuperării lui de la debitorul principal.
Recurenta-intimată este o societate comercială care are ca obiect de activitate comercializarea de mărfuri, scopul fiind efectuarea și menținerea vânzării, cu urmărirea prețului, astfel că prioritară este obligația beneficiarului de a achita prețul și numai dacă patrimoniul angajatorului n-ar putea fi reîntregit, să răspundă C care, prin fapta sa, a determinat sau înlesnit producerea acestuia.
Caracterul subsidiar al răspunderii patrimoniale impune concluzia că valoarea pagubei va fi în sarcina salariatului numai dacă, fără culpă din partea angajatorului (cum ar fi lăsarea acțiunii în contra debitorului să se prescrie, luarea cu întârziere nejustificată a măsurilor de recuperare), ea nu mai poate fi recuperată de la autorul ei direct.
Astfel, caracterul de certitudine se la momentul constatării, fără echivoc, a insolvabilității totale sau parțiale a debitorului, respectiv a imposibilității, din motive imputabile salariatului, a obținerii unui titlu executoriu împotriva acestuia.
În speță însă, recurenta nu a dovedit promovarea vreunei acțiuni în justiție în contra debitorilor, regăsindu-se direct împotriva salariatului, pentru prețul neachitat de C dintâi. Sub acest aspect, nu se poate invoca nici adresarea unor notificări, întrucât acestea nu sunt acțiuni suficient de energice, susceptibile să ducă, în caz că sunt întemeiate, la o reparare sigură, pentru aceasta impunându-se acțiunea în instanță pentru obținerea unui titlu, și, în caz de refuz, executarea sa silită, după cum recurenta nu se poate apăra nici invocând caracterul îndoielnic a succesului în instanță, față de modul de întocmire al facturilor, sarcina stabilirii obligației plății prețului mărfurilor livrate și valabilitatea documentelor revenind exclusiv instanței comerciale, iar nu aprecierii comerciantului.
În consecință, întrucât angajatorul recurent nu a făcut dovada urmăririi mai întâi a beneficiarilor mărfurilor, nu poate păși la recuperarea prejudiciului creat prin neîncasarea prețului, conform art. 270 din Codul muncii, de la salariatul pretins vinovat, astfel că recursul, față de criticile formulate, se impune a fi respins, ca nefondat, în aplicarea art. 312 alin. 1 pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr.2151 din data de 19.12.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr- (format vechi nr.246/C/RJ/2008) în contradictoriu cu recurenta-pârâtă SC Computers SA, ca tardiv formulat.
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SC Computers SA împotriva sentinței civile nr.2151 din data de 19.12.2008, pronunțată de către Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr- (format vechi nr.246/C/RJ/2008) în contradictoriu cu recurentul-reclamant, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.06. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - - -
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./10.07.2009
Jud. fond:
S
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Ilie Nadia Raluca
