Obligație de a face. Decizia 4031/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 6695/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4031R
Ședința publică de la 02 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nițu Petronela Iulia
JUDECĂTOR 2: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta, împotriva sentinței civile nr.4350 din data de 23.05.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.264/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimații Ministerul Educației Cercetării și, Inspectoratul Școlar al Municipiului B și Colegiul Economic.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 22.05.2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea succesiv la 29.05.2009 și pentru azi 02.06.2009, când a hotărât următoarele:
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4350 din data de 23.05.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.264/3/LM/2008, au fost respinse excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Educației, Cercetării și T și Inspectoratul Școlar al Municipiului B, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T, Inspectoratul Școlar al Municipiului B, Colegiul Economic, prin care s-a solicitat să se constate încălcarea de către aceștia din urmă a cadrului legal cu privire la evaluarea activității sale didactice din anul școlar 2006-2007 și, pe cale de consecință, să se dispună reevaluarea activității sale cu respectarea cadrului legal, cu obligarea pârâților la plata, în solidar, a unor daune morale în cuantum de 30.000 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că eclamanta este angajata Colegiului Economic, pe funcția de profesor de contabilitate, în baza contractului individual de muncă nr.340/31.10.2001.
În ședința Consiliului de Administrație al pârâtului Colegiul Economic din data de 05.12.2007, întrunit pentru acordarea calificativelor anuale pentru anul școlar 2006-2007 profesorilor de specialitate, s-a hotărât acordarea calificativului "nesatisfăcător" reclamantei întrucât toți cei 9 membrii din Consiliul de Administrație au votat pentru acordarea a numai 55 de puncte.
Întrucât reclamanta a contestat calificativul obținut, în data de 10.01.2008, la nivelul Colegiului Economic, a avut loc o ședință a Consiliului de Administrație în care s-a discutat contestația și în urma reevaluării s-a hotărât acordarea punctajului 57 și calificativul "nesatisfăcător" corespunzător acestui punctaj.
S-a apreciat că atât pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T, cât și pârâtul Inspectoratul Școlar al Municipiului B au calitatea procesuală pasivă în cauză, aceste instituții constituind forurile ierarhic superioare Colegiului Economic - angajatorul reclamantei, cărora aceasta avea dreptul să li se adreseze, potrivit dispozițiilor art.156 din Legea învățământului nr.84/1995, pentru contestatarea deciziei Consiliului de Administrație prin care s-a dispus evaluarea.
Întrucât evaluarea profesională presupune analiza unor criterii precum rezultatele obținute de angajat, asumarea responsabilităților, adaptarea la complexitatea muncii și inițiativa și creativitatea, instanța opinează în sensul că aprecierea modului în care angajații își îndeplinesc atribuțiile și responsabilitățile ce le revin în raport cu cerințele postului ocupat tine de atributul exclusiv al angajatorului și, în consecință, acordarea punctajului pentru fiecare criteriu de evaluare nu poate fi supus cenzurii de către instanță.
Analizând fișa de evaluare, prin prisma mențiunilor obligatorii pe care aceasta trebuie să le cuprindă, instanța constată că la întocmirea acesteia au fost respectate cerințele prevăzute de anexa nr.3522/2000.
Reclamanta a invocat nelegalitatea evaluării arătând, printre altele, că fișa de autoevaluare nu a fost consemnată în fișa individuală a postului.
S-a mai reținut că primul pas al procedurii de evaluare îl constituie efectuarea autoevaluării celui a cărui activitate profesională este supusă analizării.
În cauză, s-a făcut dovada că o astfel de autoevaluare a fost făcută, iar împrejurarea că aceasta a fost consemnată separat pe o fișă de autoevaluare și nu a fost consemnată în fișa postului, nu sunt de natură să vicieze rezultatul evaluării, câtă vreme nu s-a făcut dovada că Consiliul de Administrație nu a ținut cont de această evaluare.
Nu au fost reținute apărările reclamantei, privind necorelarea fișei de post cu fișa de evaluare; instanța a constatat că Ministerul Educației, Cercetării și T, prin Ordinul nr.3522/30.03.2000, a aprobat modelul fișei postului și fișei de evaluare, iar conducerea unității de învățământ corelează fișa postului cu cea de evaluare ale fiecărui salariat, iar această corelare trebuie realizată la întocmirea fișei postului.
De asemenea, s-a constatat că, nu s-a făcut dovada că reclamanta a contestat fișa postului nr. 1442/02.10.2006, astfel încât invocarea lipsei efectuării acestei corelări făcută abia cu ocazia evaluării sale profesionale apare ca neîntemeiată.
În ceea ce privește susținerea privind neluarea în considerare a unor activități realizate în afara fișei individuale a postului, instanța a reținut că, potrivit dispozițiile art.52 alin.4 din Legea nr. 128/1997 obligația prezentării unor documente din care să rezulte desfășurarea unor astfel de activități revine reclamantei.
Or, nu a rezultat din actele dosarului că reclamanta ar fi prezentat Consiliului de Administrație astfel de documente, drept urmare, evaluarea s-a făcut cu ajutorul șefului de catedră care cunoaște activitatea didactică din unitatea de învățământ a reclamantei.
Cu privire la critica privind întocmirea de către șeful de catedră a raportului scris ce trebuia prezentat Consiliului de Administrație, instanța a reținut că art.36 lit.j din nr.4925/2005 nu prevede obligativitatea întocmirii acestui raport în formă scrisă.
Fișa de evaluare contestată a fost vizată de către șeful de catedră, acesta a fost de față și și-a spus punctul de vedere în ședința Consiliului de Administrație in care s-a discutat evaluarea profesionala a reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta.
În motivarea recursului recurenta-reclamantă a susținut că sentința recurată este lovită de nulitate, prin prisma nerespectării dispozițiilor art. 129(5) pr.civ. dispoziții imperative a căror încălcare atrage incidența in cauza a prevederilor art.304(5) pr.civilâ.
Instanța nu a reținut și nu s-a pronunțat asupra unor capete de acuzare, și anume: cu privire la faptul că în fișa de evaluare sunt prevăzute unele activități care nu i-au fost permise, cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 19 și 36 din Regulamentul aprobat prin nr.4925/2005; directorul unității de învățământ și șeful de catedră nu au efectuat asistență la orele sale didactice pe parcursul anului școlar 2006-2007, cu privire la evaluarea activității sale didactice pentru anul școlar 2006-2007, în împrejurarea raportării la prevederile art.44 Ut . din Regulamentul aprobat prin 4925/200, raportare făcuta la 14.05.2007, asupra căreia Comisia pentru asigurarea calității din cadrul Colegiului Ec. nu a avut nicio observație.
S-a mai arătat că pârâții și-au declinat reciproc competența cu privire la corelarea fișei de evaluare cu fișa individuală a postului și că a rămas nesoluționată și plângerea către cu nr.17110/29.06.2007, în care recurenta-reclamantă a solicitat să i se elibereze fișa de evaluare a profesorului corelata cu fișa individuală a postului și să expliciteze art.36 lit.j din Regulamentul aprobat prin 4925/2005
Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T, prin înscrisul nr.15681/28.03.2008, precizează că "obligația corelării fișei postului cu fișa de evaluare revine unității de învățământ. Directorul sau consiliul de administrație al unității de învățământ nu sunt abilitați să condiționeze sau să interzică unui cadru didactic realizarea unor activități prevăzute in fișa de evaluare.
Pe de altă parte, în acest răspuns este evidentă confuzia, lipsa de rigoare a pârâtului, prin faptul că inversează etapele evaluării, raportându-se la corelarea fișei individuale a postului cu fișa de evaluare, în loc să urmărească cerința legii la momentul evaluării și anume corelarea fișei de evaluare cu fisa individuală a postului, aceasta din urmă fiind elaborată la începutul anului școlar.
Instanța a ignorat sau nu a sesizat inexistența fișei individuale a postului, unul din cele două documente cerute de lege la evaluarea activității didactice, raportându-se eronat la documentul Fișa individuală a postului nr. 1442/02.10.2006, prezentat de către parat, la ultimul termen de judecată.
Acest document, este o machetă care nu i-a fost înmânată recurentei pentru completare la începutul anului școlar, ci a fost completată în partea introductivă și Cap.I Sarcini de serviciu obligatorii, la data de 23.03.2007, urmând ca angajatorul să finalizeze prin completarea Cap.II și III cu privire la obligații, atribuții, activități suplimentare și prin semnătura sa, ceea ce nu s-a realizat.
Potrivit art.52(3) din Legea 128/1997, procedura de evaluare se declanșează prin autoevaluare; pârâtul nu a ținut seamă de autoevaluarea prezentată de recurentă, în care punctajul realizat a fost raportat la baremul de punctaj permis, iar nu la cel teoretic de 100.
Recurenta a criticat și cele reținute de prima instanță, în sensul că obligația prezentării unor documente din care să rezulte desfășurarea unor activități realizate în afara postului revine reclamantei, arătând că nu rezultă din respectivul act normativ o astfel de obligație.
Pe de altă parte, angajatorul, stabilind atribuții suplimentare pentru angajat, această Decizie și atribuțiile suplimentare trebuie înscrise și in fișa individuală a postului, însă cum Fișa individuală a postului nu a fost finalizată, activitatea suplimentară de secretar al Consiliului profesoral nu a fost recompensată in niciun fel.
De asemenea, s-a arătat că instanța nu si-a asumat competența deplină in judecarea obiectului pricinii și, în consecință, sentința este lovită de nulitate.
-si competența cu privire la modul de calcul al punctajului, instanța trebuia implicit să se pronunțe și asupra legalității raportării punctajului obținut, la baremul teoretic de 100 puncte, ceea ce ar fi permis să se constate că pârâtul Colegiul Ec. a raportat cele 57 de puncte acordate la baremul teoretic, in contextul in care unele activități prevăzute cu punctaj i-au fost interzise recurentei-reclamante prin votul negativ al Consiliului de administrație și în contextul în care directorul unității de învățământ a refuzat să coreleze fișa de evaluare cu fisa individuala a postului.
A fost criticat și faptul că instanța trebuia să constate că realizarea unui anumit punctaj a fost determinata și de folosirea unui mijloc loteristic "tragerea la sorți", evaluarea făcută fiind ilogică și ilară și pentru că la unitatea de competența E, Capacitatea de comunicare pct.2 Cadrul didactic- cadru didactic, la pct.a) Comunicarea de specialitate, i s-au acordat cele 3 puncte din barem dar, la punctele b), c) si d) referitoare la Comunicare în cadrul ariei curriculare, Comunicare în cadrul colectivului profesoral si Comunicare cu cadrele didactice cu funcții de conducere, nu i s-au acordat cele 3 puncte prevăzute in barem.
Instanța nu a sesizat că la evaluare a fost depunctată de două ori pentru comunicarea cu cadrele didactice cu funcții de conducere filele 91,92 (Unitatea de competenta lit.E pct.2 lit.d) și pentru comportamentul său fața de personalul de conducere (Unitatea de competenta lit.F pct.2 lit. A, iar cele 2 puncte prevăzute la unitatea de competenta F pct3 Desfășurarea unor activități legate de reprezentarea unității școlare, fila 92, nu puteau fi realizate decât in contextul in care pârâtul Colegiul Ec. i-ar fi dat reclamantei delegație de reprezentare.
Instanța deși s-a declarat competentă, nu s-a pronunțat cu privire la nesoluționarea contestației reclamantei de către, potrivit obligațiilor pe care acesta le are in conf. cu art. 156 din Legea nr.84/1995.
S-a mai arătat că este netemeinica motivarea instanței, potrivit căreia evaluarea s-a făcut cu ajutorul șefului de catedră care cunoaște activitatea didactică din unitatea de învățământ a reclamantei, întrucât acesta îi este ostil, iar directorul unității de învățământ si șeful de catedra nu au efectuat asistența la orele sale didactice pe parcursul anului 2006-2007.
Referitor la raportul de evaluare a activității fiecărui membru al catedrei, recurenta a arătat că a solicitat prezentarea în formă scrisă a acestui raport, pârâtul Colegiul Ec. nerespectând această cerință pentru că nu poate justifica depunctarea abuzivă făcută la evaluarea activității didactice a recurentei.
Prin întâmpinări intimatul Ministerul Educației, Cercetării și, precum și intimatul Inspectoratul Școlar al Municipiului B, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate, văzând și dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. și ținând seama de prevederile art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin cererea dedusă judecății de reclamantă, s-a solicitat să se constate încălcarea de către pârâții Ministerul Educației, Cercetării și T, Inspectoratul Școlar al Municipiului B și Colegiul Economic a cadrului legal cu privire la evaluarea activității sale didactice din anul școlar 2006-2007 și, pe cale de consecință, să se dispună reevaluarea activității sale cu respectarea cadrului legal, cu obligarea pârâților la plata, în solidar, a unor daune morale în cuantum de 30.000 lei.
Așadar, acestea au fost limitele învestirii instanței și în aceste limite s-a a procedat la soluționarea cauzei, cu respectarea prevederilor art.129 alin.6 Cod pr. civ. astfel încât susținerile recurentei-reclamante privind nulitatea sentinței atacate și nepronunțarea instanței asupra unor "capete de acuzare" nu pot fi reținute.
Trecând la examinarea criticilor care vizează încălcarea de către pârâți procedurii de evaluare a personalului didactic, Curtea reține că, aceasta este reglementată prin dispozițiile art.52 din Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic și prin Ordinul nr.3522/2000 privind aprobarea fișelor postului și a fișelor de evaluare a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar, prevederi legale care, așa cum constatat și prima instanță, au fost respectate la evaluarea profesională a recurentei.
Astfel, art. 52 din Legea nr.128/1997, prevede următoarele: "Evaluarea personalului didactic de predare, a celui auxiliar, de conducere, de îndrumare și de control se face anual,conform fișei de evaluare elaborate de Ministerul Educației și Cercetării.
(2) Fișa de evaluare, corelată cu fișa individuală a postului, se notează prin punctaj de la 1 la 100.
(3) Procedura de evaluare se declanșează prin autoevaluare, consemnată în fișa individuală a postului.
(4) Pentru personalul didactic de predare, fișa de evaluare, vizată, după caz, de către șeful de catedră sau de către responsabilul comisiei metodice și de către directorul unității școlare, este analizată în consiliul de administrație, care, în prezența persoanei în cauză, decide asupra punctajului final.
(5) În fișa de evaluare se punctează și activitățile realizate în afara fișei individuale a postului în domeniul învățământului, precum și alte activități solicitate de conducerea unității sau de organele ierarhic superioare.
(6) Fișa de evaluare constituie un document de bază pentru stabilirea drepturilor salariale, pentru promovare și accesul la programele de perfecționare."
Prin Ordinul nr.3552/2000 se aprobă fișele postului și fișele de evaluare pentru funcțiile didactice și funcțiile didactice auxiliare menționate în Ordin, prevăzându-se în mod expres că inspectoratele școlare vor elabora fișe de evaluare corelate cu fișa postului și pentru celelalte funcții didactice auxiliare prevăzute în funcțiilor didactice auxiliare aprobat cu nr.19723/1997.
Așadar, în conformitate cu prevederile legale sus menționate, pentru recurenta-reclamantă, care îndeplinește funcția didactică de profesor de contabilitate, fișa postului și fișa de evaluare sunt cele elaborate de Ministerul Educației și Cercetării, aprobate prin ordinul sus menționat, care nu a fost contestat în contencios administrativ, situație în care nu se poate aprecia că unitatea de învățământ sau Inspectoratul Școlar al Municipiului B aveau obligația de a le corela, modifica sau schimba, după cum susține recurenta.
Nefondată este și critica recurentei privitoare la inexistența fișei postului, în condițiile în care la dosarul cauzei a fost depusă copia fișei individuale a postului nr.1442/02.10.2006, semnată de recurentă la data de 23.03.2001, înscris care nu a fost contestat, susținerile referitoare la "nefinalizarea" fișei postului neputând fi primite.
Cât privește faptul că pârâtul Colegiul Economic nu a ținut seama de autoevaluarea prezentată de recurentă, în care punctajul realizat a fost raportat la un alt barem de punctaj, Curtea constată că, față de prevederile nr.3522/2000, mai sus analizate, modificarea punctajului în cadrul fișei de evaluare a profesorului nu poate fi făcută.
Nu se poate reține nici nulitatea sentinței atacate, pe considerentul că instanța nu și-a asumat competența deplină în soluționarea cauzei, întrucât, dincolo de aspectele de legalitate a procedurii de evaluare, pe care instanța de fond le-a analizat, recurenta-reclamantă nu a dovedit că punctajul acordat pentru fiecare criteriu de evaluare nu s-a întemeiat pe modul în care aceasta și- îndeplinit atribuțiile și responsabilitățile ce îi revin în raport cu cerințele postului ocupat.
Altfel spus, angajatorul este îndrituit să acorde punctajul pentru fiecare unitate de competență, evaluarea realizată putând fi cenzurată de instanță numai în măsura în care depunctarea cadrului didactic s-a realizat în mod abuziv, pentru motive străine de activitatea profesională a recurentei și de indicatorii de performanță.
Starea conflictuală invocată, sesizările și reclamațiile la care se face referire, nu pot conduce, prin ele însele, la prezumția că depunctarea recurentei a fost una abuzivă, această susținere fiind lipsită de suport probator.
Evaluarea pe care recurenta o contestă a fost vizată de șeful de catedră, care și-a exprimat punctul de vedere în ședința Consiliului de Administrație în care s-a discutat evaluarea profesionala a reclamantei, instanța de fond reținând în mod corect că art. 36 din nr.4925/2005 nu prevede obligativitatea întocmirii acestui punct de vedere (raport) în formă scrisă.
Referitor la nesoluționarea contestației reclamantei de către și a plângerii cu nr.17110/29.06.2007 către, Curtea apreciază că aceste aspecte exced obiectului cauzei cu care instanța a fost învestită și care privește legalitatea evaluării activității sale didactice din anul școlar 2006-2007, iar nu lipsa răspunsului la petițiile formulate.
De asemenea, faptul că participarea profesorilor la examenele școlare, prin supravegherea elevilor sau evaluarea cunoștințelor acestora, s-a decis și prin tragere la sorți (procesul verbal din 10.07.2008-fila 80 dosar fond), nu poate constitui temei pentru constatarea nelegalității procedurii de evaluare, în condițiile în care nu toți membrii corpului didactic al unității de învățământ pot fi cooptați în aceste activități, neputându-se reține refuzul unității de învățământ de a-i permite accesul la activitățile în cauză, iar în ceea ce privește susținerea recurentei, că a fost depunctată de două ori pentru comportamentul său fața de personalul de conducere (lit.E pct.2 lit.d și lit.F pct.2 lit. a), se are în vedere că unitățile de competență supuse evaluării sunt diferite, respectiv "Capacitatea de comunicare", pentru litera E, și "Comportamentul", pentru litera
Cu privire la evaluarea pentru unitatea de competența E, Capacitatea de comunicare, Curtea constată că nu există nici o neconcordanță între faptul că recurenta a primit punctajul din barem pentru pct.2 lit.a) Comunicarea de specialitate, însă nu a primit cele 3 puncte prevăzute la pct.2 lit. b), c) si d) referitoare la Comunicare în cadrul ariei curriculare, Comunicare în cadrul colectivului profesoral si Comunicare cu cadrele didactice cu funcții de conducere.
Față de cele mai sus expuse, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta, împotriva sentinței civile nr.4350 din data de 23.05.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.264/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimații Ministerul Educației Cercetării și, Inspectoratul Școlar al Municipiului B și Colegiul Economic.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
22.06.2009
Jud. fond: Dalina;
Președinte:Nițu Petronela IuliaJudecători:Nițu Petronela Iulia, Scrob Bianca Antoaneta