Constatare nulitate absolută contract de muncă. Decizia 4770/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(1445/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.4770/
Ședința publică din data de 25 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă, împotriva sentinței civile nr. 7416 din 27 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 33236/3/LM/2008, în contradictoriu cu
intimatul reclamant și intimații pârâți Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului B, Sindicatul Liber Independent, Sindicatul Independent, având ca obiect - constatare nulitate absolută contract de muncă.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspuns intimatul reclamant, personal, lipsind recurenta pârâtă SC SA și intimații pârâți Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului B, Sindicatul Liber Independent, Sindicatul Independent.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimata pârâtă Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului B, a depus la dosar întâmpinare și a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimatul reclamant, personal, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 7416 din 27.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive privind pe Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului B, și, în consecință, a fost respinsă acțiunea față de aceasta.
A fost admisă în parte acțiunea privind pe reclamantul, în contradictoriu cu pârâții SC SA, Sindicatul Liber Independent, Sindicatul Independent.
S-a constatat nulitatea art. 36 alin.4 și art. 38 alin.4 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul paratei SC SA, înregistrat sub nr.4558/04.08.2008 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului
A fost respinsă cererea privind constatarea nulității celorlalte clauze ale contractului, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Între pârâta SC SA, pe de o parte, și salariații acesteia, pe de altă parte, reprezentați de pârâții Sindicatul Liber Independent și Sindicatul Independent, s-a încheiat contractul colectiv de muncă la nivel de societate pentru anii 2008 - 2009, care a fost înregistrat la pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului B cu nr.4558/4.08.2008.
S-a constatat că, potrivit art.14 alin.1 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, părțile contractului colectiv de muncă sunt patronul și salariații, aceștia din urmă fiind reprezentați la nivel de unitate de către organizațiile sindicale legal constituite și reprezentative.
Reclamantul, salariat al pârâtei SC SA, a solicitat anularea unor clauze din contractul colectiv de muncă la nivel de societate pentru anii 2008 - 2009.
Ori, potrivit art.68 din legea nr.168/1999, conflictele în legătură cu constatarea nulității unor clauze ale contractelor colective de muncă sunt conflicte de drepturi. Totodată, art.5 din același act normativ definește conflictele de drepturi drept conflicte de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi decurgând din legi, din contractele colective sau individuale de muncă.
S-a reținut totodată că, art.282 din Codul muncii prevede că pot fi părți în conflictele de muncă salariații, angajatorii, sindicatele și patronatele sau alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale.
Astfel, având în vedere calitatea reclamantului, de salariat al societății care a negociat contractul colectiv de muncă ce face obiectul acțiunii, precum și faptul că salariații sunt părți în contractul colectiv de muncă, instanța de fond a constat că acesta are calitate procesuală, conform art.24 alin.2 din legea nr.130/1996, nulitatea clauzelor contractuale putând să se constate de instanța judecătorească, la cererea părții interesate.
S-a statuat că, pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului B nu are calitatea de parte în contractul colectiv de muncă, în baza textului legal menționat această instituție nu are legitimare procesuală, de vreme ce nu a participat la negociere, iar clauzele contractului nu-și produc efecte asupra acesteia.
Pentru aceste motive excepția lipsei calității procesuale active a fost respinsă, iar excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției de Muncă și Protecție Socială a Municipiului Baf ost admisă, cererea formulată în contradictoriu cu aceasta fiind respinsă.
Pe fondul dreptului dedus judecății, s-a constatat că cererea de chemare în judecată este întemeiată în parte. Potrivit art.24 din Legea nr. 130/1996, clauzele cuprinse în contractele colective de muncă, negociate cu încălcarea prevederilor art.8, sunt lovite de nulitate.
Totodată, art.8 alin.2 din actul normativ menționat stabilește că clauzele contractelor colective de muncă nu pot stabili drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
A susținut reclamantul nulitatea clauzei cuprinsă în art.36 alin.4 din contractul colectiv de muncă încheiat Ia nivelul paratei SC SA întrucât sporul de noapte este inferior celui stabilit de art.41 alin.3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național și celui prevăzut de art.51 alin.1 lit.e din contractul colectiv de muncă încheiat Ia nivelul ramurii electrotehnică. Critica a fost apreciată întemeiată; art.36 alin.4 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul paratei SC SA reglementează dreptul salariaților Ia un spor de 18% din salariul de bază pentru fiecare oră de muncă prestată noaptea, însă acest procent este inferior celui stabilit de alt. 41 alin.3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, care este de 25% din salariul de bază.
De asemenea, art.38 alin.4 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul paratei SC SA prevede un spor pentru munca suplimentară prestată de 75% din salariul de bază, spor care este inferior celui stabilit prin art.41 alin.3 din contractul colectiv de muncă la nivel național, care este de 100% din salariul de bază.
Cum cele două clauze ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul paratei SC SA conțin drepturi inferioare celor stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, potrivit art.24 și art.8 alin.2 din legea nr.130/1996, sunt lovite de nulitate, cererea reclamantului cu acest obiect fiind apreciată întemeiată.
Celelalte motive de nulitate referitoare la clauzele cuprinse în art.9 alin.2, art.13, art.20, art.21, art.45, art.46, precum și la capitolul " Profesională" au fost apreciate neîntemeiate, întrucât reclamantul invocă fie faptul că acestea sunt neclare, fie că sunt incomplete, în sensul că lipsesc unele mențiuni din clauzele contractelor colective la nivel de ramură sau la nivel național, aceste vicii nefiind de natură însă să atragă nulitatea, deoarece clauzele neclare pot fi lămurite de părți, iar cele care sunt incomplete pot fi completate cu dispozițiile din contractele colective încheiate la nivel superior, care se aplică tuturor salariaților încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă sau în unitățile din țară, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la nivel național, potrivit art.3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007 - 2010.
În ceea ce privește art.26 alin.1 încheiat la nivelul pârâtei din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul paratei SC SA, care prevede concedierea pentru necorespundere profesională ce potrivit textului se va efectua pe baza unei analize prealabile și a principiilor legale, precum și pe baza regulamentului intern, se constată că nu prevede drepturi inferioare celor stabilite prin art.77 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, astfel cum invocă reclamantul întrucât conține o reglementare generală, ce se completează cu dispozițiile art.77 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, care prevede procedura de evaluare prealabilă concedierii pentru necorespundere profesională.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal, pârâtul Sindicatul Independent, criticând-o pentru nelegalitate. Invocând temeiul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă recurentul susține în esență pronunțarea sentinței atacate cu aplicarea greșită a legii. Se arată în dezvoltarea recursului formulat că CCM 2008-2009 fost negociat și semnat de părțile desemnate expres prin Legea contractului colectiv de munca nr.130/1996, republicată, prin reprezentanții împuterniciți, care au înțeles și convenit clauzele acestuia în spiritul și sensul cel mai larg și favorabil pe care legislația muncii le prevede, în condițiile prevăzute de Legea sindicatelor nr.54/2003, Legea contractului colectiv de muncă nr.130/1996, Codul muncii - Legea nr. 53/2003, CCM - Unic la Nivel Național 2007-2010, CCM - Nivel Cercetare Dezvoltare Proiectare pe anul 2005 și actele adiționale la acesta, precum și alte prevederi legale în materie.
Ca urmare a respectării prevederilor legale atât sub aspectul condițiilor pe care părțile semnatare le-au îndeplinit - constituire legală, reprezentativitate, împuterniciri, cât și aspectul condițiilor de fond îndeplinite de clauzele cuprinse în CCM - 2008-2009, DGMPS B l-a înregistrat sub nr.4548/04.08.2008 - comunicând prin adresa nr.2631/08.08.2008 înregistrarea acestuia, fapt ce a condus la declanșarea negocierilor individuale în societate.
În consecință, raportat la aspectele sus-menționate recurentul invocă conform art.137 Cod procedură civilă, excepția lipsei calității procesuale active a petentului, care așa cum se precizează în acțiune este doar salariatul societății recurente și un simplu membru al organizației sindicale -, calitate care nu-i dă dreptul și legitimitatea de a contesta în justiție convenția părților care este CCM- 2008-2009, negociat și semnat la nivelul unității de părțile contractante care sunt conform Legii nr.130/1996 republicată art. 1 și art.14 lit. a și b: patronul/angajatorul prin organele de conducere al acesteia pe de o parte, și salariații de către organizațiile sindicale legal constituite și reprezentative - și Sind-.
Astfel din dispozițiile Legii nr.130/1996: art.1 și art.14 lit. a, b art. 24 (2) și (3) rezultă cu certitudine care sunt părțile contractului colectiv de muncă la nivelul unității, precizându-se că nulitatea clauzelor CCM se constată de instanță la cererea părții interesate, care în cazul constatării nulității unor clauze poate cere renegocierea drepturilor respective, partea interesată fiind doar unul dintre semnatarii CCM- 2008-2009. Drept urmare, nelegal a soluționat prima instanță excepția sus-menționată.
Ori, conform ansamblului normativ din legislația muncii rezultă că: părți în contractele individuale de muncă sunt: patronul/angajatorul și salariatul, iar, în contractele colective de muncă Ia nivel de unitate sunt: patronul/angajatorul
și organizațiile sindicale legal constituite și reprezentative, în speță - și SI-.
Dacă s-ar interpreta, conform opiniei primei instanțe, ca părți în contractele colective de muncă la nivel de unitate sunt salariații, atunci părți în prezenta cauză ar fi trebuit sa fie toți salariații, pentru că modificarea contractului colectiv de muncă îi privește și pe aceștia.
Ca atare, în accepțiunea legii, în speța de față, conform dispozițiilor legale menționate, reiese că reclamantul nu are vocația și calitatea de a cere constatarea nulității CCM- 2008-2009, renegocierea acestuia și înlocuirea clauzelor actuale cu alte prevederi (CCM - Cercetare Proiectare, CCM - Electrotehnică, Electronică, Mecanică și actele adiționale la acestea), nefiind îndrituit de lege să negocieze, să conteste sau să renegocieze clauzele CCM- 2008-2009, aceste drepturi revenind exclusiv părților semnatare - persoane juridice - așa cum sunt ele exact definite de Legea nr.130/1996, de Codul muncii - Titlul VIII art. 236-244, unde se reiau tezele din Legea Contractului colectiv de muncă mai sus reiterate, precum și la art.248 (1), (2) _ referitor la conflictul de interese și art.281 -282 lit.c - referitor la partenerii sociali, din Legea nr.168/1999.
În al doilea rând se pretinde că, instanța de fond a omis să se pronunțe pe excepția inadmisibilității, cu privire la care nu face nici o referire în dispozitivul sentinței criticate, cu toate că în pag. 2 alin. 4 din aceiași sentință se consemnează că: "la data de 08.10.2008 pârâta SA a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă. "
Consideră recurenta că, acțiunea este inadmisibilă, deoarece CCM- 2008-2009 este convenția părților semnatare legitime așa cum sunt definite de lege, părți care au avut în vedere la negocierea clauzelor contractuale drepturile și obligațiile prevăzute atât în CCM-Unic la Nivel Național 2007-2010, în CCM- Cercetare Proiectare Dezvoltare 2007-2010 și actele adiționale la acesta, clauze care exprimă voința acestora și ca atare este legea părților (conform art. 7 (2) din Legea nr.130/1996, care se aplică tuturor salariaților din societate inclusiv reclamantului.
Clauzele CCM- 2008-2009, au fost negociate în limitele și condițiile prevăzute de lege conform art.8 din Legea nr.130/1996. În baza legii, părțile semnatare ale CCM- au avut dreptul să negocieze și să formuleze clauzele acestuia conform voinței lor și nu să le preia ad literam din CCM - la nivel superior pentru că în acest caz nu ar mai fi necesare negocieri la nivel unitate.
Ca urmare a acestor dispoziții legale, reclamantul, ca simplu salariat al SA nu se poate substitui nici uneia dintre cele două organizații sindicale semnatare ale CCM- 2008-2009 anule individuale - care au reprezentat pe toți salariații societății în negocierile colective, indiferent de apartenența lor la un sindicat sau altul sau chiar nesindicaliști, nu are dreptul de negociere si nu poate împiedica sau tergiversa respectarea și aplicarea acestuia în societate, contestându-l în nume propriu. Nu există de fapt un conflict de drepturi izvorâte din contractul colectiv de muncă, așa cum este circumscris de dispozițiile Codului muncii și ale Legii nr.168/1999, deoarece ca salariat poți fi în conflict de drepturi doar în baza, care se încheie/negociază între angajator și salariat - conform CCM și Unitate. Reclamantul nu are dreptul și nu poate impune voința sa partenerilor semnatari în ceea ce privește negocierea drepturilor colective în societate și nici în ceea ce privește redactarea clauzelor CCM, pentru ca nu i s-a încălcat niciun drept ca salariat al societății care să decurgă din aplicarea CCM.
Drept urmare acțiunea reclamantului este și din acest punct de vedere inadmisibilă întrucât societatea recurentă nu se afla cu acesta în raport de dispozițiile legale invocate, în conflict de drepturi izvorât din CCM - drepturi colective pentru că legiuitorul, a avut în vedere prin acordarea unui mandat al sindicatelor legal constituite și reprezentative dreptul exclusiv de a reprezenta salariații în negocierile colective și nu fiecărui salariat în parte.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, Curtea apreciază nefondat recursul pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.
Prima instanță a pronunțat sentința atacată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză.
Legal a respins excepția lipsei calității procesuale active invocate de recurentă, întrucât raportat la obiectul pricinii - contestatare nulitatea absolută a contractului colectiv de muncă încheiat pe anii 2008-2009 înregistrat la cu nr.4558/4.08.2008 și normele de drept material aplicabile art.236 alin.1 prin raportare la art.238 - Codul muncii, art.1 alin.1, art.14 din Legea nr.130/1996, intimatul se legitima procesual activ în raportul juridic dedus judecății, fiind titularul dreptului în acest raport.
Astfel, reclamantul invocă o cauză de nulitate absolută, nerespectarea normelor ce ocrotesc interese personale ale salariaților sens în care potrivit art. 236 alin.1, Codul muncii, art.14 din Legea nr.130/1996, putea promova o astfel de acțiune în constatarea nulității unui act juridic, nefiind condiționată aceasta de calitatea de parte a contractului colectiv de muncă sus-citat.
Criteriul de diferențiere între nulitatea absolută și cea relativă este dat de interesul ocrotit, prin norma încălcată, când este vorba de interesul general, obștesc, suntem în prezența unei nulități absolute, când se protejează un interes particular subzistă o cauză de nulitate relativă.
Ori, în speță prin norma pretinsă a fi nesocotită - art.238 alin.1 Codul muncii, se încalcă interesul general al salariaților inclusiv al reclamantului, ce are calitatea de salariat al unității recurente, nulitatea clauzelor contractului colectiv de muncă putându-se constata cum legal a statuat Tribunalul la cererea părții interesate, reclamantul prin diminuarea salariului său, ca efect al unor clauze ale contractului colectiv de muncă pe unitate, ce stabilesc drepturi inferioare celui la nivel superior, având calitatea de parte interesată.
În acest context nu pot fi primite apărările recurentei, în sensul că acțiunea în constatarea nulității absolute a fi rezervată doar părților ce au încheiat actul respectiv, reclamantul fiind practic un terț față de contractul colectiv de muncă încheiat între recurentă și salariați, prin reprezentantul lor legal - art.14 lit. b și art.20 din Legea nr.130/1996.
Dimpotrivă, deși acțiunea în constatarea nulității absolute nu este condiționată de calitatea de parte în contractul colectiv de muncă, contestat totuși, se impunea a se avea în vedere că potrivit legii contractul colectiv de muncă se încheie între angajator sau organizația patronală pe de o parte, și salariați, pe de altă parte (art.236 alin.1 Codul muncii, art.1 alin.1, art.14 din Legea nr.130/1996. Se impune a observa că Legea nr.130/1996 utilizează noțiunea de parte, nu numai în sensul de titular al drepturilor și obligaților pe care le propune contractul colectiv de muncă, dar li de reprezentanți ai părților la negocierea și încheierea acestui contract, întrucât contractul colectiv de muncă conform art.25 se semnează de către părți, acest lucru nu este posibil și se realizează de reprezentanții părților. Trebuie făcută însă distincția între noțiunea de parte a contractului și cea de reprezentant a părții sau de participanți la negocierea și încheierea contractului respectiv, salariații fiind evident părți ai acestui contract.
Se pretinde totodată că acțiunea este inadmisibilă și că prima instanță a omis să se pronunțe asupra sa, dispozitivul sentinței atacate nefăcând nici o referire la respectiva excepție. În susținerea acestei excepții se susține că în concret clauzele contractului colectiv de muncă - pe anii 2008-2009 au fost negociate în limitele și condițiile prevăzute de lege, susțineri ce constituie veritabile apărări de fond, analizate de altfel în considerentele sentinței atacate ca apărări de fond, sens în care nu mai era necesară pronunțarea primei instanțe prin dispozitiv pe excepția inadmisibilității invocată de recurentă.
Nu pot fi primite apărările recurentei, în sensul că în baza legii părțile semnatare au dreptul să negocieze și să formuleze clauze potrivit voinței lor și nu să le prevadă ad literam din CCM la nivel superior, întrucât în acest caz nu ar mai fi necesare negocieri la nivel de unitate. Această apărare contravine dispozițiilor imperative ale art.238 alin.1 Codul muncii, ce stipulează că: "contractele colective de muncă nu pot conține clauză care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior".
Ori, evident că părțile pot negocia clauze potrivit voinței lor, însă cu respectarea normei imperative sus menționate, normă însă nesocotită în speța dedusă judecății întrucâtart.36 alin.4 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul recurentei pârâte reglementează dreptul salariaților la un spor de 18% din salariul de bază pentru fiecare oră de muncă prestată noaptea, însă acest procent este inferior celui de 25% din salariul de bază stabilit prin art.41 alin.3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010.
De asemenea, art.38 alin.4 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul paratei SC SA prevede un spor pentru munca suplimentară prestată de 75% din salariul de bază, spor care este inferior celui stabilit prin art.41 alin.3 din contractul colectiv de muncă la nivel național, care este de 100% din salariul de bază.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în bata art.312 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală sentința atacată fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept substanțial incidente în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta pârâtă, împotriva sentinței civile nr. 7416 din 27 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 33236/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul reclamant și intimații pârâți Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului B, Sindicatul Liber Independent, Sindicatul Independent.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 25.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
TEHNORED//2 ex./21.07.2009.
Jud.fond:,
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena
