Speta Legea 10/2001. Decizia 625/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(2217/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR. 625

Ședința publică de la 26.11.2009.

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Claudiu Marius Toma

JUDECĂTOR 2: Singh Ioana

GREFIER - - -

* * * * * * * * * * *

Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelanta pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr. 477 din 03.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți și G.

are ca obiect - acțiune civilă întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 (obligația de a face).

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimatul reclamant personal, lipsind apelanta pârâtă Primăria Municipiului B și intimatul reclamant G.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură al instanței la data de 19.11.2009, a unei întâmpinări formulată de intimații reclamanți, cu copie pentru cpmunicare.

Intimatul reclamant arată că nu are cereri prealabile de formulat.

Curtea, având în vedere că nu sunt probe de solicitat și administrat și nici cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.

Intimatul reclamant solicită respingerea apelului, ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală.

CURTEA,

Asupra apelului de față, deliberând reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 477 din 03 aprilie 2009, Tribunalul București - Secția a Va Civilă a admis, acțiunea formulată de reclamanții și G în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului B; a obligat pârâta să procedeze la soluționarea notificării reclamanților în temeiul Legii nr. 10/2001, printr-o dispoziție motivată; a respins cererea de acordare a daunelor cominatorii, ca inadmisibilă; a obligat pârâta la cheltuieli de judecată către reclamanți, de 1.000 lei.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 15 iulie 2008, pe rolul Tribunalului București - Secția a Va Civilă, sub nr-, reclamanții și G au chemat în judecată pârâta Primăria Municipiului B, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: obligarea pârâtei la emiterea deciziei sau dispoziției motivate prin care să soluționeze notificarea nr. 1237 din 19 iulie 2001, formulată prin intermediul executorului judecătoresc, în temeiul Legii nr. 10/2001 și înregistrată inițial la Prefectura Municipiului B sub nr. 11442 din 25 iulie 2001 și transmisă ulterior spre soluționare pârâtei, notificare care formează obiectul dosarului nr. 26675/2002; obligarea pârâtei la plata unor daune cominatorii de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere până la emiterea actelor mai sus-menționate; obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanți în cursul litigiului.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt moștenitorii legali ai defunctei (fostă ), decedată la data de 24 iunie 1970 și că, prin contractul de vânzare - cumpărare încheiat cu vânzătorul, autentificat de fostul Tribunal I - Secția notariat sub nr. 26914 din 25 septembrie 1934 și transcris sub nr. 15915/1934 a același tribunal, autoarea reclamanților a dobândit proprietatea unui imobil situat în B, nr. 201 bis, cu Str. -. Acesta era compus din teren în suprafață de 167 mp. și o construcție, inițial demolată și ulterior reconstruită de autoarea reclamanților, având parter, patru etaje (opt apartamente), mezanin și un spațiu comercial, precum și un depozit destinat materialelor pentru sobe de teracotă.

Imobilul transmis în proprietatea autoarei reclamanților, a fost expropriat prin Decretul nr. 92/1950, procedându-se la preluarea terenului și la demolarea construcțiilor aferente, fapt confirmat chiar de Primăria Municipiului B - Direcția Patrimoniu, Evidență Proprietăți - cadastru prin adresa sa nr. 1504/7293 din 21 februarie 2003, potrivit căreia "imobilul situat în B, nr. 201, figurează în anexa Decretului de naționalizare nr. 92/1950, la poziția 2150, naționalizat pe numele ".

Au arătat că, atât preluarea terenului, cât și demolarea construcțiilor edificate pe acesta, au fost efectuate fără acordarea unei drepte și prealabile despăgubiri autoarei reclamanților, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit în urma deposedării, deși obligația dezdăunării echitabile incumbă autorităților statale, în conformitate cu Constituția României, prevederile Codului civil și anexa decretului de naționalizare.

La apariția Legii nr. 10/2001, reclamanții în calitate de moștenitori legali ai defunctei (fostă ), au formulat prin executor judecătoresc, notificarea nr. 1237 din 19 iulie 2001, înregistrată inițial la Prefectura Municipiului B sub nr. 11442 din 25 iulie 2001 și odată cu notificarea, au anexat și actele de stare civilă doveditoare, întreaga documentație necesară soluționării notificării, fiind depusă încă din anul 2004, imediat după pronunțarea sentinței nr. 556 din 26 ianuarie 2004 Judecătoriei Sectorului 1

Prin adresa nr. 20477/SG din 10 octombrie 2002, Prefectura Municipiului B ne-a comunicat că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 și ale HG nr. 614/2001, notificarea reclamanților "a fost transmisă spre competentă soluționare Primăriei Municipiului B, cu adresa nr. 2038 din 17 iunie 2002 (număr intrare în cadrul Primăriei Municipiului B 11831 din 18 iunie 2002)" și că "documentele depuse în vedere completării notificării se vor transmite Primăriei Municipiului B".

Drept urmare, începând cu data de 18 iunie 2002 autoritatea administrativă căreia îi revine obligația soluționării notificării menționate, este Primăria Municipiului B, pârâta din prezenta cauză.

În drept, cererea reclamanților privind obligarea Primăriei Municipiului B la emiterea dispoziției sau deciziei motivate, privind notificarea ce formează obiectul prezentului litigiu, se fondează pe prevederile art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, în forma sa republicată.

A solicitat și obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanți în cursul judecății.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalului a reținut că potrivit dispozițiilor art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, entitatea notificată de către reclamanți, în speță Primăria Municipiului B, avea obligația de a soluționa prin decizie sau dispoziție motivată cererea formulată.

Întrucât nu a procedat în consecință și nici nu a adus la cunoștința notificatorilor necesitatea completării documentației necesare în vederea soluționării notificării, conform art. 25.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, pasivitatea pârâtei îi este exclusiv imputabilă, astfel încât acțiunea reclamanților de obligare a acesteia să emită o decizie/dispoziție motivată prin care să soluționeze notificarea este întemeiată.

Cererea privind obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii pe zi de întârziere apare ca inadmisibilă întrucât această modalitate de constrângere a debitorului să execute obligația ce-i incumbă nu este reglementată de lege, contravenind dispozițiilor art. 5803din Codul d e procedură civilă.

Admițând în parte cererea reclamanților, cu privire la capătul 1 de cerere, potrivit art. 274 alin. 1 Cod de procedură civilă, tribunalul a acordat cheltuielile de judecată constând în contravaloarea onorariului avocat, proporțional pretențiilor admise.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel Primăria Municipiului

În esență, și-a motivat apelul, în sensul că, greșit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 lei și conform art. 274 alin. 3 Cod de procedură civilă, se impune diminuarea, acestui cuantum, la o sumă rezonabilă (filele 2 - 3 motive de apel, dosar curte).

Apelul este nefondat.

În principiu, acordarea cheltuielilor de judecată se face conform unei norme juridice ce definește culpa procesuală (art. 274 și următoarele Cod de procedură civilă).

În procesele fie civile, fie penale, partea își poate angaja un apărător (avocat) și prin contract se fixează suma ce reprezintă contravaloarea serviciilor prestate de avocat.

Dispozițiile prevăzute de art. 274 alin. 3 Cod de procedură civilă referitoare la micșorarea onorariilor avocaților sunt dispoziții de excepție.

Deși, unele aspecte, din punct de vedere al obiectului, etc. apar identice (chiar cauzele privind pensiile de întreținere minori) în fapt unele sunt de o complexitate deosebită.

Ca să intervii într-un contract (art. 969 Cod civil) dintre parte și avocat, trebuie să ai suficiente dovezi că onorariu perceput este vădit disproporționat față de complexitatea speței și apoi inclus în cheltuielile de judecată.

În speță nici nu se pune problema, întru-cât restituirea unui imobil este reglementată și era o procedură elaborioasă (Legea nr. 112/1995, Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005 și nr. 1/2009) necesită lecturarea unui material probator, a unei vaste practici judiciare (care se pare nu este unitară) dar și alte elemente.

Dar partea esențială, culpa procesuală aparține intimatei, care deși a fost notificată la 19 iulie 2001 (nr. 1237 din 19 iulie 2001) și trebuie să soluționeze notificarea în 60 de zile dar nici la 03 aprilie 2009 (deci la opt ani) nu a soluționat.

Apoi, aceste lucrări trebuiau analizate de parte și combătute în cazul unei soluții nefavorabile, în cadrul unui proces. Practic că un proces este simplu iar onorariul încasat de avocat este mare fără a avea criterii clare și vădit nelegală este dăunătoare.

De altfel, tribunalul a făcut o asemenea cauză, iar motivarea se pare că este mai mult pe "apreciere" fără a clarifica de ce cuantumul este exagerat în condițiile în care timp de opt ani un proces (pe procedura administrativă nu a fost soluționată) iar partea determinată să apeleze la justiție, în condițiile în care se cere celeritate, oportunitate, etc.

În consecință, motivele de apel nu pot fi primite, sunt neîntemeiate iar sentința este legală și temeinică.

Ca atare, potrivit art. 296 alin. 1 Cod de procedură civilă, se va respinge apelul ca nefondat.

Văzând și art. 298 Cod de procedură civilă;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelanta - pârâtă Primăria Municipiului B cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 477 din 03 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți cu domiciliul în B,-, - 1,. A,. 1,. 7, sector 6 și G cu domiciliul în B,-,. B,. 2,. 3, sector 1, ca nefondat.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26 noiembrie 2010.

Președinte, Judecător, Grefier,

- - - - - - -

Red.

.

5ex./04.01.2010

-5.-

Președinte:Claudiu Marius Toma
Judecători:Claudiu Marius Toma, Singh Ioana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 625/2009. Curtea de Apel Bucuresti