Constatare nulitate act juridic. Decizia 356/2009. Curtea de Apel Bacau

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.356

ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009

PREȘEDINTE: Camelia Liliana Viziteu judecător

- - - - - judecător

- - - - judecător

GREFIER - POLITIC &&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul civil promovat de recurenta-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII N, împotriva sentinței civile nr.833 din 28 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă av. pentru intimata-pârâtă B, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care:

Avocat pentru intimata-pârâtă B depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială și chitanță reprezentând onorariu avocat și arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind chestiuni prealabile, instanța având în vedere că recurenta-contestatoare Casa Județeană de Pensii N solicită judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Avocat având cuvântul pe fond pentru intimata-pârâtă B solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată. În combatere arată că motivele de recurs atrag modificare și nu casare. Instanța de fond a constatat că în mod legal s-a efectuat acel tabel care a fost declarat valid de ministerul d e resort, astfel cum arată și Mai arată că partea a lucrat în grupa I de muncă, în secția cu noxe. În concluzie solicită respingerea recursului, cu obligarea recurentei-contestatoare la plata cheltuielilor de judecată.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 833/C din 28.11.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosar nr- s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta Casa Județeană de Pensii N în contradictoriu cu pârâtele " " și B;

În motivarea acestei soluții instanța de fond a reținut că prin cererea formulată de către CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII N în contradictoriu cu pârâtele și B s-a solicitat să se constate nulitatea adeverinței nr. 308/31.03.2000 eliberată de SA.

În motivarea acțiunii, reclamanta CJP Naa rătat că soluționarea deciziei de pensionare pentru limită de vârstă a pârâtei B este indisolubil legată de actele eliberate de cu privire la grupa de muncă, iar actul a cărui nulitate se solicită a se constata este emis cu încălcarea dispozițiilor legale în materie. Astfel arată că, potrivit art.1 alin.1 din HG nr. 559/1990, beneficiază de încadrarea în grupa I de muncă doar acele activități și locuri de muncă enumerate expres și limitativ în Anexa I la Hotărâre, orice altă activitate neintrând sub incidența actului normativ invocat. Mai arată că, potrivit art. 6 din Ordinul nr.50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite, nominalizarea persoanelor se face de către conducerea unității împreună cu sindicatele libere din unitate.

Mai mult, arată că la pozițiile 72-73 din carnetul de muncă al pârâtei B, aceeași perioadă ca cea consemnată în adeverința nr. 308/31.03.2000 eliberată de SC SA este menționată ca fiind desfășurată în grupa a II-a de muncă conform art. 2 din HG nr.559/1990.

Pârâta, prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea cererii ca nefondată, susținând că adeverința nr. 308/31.03.2000 a fost întocmită în conformitate cu legislația în vigoare, ca și completare a înscrisurilor din carnetul de muncă. Menționează că d-na B și-a desfășurat activitatea în secția de fabricare a poliamidei care a fost nominalizată ca fiind încadrată în grupa I de muncă potrivit Tabelului aprobat de Consiliul de Administrație din data de 29.06.1990, pe care îl depune în anexă.

Examinând actele dosarului raportat la dispozițiile legale în materie, instanța a reținut următoarele:

Din analiza adeverinței menționate se reține că în perioadele 22.11.1976 - 31.12.1989 și 01.01.1990 - 31.12.1995, pârâta și-a desfășurat activitate încadrată în grupa I de muncă, conform prevederilor HG559/1990, poziția 15/

Potrivit acestui act normativ (art.1), "personalul care era în activitate de la locurile de muncă cu condiții deosebite din unitățile Ministerului Industriei Chimice și, conform listei-anexe la prezenta hotărâre, beneficiază de încadrare în grupa I de munca în vederea pensionarii, pe întreaga perioada lucrată, potrivit prevederilor art. 2 din Decretul-lege nr. 68/1990".

Susținerile reclamantei că activitatea desfășurată de pârâta B se încadrează în grupa a II-a de muncă, astfel cum a fost menționată în carnetul de muncă nu au fost reținute ca întemeiate, având în vedere faptul că Tabelul de încadrare a personalului din secțiile, instalațiile și serviciile în grupa I și II de muncă, depus la dosar la filele 23-27, ce poartă semnătura membrilor Consiliului de Administrație și ai Sindicatului din unitate, atestă că activitatea desfășurată de salariata B, pe o anumită perioadă se încadrează în grupa I de muncă.

Esențial pentru încadrarea activității unei persoane într-o anumită grupă de muncă nu este funcția exercitată în condițiile de muncă date de fișa postului, ci executarea ei efectivă în condiții nocive, grele sau periculoase, duce la încadrarea în grupa I de muncă. Ori, în speță, pârâta B și-a desfășurat activitatea în secția I-III, locul de muncă fiind la fabricarea poliamidei înfășurare, care este încadrat în grupa I de muncă.

Susținerile reclamantei N nu au relevanță atât timp cât nu s-a făcut dovada că în urma controalelor exercitate de organele abilitate, respectiv Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, s-ar fi constatat nerespectarea metodologiei de încadrare în grupa I de muncă prevăzută de Ordinul 50/1990 de către societatea unde a fost angajată pârâta.

În aceste condiții, instanța a constatat că nu sunt motive temeinice pentru a se constata nulitatea adeverinței nr. 308/31.03.2000 eliberată de SC SA, și a respins acțiunea ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen, motivat și legal scutit de plata taxelor judiciare de timbru, s-a declarat recurs de către reclamanta Casa Județeană de Pensii N, înregistrat pe rolul Curții de APEL BACĂU sub nr-.

Criticând hotărârea primei instanțe, recurenta Casa Județeană de pensii Nai nvocat ca motive de modificare încadrabile în cazurile prev. art. 304 pct.7, 9.pr.civ. următoarele:

- hotărârea încalcă dispozițiile legale; astfel, s-a nesocotit faptul că adeverința criticată pentru fraudă la lege atesta, contrar mențiunii de la poziția 72-73 din carnetul de muncă al pârâtei B și dispozițiilor art. 1 din HG1559/1990, că perioada anterioară anului 1990 fost lucrată în grupa I de muncă; totodată nu s-au avut în vedere că s-au încălcat dispozițiile art. 6 și 15 alin. 2 din Ordinul 50/1990 ce instituia obligația nominalizării persoanelor ce se încadrau în grupa I și II de muncă într-o perioadă de 30 de zile de la data aprobării respectivului act normativ;

- s-a confundat noțiunea de tabel de încadrare a personalului din secțiile, instalațiile și serviciile în grupa I și II de muncă cu tabelul nominal al persoanelor ce se încadrează în grupa I și II de muncă, fapt ce a determinat pronunțarea unei hotărâri cu aplicarea greșită a legii.

- s-au nesocotit dispozițiile art.15 alin.1 din Ordinul 50/1990 și art. 1 alin.1 din Decretul 92/1976 privind puterea doveditoare a mențiunilor din carnetul de muncă și faptul că adeverința nu poate modifica mențiunile carnetului, ci doar le poate completa.

- unitatea pârâtă nu și-a motivat în nici un fel schimbarea încadrării activității intimatei pârâte din grupa a II-a în grupa

Pentru aceste considerente a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței cu consecința admiterii acțiunii și constatării nulității adeverinței 308/31.03.2000 eliberată de " ".

Legal citate părțile nu s-au prezentat, cu excepția intimatei pârâte B pentru care s-a prezentat apărător angajat, solicitând judecarea cauzei și în lipsă ( fl. 5, 10 ); intimata pârâtă " " a formulat întâmpinare ( fl. 10-11 ) solicitând respingerea recursului pentru aceleași motive reținute de prima instanță; au înaintat tabelul emis în baza Ordinului 50/1990, HG456/1990, 559/1990.

Examinând recursul în raport de motivele invocate, de actele și lucrările dosarului, precum și față de dispozițiile art.300, 3041, 312.pr.civ. prezenta instanță constată următoarele:

Soluția pronunțată de prima instanță este legală și temeinică, în motivare urmând a se reține și considerentele ce se vor dezvolta.

Recurenta, în calitate de terț, constatând contradicția dintre mențiunea de la poziția 72-73 din carnetul de muncă al pârâtei B ( fl.13 fond ) și cele ale actului ulterior, l-a contestat pe acesta din urmă, respectiv adeverința nr. 308/2000 emisă de " "SA ( fl. 6 fond ), invocând nulitatea sa absolută pentru frauda la lege.

Verificând însă în ce măsură susținerileinvocate în acțiunese pliază noțiunii de fraudă la lege - definită ca abuz de drept și ca acea manevră constând în folosirea unor dispoziții legale în alt scop decât cel pentru care au fost edictate, respectiv în scopul de a eluda alte dispoziții legale imperative -, trebuia reținut că:

- nici nenominalizarea prevăzută de art. 6 din Ordinul 50/1990, nici încălcarea termenului prevăzut de art. 15 alin.2 din același ordin, nici susținerea forței probante superioare a mențiunilor din carnetul de muncă față de adeverințe, nu susțin incidența motivului de nulitate absolută invocat.

Astfel, nominalizarea, deși cerută de art.6 din Ordinul 50/1990 - ce constituie dreptul comun în materie de încadrare în grupa de muncă - nu este prevăzută și în HG559/1990 (legea specială în speță ), act normativ care vorbește doar depersonal aflat în activitate în locurile de muncă menționate în anexă,; ori locul de muncă al pârâtei B se regăsește în anexa 1 la poziția 15 și nu s-a contestat această realitate; Revenind la Ordinul 50/1990, este de reținut că lipsa nominalizării nu a fost prevăzută sub sancțiunea nulității; mai mult, fiind strict atât un act al angajatorului cât și consecința culpei acestuia - a cărui activitate în aplicarea acelor dispoziții trebuia verificată de cei abilitați conf. art. 18 din ordin -, consecințele sale nu pot fi imputate angajatului.

De asemenea, termenul prev. de art. 15 alin. 2 din Ordinul 50/1990, deși procedural, nu este un termen imperativ, întrucât nu atrage nici una din sancțiunile specifice (decăderea sau nulitatea ); mai mult, a interpreta altfel ar însemna a accepta că legiuitorul a lăsat la latitudinea exclusivă și subiectivă a angajatorilor, posibilitatea de a stabili doar într-un timp limitat drepturi ale anumitor categorii de angajați, fapt de neacceptat.

Nu în ultimul rând trebuie reținut următorul aspect: chiar legiuitorul a acceptat existența situațiilor când carnetele de muncă nu reflectă fidel situația reală a activității angajaților, și pentru a nu prejudicia interesele acestora, a instituit posibilitatea dovedirii vechimii în muncă, etc. și cu alte acte oficiale, gen adeverințe - conf. art. 7 alin. 2 Decret 92/1976, Ordinului 340/2001. Mai mult, pentru situația când angajatul este deja pensionar, legea nu prevede posibilitatea efectuării rectificării carnetului; prin urmare, această situație nu poate rămâne neacoperită ( legea trebuind interpretată în spiritul și nu în litera sa ), iar modalitatea aleasă în cauză - eliberarea de adeverință - nu este contrară legii.

Motivul privind nejustificarea de către angajator a revenirii asupra mențiunii din carnetul de muncă nu va fi analizat întrucât nu a fost invocat la fond și nu a fost reținut de către prima instanță în argumentarea soluției sale.

Pentru considerentele expuse, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

În temeiul art. 274.pr.civ. va fi obligată recurenta la plata de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat ( chitanță fl. 28 ) către intimata pârâtă B.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul civil promovat de recurenta-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII N, împotriva sentinței civile nr.833 din 28 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți și B.

Obligă recurenta să plătească intimatei B 500 lei, cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 06.04.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Camelia Liliana Viziteu, Petrina Manuela Aștefănesei

- - - - - -

- -

GREFIER,

POLITIC

Red. /

Red.

Tehnored./2 ex.

22.04.2009

Președinte:Camelia Liliana Viziteu
Judecători:Camelia Liliana Viziteu, Petrina Manuela Aștefănesei

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic. Decizia 356/2009. Curtea de Apel Bacau