Constatare nulitate act juridic. Decizia 68/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 68

Ședința publică de la 20 Ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Nela Drăguț

JUDECĂTOR 2: Mariana Mudava

JUDECĂTOR 3: Mihaela Loredana

Grefier: -

Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 281/A din 12 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 1475 din 18 martie 2009, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu S în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMĂRIA DTS, INSTITUȚIA PRIMARULUI DTS, CONSILIUL LOCAL DTS, având ca obiect constatare nulitate act juridic.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurentul reclamant și intimații pârâți PRIMĂRIA DTS, INSTITUȚIA PRIMARULUI DTS, CONSILIUL LOCAL DTS.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței solicitarea intimatei pârâte PRIMĂRIA DTS de judecare a cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care;

Instanța a invocat, din oficiu, excepția prescripției dreptului la acțiune, potrivit dispozițiilor art. 9 din Decretul nr. 167/1958, raportat la art. 2 alin. 2 lit. c din Legea nr. 10/2001 și, luând act de solicitarea intimatei pârâte de judecare a cauzei în lipsă, a trecut la deliberări asupra excepției.

CURTEA:

Asupra recursului de față:

Prin cererea formulată la data de 04.12.2008 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu S sub nr-, reclamantul în contradictoriu cu pârâta Primăria DTSa solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se constate nulitatea donației făcută de acesta la data de 21.12.1977,printr-o cerere sub semnătură privată și înregistrată la Consiliul Popular al Municipiului DTS sub nr.7009/1977 prin care arăta că donează terenul proprietatea sa din-

În motivarea acțiunii s-a arătat că în anul 1977 casa și terenul proprietatea sa din DTS,- A,în suprafață de 225 mp au fost expropriate prin Decretul nr.10/1977 pentru construire de blocuri.Arată reclamantul că acea cerere nu este scrisă de acesta,nu i s-a citit dar a semnat-o pentru a primi locuința de la stat,iar când a solicitat în temeiul Legii nr.10/2001 acordarea de despăgubiri pentru casă și teren i s-a prezentat această cerere,iar dacă ar fi dorit să doneze terenul ar fi mers la notar,cererea nefiind valabilă cât timp este smulsă prin dol.

În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.812,822,823 civ coroborate cu art.111 pr.civ.

La termenul din 28.01.2009 reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că solicită introducerea în cauză a pârâților instituția Primarului Municipiului DTS și Consiliul Local al Municipiului DTS.

Pârâții legal citați nu au formulat întâmpinare.

La termenul din 18.02.2009 instanța a emis o adresă către Biroul Notarial în vederea comunicării hotărârii și înscrisurilor ce au stat la baza transferului terenului reclamantului,răspunsul comunicat fiind atașat la dosarul cauzei(fil.34).

Judecătoria Drobeta Turnu S prin sentința civilă nr.1475 din 18 martie 2009 respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Primăria DTS,prin instituția Primarului Municipiului DTS și Consiliul Local al Municipiului DTS.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut în esență că,donația făcută prin înscrisul sub semnătură privată depus la dosarul cauzei a fost încheiată ulterior în formă autentică, manifestarea de voință a părților constând în oferta de donație cât și acceptarea donației fiind realizată în formă cerută de legiuitor.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că instanța de fond a ajuns la o soluție greșită ca urmare a răspunsului dat de Biroul Notarial din care reiese că donația a fost autentificată sub nr.430/8.02.1978 și înregistrată în opisul notarial general al fostului notariat de Stat Județean M sub nr.2392/8.02.1978, fără a se depune actul de donație autentificat; în realitate nu a mers niciodată la notar să semneze un contract de donație și solicită să i se pună la dispoziție înscrisurile care au stat la baza donației.

În apel s-a solicitat Biroului Notarial Public să înainteze instanței înscrisurile care au stat la baza transferului terenului din litigiu, proprietatea reclamantului, extras din opisul notarial, din registrul notarial general al fostului Notariat de Stat Județean M în care a fost înscrisă donația autentificată sub nr.430/8.02.1978.

Prin decizia nr.281/ din 12 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, s-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul, împotriva nr.1475 din 18.03.2009 pronunțată de Judecătoria Tr. S, în dosar nr-, intimați fiind Primăria mun.D Tr. S, Instituția Primarului D Tr. S, județ și Consiliul Local Dr.Tr. S, județ Critica apelantului în sensul că înscrisul sub semnătură privată din 21.12.1977 nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru forma donației sau că nu a semnat un astfel de act în fața notarului public a fost apreciata nefondata în condițiile în care din înscrisurile înaintate de Biroului Notarial rezultă că după îndeplinirea formalităților prealabile s-a procedat la încheierea contractului de donație în formă autentică, așa cum prevăd disp.art.813 civ.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul invocând dispozițiile art.304 pct.7,8,9 Cod pr.civilă și solicitând admiterea recursului întrucât, așa cum a dovedit prin actele depuse, declarația i-a fost luată prin forță, iar actele depuse în apel emanând, de la notar, nu le-a semnat și nu le recunoaște.

A menționat că solicită reanalizarea probelor întrucât, consimțământul i-a fost smuls prin dol și forță, fiind ca atare viciat.

S-au depus la dosar: taxă timbru, timbru judiciar.

Recursul este nefondat.

Față de excepția invocată de către instanță din oficiu,privind prescripția dreptului la acțiune,se reține că aceasta este întemeiată.

Astfel, reclamantul inițial a notificat în baza legii nr.10/2001, Primăria Municipiului Dr.Tr.S pentru imobilul în litigiu, iar prin dispoziția nr.3951/20.11.2008, notificarea i-a fost respinsă întrucât, nu a făcut dovada dreptului de proprietate, atâta vreme cât imobilul a fost donat statului înainte de 1990 (terenul în suprafață de 225 mp. situat în Dr.Tr.S-),iar donatia nu a fost anulata.

Prin prevederile art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.10/2001, s-a stabilit că printre imobilele preluate în mod abuziv se numără și cele donate statului, dacă a fost admisă acțiunea în anulare sau în constatarea nulității donației printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, text de lege în baza căruia nu operează repunerea în termenul de prescripție, ci prin care se precizează în ce condiții poate fi considerat preluat abuziv un imobil donat statului.

Prin acțiune reclamantul a solicitata anularea actului de donație, susținând că i-a fost viciat prin violență consimțământul, deci dreptul material la acțiune este prescriptibil, întrucât în atare situație actul juridic este lovit de nulitate relativă.

Conform art.9 din Decretul nr.167/1958, prescripția dreptului la acțiune în anularea unui act juridic pentru violență începe să curgă de la data când aceasta a încetat, iar potrivit art.3 din același decret, termenul de prescripție este de 3 ani.

Or, din 1990 nu se mai putea pune problema existenței vreunei violențe, reclamantul având posibilitatea formulării acțiunii în limita termenului de prescripție sus menționat, termen ce s-a împlinit cu mult înainte de data de 4.12.2008 când a fost înregistrată acțiunea.

In speță,asadar, acțiunea a fost formulată cu mult peste termenul legal și anume la data de 4.12.2008.

Prin urmare, termenul prevăzut expres și imperativ de lege pentru promovarea acțiunii cu un asemenea obiect, fiind depășit, excepția prescripției dreptului la acțiune este întemeiată, urmând a fi admisă, nefiind incidente în speță dispozițiile art.304 pct.7,8,9 Cod pr.civilă invocate de către recurent.

Potrivit art.312 alin.1 teza 2 Cod pr.civilă, instanța va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 281/A din 12 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 1475 din 18 martie 2009, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu S în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMĂRIA DTS, INSTITUȚIA PRIMARULUI DTS, CONSILIUL LOCAL DTS.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 20 Ianuarie 2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- - -

Grefier,

Red.jud.

Tehn.2 ex/01.02.2010

Președinte:Nela Drăguț
Judecători:Nela Drăguț, Mariana Mudava, Mihaela Loredana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic. Decizia 68/2010. Curtea de Apel Craiova