Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 1190/2009. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

INSTANȚĂ DE RECURS

DECIZIE Nr.1190

Ședința publică de la 29 octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Tatiana Rădulescu

JUDECĂTOR 2: Paraschiva Belulescu

JUDECĂTOR 3: Paula Păun

Grefier: - - - -

*****

Pe rol, judecarea recursului declarat de contestatoarea SC SA C, împotriva deciziei civile nr.475 din 23 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C și SC SRL C, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurenta contestatoare SC SA C, reprezentată de avocat, lipsind intimații Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C și SC SRL

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Avocat, pentru recurenta contestatoare SC SA C, a depus taxa de timbru, împuternicire avocațială și o copie legalizată a sentinței civile nr.1435 din 07 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția comercială, în dosarul nr-.

Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului de față.

Avocat, pentru recurenta contestatoare SC SA C, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a deciziei civile atacate, admiterea apelului și schimbarea în totalitate a sentinței civile, în sensul admiterii contestației la executare. Nu a solicitat cheltuieli de judecată.

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 05.01.2009 sub nr- contestatoarea, în contradictoriu cu intimatele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C și, a formulat contestație la executare, solicitând anularea executării ce face obiectul dosarului nr. T 1650/27.11.2008.

În motivarea contestației s-a arătat că în dosarul de executare menționat mai sus, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Cae mis un proces-verbal de sechestru pentru bunuri imobile ce are ca obiect un imobil proprietatea contestatoarei asupra căruia aceasta nu a înțeles niciodată să constituie vreo garanție pentru debitele C

Acest imobil a fost vândut de contestatoare către SC în iulie 2004, însă cumpărătoarea nu a plătit prețul, deși, prin act autentic, se stabilise o anumită modalitate de achitare. În contract s-a prevăzut un pact comisoriu de gradul IV ce intervenea în cazul neplății a 3 rate lunare consecutive. Intimata a recunoscut intervenția acestei cauze de desființare a actului, restituindu-i-se partea din preț ce fusese achitată și fiind despăgubită pentru îmbunătățirile pe care le-a adus imobilului câtă vreme l-a avut în posesie.

Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară D nu a operat modificarea proprietarului imobilului în cartea funciară, astfel încât intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Cas echestrat bunul, procesul-verbal fiind încheiat în lipsa debitoarei, care nu a avut cum să aducă la cunoștință executorului fiscal cele menționate mai sus.

La data de 26.01.2009 intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Cad epus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată. Intimata a invocat lipsa calității procesuale active, contestația trebuind formulată de către și tardivitatea introducerii contestației, întrucât termenul de contestare este de 15 zile, conform art. 170.civ.Cod Penal

Intimata a mai menționat că la data instituirii sechestrului asupra bunului, acesta se afla în patrimoniul, întrucât transferul dreptului de proprietate se realizase prin act autentic la data de 14.07.2004 și această înscriere a fost operată în cartea funciară, devenind astfel opozabilă terților. De asemenea, intimata a arătat că în opinia sa nu poate opera rezoluțiunea contractului decât prin una din modalitățile prevăzute de lege, lucru care nu s-a realizat iar pentru a fi opozabilă trebuie ca această rezoluțiune să fie înregistrată la cartea funciară, aspect care nu s-a întâmplat.

Prin sentința civilă nr. 2059 din 9 februarie 2009, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimatele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului și Excepția tardivității contestației invocată de intimată a fost respinsă de instanță ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța reținut următoarele.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2006 /14.07.2004 de către BNP, contestatoarea a vândut SC SRL imobilul situat în C,-, jud. D, cu plata prețului în rate, dreptul de proprietate al cumpărătoarei fiind înscris în cartea funciară nr.36045,

În cuprinsul acestui contract s-a inserat un pact comisoriu de gradul IV, conform căruia neplata a 3 rate lunare consecutive duce la rezoluțiunea de plin drept a contractului, fără somație, fără punere în întârziere și fără nici o altă formalitate prealabilă.

Prin Hotărârea Consiliului de Administrație al contestatoarei din data de 07.02.2008 s-a aprobat constatarea rezoluțiunii de plin drept a contractului de vânzare-cumpărare nr.2006/14.07.2004, privind imobilul situat în C, bld. - nr.85, jud. D, iar la data de 30.04.2008 contestatoarea a emis factura nr.- pentru suma de 277.441.62,31 lei reprezentând avansul achitat de către SC SA.

Ulterior, la data de 27.11.2008 intimata a instituit sechestrul asigurător pe numele SC SRL, asupra bunului imobil care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 2006/14.07.2004, întocmin-du-se în acest sens procesul verbal de sechestru /27.11.2008.

Instanța a constatat că deși contractul de vânzare-cumpărare anterior menționat a fost rezoluționat, contestatoarea nu a solicitat rectificarea cărții funciare a cumpărătoarei în sensul de a se radia dreptul de proprietate al acesteia și de a se intabula dreptul de proprietate al său, având în vedere că încetase efectele contractului de vânzare-cumpărare în temeiul căruia se făcuse înscrierea dreptului de proprietate pe numele cumpărătoarei conform dispozițiilor Legii nr.7/1996.

Astfel, proprietar tabular al imobilului a figurat în continuare SC SRL, această înscriere fiind opozabilă față de terți, fapt care a determinat intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C să instituie sechestrul asigurător pe acest imobil.

Întrucât în cartea funciară nu s-a efectuat de către contestatoare nici o mențiune cu privire la rezoluțiunea contractului de vânzare -cumpărare 2006/14.07.2004, mențiune care să fie opozabilă față de terți, instanța a constatat că în mod corect intimata a trecut la executarea silită prin instituirea sechestrului asigurător a SC SRL asupra imobilului situat în C,-, jud. D, imobil care făcuse obiectul contractului de vânzare -cumpărare între contestatoare și SC SRL în calitate de cumpărătoare.

Împotriva sentinței a declarat recurs contestatoarea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că instanța de fond nu a soluționat fondul cauzei, respectiv nu a verificat dacă debitoarea mai era sau nu proprietatea imobilului sechestrat, în condițiile existenței unui pact comisoriu de gradul IV în contractul dintre ea și debitoare ce operează ca urmare a neplății prețului de către aceasta, pact de care OCPI nu a ținut seama atunci când s-a solicitat radierea dreptului de proprietate al debitoarei asupra bunului supus executării.

La termenul din 26.05.2009 tribunalul a calificat ca fiind apel calea de atac, întrucât prezenta contestație este formulată de un terț care invocă un drept de proprietate.

Prin decizia civilă nr. 475 din 23 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, apelul a fost respins.

Instanța a reținut că, întrucât în cartea funciară nu s-a efectuat de către contestatoare nici o mențiune cu privire la rezoluțiunea contractului de vânzare -cumpărare.2006/14.07.2004, mențiune care să fie opozabilă față de terți, în mod corect intimata a trecut la executarea silită prin instituirea sechestrului asigurător a SC SRL asupra imobilului situat în C,-, jud. D, imobil care făcuse obiectul contractului de vânzare -cumpărare între contestatoare și SC SRL în calitate de cumpărătoare.

Criticile apelantei au fost considerate neîntemeiate, întrucât actul de executare contestat se analizează prin prisma dreptului de proprietate al terțului contestator, procesul verbal de sechestru fiind legal întocmit, în baza mențiunilor din CF nr. 36045, care așa cum recunoaște și apelanta, nu a fost modificată, în sensul înscrierii noului proprietar, fiind astfel inopozabilă terților, conform art. 20 și 25 din Legea nr. 7/1996 și, în consecință, contestatoarea are la îndemână calea dreptului comun pentru valorificarea dreptului de proprietate pretins.

Împotriva deciziei a declarat recurs contestatoarea Sc SA susținând în esență că imobilul asupra căruia s-a pus sechestru este proprietatea sa ca urmare a rezoluțiunii de plin drept a contractului de vânzare cumpărare pe care îl încheiase cu SC SRL. Demersurile efectuate la OCPI D în vederea intabulării imobilului pe numele recurentei s-au lovit de refuzul acestei instituții motivându-se că pactul comisoriu nu poate sta la baza operării mențiunilor în cartea funciară. A precizat că a promovat o acțiune în constatarea dreptului de proprietate, ce a fost soluționată favorabil la 7 iulie 2009.

Recurenta a depus la dosar sentința nr. 1435 din 7 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj - secția comercială în dosarul nr-, cu mențiunea rămasă definitivă și irevocabilă prin neapelare.

Intimatele Administrația Finanțelor Publice C și SC SA C, legal citate nu și-au formulat apărări cu privire la recurs.

Recursul este fondat.

Prin promovarea contestației la executare contestatoarea a urmărit săprevinăproducerea unui prejudiciu în patrimoniul său prin executarea silită a unor bunuri pe care le deține și despre care susține că sunt proprietatea sa. În speța de față contestatoarea avea posibilitatea fie să utilizeze de prevederile art. 401 alin. 2 din Codul d e pr. civilă,fiesă promoveze un litigiu pe cale separată. Considerentul instanței de apel cum că recurenta "are la îndemână calea dreptului comun pentru valorificarea dreptului de proprietate pretins" este greșit, respectiv vine în contradicție cu prevederile art. 401 alin 2 și 3 din Codul d e pr. civilă, care permit terțului să utilizeze oricare dintre cele două căi procedurale.

Cât privește fondul litigiului, Curtea constată că în recurs a fost depusă la dosar, ca act nou, sentința civilă nr.1435 din 07 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția comercială, în dosarul nr-, sentință rămasă definitivă și irevocabilă prin neapelare.

În considerentele acestei sentințe s-a reținut că pentru contractul de vânzare-cumpărare în baza căruia intimata SC SRL a dobândit bunurile în litigiu în anul 2004, intervenit sancțiunea rezoluțiunii de plin drept (la o dată ce este anterioară aplicării sechestrului).

Astfel fiind, este indiscutabil în speță că recurenta a făcut dovada dreptului său de proprietate pentru bunurile menționate în dispozitivul sentinței civile nr.1435/2009 (respectiv suprafața de 2925 mp. teren; hală mecano-energetic de 775 mp. - clădire administrativă cu număr de inventar 10969, din BCA cu 3 încăperi; garaj de 87 mp. din cărămidă cu planșeu din beton armat cu 2 încăperi; cântar - basculă auto de 20 tone - de 81,2 mp. cu număr de inventar 5241; platformă betonată de 1981,8 mp. cu număr de inventar 2076, imobil situat în municipiul C- jud. D), situație în care se impune a fi admis recursul.

Vor fi modificate hotărârile pronunțate în cauză iar pe fond va fi admisă contestația. Se va dispune anularea procesului verbal de sechestru pentru bunurile imobile menționate în dispozitivul sentinței civile nr.1435/7 iulie 2009 Tribunalului Dolj - secția comercială.

În temeiul art. 312 Cod pr. civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite recursul declarat de contestatoarea SC SA C, împotriva deciziei civile nr.475 din 23 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C și SC SRL

Modifică în tot decizia.

Admite apelul declarat de contestatoarea SC SA C, împotriva sentinței civile nr. 2059 din 9.02.2009 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-.

Schimbă în totalitate sentința în sensul că admite contestația la executare.

Anulează procesul-verbal de sechestru întocmit de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C la data de 27 noiembrie 2008 în dosarul nr. /2008, în ceea ce privește bunurile menționate în dispozitivul sentinței nr.1435/7 iulie 2009 Tribunalului Dolj - Secția comercială (pronunțată în dosarul nr-), sentință rămasă definitivă și irevocabilă prin neapelare.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 29 octombrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- - -

Red.jud. aflată în CM, semnează

Tehn.2 ex Grefier șef

10.11.2009

Președinte:Tatiana Rădulescu
Judecători:Tatiana Rădulescu, Paraschiva Belulescu, Paula Păun

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 1190/2009. Curtea de Apel Craiova