Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 1308/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 1308/R-CM
Ședința publică din 02 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Daniel Radu președinte secție
JUDECĂTOR 2: Jeana Dumitrache
JUDECĂTOR 3: Florina Andrei
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de contestatorul, domiciliat în P, str.-, -1,.C,.6, județul A și de intimata SC SA, șos.B - P, km.2. județul A, împotriva sentinței civile nr.455/CM din 03 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: recurentul-contestator și avocat pentru recurenta-intimată, în baza împuternicirii avocațiale nr.26/26.06.2009 emisă de Baroul Argeș - Cabinet individual.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-au depus concluzii scrise din partea recurentului-contestator.
Recurentul-contestator depune la dosar întâmpinare la recursul declarat de intimată, o copie fiind comunicată și apărătorului recurentei-intimate.
Apărătorul recurentei-intimate depune la dosar completare la întâmpinarea depusă în data de 26.06.2009, o copie fiind comunicată și recurentului-contestator.
Recurentul-contestator ridică excepția privind tardivitatea deciziei nr.5 din 29.01.2008 emisă de intimată.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă părților cuvântul atât asupra excepției invocate de recurentul-contestator cât și asupra recursurilor de față.
Recurentul-contestator solicită admiterea excepției privind tardivitatea deciziei nr.5 din 29.01.2008 emisă de intimată. Pe fond, solicită admiterea recursului său așa cum a fost motivat în scris, modificarea sentinței primei instanței în sensul admiterii contestației, anularea deciziilor nr.5 și 7 emise de intimată, reintegrarea sa în funcția deținută anterior desfacerii contractului, cu obligarea intimatei la plata drepturilor bănești de la data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă, cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul recurentei-intimate solicită respingerea excepției invocate de recurentul-contestator, arătând că acesta nu a contestat hotărârea AGA nr.24/18.04.2005. Cu privire la recursul contestatorului, solicită respingerea acestuia ca fiind în principal nul, deoarece a fost motivat peste termenul prevăzut de lege. În subsidiar, solicită respingerea acestuia ca nefondat, motivele invocate de contestator fiind doar simple afirmații formale, lipsite de conținut juridic.
În ceea ce privește recursul declarat de intimată, apărătorul acesteia solicită admiterea acestuia așa cum a fost motivat în scris, modificarea în parte a hotărârii pronunțată de prima instanță în sensul înlocuirii sancțiunii disciplinare și reintegrarea contestatorului, cu menținerea celorlalte dispoziții, cu cheltuieli de judecată.(depune la dosar concluzii scrise)
Recurentul-contestator solicită respingerea recursului declarat de intimată ca nefondat, precum și a cheltuielilor de judecată solicitate de aceasta.
CURTEA:
Asupra recursurilor civile de față, deliberând, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 13.06.2008, contestatorul a formulat contestație împotriva deciziei nr.7/11.02.2008 emisă de societatea intimată, solicitând anularea acesteia ca fiind nelegală și netemeinică, precum și ca instanța să dispună reîncadrarea sa în aceeași funcție, cu plata drepturilor salariale și a tuturor drepturilor ce derivă din neplata salariului de la data desfacerii contractului și până la reîncadrare; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației s-a arătat că prin decizia nr.460/R/CM/02.10.2007, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr-, s-a dispus anularea deciziei nr.44/30.05.2005 emisă de societatea intimată și reintegrarea contestatorului cu plată drepturilor bănești începând cu data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă.
Prin decizia nr.5/29.01.2008 emisă de intimată s-a dispus formal reintegrarea contestatorului în funcția de inginer începând cu 01.02.2008, cu un salariu de încadrare de 1255 lei.
Această decizie este nelegală întrucât nu a fost comunicată contestatorului și nu respectă dispozițiile deciziei nr.460/2007 Curții de Apel Pitești, reîncadrarea nefiind pe același post, respectiv șef departament, iar salariul este mult mai mic decât cel pentru această funcție.
De asemenea, nelegală este și decizia nr.7/11.02.2008 emisă de aceeași intimată, prin care contestatorului i-a fost desfăcut disciplinar contractul de muncă, pentru următoarele motive:
- contractul individual de muncă al contestatorului nu a fost încheiat, astfel că intimata nu avea cum să dispună desfacerea acestuia;
- nu au fost respectate prevederile legale privind desfacerea contractului de muncă, potrivit disp.art.267 Codul muncii, respectiv contestatorul nu a fost convocat în scris pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile;
- desfacerea contractului de muncă s-a dispus în perioada în care contestatorul se afla în incapacitate de muncă, iar dispozițiile art.60 lit.(a) din Codul muncii prevăd că salariații nu pot fi concediați pe perioada incapacității de muncă din cauză de boală.
A mai arătat contestatorul că cele invocate în decizia contestată nu constituie abateri disciplinare în sensul teoriei și practicii judiciare în domeniul dreptului muncii deoarece, potrivit dispozițiilor art.61 din Codul muncii, concedierea se poate dispune în cazul în care salariatul a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii, iar nerespectarea de către intimată a dispozițiilor deciziei de reintegrare nu-i poate fi imputată acestuia.
La data de 08.10.2008, intimata a formulat întâmpinare invocând excepția de tardivitate a contestației împotriva deciziei nr.5/29.01.2008.
Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.455 din 3.03.2009 a admis în parte contestația, precizată, în sensul că a anulat în parte decizia nr.7/11.02.2008 emisă de intimată și a dispus înlocuirea sancțiunii aplicată cu cea prevăzută de art.264 alin.1 lit.d din Codul muncii, respectiv reducerea salariului cu 10% pe o lună.
Prin aceeași hotărâre s-a dispus reintegrarea contestatorului cu plata drepturilor salariale actualizate, majorate și indexate, reduse corespunzător cu sancțiunea aplicată și s-a respins contestația împotriva deciziei nr.5/29.01.2008 ca fiind tardiv formulată, cât și cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin decizia nr.460/R-CM/2.10.2007 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, s-a dispus anularea deciziei nr.44/30.05.2005 emisă de intimata și reintegrarea contestatorului, cu obligarea intimatei la plata către acesta a drepturilor prevăzute de art.78 Codul muncii de la data deciziei de concediere și până la reintegrarea efectivă, reținându-se că intimata a desfăcut contractul individual de muncă al contestatorului fără a- oferi acestuia un alt loc de muncă și fără a comunica lista locurilor de muncă vacante din unitate.
Urmare acestei decizii, la data de 29.01.2008, intimata a emis decizia nr.5, prin care, începând cu data de 1.02.2008 a fost reîncadrat contestatorul în funcția de inginer, cu salariu de încadrare de 1255 lei, atribuțiile de serviciu stabilindu-se în funcție de studiile absolvite și pregătirea profesională raportate la interesele societății, contractul individual de muncă actualizându-se în condițiile legii. În alin.2 al deciziei se arată că are obligativitatea prezentării avizelor medicale și efectuării instructajelor, în condițiile prevăzute de legislația muncii în vigoare, până la data de 01.02.2008.
Contestatorul a luat la cunoștință de decizia nr.5/2008 la data de 30.01.2008, în timp ce contestația a formulat-o la data de 13.06.2008, deci cu depășirea termenului prevăzut de art.283 alin.1 lit.(a) din Codul muncii, fiind formulată deci tardiv, motiv pentru care s-a admis excepția invocată de către intimată și s-a respins această contestație.
Referitor la contestația împotriva deciziei nr.7/11.02.2008, instanța de fond a reținut că prin aceasta intimata a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă al contestatorului, începând cu data de 11.02.2008, în temeiul art.61 lit.(a) coroborat cu art.264 alin.1 lit.(f) Codul muncii, motivat de fapt că acesta refuză vehement să se conformeze procedurilor legale ce vizează efectuarea instructajelor de protecție a muncii și pentru situații de urgență, precum și ridicarea dosarului medical pentru efectuarea analizelor cerute de lege, în vederea definitivării reintegrării potrivit deciziei nr.5/29.01.2008.
De asemenea, s-a reținut și atitudinea contestatorului, respectiv comportamentul șicanator, de hărțuire a factorilor de resort din cadrul societății ce a generat perturbarea desfășurării normale a activității la nivelul societății.
Contestatorul pretinde că decizia a fost emisă fără efectuarea cercetării prealabile și fără să fie convocat în scris, precum și faptul că, la data emiterii deciziei se afla în incapacitate de muncă din motive de boală.
Din actele de la dosar, inclusiv din depozițiile martorilor audiați în cauză, prima instanță a reținut că după data de 1.02.2008 contestatorul a fost zilnic la sediul societății, însă a refuzat semnarea de primire a documentelor ce i-au fost comunicate, precum și orice colaborare cu conducerea societății.
Având în vedere dispozițiile art.267 alin.3 din Codul muncii, instanța a conchis că susținerile contestatorului sunt neîntemeiate, sancțiunea disciplinară fiind legală și în lipsa cercetării prealabile, atunci când salariatul refuză să dea curs convocării fără un motiv obiectiv.
Nefondată este și cealaltă susținere a contestatorului, întrucât a depus la dosar adeverințe medicale, ce nu pot fi substituite certificatelor medicale, iar cele două certificate medicale depuse în copie la dosar se referă la perioade ulterior datei de emitere a deciziei contestate.
În ceea ce privește susținerea contestatorului că nu i se poate desface contractul de muncă pentru că acesta nu există, instanța a reținut că neîncheierea materială a contractului individual de muncă se datorează contestatorului care a refuzat să semneze și să completeze dosarul medical, dosarul de protecție a muncii, dosarul pentru situații de urgență și semnarea
A apreciat totuși instanța de fond că măsura disciplinară luată este prea severă față de gravitatea abaterii disciplinare, întrucât neîndeplinirea acestor obligații și comportamentul contestatorului se datorează stării litigioase în care acesta se află cu conducerea unității, considerent față de care s-a dispus înlocuirea sancțiunii, așa după cum s-a arătat cu ocazia reproducerii dispozitivului hotărârii.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal ambele părți.
Contestatorul pretinde că sentința este nelegală și netemeinică, sub aspectul motivelor prevăzute de art.304 pct.7, 8 și 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea recursului arată că nu există abatere disciplinară pentru că intimata nu avea ce contract să-i desfacă, atâta timp cât el nu există. Nu s-a supus controlului medical, deoarece intimata nu i-a pus la dispoziție același post din care a fost concediat.
Printr-un al doilea motiv de recurs susține că a formulat în termen contestație împotriva deciziei nr-, întrucât a luat cunoștință de această decizie la data de 27.05.2008, când a depus un borderou în dosarul nr- al Judecătoriei Pitești.
De altfel hotărârea este nemotivată, iar instanța nu spune nimic cu privire la tardivitatea contestației deciziei nr.5/2008.
Solicită admiterea recursului, iar pe fond admiterea contestației așa cum a fost formulată.
Intimata, prin recursul declarat invocă motivele de modificare prevăzute de art.304 pct.9 și 6 Cod procedură civilă și pretinde, în esență, că instanța de judecată nu are aptitudinea de a înlocui o sancțiune disciplinară cu una mai ușoară, întrucât aplicarea sancțiunilor disciplinare este atributul exclusiv al angajatorului, pe de o parte, iar pe de altă parte abaterea disciplinară reținută în sarcina contestatorului este extrem de gravă și astfel nu se putea dispune înlocuirea sancțiunii.
Prin următoarea critică invocată se susține că instanța a acordat extra petita, întrucât contestatorul a solicitat prin cererea adresată instanței numai reintegrarea în funcția de șef departament și nu în funcția de inginer, funcție în care instanța de fond a dispus reintegrarea.
Examinând actele de la dosar, în raport cu criticile invocate, având în vedere și dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că ambele recursuri sunt nefondate pentru cele ce preced:
Astfel, în ceea ce privește recursul declarat de către contestator, așa cum bine a reținut și instanța de fond, deși prin decizia nr.5/29.01.2008 s-a dispus reîncadrarea contestatorului conform deciziei nr.460/2007 a Curții de Apel Pitești, nu s-a putut încheia efectiv un contract de muncă din culpa contestatorului, care a refuzat să semneze și să completeze dosarul medical, dosarul de protecție a muncii, dosarul pentru situații de urgență și semnarea
Potrivit alin.2 din decizia nr.5/2008, contestatorul avea obligația prezentării avizelor medicale și efectuării instructajelor, în condițiile prevăzute de legislația muncii în vigoare, până la data de 1.02.2008.
De asemenea, Codul muncii, prin art.27 și 28 prevede obligativitatea avizului medical la angajare, precum și pe durata executării contractului la reînceperea activității după o întrerupere mai mare de un an.
Și în Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010 s-a reglementat în art.31 alin.3 din acesta că refuzul salariatului de a se supune examinărilor medicale constituie abatere disciplinară.
Așadar, chiar dacă nu s-a materializat contractul individual de muncă, contestatorul a săvârșit o abatere disciplinară, cu toate consecințele ce decurg din aceasta.
Referitor la contestația formulată împotriva deciziei nr.5/23.01.2008, aceasta este tardivă, întrucât contestatorul a luat la cunoștință de aceasta nu la data de 27.05.2008, așa cum susține acesta, ci la data de 30.01.2008, așa după cum rezultă din înscrisul intitulat "Obiecțiuni la decizia nr.5/2008", înregistrat la intimată sub nr.164/30.01.2008 (45 dosar fond).
În raport de această dată, având în vedere și prevederile art.283 alin.1 (a) din Codul muncii, potrivit cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă, contestația împotriva acestei decizii este tardiv formulată.
În consecință, în baza art.291 Codul muncii, raportat la art.312 alin.1 Cod procedură civilă se va dispune respingerea ca nefondat a acestui recurs.
Aceeași soluție se impune și cu privire la recursul declarat de către intimată, sub aspectul ambelor critici formulate.
Nu se verifică motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, față de dispozițiile art.266 din Codul muncii, cât și în raport de doctrina și jurisprudența actuală.
Potrivit dispozițiilor art.266 din Codul muncii, angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat, având în vedere următoarele: împrejurările în care fapta a fost săvârșită, gradul de vinovăție a salariatului, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului și eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
Art.266 din Codul muncii nu constituie doar o repetare sau detaliere a dispozițiilor art.61 din același act normativ, ci constituie temeiul juridic al concedierii salariatului pentru o abatere disciplinară de o gravitate redusă, dar din care rezultă voința constantă a angajatului de a încălca obligațiile de serviciu.
Deși inițial, în jurisprudență s-a decis că instanța de judecată nu este îndreptățită să adopte o altă soluție, de exemplu să înlocuiască desfacerea disciplinară a contractului de muncă cu o sancțiune mai ușoară, deoarece stabilirea și aplicarea sancțiunilor disciplinare este atributul exclusiv al conducerii unității, în prezent, această opinie este una minoritară.
Aceasta deoarece într-o societate democratică, aplicarea legii, în cazul de față art.266 Codul muncii, nu poate fi sustrasă controlului judecătoresc.
Mai mult decât atât, practica Curții Europene a Drepturilor Omului este constantă în promovarea preeminenței dreptului, considerând puterea discreționară atribuită unui organ cu privire la drepturile individului ca fiind o înfrângere prin lege a acelui drept. Or, în condițiile stabilirii de criterii concrete pentru aprecierea sancțiunii disciplinare, ce se impune a fi aplicată, împiedicarea instanței de a observa respectarea lor le lipsește de orice valoare, constituind o încurajare a arbitrariului în procesul de decizie al angajatorului și constituie în plus o încălcare a art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitor la accesul liber la justiție.
În concluzie, instanța de judecată are aptitudinea legală de a înlocui o sancțiune disciplinară cu una mai ușoară.
Cum în speță abaterea disciplinară care a condus la sancționarea contestatorului nu prezintă o asemenea gravitate de natură a conduce la desfacerea contractului de muncă, aceasta fiind săvârșită pe fondul stării litigioase existentă între părți referitoare la reîncadrarea contestatorului pe același post, în mod judicios instanța de fond a apreciat că se impune înlocuirea sancțiunii aplicate cu una mai ușoară.
Nu poate fi reținută nici următoarea critică invocată în recurs, întrucât, așa după cum rezultă atât din considerentele sentinței, cât și din dispozitivul acesteia, instanța a dispus reintegrarea contestatorului cu plata drepturilor salariale actualizate, fără a menționa reîncadrarea în funcția de inginer, așa cum pretinde recurenta-intimată.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă urmează a fi respins și acest recurs, iar pe cale de consecință se va menține ca legală sentința pronunțată în primă instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de contestatorul și de intimata, împotriva sentinței civile nr.455/CM din 03 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 2 octombrie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/12.10.2009
Jud.fond:.
.
Președinte:Daniel RaduJudecători:Daniel Radu, Jeana Dumitrache, Florina Andrei