Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 1350/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1350
Ședința publică de la 02 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doru Octavian Pîrjol Năstase
JUDECĂTOR 2: Camelia Viziteu
Judecător - - -
Grefier -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul civil formulat de reclamanții și prin lichidatori judiciari, împotriva deciziei civile nr. 83/AC din 02 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 19 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursurilor civile de față constată următoarele:
Prin decizia civilă 83/AC/2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul - au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de apelanții și Agenția N - Bancă în faliment - prin lichidator Business și Specialists împotriva sentinței civile 920/2008 a Judecătoriei Bicaz.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr.920/3.07.2008 a Judecătoriei Bicazs -a respins excepția tardivității contestației, s-a admis contestația la executare (precizată) formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimatul-adjudecatar, cu debitorii garanți G și și intervenienta SC SA - prin lichidatori judiciari și s-au anulat formele de executare întocmite în dosarul nr.79/EX/2000 de executorul bancar și dosarul de executare nr.196/2004 al executorului judecătoresc; s-a respins cererea de intervenție principală și accesorie formulată de intervenienta SC SA - prin lichidatori judiciari; s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de constatare a dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilelor prin uzucapiune de către debitorii garanți formulată de intervenientă; s-a dispus restituirea către contestatoare a cauțiuni de 500 lei și a sumei de 176 lei taxă de timbru și a fost obligat intimatul și intervenienta la plata sumei de 425 lei fiecare cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța sentința prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
Contestatoarea a solicitat, în contradictoriu cu intimatul anularea formelor de executare din dosarul nr. 196/2004 și suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a contestației, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat că, executorul judecătoresc i-a comunicat somația din data de 17.12.2004 prin care a înștiințat-o că va începe executarea silită împotriva sa în dosarul nr. 196/2004 având ca obiect predarea silită a bunurilor ce au făcut obiectul actului de adjudecare emis în dosarul Corpului executorilor bancari ai nr-, respectiv a imobilului compus din casă cu cinci camere în suprafață de 75,79 mp, grajd în suprafață de 20 mp, bucătărie și șopron în suprafață de 30 mp, împreună cu terenul aferent de 2500 mp, situat în intravilanul satului -, comuna, județ N, învecinat cu la Nord -, la - drum sătesc, la Sud - și la Vest - cu pădurea satului. Or, terenul este proprietatea sa, conform actului de proprietate nr. 33 din 11.02.1964, fiind primit cu titlu de despăgubire în urma exproprierii, iar construcțiile au fost realizate ulterior, lucru ce poate fi dovedit prin adeverințe din registrul agricol și martori.
În drept a invocat dispozițiile art. 401 alin. 2 și 403 alin. 1, și 4 din pr.civ.
Prin încheierea de ședință din data de 11.01.2005 s-a admis cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea definitive a contestației la executare.
La termenul din data de 08.02.2005 SA și SC Management Consultants SRL au formulat cerere de intervenție în interes propriu și în interesul adjudecatarului, cerere admisă în principiu la termenul din data de 01.03.2005.
În motivarea cererii s-a arătat că bunurile care fac obiectul contestației au fost proprietatea debitorilor G și și au fost ipotecate de către aceștia în favoarea SC SA prin contractul de ipotecă autentificat sub nr. 9858/16.05.1995; urmare a neachitării debitului față de bancă, bunurile au fost vândute la licitație publică, fiind adjudecate de către intimatul. Faptul că debitorii erau proprietarii acestor imobile a fost confirmat și de către Primăria comunei prin adresa nr. 1267/05.09.2000 și nr. 396/01.02.2005, iar contestatoarea nu a făcut dovada dreptului de proprietate, actele prezentate nepurtând nicio semnătură și neavând nici o ștampilă.
La termenul din data de 22.03.2005 contestatoarea și-a precizat cererea în sensul că înțelege să conteste orice formă de executare care împiedică exercitarea dreptului său de proprietate, deci inclusiv cele din dosarul de executare nr. 79/2000.
La termenul din data de 22.03.2005 intimatul și intervenienta au invocat, pe cale de excepție, dobândirea de către debitorii garanți a dreptului de proprietate asupra imobilelor prin efectul prescripției achizitive de 30 de ani.
Prin sentința civilă nr. 681/2006 pronunțată de Judecătoria Bicazs -a admis contestația formulată, s-au anulat actele de executare silită și s-a dispus încetarea executării silite, respingându-se ca nefondate cererile de intervenție.
Prin decizia civilă nr. 357/2006 pronunțată de Tribunal N - Secția civilă s-au admis apelurile dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare. În motivarea deciziei s-a arătat că cererea a fost soluționată în lipsa unor părți care nu au fost legal citate, respectiv a debitorilor garanți G și, instanța nepronunțându-se cu privire la cererea de introducere a lor în cauză formulată de către adjudecatară la termenul din data de 05.04.2005.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr-. Procedând la citarea debitorilor garanți, instanța a pronunțat sentința civilă nr. 374/2007 prin care s-a admis contestația, a anulat actele de executare silită și a dispus încetarea executării silite, respingându-se ca nefondate cererile de intervenție.
Prin decizia civilă nr. 344/2007 pronunțată de Tribunalul Neamțs -a admis apelul și s-a trimis cauza spre rejudecare, reținându-se că prima instanță nu s-a conformat decizie nr. 357/2006 a Tribunalului Neamț și nu a procedat la rejudecare, mulțumindu-se doar a cita debitorii garanți, erijându-se în instanță de control judiciar și considerând că "însușirea hotărârii și motivării" primului complet echivalează cu soluționarea cauzei. Totodată se reține faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra excepției invocate de către adjudecatar și intervenient, a dobândirii de către debitorii garanți a dreptului de proprietate asupra imobilelor prin uzucapiune și a tardivității introducerii contestației.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Judecătoriei Bicaz sub nr. 467/15.02.2008.
Intimatul a invocat excepția tardivității contestației, excepție neîntemeiată întrucât așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare (aflată la fila 155 ds de executare) la data de 14.12.2004 s-a primit de către numitul, fiul debitorului G, la domiciliul comun cu cel al contestatoarei, notificarea specială prin care acesta este încunoștințat despre adjudecarea imobilului situat în comuna conform publicației de vânzare nr. 79 și procesului-verbal din data de 15.11.2004. În aceste condiții, termenul de 15 zile se calculează de la această dată, respectiv 14.12.2004, neputându-se presupune că ar fi avut cunoștință de vânzarea silită a imobilului său în condițiile în care acesteia nu i-au fost comunicate niciun alt act de executare silită.
Pe fondul contestației, instanța a reținut că așa cum rezultă din actul de proprietate din data de 08.04.1960, contestatoarea a fost împroprietărită cu suprafața de 1000 mp teren situat pe raza comunei, sat, județ N, parcela 1/384 învecinat cu: la - teren agricol parcela 1/384, la Vest - cu filtrantă, la Nord - cu curba 517, la Sud - cu pârâul, în compensarea terenului cu care a fost expropriată cu ocazia realizării barajului.
Potrivit actului de proprietate autentificat sub nr. 1943/25.07.1966, la data de 25.07.1966 contestatoarea a fost împroprietărită cu suprafața de teren de 1415 mp de categorie fânețe situat pe raza comunei, sat, județ N parcela 2/384 învecinat cu: la - cota lacului 517, la Vest - parcela 1/384, la Nord - plantație silvică și la Sud - drumul comunal și suprafața de 6742 mp teren fânaț situat în comuna sat, parcela 49, învecinat cu la - proprietatea lui, la Vest - cu proprietatea lui, la Nord - cu hotar și, iar la Sud - cu proprietatea lui.
Din depozițiile martorilor, și rezultă că pe terenurile proprietatea contestatoarei, și casa edificată de aceasta, și-au stabilit locuința și fiica acesteia împreună cu soțul ei, G, aceștia conviețuind și în prezent.
Din adeverința eliberată de Primăria Comunei nr. 665/2005, rezultă că din anul 1971 contestatoarea a înzestrat-o verbal pe fiica ei cu suprafața de teren de 0,83 ari teren, acesta fiind trecut în rolul numitului
Prin contractul de ipotecă autentificat sub nr. 9858/16.05.1995 de fostul notariat de Stat Județean N, G și au garantat cu imobilul alcătuit din locuință și teren aferent în suprafață de 2500 mp situat în intravilanul comunei, învecinat cu: la Nord - proprietatea lui, la Sud - proprietatea lui, la - drum sătesc și la Vest - pădure, restituirea unui credit acordat către SC SRL, în baza contractului de credit nr. 4565 din 16.05.1995 în favoarea SC SA.
Pentru că împrumutul nu a fost restituit, lichidatorii SC SA au procedat la executarea silită a debitorilor garanți G și, în baza contractului de ipotecă. În urma licitației publice din data de 30.11.2004, executorul bancar a vândut imobilul compus din locuință în suprafață de 75,79 mp, bucătărie în suprafață de 29,14 mp, grajd în suprafață de 20 mp, șopron în suprafață de 35 mp și teren aferent în suprafață de 2500 mp situate în intravilanul comunei, sat, județ N, învecinat cu la Nord - proprietatea lui, la Sud - proprietatea lui, la - drum sătesc, la Vest - pădure. Bunurile au fost cumpărate și adjudecate de intimatul, eliberându-se actul de adjudecare nr. 79/Ex/2000 din data de 30.11.2004. Încercându-se predarea silită a bunurilor, proprietara acestora, numita s-a opus, dovedind pe calea acestei acțiuni că debitorii garanți au ipotecat un bun care nu era proprietatea lor.
Din actele de proprietate depuse la dosar rezultă, în mod neîndoielnic, faptul că proprietară a imobilelor în cauză este contestatoarea. În ceea ce privește construcțiile edificate pe aceste terenuri, instanța reține că potrivit dispozițiilor potrivit disp. art.488 civ. "tot ce se unește și se încorporează cu lucrul se cuvine proprietarului lucrului", iar conform dispozițiilor art. 492.civ. " orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale sale până ce se dovedește din contră". Așadar, ca efect al accesiunii imobiliare, contestatoarea este și proprietara construcțiilor existente pe terenurile ce-i aparțin, fapt confirmat și de martori audiați în cauză, care au declarat că acestea au fost edificate de soții.
Intervenienta a invocat dobândirea de către debitorii garanți a dreptului de proprietate asupra imobilelor în cauză prin efectul prescripției achizitive de 30 de ani.
Condițiile referitoare la constatarea prescripției achizitive, nu sunt îndeplinite, întrucât din probele administrate nu rezultă că posesia asupra terenului a fost exercitată de debitori sub nume de proprietari. Astfel, din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că în sat contestatoarea este cunoscută ca fiind proprietară, și nicidecum debitorii garanți.
Deși intervenienta susține că ei s-au comportat ca proprietari, plătind impozitul aferent imobilelor (fapt nedovedit de altfel), instanța apreciază că faptul că aceștia ar fi achitat impozitul nu reprezintă o dovadă absolută a dreptului de proprietate a acestora asupra terenului, deoarece impozitul poate fi achitat nu numai de către proprietarul real al terenului ci și de alte persoane.
În ceea ce privește condiția posesiei utile a reclamantului se constată că aceasta este afectată de viciul echivocului, în sensul că există incertitudine asupra apartenenței elementului intențional, întrucât atât debitorii garanți, cât și contestatoarea au folosit și continuă să folosească imobilele, fără a se putea preciza dacă aceștia s-au comportat în calitate de titular al dreptului de proprietate asupra imobilelor din ziua în care a intrat în stăpânire, sau, din contră, sunt simpli detentori precari, având doar îngăduința folosirii acestor bunuri.
Pe cale de consecință, instanța a constatat că soții au ipotecat un bun care nu era proprietatea lor, acest lucru fiind posibil întrucât banca în favoarea căreia a fost ipotecat nu a verificat dacă aceștia sunt proprietarii bunurilor în baza unui înscris autentic constitutiv sau translativ de drepturi, mulțumindu-se doar să verifice o adeverință prin care se confirma că bunurile erau înscrise în rolul agricol al acestora (neluând în considerare că înscrierea unui bun în rol se face pe baza declarației persoanei, având rol declarativ și neconstituind o dovadă a dreptului de proprietate).
Din rapoartele de expertiză tehnică topografică și a suplimentului de expertiză efectuate în cauză rezultă că există identitate între terenurile proprietatea contestatoarei și cele adjudecate de către intimat. Astfel instanța urmează a admis cererea principală și a respins cererea de intervenție în interes propriu și în interesul adjudecatarului formulată de lichidatorii SC SA, SC Business s și Insolvency Specialists.
Împotriva sentinței au declarat apel-intimatul adjudecatar și - prin lichidatori judiciari SC Business s și Insolvency Specialists P
În apelul declarat intimatul a criticat sentința, ca netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
Instanța de fond a acordat plus petiția intimatei atât timp cât s-a pronunțat în sensul anulării formelor de executare silită începute în dosarul de executare nr. 79/Ex/2000 al Corpului Executorilor Bancari - executor bancar, contestație cu care nu fusese învestită, contestația intimatei având ca obiect doar anularea formelor de executare începute în dosarul nr. 196/2004 al Ex..
In ceea ce privește excepția dobândirii dreptului de proprietate de către G și asupra bunurilor adjudecate ca efect al prescripției achizitive de 30 de ani, instanța, în mod greșit, a respins-o fără a avea în vedere probele administrate în cauza, respectiv: adresele nr. 1267/5.09.2000 și nr. 396/1.02.2005 din partea Primăriei și rolul agricol; adresa nr. 2211/7.09.2000 de la Primăria și adresa nr. 3270/16.05.1995 de la Notariatul de Stat N; contractul de garanție imobiliară din 15.11.1995 semnat de G și, în care aceștia declară ca imobilul care se ia în inscripție ipotecară a fost dobândit prin "cumpărare, construcție"; procesul verbal încheiat la 13.10.1997 de reprezentantul din care rezultă că garanții G și, în calitate de proprietari ai bunurilor cu care au garantat contractul de credit și extras din evidența titularilor de contracte de lână în care la poz. 460, G figurează cu terenurile primite de zestre de la, încă din anul 1964, terenuri printre care se găsește și terenul adjudecat.
De altfel, niciodată pe parcursul derulării procedurilor în dosarul nr. 79/Ex/2000 sau în timpul organizării și desfășurării licitației publice, G și nu au susținut altceva decât că ei sunt proprietarii bunurilor imobile licitate: 2.500 mp teren și construcțiile: casa, grajd, bucătărie, șopron.
De asemenea, intimata nu a intervenit vreodată pentru a susține contrariul deși avea tot interesul.
În concluzie, G si au uzucapat bunurile ce fac obiectul actului de adjudecare din 30.11.2004 întrucât se comportă ca buni proprietari din anul 1964, când au intrat în posesia lor.
Nu poate fi acceptată susținerea instanței de fond potrivit căreia garanții G și nu ar fi deținut bunurile având elementul intențional, psihologic" in exercitarea posesiei asupra bunurilor întrucât atâta timp cât aceștia au garantat un credit la banca cu aceste bunuri intenția lor de a convinge pe toată lumea ca sunt proprietari este evidentă.
Se impune respingerea contestației la executare formulată de către, întrucât nu s-a făcut dovada certă și indubitabilă ca aceasta ar fi, într-adevăr, proprietara bunurilor imobile adjudecate.
nu a contestat nici o publicație de vânzare la
licitație ce a fost comunicată la domiciliul garanților-proprietari G și, acolo unde pretinde că locuiește și ea și acolo unde pretinde că este proprietară.
Totodată, deși ipoteca constituită a fost transcrisă în registrul de transcrieri, devenind astfel opozabilă față de terți (art. 712.proc.civ.), intimata nu a pretins, din 1995 pana la dosarul de față, că ea este proprietara bunurilor.
De altfel, ea ar fi avut ocazia să ia o poziție și cu ocazia efectuării raportului de evaluare de către expertul băncii, cu ocazia celor 10 licitații, dar și cu ocazia efectuării raportului de expertiza în prezentul dosar.
A se avea în vedere că cererea de executare silită imobiliară a debitorilor a fost formulată la 15.08.2000, iar prezenta contestație a fost formulată abia la 24.12.2004.
In ceea ce privește susținerea contestatoarei intimate
cum că ar fi proprietara bunurilor se observă că a invocat doua acte de
proprietate din 8.04.1960 si din 25.07.1966, din care rezultă că a primit în
proprietate niște suprafețe de teren însă nu a putut face dovada și nici expertul în rapoartele sale de expertiză topocadastru nu a putut concluziona, cu certitudine și exact, că terenul de 2.500 mp care s-a adjudecat este cel la care se refera cele două acte de proprietate iar construcțiile nu au fost identificate.
In suplimentul la raportul de expertiză tehnică topocadastru (depus pentru termenul din 18.05.2006), expertul concluzionează ca doar suprafața de 1965 mp, înscrisă în actul de proprietate din 1959 din parcela 1/384, ar fi posibil să se suprapună, parțial, cu suprafața de 2.500 mp din actul ele adjudecare și "doar în condițiile în care părțile nu au obiecțiuni cu privire la amplasament".
Din rapoartele de expertiză întocmite s-ar putea înțelege și că nepotul contestatoarei-intimata, ar fi cumpărat în anul 1992 o suprafață de 900 mp, care la rândul ei, așa după cum se poate deduce din lucrarea expertului se suprapune peste suprafața de 1965 mp, însă acesta nu formulează contestație la executare, pretinzând ca executarea silită s-ar face asupra terenului său.
După cum se poate observa este vorba doar de supoziții în susținerea contestatoarei - intimate și nicidecum despre certitudini din partea expertului, în condițiile în care garanții G și ar fi în stare să susțină orice, în condițiile în care contestația lor la executare, ce a format obiectul dosarului nr.1955/2004 al Judecătoriei Bicaz, a fost respinsă definitiv și irevocabil.
În apelul declarat - (prin lichidatori judiciari) a criticat sentința ca netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
Instanța de fond " respinge cererea de intervenție principală și accesorie formulată de - prin lichidatori ", fără a motiva această respingere.
Or, - bancă în faliment a formulat cerere de intervenție, motivat de faptul că asupra imobilului în cauză, proprietatea lui G și, banca are calitate de creditor ipotecar de I, conform contractului de garanție imobiliară nr.4565/16.05.1995 autentificat de către Notariatul de Stat sub nr. 9858/16.05.1995 transcris sub nr. 3170/1995 și acest drept de ipotecă a făcut posibilă vânzarea imobilului la licitație publică și adjudecarea lui, banca reușind să recupereze doar o mică parte din datoria de 70.000 lei, pe care o au debitorii fată de bancă.
În al doilea rând, sentința instanței de fond a fost dată ca aplicarea greșită a legii, respectiv, a dispozițiilor art.401 alin.2 Cod procedură civilă, întrucât (terța persoană ) a introdus tardiv contestația, deoarece vânzarea bunului imobil s-a făcut la data de 30.11.2004, iar contestația a fost introdusă la data de 24.12.2004, depășind termenul de 15 zile prevăzute de lege.
Așadar, fiind o contestație la executare legea stipulează clar, termenul de 15 zile pentru terța persoană, în speță de la data de 30.11.2004, adică de la vânzarea imobilului.
Cum însă, contestația a fost făcută cu mult peste 15 zile au invocat excepția tardivității introducerii contestației, excepție pe care instanța de fond a respins-o interpretând-o în mod evaziv, fără un temei legal, reținând ca "neputându-se presupune că ar fi avut cunoștință de vânzarea silită a imobilului său în condițiile în care acesteia nu i-au fost comunicate niciun alt act de executare silită".
Această "presupunere " a instanței este criticabilă prin faptul că din dosarul de executare rezultă că pe parcursul a 10 licitații, actele premergătoare ale acestora au fost comunicate debitorilor la adresa imobilului în cauză.
Ori, dacă este proprietara acestor imobile, cum se poate "presupune" că nu a avut cunoștință de vânzarea silită a imobilului?
O altă critică adusă sentinței constă în nerespectarea principiului disponibilității și libertății procesuale întrucât, în mod unilateral, instanța a ținut seama numai de apărările contestatoarei respectiv, de depozițiile martorilor.
Astfel, instanța face în mai multe rânduri referire la depozițiile martorilor (contestatoarei), dar nu și la declarațiile lui G și - din care rezultă că imo bilele sunt proprietatea lor - și la înscrisurile depuse de bancă.
În motivare, se menționează că "din probele administrate în cauză, respectiv depozițiile martorilor audiați, instanța apreciază că soții nu au fost posesori." neluând în considerare adeverința de rol agricol care folosește drept probă pentru constatarea uzucapiunii, adeverința 665/23.02.2005 emisă de Primăria com. prin care se arată că Gaf ost înzestrat de încă din anul 1964, de certificatul emis de Notariatul de Stat având nr. 61215/12.08.1994 din care rezultă că asupra imobilului + 2500 mp teren aferent, proprietatea lui G și nu s-au găsit înscrise sarcini e să greveze imobilul mai sus menționat.
Este cunoscut faptul că, în anul 1995 în sistemul de publicitate imobiliară aplicabil Județului N, singurele acte cu privire la imobile erau adeverințele de la Primărie sau certificatele emise de Notariatul de Stat, prin care se certifica proprietatea imobilelor și faptului că sunt sau nu grevate de sarcini. Aceste documente, mai ales în mediul rural, reflectau situația juridică a imobilelor, și de aceea erau folosite mai ales în situații de genul contractării unui credit ce trebuia garantat cu unul sau mai multe imobile. Aceste înscrisuri privind confirmarea situației juridice a imobilului, a reprezentat condiția prealabilă pentru încheierea contractului de credit și respectiv, a contractului de garanție, deoarece era un act al administrației publice.
Adresa emisă de Primărie confirma înscrierea bunului în rolul agricol. Așa cum se afirmă și în Decizia nr. 357/AC/30.11.2006 Tribunalului Neamț în dosarul nr. 1756/AC/2006, adeverința de rol agricol folosește drept probă pentru constatarea uzucapiunii, deoarece conține mențiunea că bunurile au fost primite de zestre de G în anul 1964.
Potrivit doctrinei juridice uzucapiunea de 30 de ani (art. 1890 Cod civil) trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să existe o posesie de 30 de ani și posesia să fie utilă, adică neviciată.
Faptul că Gap osedat timp de 30 de ani imobilul în cauză rezultă din adeverința nr. 665 din data de 23.02.2005 emisă de Primăria com. prin care se arată că acesta a fost înzestrat de încă din anul 1964.
Față de cealaltă condiție, este de menționat că posesia lui G și asupra imobilului cu care au garantat creditul, a fost continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar. Faptul că, timp de peste 30 de ani Gae xercitat posesia în mod normal și într-o succesiune obișnuită, fără intervale de timp prea mari între ele, fără acte de violență care să o, iar posesia a fost publică, fiind exercitată pe față, este dovedit de lipsa oricărei contestații din partea lui. Aceasta, dacă ar fi avut motiv de nemulțumire ar fi putut, de-a lungul anilor, să se adreseze printr-o plângere Primăriei sau instanței de judecată. Mai mult în acest sens, contestatoarea, în precizările făcute la data de 22.03.2005 în dosarul nr. 1945/2004, a recunoscut ca 1-a înzestrat cu teren G și "acest lucru a fost consemnat expres în registrul agricol".
Pe lângă acestea, jurisprudența arată că pentru uzucapiune nu se cere ca proprietarul lucrului să aibă cunoștință că acesta este posedat de altul.
Examinând apelurile, în raport de motivele invocate, tribunalul a reținut, în fapt, următoarele:
Motivul referitor la "plus petiția" invocat de intimatul este neîntemeiat, întrucât instanța a arătat în motivarea sentinței că, la data de 22.03.2005 contestatoarea și-a precizat cererea în sensul că a înțeles să conteste orice formă de executare care împiedică exercitarea dreptului său de proprietate deci inclusiv cele din dosarul de executare nr.79/2000, astfel că instanța a soluționat cauza în limitele învestirii.
Motivele de apel, invocate de ambii apelanți, referitoare la tardivitatea contestației nu au temei deoarece, contestatoarei (care este terț față de executarea silită) îi sunt aplicabile dispozițiile art.401 (2) Cod procedură civilă, care prevăd că termenul de 15 zile curge de la data efectuării vânzării ori de la data predării silite a bunului.
În speță, termenul de 15 zile nu poate fi calculat (așa cum a susținut apelanta - B- - prin lichidatori judiciari) de la data vânzării 30.11.2004, pentru că nu s-a făcut nici o dovadă certă că a luat cunoștință de vânzare în acea zi sau în zilele următoare - până la data când debitorii au fost somați de executorul judecătoresc (23.12.2004) să preda imobilele în litigiu.
Or, împrejurarea că pe parcursul executării silite s-au emis și comunicat debitorilor-garanți G și acte de executare la adresa imobilului în cauză, nu dovedește că (care nu a fost parte în dosarul de executare) a luat cunoștință de data licitației, astfel că la stabilirea momentului de la care curge termenul de 15 zile nu se pot avea în vedere simple supoziții.
În aceste condiții, termenul a început să curgă de la data la care contestatoarea recunoaște că a luat cunoștință de stabilirea termenului pentru predarea silită a imobilelor respectiv, de la data de 23.12.2004 (data primirii de către debitorii-garanți a somațiilor emise de executorul judecătoresc) în raport de care, contestația formulată la 24.12.2004 se încadrează în termenul prevăzut de art.401 (2) Cod procedură civilă.
În ceea ce privește calitatea contestatoarei de proprietară asupra bunurilor adjudecate și excepția dobândirii, prin uzucapiune, de către debitorii-garanți a dreptului de proprietate asupra imobilelor, în mod corect, au fost soluționate de prima instanță.
Astfel, așa cum rezultă din extrasele de rol agricol, din actul de proprietate nr.1943/25 iulie 1966 și actul de proprietate încheiat la 8.04.1960, din depozițiile martorilor, extrase de plan cadastral și expertiza întocmită în cauză, a deținut, în proprietate, începând cu anul 1959 (când figurează în rol) o suprafață de teren de 5334 mp, situată în comuna, la punctul denumit "", precum și mai multe imobile construcții, respectiv două case de locuit - una edificată în anul 1924 și una în 1960, un grajd edificat în 1950 și o magazie edificată în 1924.
Din acest trup de teren face parte și suprafața de 2.500 mp adjudecată în favoarea intimatului.
Dovada dreptului de proprietate asupra terenului de mai sus a fost făcută de contestatoare și cu actele de proprietate nr. 1943/25.07.1966 și actul de proprietate încheiat la 30.11.1959, expertul concluzionând că suprafața de 1.285 mp înscrisă în titlu de proprietate încheiat în anul 1959 (pentru care la solicitarea primei instanțe SC SA B, a înaintat schița anexă cuprinzând parcela 1/384) face parte din suprafața de 2.500 mp adjudecată la licitație.
Expertul a concluzionat, că în lipsa unei schițe anexe la contractul de vânzare-cumpărare nr.1943/25.07.1966, nu poate identifica și trupul de 1415 mp. Or, din cuprinsul actului rezultă că numitei i s-a atribuit în proprietate parcela 2/384 având ca și vecin, în partea de nord - terenul din parcela 1/384 (care este tocmai cel identificat de expert - potrivit titlului de proprietate încheiat în anul 1959), ceea ce conduce la concluzia că terenul se află în continuarea trupului de 1.285 mp.
De altfel, chiar dacă terenul de 1415 mp nu s-ar circumscrie limitelor trupului de 2.500 mp, împrejurarea că este proprietara și a suprafeței de 1215 mp (diferența dintre terenul adjudecat și cel înscris în actul de proprietate din 1959) rezultă din cadastrală a comunei, evidențele de rol agricol coroborate cu depozițiile martorilor audiați (atât la cererea contestatoarei cât și a intimaților respectiv, și ).
În ce privesc construcțiile adjudecate și aflate pe suprafața de 2.500 mp teren, este de menționat că, așa cum rezultă din raportul de expertiză și declarațiile numitului (mandatarul debitorilor garanți), acestea sunt formate dintr-o casă de locuit și o anexă (care sunt alipite una de alta), casa de locuit (având 4 camere și un hol, fiind construită din lemn și bolțari, prin anii 1950-1960, de către, iar anexa fiind construită, în urmă cu aproximativ 20 de ani de către debitorii garanți G și,compusă din parter și etaj nefinalizat.
Casa veche le-a fost dată lui G și de, cu titlu de zestre, aspect ce rezultă din extrasele de rol în care figurează înscris, începând cu anul 1984 cu o casă de locuit edificată în anul 1950.
Dreptul de proprietate asupra celor două construcții aparține contestatoarei, întrucât înzestrarea nu a avut ca efect transferul dreptului de proprietate, iar pentru construcția anexă alipită de casa veche debitorii G și nu au decât un drept de creanță și nu un drept de proprietate, pentru că această anexă face corp comun cu imobilul proprietatea contestatoarei și este amplasată pe terenul acesteia.
Contestația formulată apare ca întemeiată și întrucât, cu ocazia licitației s-au adjudecat și o parte din construcțiile anexă, respectiv un grajd în suprafață de 20 mp și un șopron în suprafață de 35 mp care sunt amplasate tot pe terenul contestatoarei și sunt proprietatea acesteia.
Astfel, se observă că în raportul de evaluare, întocmit cu ocazia constituirii garanției imobiliare de către G sunt evaluate, ca fiind proprietatea garanților, un grajd în suprafață de 20 mp și un șopron de 35 mp pentru care nu se precizează anul edificării sau vechimea construcțiilor și nici nu întocmește o schiță de plan pentru a se vedea amplasamentul acestora.
Or, din raportul de expertiză topografică întocmit la prima instanță a reieșit că pe suprafața de teren de 2.500 mp, adjudecată, nu se află decât două corpuri de clădire (casa veche edificată în anul 1950 -1960 și anexa cu parter și etaj edificată de G și ).
Grajdul și alte anexe se află pe porțiunea de teren alăturată terenului de 2.500 mp așa cum rezultă din schița anexă a raportului de expertiză, teren care este tot proprietatea contestatoarei.
Din extrasele de rol fiscal rezultă că figurează înscrisă încă din anul 1959 cu un grajd în suprafață de 24 mp edificat în anul 1950 și o magazie edificată în anul 1924.
Aceste construcții nu apar evidențiate în rolul agricol a lui G nici ca fiind primite cu titlu de zestre și nici edificate de acesta.
Rezultă din cele de mai sus că la licitația publică s-au vândut imobile care erau proprietatea contestatoarei (și nu a debitorilor).
Împrejurarea că Gaf ost înzestrat de către cu o casă de locuit și cu o suprafață de 12 ari (așa cum rezultă din extrasul de rol agricol) a cărei amplasament nu poate fi stabilit prin raportare la suprafața de 2.500 mp, în lipsa unor mențiuni ale vecinătăților celor 12 ari de teren) nu constituie temei al dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, întrucât așa cum au relatat toți martorii audiați, atât terenul cât și casa de locuit au fost folosite în comun (în tot intervalul de timp de la înzestrare și până în prezent) de către familia contestatoarei () și familia debitorilor (), aceștia gospodărindu-se împreună, fără a exista măcar o delimitare sau demarcație a gospodăriilor.
Martorii au declarat că, în localitate, este cunoscută ca proprietară a gospodăriei și că după căsătoria fiicei sale cu G le-a permis acestora să locuiască în casa sa și să se gospodărească împreună.
În aceste condiții,reține tribunalul cerința prevăzută de dispozițiile art.1847 Cod civil, respectiv exercitarea unei posesii publice și sub nume de proprietar nu este îndeplinită deoarece G și nu au exercitat asupra imobilelor o posesie sub nume de proprietar, ci o posesie precară prin îngăduința lui.
Impotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel au formulat recurs intimatul adjudecator și intervenienta prin lichidatori judiciari, ambii recurenții reiterând motivele pe care le-au invocat și în apel.
Curtea examinând hotărârea recurată în raport de aceste motive și din oficiu constată recursurile întemeiate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Este recunoscut atât în doctrină cât și în jurisprudență faptul că stăpânirea de către unul dintre moștenitori a unui bun succesoral este aptă de a duce la dobândirea, prin uzucapiune a dreptului de proprietate, numai dacă a intervenit o manifestare exterioară de voință a moștenitorului respectiv care să demonstreze că el a înțeles să transforme posesia din comună în exclusivă, producându-se o intervertire de fapt a posesiei.
In cauză Curtea constată că intervertirea posesiei este pe deplin dovedită cu probele administrate, respectiv: adresele 1267/5.09.2000, nr. 396/1.02.2005 și 2211/7.09.2000 emise de Primăria, adresa nr. 3270/16.05.1995 de la Notariatul de Stat N, contractul de garanție imobiliară din 15.11.1995 semnat de G și, procesul verbal încheiat la 13.10.1997 de reprezentantul precum și atitudinea intimatului G care niciodată pe parcursul derulării procedurilor în dosarul de executare nu a contestat faptul că este proprietarul bunurilor asupra căruia s-a făcut executarea.
Plata impozitului pentru bunurile ce fac obiectul executării de către intimat, însăți împrejurarea că acesta împreună cu soția sa garantat contractul de credit cu aceste bunuri, sunt manifestări exterioare din partea celor doi care demonstrează faptul că au înțeles să transforme posesia comună în posesie exclusivă, care este exercitată de soții, potrivit declarațiilor martorilor de la dosar din 1963.
Constatând pentru considerentele relatate mai sus că a intervenit uzucapiunea de peste 30 de ani, curtea va admite cele două recursuri, va modifica în tot hotărârea recurată în sensul că admițând apelul va schimba în parte hotărârea apelată, va fi respinsă contestația la executare ca nefondată, și admisă cererea formulată pe cale de excepție de către intervenientă privind dobândirea dreptului de proprietate de către intimați prin uzucapiune.
Vor fi neîntemeiate din sentința apelată dispozițiile privind respingerea excepției tardivității contestației, respingerea cererii de intervenție principală și restituirea cauțiunii și a taxei de timbru care au fost temeinic și legal soluționare, și se va face aplicarea dispozițiilor art. 274 cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulate de reclamanții cu domiciliul ales la. Avocat din N, str. - -,.33,.B,.16, jud. N și N - prin lichidatori și din N,-,. 3, jud. N, împotriva deciziei civile nr. 83/AC din 02 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Modifică în tot decizia recurată și în consecință.
Admite apelurile declarate de cei di apelanți.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că:
Respinge ca nefondată contestația la executare.
Admite cererea de intervenție accesorie.
Admite cererea de constatare a dreptului de proprietate asupra imobilelor prin uzucapiune de către debitorii garanți formulată pe cale de excepție de către intevenentă.
Menține din sentința apelată doar dispozițiile referitoare la:
- respingerea excepției tardivității:
- respingerea cererii de intervenție principală;
- respingerea cauțiunii și a taxei judiciare de timbru.
Celelalte dispoziții din sentința apelată contrare prezentei decizii vor fi înlăturate.
Obligă pe moștenitorii intimatei - contestatoare să plătească reclamantului - intimat proporțional cu cotele succesorale suma de 2.709 RON cu titlu de cheltuieli de judecată efectuare la instanța de fond și în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.XI.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - - -
- -
GREFIER,
Red.sent.
Red.
.ct/9 ex.
02.XI.2009
Președinte:Doru Octavian Pîrjol NăstaseJudecători:Doru Octavian Pîrjol Năstase, Camelia Viziteu
