Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 113/2009. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

Dosar nr- DECIZIE Nr. 113/2009

Ședința publică de la data de 02 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sorina Ciobanu

JUDECĂTOR 2: Liliana Ciobanu

GREFIER - - -

Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului civil declarat de pârâtul MUNICIPIULUI B PRIN PRIMAR împotriva sentinței civile nr.989/10.06.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 26 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată.

-deliberând-

Asupra apelului de față reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.989/10.06.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Municipiul B - prin primar. A fost obligat pârâtul să răspundă la notificarea nr.1582/12.02.2002. A fost respins ca nefondat capătul de cerere având ca obiect obligarea la plata daunelor cominatorii.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță cu nr- reclamantul a solicitat obligarea pârâtului Municipiul B- prin primar să răspunsă la notificarea înregistrată cu nr. 1582/12.02.2002 precum și obligarea la daune cominatorii. În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin notificarea cu nr. 1582/12.02.2002 a solicitat pârâtei restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în B- jud. B, compusă din teren în suprafața de 1500.

În susținerea cererii au fost depuse înscrisuri.

În apărare pârâta a depus o adresă din care rezultă că reclamantului i s-au solicitat înscrisuri în vederea soluționării notificării.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța a reținut că prin notificarea înregistrată cu nr. 1582/12.02.2002 reclamantul a solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilul din B- jud. B, compusă din teren în suprafața de 1500.

Deși pârâtei îi revenea obligația de a soluționa notificarea într-un termen de 60 de zile de la primirea acesteia, potrivit art. 25 din Legea 10/2001, aceasta nu s-a conformat, refuzând, în mod nejustificat, timp de aproximativ 7 ani, să răspundă cererii reclamantului cu privire la un imobil preluat abuziv de stat.

Această împrejurare atrage în mod firesc culpa pârâtei, iar adresa depusă de aceasta, după introducerea prezentei acțiuni, demonstrează cu atât mai mult că pârâta nu a avut nici o intenție să rezolve notificarea.

În consecință,a fost admis capătul principal de cerere, fiind obligată pârâta să răspundă la notificare.

Cu privire la cererea de obligare la plata daunelor cominatorii, aceasta a fost respinsă în temeiul art. 5803al.5 Cod procedură civilă.

Împotriva aceste sentințe a promovat apel intimatul Municipiul B - prin primar, apel declarat și motivat în termen, legal scutit de plata taxei de timbru și înregistrat pe rolul Curții de Apel sub nr-.

A fost criticată sentința primei instanțe susținându-se că instanța nu a făcut toate diligențele necesare pentru a vedea dacă se poate sau nu să se emită dispoziție în sensul de a se verifica dacă dosarul este complet. S-a arătat că singurul motiv pentru care nu s-a emis dispoziția de către primar a fost pentru că dosarul nu era complet.

Examinând cererea de apel în baza dispozițiilor art.296 și următoarele Cod Civil, Curtea reține următoarele:

În speță ne aflăm în situația în care unitatea investită cu soluționarea notificării - respectiv municipiul B prin primar - nu a respectat obligația instituită prin art.25 și 26 din Legea nr.10/2001 de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte sume sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în termen de 60 zile de la înregistrarea notificării sau după caz, de la data depunerii actelor doveditoare. În acest caz lipsa răspunsului entității investită cu soluționarea notificării echivalează cu un refuz, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat pentru că nici o dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede la art.21 alin. 2 că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.

Reluarea procedurilor cu caracter administrativ - așa cum a dispus prima instanță - ar contraveni principiului soluționării cauzei într-un termen rezonabil consacrat de art.6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale la care România a devenit parte.

În acest sens s-a pronunțat de altfel și Înalta Curte de Casație și Justiție - secțiile unite - prin decizia XX din 19.03.2007stabilind ca instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fondnu numai contestația formulată împotriva deciziei /dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci șiacțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificatal entității detinatoare de a răspunde la notificarea părții interesate.

Conform dispozițiilor art.329 (3) partea finală - " dezlegarea problemelor de drept judecate (în deciziile în interesul legii) este obligatorie pentru instanțe".

Pentru considerentele sus - arătate, în baza dispozițiilor art.297 Cod procedură civilă va fi admis apelul, desființată sentința apelată și trimisă cauza aceleiași instanțe pentru judecarea pe fond a notificării.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

Admite apelul declarat de pârâtul MUNICIPIULUI B PRIN PRIMAR împotriva sentinței civile nr.989/10.06.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-reclamant .

Desființează sentința civilă nr.989/10.06.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

red.sent.

red.dec./06.11.

tehnored. /6 ex./14.11.

Președinte:Sorina Ciobanu
Judecători:Sorina Ciobanu, Liliana Ciobanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 113/2009. Curtea de Apel Bacau