Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 1587/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1587

Ședința publică de la 21 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Doru Octavian Pîrjol Năstase

JUDECĂTOR 2: Camelia Viziteu

Judecător: - -

Grefier:

******************************************

La ordine a venit spre soluționare recursul civil promovat de pârâtul împotriva încheierii din 31 august 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic pentru Primarul municipiului B, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Nemaifiind alte cereri sau excepții, procedura fiind completă, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente.

Reprezentanta Primarului municipiului Bas olicitat a se constata că recursul este tardiv introdus și a fi respins ca atare. -

S-au declarat dezbaterile închise.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului civil de față, constată că:

Prin încheierea pronunțată la data de 31 august 2008 Tribunalul Bacăua dispus următoarele:

A respins ca nefondată excepția necompetenței materiale a Secției Civile a Tribunalului Bacău.

A respins ca nefondată excepția nulității sentinței recurate pentru necompetența materială a Judecătoriei Bacău.

A respins excepția de nulitate a sentinței recurate pentru nesoluționarea excepțiilor invocate.

A admis în parte cererea de sesizare a Curții Constituționale.

A dispus sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a prev. art. 2 din OG22/2002 modificată prin Legea 110/2007.

A suspendat soluționarea cauzei până la soluționarea excepției și a respins sesizarea cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 577 Cod procedură civilă.

Pentru a hotărâ astfel instanța a reținut următoarele:

Excepția necompetentei materiale a Secției civile a Tribunalului Bacău, pe considerentul că obiectul dedus judecății îl reprezintă creanțe de natură fiscală, competentă fiind în acest caz Secția de contencios Administrativ, este nefondată, întrucât obiectul cauzei se referă la debite reprezentând cheltuieli de judecată, acestea neconstituind creanțe de natură fiscală.

Pentru aceleași considerente a fost respinsă și excepția nulității sentinței recurate pe motiv că instanța competentă pe fond ar fi fost Secția de Contencios Administrativ a Tribunalului Bacău.

În ceea ce privește excepția de nulitate a sentinței recurate pentru nesoluționarea excepțiilor invocate se observă că argumentele invocate se constituie practic în motive de recurs distincte care vor fi analizate cu ocazia soluționării recursului, motiv pentru care a fost respinsă și această excepție.

Cu privire la excepția de neconstituționalitate a art. 2 din OG22/2002 modificată și completată prin Legea 110/2007, instanța a reținut că cererea de sesizare a Curții Constituționale este întemeiată, fiind îndeplinite prevederile art. 29 al. 1 din Legea 47/1992, respectiv excepția se referă la neconstituționalitatea unei dispoziții dintr-o lege aflată în vigoare, această dispoziție are legătură cu soluționarea cauzei și nu a fost declarată de neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În opinia instanței, excepția este neîntemeiată, nefiind încălcate prin dispoziția menționată prevederile art. 16, 20, 24, 124 din Constituția României, întrucât prin instituirea unor prevederi speciale cu privire la executarea creanțelor de la stat se urmărește doar neafectarea activității instituțiilor statului, nefiind afectate drepturile invocate prevăzute de Constituția României.

În ceea ce privește sesizarea de neconstituționalitate a art. 577 cod procedură civilă, aceasta a fost respinsă întrucât soluționarea cauzei nu depinde de textul de lege menționat.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate. Astfel recurentul a invocat faptul că instanța a omis să se pronunțe și cu privire la neconstituționalitatea art.577 Cod procedură civilă.

Recursul a fost înregistrat la C la 16 noiembrie 2009.

Pentru termenul de judecată din 21 2009 părțile au fost citate cu mențiunea " instanța va invoca din oficiu și va în discuția părților excepția tardivității recursului".

Nici una dintre părți nu a formulat concluzii pe această excepție.

Excepția este fondată pentru considerentele ce succed.

Conform art.29 alin.6 din Legea nr.47/1992 republicată " dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă fiind contrară prevederilor alin.1,2 sau 3 instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poete fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară în termen de 48 de ore de la pronunțare".-

În cauza de față încheierea recurată a fost pronunțată la 31.08.2009, iar recursul a fost depus la poștă la 16.09.2009, peste termenul imperativ de 48 ode ore mai sus arătat.-

Conform art.103 alin.1 Cod procedură civilă " neexecutarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea ( .)". -

În consecință, Curtea va admite excepția și va respinge recursul ca fiind tardiv formulat.-

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca fiind tardiv, recursul promovat de pârâtul împotriva încheierii din 31 august 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 21 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - -

- -

Red.sent.

Red.înch.,

Red.dec.rec./20.ian.2010

Tehn.red.EG/20 ian.2010

Președinte:Doru Octavian Pîrjol Năstase
Judecători:Doru Octavian Pîrjol Năstase, Camelia Viziteu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 1587/2009. Curtea de Apel Bacau