Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 252/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
Înregistrat la data de 06.02.2008
DECIZIA CIVILĂ nr.252
Ședința publică din 6 martie 2008
PREȘEDINTE: G -
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Oberșterescu
JUDECĂTOR 2: Cristian Pup
GREFIER: - -
S-a luat în examinare contestația la executare formulată de către debitorul împotriva încheierii executorii din 28.09.2006 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată depusă la dosar prin registratura instanței cererea debitorului în cuprinsul căreia acesta solicită judecarea cauzei și în lipsă, cerere care este însoțită de chitanța reprezentând taxa judiciară de timbru în sumă de19 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, având în vedere că s-a solicitat de către debitor judecarea cauzei și în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată, respinge ca lipsită de obiect cererea de suspendare a executării până la soluționarea prezentei contestații și o reține spre soluționare.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță, contestatorul, în calitate de expert tehnic judiciar a contestat executarea silită a Încheierii de ședință din data de 28.09.2006 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, prin care a fost amendat și dat în debit cu suma de 200 RON, suma reprezentând amendă aplicată de instanță pentru neefectuarea unei expertize judiciare, în termenul de stabilit de instanță și aplicată în baza art.108/1 pct.2 lit.c pr.civ.
Contestatorul a solicitat anularea acestei amenzi, arătând că au existat motive obiective pentru care nu a putut efectua expertiza dispusă în cauză de completul de judecată, respectiv faptul că agenda acestuia a fost extrem de încărcată întrucât, pe lungă numeroasele expertize încredințate, a fost plecat în delegații în țară și străinătate și în plus, starea sa de sănătate a fost precară în acea perioadă.
Contestația la executare a fost întemeiată în drept, în mod generic, pe dispozițiile art.399-410.pr.civ.
Deși legal citată, intimata Direcția generală a Finanțelor Publice a județului C S nu a depus întâmpinare.
Curtea, analizând contestația la executare formulată de către petent, în raport cu motivele invocate și cu aplicarea disp.art.399-400.pr.civ. va constata că aceasta este inadmisibilă.
Astfel, curtea va constata că în realitate, contestatorul, în calitate de expert tehnic judiciar a contestat executarea silită a Încheierii de ședință din data de 28.09.2006 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, prin care a fost amendat și dat în debit cu suma de 200 RON, suma reprezentând amendă aplicată de instanță pentru neefectuarea unei expertize judiciare, în termenul de stabilit de instanță și aplicată în baza art.108/1 pct.2 lit.c pr.civ.
În acest context, fiind în prezența unei amenzi judiciare, normele imperative ale Codului d e procedură civilă prevăd o singură cale de atac împotriva unei astfel de amenzi și anume, reexaminarea.
Concret, textul art.108/5 pr.civ. prevede fără echivoc că împotriva încheierii prevăzute laart. 108/4 pr.civ. cel obligat la amendă sau despăgubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducerea acestora.
O astfel de cerere de reexaminare se face în termen de 15 zile, după caz, de la data la care a fost luată măsura sau de la data comunicării încheierii, fiind astfel excluse alte modalități procedurale de contestare a amenzii judiciare aplicate. De altfel, ipotezele prevăzute de art.399-400.pr.civ. nici nu sunt aplicabile unei astfel de spețe, respective unui astfel de debit.
Precizarea contestatorului cu privire la faptul că acesta nu ar fi avut cunoștință despre aplicarea amenzii, dacă este reală și se va dovedi justețea acestei afirmații, îl va îndreptăți să poată cere repunerea în termenul de reexaminare, care actualmente este demult depășit, raportat la momentul emiterii încheierii executorii - 28.09.2006.
Pentru aceste considerente, curtea, în baza art.402 alin.ultim. rap.la art.399-400.pr.civ. cu observarea art.108/5 pr.civ. va respinge ca inadmisibilă contestația la executare formulată de către debitorul împotriva Încheierii executorii din data de 28.09.2006 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-.
Va constata că nu sunt aplicabile disp.art.274 pr.civ. întrucât intimata nu s-a prezentat și nici nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă contestația la executare formulată de către debitorul împotriva încheierii executorii din 28.09.2006 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 06.03.2008.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Florin Șuiu
G - - - - -
Grefier,
- -
Red.CP/11.03.2008
Tehnored.MM/2 ex/12.03.2008
Președinte:Gheorghe OberșterescuJudecători:Gheorghe Oberșterescu, Cristian Pup, Florin Șuiu