Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 292/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,

PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

Decizie nr. 292/

Ședința publică din 19 Martie 2009

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea cererii de revizuire formulată de reclamanta, domiciliată în Târgu-M,-,.47, județul M, împotriva deciziei civile nr.160 din 11 martie 2008 și nr.419 din 4 iunie 2008, pronunțate de Tribunalul Mureș în dosarul nr- (număr în format vechi 1630/2008).

La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat pentru revizuienta lipsă av., intimatul personal și asistat de av., lipsind intimautl Biroul Executorului Judecătoresc.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se lipsa dosarului de fond nr- al Tribunalului Mureș, după care;

Reprezentanta intimatului invocă excepția tardivității cererii de revizuire, învederând faptul că cererea de revizuire a fost înregistrată la data de 13.02.2009, iar decizia a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată la data de 4 iunie 2008. S-a invocat ca temei al cererii de revizuire prevederile art.322 pct.7 Cod procedură civilă, existența a două hotărâri potrivnice, situație în care termenul de revizuire este de o lună, conform prevederilor art.324 pct.1 Cod procedură civilă.

Reprezentanta revizuientei învederează faptul că a primit doar o copie de pe dispozitiv, astfel că la data de 8 ianuarie 2009 depus o cerere prin care a solicita comunicare deciziei, s-a răspuns de către instanța că hotărârea nu este motivată, necunoscând motivarea deciziei nu și-a putu formula cererea de revizuire. Învederează faptul că decizia civilă nr.419/04.06.2008 este potrivnică cu decizia nr.160/11.03.2008, ambele pronunțate de Tribunalul Mureș, în cauze având același părți și același obiect.

În replică reprezentanta intimatului, declară că deciziile indicate de reprezentanta revizuientei nu sunt potrivnice și solicită ca instanța să se pronunțe asupra excepției tardivității invocată.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției tardivității invocate de reprezentanta intimatului.

CURTEA,

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 13 februarie 2009, revizuienta a solicitat anularea deciziei civile nr. 419 din 4 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, ca fiind hotărârea din urmă și potrivnică deciziei nr. 160 din 11 martie 2008 Tribunalului Mureș, suspendarea de urgență a executării silite declanșate împotriva sa ulterior pronunțării asupra celui de-al doilea recurs, față de care a promovat contestație la executare și care formează obiectul dosarului cu nr- și al dosarului nr- aflate pe rolul Judecătoriei Târgu -M, având termen la 13 martie 2009 și respectiv 24 februarie 2009, ambele având ca punct de plecare decizia civilă nr. 419 din 4 iunie 2008, cărei anulare o solicită; obligarea la cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii a arătat că între ea și au existat două cauze având ca obiect contestație la executare, dosarul nr- și nr-. Cele două dosare au triplă identitate: 1. au același obiect - contestație la executare în dosarul execuțional nr. 92/E/2006 al Biroului executorului judecătoresc; 2. identitate de părți și 3. părțile au aceeași calitate.

În dosarul nr- Tribunalul Mureș pronunță decizia nr. 160 din 11 martie 2008, prin care se respinge ca nefondat recursul declarat de intimatul. Această decizie a fost motivată și comunicată abia la data de 19 ianuarie 2009, dată la care a luat cunoștință de motivele care au stat la baza acesteia, urmând ca termenul de introducere a cererii de revizuire să curgă de la această dată.

În cel de-al doilea dosar, nr-, tot Tribunalul Mureș pronunță decizia nr. 419 din 4 iunie 2008, prin care admite recursul formulat de intimatul, modifică în parte hotărârea atacată, în sensul admiterii contestației la executare și anularea actelor de executare, înlăturând dispoziția privitoare la încetarea executării silite.

de a face astfel cu două hotărâri potrivnice evidente, date în aceeași pricină (executarea din dosarul execuțional nr. 92/E/2006 al Biroului executorului judecătoresc ), aceleași părți, având aceeași calitate, fiind îndeplinite toate condițiile de admisibilitate a revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 327 Cod procedură civilă.

A anexat cererii de revizuire, în xerocopie:

Decizia civilă nr. 160 din 11 martie 2008, Tribunalului (filele 9,10), decizia civilă nr. 419 din 4 iunie 2008 (filele 11,12), somație (fila 13), procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare (filele 14,19), contestație la executare (filele 15-17, 20-22), dispoziție de poprire (fila 18).

La primul termen de judecată intimatul, prin reprezentant legal, a invocat excepția tardivității cererii de revizuire, excepție care urmează a fi admisă, pentru următoarele considerente:

Revizuienta și-a întemeiat în drept cererea de revizuire pe prevederile art. 322 pct. 7 alin. 1 Cod procedură civilă - dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. 2 prevede că aceste dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanța de recurs.

Art. 314 pct. 1 Cod procedură civilă arată că termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 7 alin. 1, de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare; pentru hotărârile la pct. 7 alin. 2, de la pronunțarea ultimei hotărâri.

În speță sunt incidente dispozițiile art. 322 pct. 7 alin. 2 teza I Cod procedură civilă, hotărârile potrivnice date de instanțe de recurs. Atât decizia civilă nr. 160 din 11 martie 2008, cât și nr. 419 din 4 iunie 2008 au fost pronunțate de instanțe de recurs - respectiv Tribunalul Mureș. În această situație, termenul de revizuire se socotește de la pronunțarea ultimei hotărâri, adică 1 lună de la data de 4 iunie 2008.

Prezenta cerere de revizuire a fost înregistrată la Curtea de Apel Târgu -M la data de 13 februarie 2009, la peste 8 luni de la data pronunțării ultimei hotărâri, astfel că excepția tardivității este pe deplin justificată.

Ca atare, în baza art. sus-citate și a art. 328 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea va respinge cererea de revizuire, ca fiind tardiv formulată.

În baza art. 274 Cod procedură civilă, revizuienta va fi obligată să plătească intimatului suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial (fila 29).

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuienta, domiciliată în Târgu-M,-,.47, județul M, împotriva deciziei civile nr.160 din 11 martie 2008 și nr.419 din 4 iunie 2008, pronunțate de Tribunalul Mureș, cu 500 lei cheltuieli de judecată intimatului, domiciliat în Târgu-M,-,.92, județul

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică din 19 martie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat

GREFIER,

Red.

Tehnored. BI/5ex

-11.05.2009-

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 292/2009. Curtea de Apel Tg Mures