Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 363/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMANIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR-

COMPLETUL - I/

DECIZIA CIVILĂ NR. 363/2009 -

Ședința publică din 3 martie 2009

PREȘEDINTE: Roman Florica R - - judecător

- - - - JUDECĂTOR 2: Bocșe Elena

- - - - JUDECĂTOR 3: Pantea Viorel

- - - - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de contestatoarea domiciliată în comuna, satul, nr. 184, județul B în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ cu sediul în O,-/B, județul B, împotriva deciziei civile nr. 758 din 27 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 2015 din 13 martie 2008 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr-, având ca obiect: contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul nu este timbrat, deși recurenta contestatoare a fost legal citată cu mențiunea timbrării recursului cu suma de 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, după care:

Instanța, din oficiu invocă excepția inadmisibilității prezentului recurs, față de împrejurarea că hotărârea atacată a fost pronunțată de Tribunalul Bihor ca instanță de recurs; de asemenea, invocă excepția netimbrării și nulității recursului, care nu a fost motivat potrivit dispozițiilor art. 303 alin. 1 Cod procedură civilă.

CURTEA DE APEL,

deliberând,

Constată că, prin sentința civilă nr. 2015 din 13 martie 2008 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr-, s-a respins contestația la executare formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice B, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că intimata a inițiat procedura executării silite prin emiterea somației din 13 iulie 2007 pentru suma de 580 lei reprezentând cheltuieli de judecată, și fiind vorba despre titluri executorii reprezentate de hotărâri judecătorești împotriva cărora nu se pot invoca apărări de fond, instanța a respins contestația ca nefondată fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, la data de 16.04.2008, reclamanta a declarat recurs solicitând instanței a-l admite, respectiv a-i admite contestația așa cum a fost formulată la fond.

Prin decizia civilă nr. 758 din 27 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, a fost respins ca nefondat recursul civil introdus de recurenta în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală O, împotriva sentinței civile 2015 din 13 martie 2008 pronunțată de Judecătoria Oradea, care a fost menținută întru-totul.

S-a reținut în motivarea acestei decizii că, criticile aduse de recurentă sentinței sunt neîntemeiate, deoarece intimata a inițiat procedura executării silite împotriva recurentei prin emiterea somației din 13 iulie 2007, pentru suma de 580 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Această sumă rezultă din hotărârile judecătorești aflate la dosarul de fond, respectiv decizia penală nr. 291/R/2007, sentința penală nr. 14/P/2007 ale Curții de APEL ORADEA, decizia nr. 2856/2007, decizia nr. 3426/2007, decizia nr. 2151/2005, decizia nr. 1536/2007, decizia nr. 2734/2006, decizia nr. 2815/2006, ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ca regulă generală, codul exclude hotărârile judecătorești de la orice reanalizare a fondului în cadrul contestației la executare, în temeiul art. 399, alin. 3 Cod procedură civilă anularea sau modificarea a însăși titlului executoriu nefiind posibilă, cu excepția situației altor titluri decât hotărârile judecătorești, sub condiția ca pentru aceasta legea să nu fi reglementat expres o altă cale de atac.

În prezenta speță, s-a constatat că nu sunt încălcări ale dispozițiilor art. 399 alin. 3 Cod procedură civilă, și cum aceste hotărâri judecătorești sunt titluri executorii împotriva cărora nu se pot invoca apărări de fond, tribunalul apreciază că în mod corect instanța de fond a respins contestația la executare formulată de contestatoarea recurentă.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs contestatoarea, recurs nemotivat și netimbrat.

Analizând cererea de față, Curtea de APEL ORADEA constată că aceasta este inadmisibilă.

Decizia civilă nr. 758 din 27 octombrie 2008 Tribunalului Bihora fost pronunțată în recurs, este o hotărâre judecătorească irevocabilă și intrată în puterea lucrului judecat, o nouă cerere de recurs în cauză fiind astfel inadmisibilă.

În raport de cele arătate anterior, prezentul recurs urmează a fi respins ca inadmisibil, constatându-se totodată că partea intimată nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca inadmisibil recursul civil declarat de contestatoarea împotriva deciziei civile nr. 758 din 27 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 3 martie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

R - - - - - - -

red.R

jud.fond.

jud.rec. - -

dact.

2 ex./11.03.2009

Președinte:Roman Florica
Judecători:Roman Florica, Bocșe Elena, Pantea Viorel

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 363/2009. Curtea de Apel Oradea