Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 395/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 395/2008

Ședința publică de la 30 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioan Truță

JUDECĂTOR 2: Daniela Mărginean

JUDECĂTOR 3: Anca Neamțiu președinte secție

Grefier - -

Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor declarate de contestatoarea SOCIETATEA DE asigurare ASTRA SA PRIN SUCURSALA D, și creditorii, G și G, împotriva deciziei civile nr. 174/ pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr. 1340/-, având ca obiect contestație la executare.

Procedura legal îndeplinită.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 23 octombrie 2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA DE APEL

Asupra recursurilor civile de față,

Prin contestația la executare înregistrată la Judecătoria Orăștie, contestatoarea - - Reasigurare ASTRA SA Bas olicitat, în contradictoriu cu intimații, G, G, - SRL B, Serviciul Județean de Ambulanță H - D, Spitalul Județean D, Spitalul Clinic nr. 1 T, - Bank, R - Sucursala D, Bank Romania SA, Post SA - Sucursala D, Trezoreria D, lămurirea înțelesului întinderii și aplicării titlului executoriu, respectiv sentința penală nr. 8/2007 pronunțată de Judecătoria Orăștie în dosar nr-, sub aspectul stabilirii limitelor răspunderii asiguratorii, suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare. Cu cheltuieli de judecată.

In motivarea contestației, contestatoarea a susținut în esență, că prin sentința penală nr. 8/2007 pronunțată de Judecătoria Orăștie în dosar nr-, modificată prin decizia penală nr. 197/A/2007 a Tribunalului Hunedoara, inculpatul a fost condamnat și obligat la plata unor despăgubiri civile, în solidar cu partea responsabilă civilmente, - SRL B, în favoarea părților civile G, G, și și s-a constatat calitatea de asigurator a contestatoarei fără a se pronunța asupra cuantumului despăgubirilor.

Cu toate că s-au achitat despăgubiri de 206.032,84 RON sumă ce reprezintă valoarea maximă ce poate fi plătită de asigurator, se arată că intimații stăruie în achitarea sumelor contestate de 9.500 Euro și 54.219,69 lei ce depășesc limita maximă a răspunderii pentru partea civilă, cheltuieli penale și de executare pretinse în afara legii. Cum răspunderea civilă a asiguratorului este întemeiată, prin contract în limita despăgubirilor de asigurare, măsura înființării popririi asupra conturilor contestatoarei este apreciată ca fiind nelegală, motiv pentru care aceasta solicită lămurirea înțelesului și aplicării limitelor răspunderii asiguratorului.

In drept se invocă art. 399 și urm. cod procedură civilă.

Prin sentința civilă nr. 131/19.02.2008 Judecătoria Orăștie a respins contestația la executare și a obligat contestatoarea să plătească intimaților, G și G, 10.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că prin sentința penală nr. 8/2007 a Judecătoriei Orăștie pronunțată în dosar -, așa cum a fost modificată prin decizia penală nr. 197/A/2007 a Tribunalului Hunedoara, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă prev. și pedepsită de art. 178 alin. 2 cod penal, și vătămare corporală din culpă prev. și ped. de art. 184 alin. 1,2,3 și 4 cod penal.

In baza art. 14 lit. "d" și art. 346 cod procedură penală, inculpatul a fost obligat, în solidar, cu partea responsabilă civilmente - SRL B, la următoarele despăgubiri civile:

-7.136.000 ROL către partea civilă Ambulanța Județeană D;

-4.540.520 ROL către partea civilă Spitalul Județean D;

-35.069.862 ROL către partea civilă Spitalul Clinic Județean T;

-511.200.000 ROL către partea civilă;

-500 Euro plătite în lei, calculate la cursul zilei din data plății, începând cu 09.02.2006 până la 16.01.2007 și în continuare o rentă de 500 Euro lunar, din 16.01.2007 până la încetarea stării de nevoie, precum și suma de 1.000.000.000 ROL daune morale în favoarea părții civile,

-581.000.000 ROL în favoarea părților civile G și G, cu titlu daune materiale, și 220.000.000 ROL daune morale din care 200.000.000 ROL pentru partea civilă și HG 20.000.000 ROL pentru partea civilă G.

S-a constatat calitatea de asigurator a - - Reasigurare ASTRA SA Sucursala Cu ordinul de plată nr. 3041/22.10.2007 asiguratorul a achitat suma de 206.032,84 RON, ce reprezintă valoarea maximă ce poate fi achitată în baza contractului de asigurare RCA, conform prevederilor art. 49, 50 din Legea nr. 136/1995, modificată prin Legea nr. 172/2004, și Normele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

La cererea părților civile, G și G, din 15.10.2007, executorul judecătoresc a pornit executarea silită în dosar execuțional 322/2007, prin poprirea asupra conturilor contestatoarei deschise la terții popriți - Bank, R - Sucursala D, Bank Romania SA, Post SA - Sucursala D, Trezoreria D, pentru recuperarea unei creanțe de 9.500 Euro, și 54.219,69 lei precum și cheltuielile penale și de executare.

Impotriva formelor de executare silită contestatoarea a formulat contestație la executare la Judecătoria Deva, înregistrată în dosar nr-, iar prin sentința civilă nr. 4792/28.11.2007 Judecătoria Devaa respins contestația.

Prezenta contestație formulată de contestatoarea - Reasigurare ASTRA SA, pentru lămurirea înțelesului și întinderii dispozitivului sentinței penale nr. 8/2008 pronunțată de Judecătoria Orăștie, a fost respinsă de Judecătoria Orăștie cu motivarea că în cazul producerii unui accident de circulație având ca urmare cauzarea unui prejudiciu pentru care s-a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, societatea de asigurare participă ( potrivit Deciziei nr. 1/2005 a ICCJ) în calitate de asigurator, iar lămurirea înțelesului acestei hotărâri penale este de competența instanței care a pronunțat hotărârea, potrivit art. 400 alin. 2 cod procedură civilă. Instanța a considerat că nu se impune promovarea acestui tip de contestație, ci debitorul poate contesta executarea în condițiile prevăzute de art. 401 alin. 1 cod procedură civilă. Reținând ca fiind îndeplinite condițiile art. 404 cod procedură civilă a fost respinsă contestația la executare de față.

Impotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea, apel care a fost admis prin decizia civilă nr. 174/A/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția civilă, și modificată în tot sentința, în sensul lămuririi întinderii titlului executoriu constând în sentința penală nr. 8/2007 a Judecătoriei Orăștie. S-a stabilit că obligația de plată ce revine asiguratorului pentru fapta prepusului asigurat, intimatul, este de până la 700.000.000 lei ROL, pentru fiecare persoană accidentată dar nu mai mult de 3.500.000.000 lei ROL, în sensul dispozițiilor art. 10 alin. 2 lit. "b" din Ordinul 3113/2003 în vigoare la data producerii accidentului.

Prin încheierea de ședință din 19.06.2008, în baza art. 402 alin. 3 cod procedură civilă și art. 463 alin. 3 cod procedură penală, a fost recalificată calea de atac din recurs în apel.

Tribunalul a reținut și motivat că, dispozitivul și considerentele titlului executor reprezentat de sentința penală nr. 8/2007 a Judecătoriei Orăștie nu arată cu exactitate întinderea răspunderii asiguratorului - Reasigurare ASTRA SA Sucursala D, deși raportat la dispozițiile art. 49, 50, 53 din Legea nr. 136/1995 și la art. 10 lit. "b" din Ordinul 3113/2003 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, aceasta putea fi stabilită. In consecință, tribunalul a stabilit că întinderea răspunderii asiguratorului este de până la 700.000.000 ROL pentru fiecare persoană accidentată sau decedată, dar nu mai mult de 3.500.000.000 ROL, indiferent de numărul acestora.

A fost respinsă cererea contestatoarei de acordare a cheltuielilor de judecată la fond și apel, întrucât potrivit art. 15 lit. "c" din Legea nr. 146/1997, fiind vorba de lămurirea dispozitivului unei sentințe penale, contestația la executare silită era scutită de taxă de timbru și timbru judiciar.

Impotriva acestei decizii au declarat recurs intimații, G, G și contestatoarea - Reasigurare ASTRA SA.

Intimații au solicitat admiterea recursului și desființarea sau casarea hotărârii instanței de fond atacate, și în rejudecarea fondului cauzei, să fie respins ca nefondat apelul și menținută hotărârea instanței de fond de respingere a contestației la executare formulată de debitoarea intimată în dosar execuțional nr. 322/2007 înregistrat la Biroul Executorului Judecătoresc. Cu cheltuieli de judecată.

In motivarea recursului intimații susțin sub un prim aspect, că în mod greșit instanța de apel a soluționat contestația la executare formulată în temeiul art. 399 și urm. cod procedură civilă, schimbând natura și înțelesul contestației la executare formulată de către debitoare împotriva formelor de executare și a titlului executoriu aferent, și în consecință a dat o dezlegare juridică cauzei, nelegală și netemeinică. In consecință, a calificat în mod greșit calea de atac exercitată de debitoarea intimată din recurs în apel. Procedând în acest mod, instanța de apel a înfrânt dispozițiile hotărârii penale care constituie titlu executoriu.

In al doilea rând este criticat faptul că instanța de apel, depășind atribuțiile judecătorești conferite de lege a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, și prin cenzurarea titlului executoriu, a schimbat natura și înțelesul obiectului acțiunii, i-a anulat atributele juridice.

Se solicită a se constata pe cale de excepție, inadmisibilitatea cererii de suspendare provizorie a formelor de executare și a contestației la executare, promovată în conformitate cu dispozițiile art. 137, 129 cod procedură civilă, raportat la art. 403 cod procedură civilă, respectiv art. 10 din OG 5/2001 coroborat cu art. 377 cod procedură civilă.

Mai susține că motivele invocate de contestatoarea recurentă în calea de atac promovată împotriva hotărârii instanței de fond au caracter circumstanțial, raportat la deplina legalitate și temeinicie a hotărârii instanței de fond criticată. Astfel, asiguratorul debitor este - SA și orice sucursală din teritoriu poate fi executată silit însă față de locul unde s-a produs accidentul, Sucursala D are calitatea de debitor. Titlul executoriu pe care-l dețin intimații creditori a fost investit cu autoritate legală, respectiv investirea cu formulă executorie, potrivit hotărârii judecătorești reprezentând încheierea civilă nr. 829/2007 pronunțată de Judecătoria Orăștie, în dosar nr-. Prin prezenta contestație, contestatoarea tinde să desființeze dispozițiile hotărârii penale care are caracter executoriu și chiar se schimbă cuantumul despăgubirilor care a fost stabilit în urma administrării de probe de către instanța judecătorească.

Contestatorii au promovat mai multe contestații la executare pentru a se sustrage de la executarea obligației de plată, însă creditorii au invocat excepția autorității și puterii de lucru judecat în temeiul art. 166 cod procedură civilă raportat la art. 1201 cod civil, în acest sens se invocă sentința civilă 4792/2007 pronunțată de Judecătoria Deva în dosar -. In acest sens recurenții creditori apreciază că demersul contestatoarei de a promova repetate contestații la executare denotă rea - credință în promovarea acestor demersuri, mai ales în condițiile în care a achitat o parte din obligațiile care-i reveneau în baza contractului de asigurare. De altfel, contestatoarea și-a întemeiat criticile pe dispoziții de lege care au fost între timp cenzurate, anulate sau abrogate, respectiv Ordinul CSA nr. 3113/2003 și art. 57 la care face trimitere prin OUG 61/2005, însă sunt ignorate dispozițiile imperative ale Legii nr. 136/1995 modificată și reactualizată.

In drept se invocă art. 304 pct. 1,3,5,6,7,8,9 cod procedură civilă raportat la art. 312 cod procedură civilă.

Prin recursul său, contestatoarea - Reasigurare ASTRA SA, a solicitat modificarea în parte a deciziei în sensul de a menționa, în stabilirea limitelor răspunderii asiguratorii RCA, și situațiile prevăzute de art. 23 din Ordinul CSA 3113/2003, în care asiguratorul RCA nu acordă despăgubiri pentru partea din prejudiciu care depășește limitele maxime ale despăgubirilor, prevăzute de art. 10 din actul normativ sus menționat, pentru cheltuielile penale la care au fost obligați inculpatul și partea responsabilă civilmente, și pentru cheltuielile de executare a hotărârii penale, privind plata despăgubirilor.

In motivarea recursului contestatoarea susține că aceste precizări sunt absolut necesare, pentru că în speță, în dosarul execuțional nr. 322/2007 al J, creditorii au solicitat și contravaloarea cheltuielilor de judecată din procesul penal, precum și cheltuielile de executare a sentinței penale. In consecință se solicită să se aibă în vedere și prevederile art. 23 din Ordinul CSA 3113/2003, art. 53, 54 din Legea nr. 136/1995 modificată prin Legea nr. 172/2004, decizia nr. 1/2005 a Secțiilor Unite a ICCJ, care a stabilit caracterul obligatoriu ca, în cazul unui accident de circulație coexistă răspunderea civilă delictuală a celui care prin fapta sa a cauzat efecte păgubitoare cu răspunderea contractuală a asiguratorului, întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condițiile reglementate din Legea nr. 136/1995.

Contestatoarea - debitoare - Reasigurare ASTRA SA, a depus întâmpinare față de recursul creditorilor, și a solicitat respingerea acestuia, susținând că Tribunalul Hunedoaraa calificat corect calea de atac, față de prevederile art. 402 alin. 3 cod procedură civilă ca fiind apelul, și a judecat corect contestația fără a aduce atingere puterii de lucru judecat a deciziei penale. Solicită a fi respinsă excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării și a contestației la executare față de prevederile art. 399 și urm. cod procedură civilă. Arată că sunt nefondate și motivele invocate referitoare la cheltuielile de judecată și la cele de executare, întrucât acestea nu au la bază cadrul legal corect. In apelul său nu a invocat texte legale abrogate: art. 57 din Legea nr. 136/1995 a fost abrogat prin OUG 61/2005, deci era în vigoare la data accidentului; de asemenea era în vigoare art. 10 alin. 2 din Ordinul CSA 3113/2003.

Analizând legalitatea deciziei atacate, prin prisma motivelor de recurs raportat la art. 304 cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 8/2007 pronunțată de Judecătoria Orăștie, după ce au fost aplicate pedepse inculpatului, acesta a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente - SRL B, la plata mai multor sume de bani către părțile vătămate, respectiv către Spital. S-a constatat calitatea de asigurator al - - Reasigurare SA - Sucursala

Din examinarea acestei hotărâri penale în baza căreia a început executarea silită, se constată că asiguratorul - - Reasigurare ASTRA SA, nu a fost obligat la nici un fel de despăgubiri, ci s-a constatat doar calitatea sa de asigurator.

Prin contestația la executare formulată, contestatoarea a solicitat lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării titlului executoriu, respectiv a sentinței nr. 8/2007 a Judecătoriei Orăștie de către inculpatul, susținând în mod corect că nu au fost obligați la plata despăgubirilor într-un anumit cuantum. Nefiind obligați la plata unei anume sume de bani, împotriva contestatoarei nu există titlu executoriu, cuantumul despăgubirilor la care poate fi obligat în solidar cu inculpatul urmează să fie stabilit pe cale separată, într-o altă acțiune civilă.

In condițiile în care contestatoarea nu a fost obligată să plătească nici un fel de sume de bani, contestația la executare, în condițiile și cu petitul cu care a fost formulată, este lipsită de interes. obligația de plată de către societatea asiguratoare a unei sume de bani, solicitarea de a lămuri întinderea dispozitivului hotărârii și a înțelesului său, față de contestatoare, nu are nici obiect.

Împrejurarea că în baza titlului executoriu care-l constituie sentința penală nr. 8/2007 pronunțată de Judecătoria Orăștie, a început executarea silită a societății, nu poate constitui temei al contestației la executare întemeiat pe art. 399 și urm. cod procedură civilă.

Față de aceste considerente, reținând că s-a făcut o greșită interpretare a textelor de lege, în temeiul art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, urmează să fie admis recursul declarat de creditorii recurenți, așa cum a fost formulat. De aceea, în temeiul art. 312 cod procedură civilă, se va modifica decizia atacată în sensul respingerii apelului declarat de contestatoarea - - Reasigurare ASTRA SA B și menținerii ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 131/2008, pronunțată de Judecătoria Orăștie, însă cu motivarea arătată.

La pronunțarea acestei hotărâri s-au mai avut în vedere următoarele aspecte:

In ceea ce privește stabilirea căii de atac, în mod corect tribunalul a judecat calea de atac a apelului, prin recalificarea căii de atac, întrucât potrivit art. 402 alin. 3 cod procedură civilă, hotărârea prin care se soluționează contestația privind înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu este supusă acelorași căi de atac, ca și hotărârea care se execută. Sentința penală nr. 8/2007 pronunțată de Judecătoria Orăștie, a fost soluționată și în apel și în recurs, astfel că în mod corect și contestația de față cunoaște două căi de atac.

Intr-adevăr instanța de apel, în mod greșit a cenzurat cuantumul despăgubirilor datorate de asigurator, în condițiile în care aceste despăgubiri nu au fost stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă. Practic, tribunalul, în această cale de atac, apelul împotriva hotărârii pronunțate într-o contestație la executare vizând întinderea, lămurirea și înțelesul dispozitivului sentinței penale nr. 8/2007, a stabilit în ce măsură societatea de asigurare va răspunde pentru prejudiciul cauzat părților civile, intimați în cauza de față. O asemenea hotărâre a stabilit cuantumul despăgubirilor și nu a cenzurat o hotărâre emisă de o altă instanță.

Contestația la executare, în forma în care a fost declarată, este de principiu, admisibilă, însă în cauza de față și față de contestatoare nu are obiect și interes. Cererea de suspendare provizorie a executării silite este de asemenea admisibilă, și chiar justificată în această speță.

Investirea cu formulă executorie a unei hotărâri judecătorești dă putere executorie acesteia, creditorii fiind în măsură să apeleze la sprijinul Statului pentru executarea acesteia, însă în limitele obligațiilor de plată stipulate în hotărâre și față de debitorii constatați prin hotărârea judecătorească care constituie titlu executoriu.

Aspectele invocate în recursul contestatoarei, respectiv interpretarea prevederilor art. 23 din Ordinul CSA nr. 3113/2003 referitoare la limitele în care se pot acorda despăgubiri, precum și acordarea sau neacordarea cheltuielilor penale și a celor de executare la care au fost obligați inculpatul și partea responsabilă civilmente, nu vor fi analizate în acest cadru procesual, față de motivele avute în vedere de instanța de recurs ( deja expuse) și soluția pronunțată. Considerând demersul contestatoarei recurente - - Reasigurare SA ca lipsit de interes nu se justifică a analiza în ce măsură și în ce limită urmează să răspundă alături de inculpat. Aceasta ar însemna indirect, a depăși limitele investirii instanței. Din acest considerent, în temeiul art. 312 cod procedură civilă se va respinge recursul contestatoarei.

In temeiul art. 274 cod procedură civilă, va fi obligată intimata - - Reasigurare ASTRA SA, să plătească recurenților creditori, cheltuieli de judecată de 200 lei, reprezentând cheltuieli de transport ( fila 66).

Nu au fost acordate cheltuielile reprezentând onorariu de avocat depuse la fila 67 în dosar, întrucât nu există nici o mențiune pe această chitanță care să indice dosarul pentru care s-a făcut plata onorariului, sau nr. contractului de asistență judiciară. De asemenea nu s-au acordat nici cheltuielile depuse la fila 65 din dosar, întrucât stația emitentă a bonului fiscal nu se încadrează în traseul pe care l-au parcurs creditorii recurenți spre instanța de judecată.

Pentru aceste motive:

In numele legii

DECIDE

Admite recursul declarat de creditorii, G, G, împotriva deciziei civile 174/A/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția civilă, pe care o modifică în tot în sensul că:

Respinge apelul declarat de contestatoarea - - Reasigurare "" SA B prin Sucursala D împotriva sentinței civile nr. 131/2008 pronunțată de Judecătoria Orăștie.

Menține ca legală și temeinică sentința civilă 131/2008 pronunțată de Judecătoria Orăștie.

Respinge recursul declarat de - - Reasigurare "" SA B împotriva deciziei civile 174/A/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara.

Obligă intimata - Reasigurare "" SA B să plătească recurenților creditori cheltuieli de judecată de 200 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 30 Octombrie 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

.

Tehn.

2 EX/26.11.2008

-

- /

Președinte:Ioan Truță
Judecători:Ioan Truță, Daniela Mărginean, Anca Neamțiu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 395/2008. Curtea de Apel Alba Iulia