Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 408/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE

DOSAR NR- CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA NR. 408

Ședința publică din 9 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Adriana Maria Radu

JUDECĂTORI: Adriana Maria Radu, Elena Costea Constanța

- C

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de intimatul, domiciliat în Târgoviște str. - -.26.59 jud. D, împotriva deciziei civile nr.484 din 1 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu contestatorul, domiciliat în com., sat, jud.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-intimat, asistat de avocat din cadrul Baroului D, conform împuternicirii avocațiale nr. 16 din 8 aprilie 2008 și intimatul-contestator reprezentat de avocat - din cadrul aceluiași barou, conform împuternicirii avocațiale din 5 martie 2008, fila 22 dosar.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs timbrat cu chitanța nr. 74355 din 20 februarie 2008 în valoare de 5,00 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei, anulate la dosar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Părțile, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.

Curtea ia act de declarația părților, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Avocat, pentru recurentul-intimat, susține oral motivele de recurs depuse în scris la dosar, arătând în esență că acestea se încadrează în dispozițiile art. 304 pct.9 Cod pr.civilă,prin hotărârile pronunțate nefiind respectate dispozițiile art. 6739Cod civil, instanța neținând cont la omologarea raportului de expertiză de acordul părților, de natura bunurilor, că unii proprietari au făcut construcții pe terenul care nu le-a fost atribuit ulterior în lot. Arată că la instanța de fond s-a soluționat cauza cu lipsă de procedură cu recurentul, citațiile acestuia neajungând niciodată la domiciliu și mai mult la efectuarea expertizei din fond, nu a fost legal convocat de către expert la întocmirea lucrării. Mai arată că deși instanța de apel a dispus efectuarea unei noi expertize de către expertul, acesta a depus aceiași expertiză depusă la dosar în fața instanței de fond, modificând doar data întocmirii acesteia. Totodată, susține că recurentului ăi este îngrădit accesul la terenul propriu, pe care are edificate construcții, iar pe terenul atribuit intimatului se află utilitățile aferente gospodăriei recurentului.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la ribunalul Dâmbovița, fiind necesară întocmirea unui nou raport de expertiză.

Avocat -, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și păstrarea soluției pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, care este legală și temeinică. Consideră că din actele dosarului și raportul de expertiză întocmit în faza de apel, rezultă că tribunalul a intrat în cercetarea fondului cauzei atunci când a dispus refacerea raportului de expertiză. Precizează că obiectul litigiului îl constituie lămurirea dispozitivului și nu partajul judiciar, iar susținerea recurentului că îi este îngrădit accesul, nu este reală. Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr. 2827/10.08.2006, pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr. 1038/2005, s-a admis contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimatul, s-a lămurit înțelesul și întinderea dispozitivului sentinței civile nr. 3486/13.06.2001 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr. 3437/2001, în conformitate cu raportul de expertiză tehnică judiciară și schița de plan anexă întocmite de ing..

În cererea introductivă, contestatorul a solicitat să se dispună lămurirea, înțelesul și întinderea dispozitivului sentinței civile nr. 3486 din 13.06.2001 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr. 3437/2001 privind suprafața de teren situată în tarlaua 4, parcela 40 deoarece nu este delimitată prin stabilirea vecinătăților, nefiind materializată în teren, iar în faza de executare, executorul judecătoresc nu a putut pune în posesie această suprafață de teren.

Pentru a pronunța sentința civilă nr. 2827/2006, instanța de fond a reținut că din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză de către ing. reiese că cei 300 mp atribuiți contestatorului reconstituiți prin hotărârea judecătorească 3486 cu vecinătățile aferente, respectă distribuirea în imobil conform anexei 1 la raportul de expertiză și accesul la restul utilităților.

Împotriva sentinței civile nr. 2827/2006 a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că se impune refacerea expertizei tehnice judiciare, întrucât nu a avut cunoștință de efectuarea acesteia, iar conform art. 208 pct. l pr.civilă, expertiza nu poate fi efectuată decât după citarea părților prin carte poștală recomandată cu dovada de primire; pentru faptul că instanța de fond nu a ținut cont de prevederile art. 6739.pr.civilă, la formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, de acordul părților, de natura bunurilor și de faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții; de asemenea, instanța de fond nu a ținut cont de faptul că pe terenul atribuit contestatorului există construcții edificate, arată că, în principiu, este de acord cu admiterea cererii formulate de contestator în sensul lămuririi înțelesului și întinderii dispozitivului sentinței atacate, dar nu în varianta unică propusă de expert.

S-a solicitat admiterea apelului, casarea în întregime a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin decizia civilă nr. 484 din 1 noiembrie 2007 Tribunalul Dâmbovițaa admis apelul, a schimbat în tot sentința atacată, în sensul admiterii contestației și a dispus lămurirea, înțelesul și întinderea dispozitivului sentinței civile nr. 3486 în

sensul că lotizarea suprafeței de 1200 mp situată în T 4, P 40, se va efectua conform raportului de expertiză tehnică judiciară (refacere și completare).

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că sunt întemeiate criticile aduse de apelant, în sensul că nu a avut cunoștință de efectuarea expertizei, la dosarul de fond neexistând dovezile de înștiințare a părților pentru efectuarea fazei de teren și a admis efectuarea unui nou raport de expertiză, acesta fiind întocmit și depus la dosarul cauzei de expertul;

La alegerea variantei de lotizare s-a ținut seama de faptul că apelantul-intimat a edificat construcții ce îi aparțineau în exclusivitate;

Cât privește critica apelantului cu privire la îngrădirea accesului la construcțiile sale, instanța de apel a apreciat că este nefondată, întrucât, pe de o parte, apelantului i-au revenit suprafețele și, accesul la magazie facându-se prin parcela, iar pe de altă parte, prin decesul mamei părților, acestea, deci și apelantul, pot folosi fără niciun fel de probleme suprafețele ce-i reveneau defunctei, respectiv mp care asigură accesul liber în imobil.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs intimatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că se impune refacerea expertizei tehnice judiciare, instanța de apel nu a ținut seama de prevederile art. 6739.pr.civilă, în sensul că pe terenul atribuit contestatorului există construcții edificate în exclusivitate de către intimați și în situația creată, acesta nu are ieșire la calea publică.

Prin atribuirea suprafeței de teren S 1.3 către contestator, instanța i-a îngrădit dreptul de pătrunde pe proprietatea sa, mai arată recurentul-intimat, fiind incidente dispozițiile art. 312 pct. 3.pr.civilă.

Decizia atacată este lipsită de temei legal, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9.pr.civilă, atunci când se motivează că există acces pentru toate părțile la terenurile și construcțiile edificate, situația reală fiind cu totul alta, iar hotărârea nici nu arată care sunt argumentele pe care se sprijină soluția dată, făcând și aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 7.pr.civilă.

Este necesară administrarea de noi probatorii, respectiv refacerea raportului de expertiză care ar trebui să cuprindă mai multe variante de lotizare, deoarece prin decizia din apel i s-a îngrădit accesul la terenul său, fiind nevoit să intre pe la contestator sau, pârâtă, în prezent decedată, motiv pentru care se solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Intimatul-contestator a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând, punctual, tuturor criticilor invocate, susținând că raportul de expertiză efectuat nu încalcă în nici o modalitate dreptul de proprietate al recurentului, acesta având posibilitatea ieșirii la calea publică.

Curtea, examinând decizia recurată, prin prisma criticilor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea cauzei, constată că recursul este fondat pentru următoarele motive:

Prin cererea formulată, contestatorul a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună lămurirea, înțelesul și întinderea dispozitivului sentinței civile nr. 3486/2001 a Judecătoriei Târgoviște, cerere admisă la instanța de fond în conformitate cu raportul de expertiză, ulterior

modificată în apel, prin omologarea unei lotizări refăcute și completate de către același expert, fiind admis apelul intimatului.

Verificând raportul de expertiză efectuat, precum și schițele de plan anexă, care fac parte integrantă din acesta, se poate constata că drumul de acces la proprietatea recurentului-intimat nu este materializat în această schiță.

Mai mult, se vorbește de lotul nr. 2 primit de -care este decedată pe parcursul soluționării procesului- și de o partajare suprafeței atribuită în lotul acesteia, care va trebui făcută ulterior ( filele 52-53 din dosarul de apel).

Astfel, verificând actele și lucrările dosarului de fond (filele 11-12) se poate constata că se face o consemnare cu privire la faptul că este decedată, fiind lipsă de procedură cu aceasta, fără să se solicite a se depune certificatul de deces și, respectiv, introducerea în cauză a moștenitorilor săi.

Mai mult, deși de la momentul 9.03.2006 (încheierea de ședință de la fila 12 dosar fond), decedată, nu mai este citată și nu mai apare în dispozitivul hotărârii, ulterior, în apel, când se reface expertiza, aceasta apare din nou prin atribuirea chiar a unui teren în lotul său de către expertul.

Rezultă, așadar, că se impune, pe de o parte, lămurirea acestui aspect în legătură cu numita, iar pe de altă parte, să se stabilească, cu claritate, care sunt modalitățile de partajare a suprafeței de 300 mp teren curți-construcții pentru care s-a și formulat prezenta cerere de chemare în judecată, precum și posibilitățile de acces la proprietatea recurentului-intimat.

Dispozițiile art. 6739.pr.civilă, enumeră cu caracter exemplificativ criteriile de care instanța va ține seama la atribuire în partajul judiciar, enumerarea acestora neavând un caracter limitativ, se poate ține cont și de alte criterii, cum ar fi cele de ordin familial, social sau moral, în funcție de specificul fiecărei cauze.

De criteriile menționate în textul mai sus arătat, trebuie să țină seama nu numai instanța, ci și expertul desemnat.

În cauza de față, expertul desemnat de instanță nu a lămurit pe deplin aspectele deduse judecății, cum corect exemplificat recurentul-intimat în criticile invocate, astfel că, se impune refacerea acestei lucrări cu efectuarea mai multor variante de lotizare, arătarea corectă, clară, a accesului direct la terenul proprietatea recurentului.

Rezultă așadar că recursul intimatului este fondat, urmând să fie admis în baza dispozițiilor art. 312.pr.civilă, fiind incidente dispozițiile art. 312 pct. 3.pr.civilă, în sensul casării ambelor hotărâri cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, respectiv Judecătoriei Târgoviște.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de intimatul, domiciliat în Târgoviște str. - -,.26,.59, județ D, împotriva deciziei civile nr.484 pronunțată la 1 noiembrie 2007 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu contestatorul, domiciliat în comuna, sat, județ D și în consecință:

Casează decizia nr.484 pronunțată la 1 noiembrie 2007 de Tribunalul Dâmbovița și sentința civilă nr.2827 din 10 august 2006 pronunțată de Judecătoria Târgoviște și trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond, respectiv Judecătoria Târgoviște.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 9 aprilie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Adriana Maria Radu, Elena Costea Constanța

- - - - - C

Grefier,

Red.CP

Tehnored.PJ

3ex./16.04.2008

1038/2006 Judecătoria Târgoviște

G

7617/2006 Tribunalul Dâmbovița

,

operator de date cu caracter personal

nr. notificare 3120

Președinte:Adriana Maria Radu
Judecători:Adriana Maria Radu, Elena Costea Constanța

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 408/2008. Curtea de Apel Ploiesti